ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 285/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC E.P. SRL Vrancea, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit: I. anularea următoarelor acte emise de autoritatea publică pârâtă: - procesul verbal încheiat la data de 17 august 2009 de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit și a măsurilor adoptate cu privire la proiectul C 1.1414124100030 din 25 martie 2005 „înființarea unui combinat de vinificație"; - adresa nr. 18267 din 20 august 2009, prin care se solicita restituirea fondurilor comunitare, în cuantum de 4.180.037,99 lei; - decizia de soluționare a contestației fn.

din 20 octombrie 2009 emisă de Comisia de Soluționare a contestației din 10 noiembrie 2009. II. suspendarea executării actelor mai sus amintite, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004. Prin Încheierea din 9 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta SC E.P. SRL Vrancea, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanta SC E.P. SRL Vrancea nu și-a îndeplinit obligația de plată a cauțiunii reduse, ca o condiție a admisibilității examinării cererii de suspendare, motiv pentru care a respins cererea formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E.P. SRL Vrancea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă arată că instanța de fond în mod greșit a avut în vedere un singur criteriu la stabilirea cauțiunii în cuantum de 15% din valoarea sumei contestate, și anume acela stabilit de art. 215 C. proc. fisc., potrivit căruia "instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate...", afirmând că „fixarea unei cauțiuni mai mici ar lipsi dispoziția legală de orice eficiență, din moment ce legiuitorul a urmărit ca respectiva cauțiune să fie o garanție a executării debitului”.

Se mai arată în motivele de recurs formulate că Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - instituție abilitată de lege cu recuperarea creanțelor bugetare - este garantată prin sechestrul executoriu instituit asupra bunurilor sale imobile și mobile, precum și prin clauza din contractul de finanțare care stabilește că bunurile dobândite de o societate comercială în urma obținerii unor fonduri europene nu pot fi înstrăinate pentru o perioadă de 7 ani, astfel că în condițiile existentei acestor garanții suplimentare nu se justifică indisponibilizarea sumei de 150.000 Euro.

Societatea recurentă arată că este în imposibilitate de a plăti o cauțiune în cuantum de 15% din suma contestată, deoarece indisponibilizarea sumei de 627.000 RON, echivalentul sumei de 150.000 Euro, este o obligație mult prea oneroasă pentru orice societate comercială care are ca obiect de activitate producție, cea mai mare parte a resurselor sale financiare fiind investite în imobile și mobile destinate producției de vin. Arată recurenta-reclamantă că prin solicitarea de reducere a cuantumului cauțiunii la 1% din suma contestată, societatea a încercat să evite o pagubă iminentă și ireparabilă, din moment ce în cazul continuării executării silite ar fi lipsită de mijloacele de producție necesare și consecința imediată ar fi scoaterea de pe piață pentru imposibilitatea continuării obiectului de activitate.

Recurenta solicită admiterea recursului și modificarea în tot a Încheierii atacate în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborate cu art. 304 1 C. proc. civ. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304 1 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, de vreme ce aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cauțiunii stabilită de instanță prin Încheierea din 24 iunie 2010. Potrivit prevederilor art. 215 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar conform art. 215 alin. (2) din același act normativ, ”Dispozițiile prezentului articol nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei”. Cum textul legal mai sus menționat nu distinge, rezultă că în materia actului administrativ fiscal suspendarea executării poate fi dispusă, fie în condițiile art. 14 fie în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adică fie până la pronunțarea instanței de fond fie până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, numai dacă sunt întrunite cumulativ trei cerințe: depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 lei, stabilită în concret în mod suveran de judecătorul fondului; existența cazului bine justificat; prevenirea unei pagube iminente.

Instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, cum stabilit și Curtea Constituțională prin decizia nr. 500 din 6 mai 2008, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauțiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal.

S-a mai reținut, de instanța constituțională, că nu este restricționat accesul la justiție ca urmare a valorii exagerate a cauțiunii ce trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. În mod întemeiat instanța de fond, luând act de nedepunerea de către reclamantă a cauțiunii stabilită la 15% din suma contestată și constatând astfel că nu este îndeplinită una din condițiile de admisibilitate, a respins cererea recurentei-reclamante de suspendare a executării întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, se reține că încheierea atacată este legală și că motivele de recurs invocate în litigiu nu sunt întemeiate, urmând a se dispune, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de SC E.P. SRL Vrancea împotriva încheierii din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC E.P. SRL Vrancea împotriva Încheierii din 9 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2011.