ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 878/2016

Deliberând asupra prezentelor recursuri, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31.03.2014, sub nr. x/2/2014, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (actuala Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale), suspendarea executării și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.02.2014, precum și anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 13638/23.04.2014 și a Notificării nr. 1171/26.02.2014,

Prin Sentința nr. 2127 din 03 iulie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare și a suspendat executarea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.02.2014, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare, a admis acțiunea în anulare, astfel cum a fost completată, și a anulat Decizia de soluționare a contestației nr. 13638/23.04.2014, Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.02.2014 și Notificarea nr. 1171/26.02.2014, cu consecința exonerării reclamantului de rambursarea sumei de 150.400 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, la data de 26.07.2011, între Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, în calitate de autoritate contractantă, și A. - Întreprindere Individuală, în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanțare nr. C312M011032300060 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil pentru Proiectul "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea micro-întreprinderii A.".

Conform art. 3 din Contract, valoarea totală eligibilă a proiectului a fost de 214.858 RON, iar autoritatea contractantă s-a obligat să acorde o finanțare nerambursabilă din fondurile FEADR de maxim 150.400 RON, iar potrivit art. 2, durata de realizare a investiției și implementare a proiectului este de 12 luni și reprezintă termenul limită până la care beneficiarul poate depune ultima cerere de plată. Perioada de implementare a fost 26.07.2011 - 13.10.2011, proiectul fiind finalizat, iar ultima plată fiind efectuată de către Agenție la data de 13.10.2011

La data de 10.12.2013, conform Scrisorii de informare nr. 26062/29.11.2013 transmisă beneficiarului proiectului, Biroul Control Proiecte Finalizate-CRPDRP 2 Sud Est Constanța a efectuat un control ex-post la locul de implementare a investiției, beneficiarul fiind evaluat din punct de vedere al îndeplinirii concomitente a criteriilor obiective și subiective, ocazie cu care s-au identificat mai mulți indicatori care ar conduce la existența unui mod comun de accesare și utilizare a fondurilor nerambursabile pentru beneficiarii întreprinderilor individuale A. și B.

În baza formularului IRD 01 "Suspiciune de neregulă/suspiciune de fraudă" emis de CRPDRP 2 Sud Est Constanța, s-a procedat la efectuarea unei verificări documentare a cazului de suspiciune de nereguli, în urma căreia Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a emis Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.02.2014.

Pentru neregula constatată, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a stabilit că beneficiarul întreprinderea individuală A. datorează suma de 150.400 RON, din care 80% reprezentând contribuție din fonduri ale Uniunii Europene și 20% contribuție publică națională de la bugetul de stat, fiind emisă la data de 26.02.2014 și Notificarea nr. 1171 de rambursare a acestei sume.

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/25.02.2014, reclamantul a formulat contestație administrativă, înregistrată sub nr. 10475/31.03.2014, care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 13638/23.04.2014.

În esență, instanța de fond a reținut că obligarea reclamantului la rambursarea finanțării acordate din fondurile UE este nelegală, autoritatea pârâtă nedovedind în cauză nici elementul obiectiv, constând în crearea unor condiții artificiale, nici elementul subiectiv, constând în urmărirea obținerii unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor.

Instanța a mai constatat că reclamantul a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește prevenirea unei pagube iminente, este evident că executarea silită a sumei de 150.400 RON prin poprire presupune blocarea conturilor societății, fiind natură a produce acesteia dificultăți în desfășurarea activității economice, producându-i un prejudiciu material viitor și previzibil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, Curtea de apel a apreciat că este rezonabilă invocarea și aplicarea în cauză a prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei, potrivit cărora "obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil."

În al doilea rând, Curtea constată că, în ceea ce privește noțiunea de "condiții artificiale", actele europene care fac trimitere la aceasta, și anume Regulamentul CE nr. 2988/1995, Regulamentul CE nr. 1975/2006 și Regulamentul CE nr. 65/2011, nu cuprind o definiție a acesteia, fiind lăsată în sarcina statelor membre.

Astfel, art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 prevede doar că "fără a aduce atingere dispozițiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condițiile necesare pentru a obține aceste plăți, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

Ținând cont de interpretarea dată în mod constant de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în materie, instanța a apreciat că, pentru a se reține abaterea constatată de pârâtă prin procesul-verbal contestat, prin care s-a dispus recuperarea întregului ajutor financiar nerambursabil acordat, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui element obiectiv constând în crearea unor condiții artificiale pentru obținerea plăților, cu consecința ca finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să nu poată fi atinsă, precum și existența unui element subiectiv constând în urmărirea de către candidatul la acordarea unei astfel de plăți a obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Curtea de apel a constatat că în speță nu sunt îndeplinite cele două condiții obligatorii pentru a se concluziona că reclamantul, împreună cu celelalte două entități menționate de autoritatea pârâtă, a creat în mod artificial condițiile necesare pentru a primi finanțarea nerambursabilă, în scopul obținerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Astfel, în ceea ce privește elementul obiectiv, constând în crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea plăților, Curtea constată că nu poate fi reținută existența acestuia, întrucât prin implementarea proiectelor analizate de pârâtă a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR, dat fiind că aceste proiecte sunt autonome și că fiecare respectă obiectivele schemei de ajutor.

Împrejurarea reținută de pârâtă, în sensul că întreprinderea individuală A. a prestat servicii de semănat, iar întreprinderea individuală B. a prestat servicii de arat și erbicidat, nu este de natură a conduce la concluzia că investiția a fost împărțită artificial, întrucât, chiar dacă activitățile pot fi considerate complementare, utilajele achiziționate cu fondurile nerambursabile sunt destinate să realizeze categorii diferite de lucrări, iar fiecare dintre cei doi beneficiari a încheiat contracte de prestări servicii pentru executarea acelor categorii de lucrări specifice pe care le pot realiza utilajele achiziționate prin contractele de finanțare.

Chiar dacă s-ar reține existența unei divizări artificiale a investiției, din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă fără putință de tăgadă că o atare împrejurare nu reprezintă, per se, un motiv de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, decât în măsura în care ar avea drept consecință neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 lit. a) pct. ii) din Regulamentul nr. 1698/2005.

Or, în procesul-verbal încheiat la locul de realizare a investiției, dar și în procesul-verbal contestat s-a menționat că la controlul efectuat pe teren au fost identificate utilajele achiziționate prin FEADR cu seriile aferente, respectiv un tractor având 1409 de funcționare și o semănătoare păioase, iar beneficiarul a prezentat echipei de control facturi fiscale și contracte de prestări servicii cu aceste utilaje pentru perioada 11.10.2011 - 18.11.2013.

A apreciat instanța că a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor, astfel încât obligarea reclamantului la restituirea fondurilor încalcă prevederile Regulamentul nr. 1698/2005, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, inclusiv în jurisprudența sa recentă.

În ceea ce privește elementul subiectiv, autoritatea pârâtă și-a fundamentat concluzia că reclamantul, împreună cu ceilalți doi beneficiari de fonduri europene (tată și, respectiv, frate), ar fi urmărit obținerea unui asemenea avantaj pe o serie de elemente de fapt constând în existența a unei legături de rudenie între titularii întreprinderilor individuale, precum și a unor legături juridice între acestea, cum ar fi sediul social, împrejurarea că utilajele sunt parcate pe aceeași suprafață de teren, existența unor împrumuturi etc, aspecte necontestate de reclamant.

Instanța a apreciat că aceste elemente de fapt nu sunt suficiente pentru a justifica dispoziția de rambursare a finanțării, în condițiile în care nu se coroborează cu alte împrejurări care să constituie indicii temeinice în sensul că reclamantul ar fi urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR, mai ales în condițiile în care aceste obiective au fost atinse.

S-a reținut că nu exista nicio interdicție, nici în legislația națională, nici în cea europeană, ca membrii aceleiași familii să solicite și să obțină finanțarea unor proiecte de investiții sau să obțină fonduri nerambursabile în cadrul aceleiași scheme de ajutor. De altfel, o atare interdicție ar fi fost de natură să încalce dreptul fundamental la muncă și libertatea de a desfășura o activitate comercială, garantate atât de Constituția României, cât și de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Autoritatea pârâtă nu a dovedit că entitățile juridice vizate au fost create cu scopul de a eluda regula de minimis, ci doar a constatat existența unor elemente de fapt, pe care le-a cunoscut, de altfel, încă de la momentul depunerii cererilor de finanțare.

Instanța de fond a constatat că autoritatea pârâtă a invocat dispozițiile art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, considerând că întreprinderile individuale A. și B. sunt legate, desfășurându-și activitatea pe aceeași piață relevantă, dar niciuna dintre situațiile reglementate la art. 1 lit. a)-d) nu este aplicabilă în speță, iar autoritatea pârâtă a încadrat eronat cele două întreprinderi individuale în categoria întreprinderilor legate.

Împotriva Sentinței civile nr. 2127 din 03.07.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a formulat două cereri de recurs, prima vizând soluția de admitere a cererii de suspendare a executării, iar a doua cerere, soluția pronunțată asupra fondului acțiunii în anulare, invocând motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat împotriva soluției de admitere a cererii de suspendare a executării

Recurenta a criticat sentința pentru încălcarea prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, având în vedere faptul că instanța a analizat fondul cauzei, respectiv legalitatea constatărilor echipei de control sub aspectul respectării de către beneficiar a clauzelor contractuale asumate. Aceste aspecte reținute de instanța de fond în susținerea cazului bine justificat nu se încadrează în categoria circumstanțelor de fapt sau de drept care se circumscriu noțiunii definite de legiuitor.

În același sens, a criticat recurenta și considerentul instanței potrivit căruia "nu poate fi reținută existența condițiilor artificiale pentru obținerea plăților, întrucât prin implementarea proiectelor analizate de pârâtă a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR."

În opinia recurentei, a fost greșit reținută ca îndeplinită și condiția privind paguba iminentă, de vreme ce executarea unei obligații bugetare stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă în sensul Legii nr. 554/2004, ci numai o diminuare ilicită a patrimoniului aspect care nu a fost demonstrat în cauză.

3.2. Recursul declarat împotriva soluției de admitere a acțiunii în anulare

După o prezentare exhaustivă a constatărilor cuprinse în actul administrativ atacat, recurenta pârâtă a arătat că o primă critică adusă sentinței sub acest aspect, se referă la faptul că în cauză nu se poate reține o culpă exclusivă a autorității contractante în aprobarea ambelor cereri de finanțare depuse de solicitanții A. și B., nefiind incidentă situația prevăzută de art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, respectiv o eroare a autorității competente ce nu a putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

A doua critică vizează argumentul instanței de fond în sensul că "nu poate fi reținută existența condițiilor artificiale pentru obținerea plăților, întrucât prin implementarea proiectelor analizate de pârâtă a fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR."

În acest context, a susținut că instanța a reținut neîntemeiat că nu a fost îndeplinit elementul obiectiv al neregulii, pe care a analizat-o prin prisma hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-343/12.

A arătat recurenta că îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro întreprinderi nu a fost atins în speță, de vreme ce din analiza contractelor de prestări servicii ale celor trei beneficiari rezultă că aceștia își prestează servicii reciproc sau către societăți comerciale în care au calitatea de asociat.

Utilajele achiziționate prin proiect nu contribuie la diversificarea serviciilor, fiind destinate deservirii preponderente a membrilor unei singure familii și a firmelor deținute de către aceștia, aspecte care nu au fost analizate de instanța de fond.

Nici considerentul instanței de fond în sensul neîntrunirii elementului subiectiv al nereguli, întrucât niciunul dintre cei trei beneficiari ai Măsurii 312 nu a urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR nu este întemeiat.

Astfel, în cauză au fost identificați indicatori externi, structurali și de afaceri, din coroborarea cărora cu diverse alte dovezi materiale a rezultat că s-a urmărit de la bun început depășirea plafonului ajutorului de minimis (200.000 euro pe durata a trei exerciții fiscale), investiția fiind fracționată artificial.

În aceste condiții, în mod greșit instanța de fond nu a reținut obligația recurentei cu privire la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale, obligație ce reiese din art. 5 alin. (1) al Regulamentului UE nr. 65/2011.

A precizat recurenta că în art. 17 alin. (4) din Anexa I a Contractului de finanțare este cuprins un veritabil pact comisoriu de gradul IV, modul de redactare a acestei prevederi fiind fără echivoc în sensul forței sale juridice, astfel că instanța trebuie doar să constate că a operat rezilierea de plin drept a contractului.

De asemenea, prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, însăși producerea unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a banilor acordați atrăgând sancțiunea restituirii parțiale sau totale a acestora.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, invocând în principal excepția nulității recursurilor pe motiv că nu s-au indicat motive de nelegalitate, iar în subsidiar solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală.

Prin încheierea de ședință din 9.02.2016, pronunțată în condițiile art. 493 din C. proc. civ., recursurile au fost admise în principiu, inclusiv sub aspectul încadrării acestora în motivele de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare invocat, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva soluției pronunțate asupra cererii de suspendare a executării actului administrativ atacat, Înalta Curte constată că, în ședința publică din 23 martie 2016, reprezentanta recurentei pârâte a precizat că nu înțelege să mai susțină acest recurs, nemaiavând un interes în acest sens, în condițiile în care la aceeași dată se judecă deja recursul asupra hotărârii pronunțate în acțiunea în anulare a actului.

Într-adevăr, hotărârea de suspendare a executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 21.02.2014 își produce efectele până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea aceluiași act administrativ, soluționare care în speță a avut loc la aceeași dată.

De altfel, se constată că recursul nu era oricum fondat, de vreme ce condiția existenței cazului bine justificat, reținută ca fiind întrunită de către prima instanță, a fost confirmată și de instanța care a judecat litigiul în fond, iar cerința iminenței unei pagube este îndeplinită, în condițiile în care în speță este vorba de o valoare a creanței de peste 150.000,00 RON stabilită în sarcina unei micro-întreprinderi abia înființate.

Referitor la recursul formulat de recurenta pârâtă Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva soluției date acțiunii în anulare, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat.

Recurenta pârâtă a arătat că declanșarea verificărilor a avut loc ca urmare a unei suspiciuni de creare de condiții artificiale în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă, prin depășirea plafonului maxim eligibil în cadrul măsurilor PNDR România de către beneficiarii Măsurii 312 - "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi", iar situația prevăzută de art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 nu ar fi incidentă, în cauză neputându-se reține o culpă exclusivă a autorității contractante în aprobarea celor două cereri de finanțare depuse de solicitanții A. și B..

Înalta Curte observă însă că aspectele constatate după 3 ani ca fiind indicatori ai unui mod comun de accesare a fondurilor nerambursabile pentru beneficiarii A. Î.I. și B. Î.I. rezultau din documente ce au fost prezentate autorității competente încă de la depunerea cererilor de finanțare, acestea fiind totuși aprobate de către recurentă, astfel că în mod corect prima instanță a făcut aplicarea art. 5 alin. (3) teza I din Regulament, care se referă la o eroare a autorității competente, iar nu la culpa exclusivă a acesteia.

În ceea ce privește a doua critică, adusă considerentului instanței de fond în sensul că ar fi fost atinsă finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul FEADR, se constată că aceasta nu este întemeiată.

Niciun element de fapt care să justifice o concluzie contrară nu rezultă din ansamblul probelor administrate. Acei "indicatori fizici, funcționali/legali și de afacere/contabili/financiari" reținuți în procesul-verbal de constatare nu reprezintă prin ei înșiși dovezi ale creării condițiilor artificiale, în măsura în care nu s-a demonstrat că cele trei întreprinderi individuale sunt integrate într-un grup economic care să fi urmărit obținerea unui avantaj ce contravine obiectivului schemei de ajutor.

Așa cum temeinic a reținut și instanța de fond, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că "Art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiții, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcțională sau că există o legătură juridică între candidații la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speță să fi fost luate în considerare".

Pentru aceeași rațiune, nu s-ar putea justifica rezilierea contractului de finanțare sau solicitarea de rambursare a fondurilor acordate exclusiv pe temeiul existenței unei legături de rudenie între titularii întreprinderilor individuale aflate în discuție.

A arătat recurenta că îndeplinirea obiectivului specific al Măsurii 312 de a crea și a diversifica serviciile pentru populația rurală prestate de către micro-întreprinderi nu a fost atins în speță, însă nu a probat nicio situație în care cele două întreprinderi individuale beneficiare ale fondurilor europene ar fi colaborat pentru realizarea aceleiași lucrări sau că utilajele achiziționate cu aceste fonduri ar fi fost folosite pentru realizarea unor lucrări comune.

Corect a reținut instanța de fond și neîntrunirea elementului subiectiv al neregulii, întrucât nu s-a dovedit în cauză că cei trei beneficiari ai Măsurii 312 au urmărit obținerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR.

Recurenta a reiterat susținerea că din coroborarea indicatorilor externi, structurali și de afaceri identificați "cu diverse alte dovezi materiale" a rezultat că s-a urmărit de la bun început depășirea plafonului ajutorului de minimis (200.000 euro pe durata a trei exerciții fiscale), investiția fiind fracționată artificial" între întreprinderi legate.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, "întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi: a) o întreprindere deține majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau ale asociaților celeilalte întreprinderi; b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administrație, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi; c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influență dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia; d) o întreprindere este acționară sau asociată a celeilalte întreprinderi și deține singură, în baza unui acord cu alți acționari ori asociați ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acționarilor sau asociaților întreprinderii respective".

Or, în speță, nu este incidentă niciuna dintre aceste situații și nici cea reglementată la alin. (3), în conformitate cu care "sunt considerate întreprinderi legate și întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuți la alin. (3) al art. 42", iar art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004 are ca premisă existența unor întreprinderi între care să existe oricare dintre raporturile descrise la alin. (1) lit. a)-d), ceea ce nu este cazul în speță.

Utilajele achiziționate de Î.I. B. (tractor, plug și instalație de erbicidat) și cele achiziționate de Î.I. A. (tractor și semănătoare) nu "formează un flux de producție unitar", ci sunt, prin natura lor, destinate efectuării unor lucrări agricole complementare, ceea ce nu poate conduce automat la concluzia unei divizări artificiale a investiției, în vederea sporirii șanselor de finanțare, astfel cum susține recurenta pârâtă.

Dimpotrivă, prin specificul lucrărilor executate, rezultă că investiția fiecăreia dintre întreprinderile individuale în discuție este autonomă din punct de vedere juridic și funcțional.

În considerarea acestor aspecte și a incidenței în cauză a situației de excepție reglementate de art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, susținerea recurentei în sensul că instanța de fond trebuia să constate că a operat rezilierea de plin drept a contractului, potrivit pactului comisoriu de gradul IV ce ar fi reglementat de art. 17 alin. (4) din Anexa I a Contractului de finanțare, apare ca fiind irelevantă în cauză.

Față de aceste împrejurări, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale împotriva Sentinței civile nr. 2127 din 03 iulie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 martie 2016.

Procesat de GGC - GV