ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4676/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 16 februarie 2011, SC C.L. SRL a chemat în judecată Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând anularea procesului-verbal de constatare nr. 208 din 5 ianuarie 2011, desființarea titlului de creanță și exonerarea societății de plata sumei de 5.719.853,41 RON. În motivarea cererii, reclamanta a învederat că debitul reținut prin actul administrativ contestat a fost incorect stabilit, pârâta procedând la verificarea implementării fondurilor comunitare acordate cu încălcarea prevederilor legale în materie. Prin sentința civilă nr. 4839 din 5 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția invocată din oficiu și a respins acțiunea ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut în esență că reclamanta a solicitat direct instanței de contencios administrativ anularea procesului-verbal de constatare fără a face dovada parcurgerii căii administrative de atac. S-a constatat de asemenea că, deși după introducerea acțiunii a fost emisă decizia nr. 5846 din 16 martie 2011, în soluționarea contestației , reclamanta a arătat că își menține petitul privind doar anularea actului de control. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC C.L. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a învederat că instanța, deși a pus în discuția părților excepția prematurității acțiunii, s-a pronunțat asupra inadmisibilității cererii, invocându-se astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc.

civ. Reclamanta a mai arătat că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 3 alin. (6) din O.G. nr. 79/2003 și art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc., aceste norme reglementând doar posibilitatea și nu obligativitatea parcurgerii căii administrative de atac. Procedând în acest mod, a precizat reclamanta, instanța a încălcat dreptul societății comerciale la un proces echitabil, îngrădind accesul la justiție. Referitor la decizia nr. 5847/2011, reclamanta a învederat că prin soluția adoptată, de suspendare a soluționării contestației, pârâta nu a emis o decizie care să poată fi atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, aspect în raport de care apare greșită concluzia instanței în sensul că nu s-a urmat procedura prevăzută de art. 218 alin. (2) din C. proc.

civ . Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele dosarului și de prevederile art. 304 și 304 1 din C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel cum rezultă din practicaua sentinței, s-a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii, în raport de neparcurgerea căii administrative de atac, părțile au pus concluzii referitor la problema pusă în discuție, după care, potrivit art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., instanța s-a pronunțat asupra excepției admițând-o, fără a considera necesar a fi administrate dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. Referitor la soluția pronunțată, criticile formulate sunt, de asemenea, nefondate.

În raport cu prevederile art. 3 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriilor acestora sunt titluri de creanță, respectiv acte administrative ce privesc contribuții bugetare, ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de C. proc. fisc. Instanța de fond a reținut în mod corect că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205-art. 218 din C. proc.

fisc., constituie o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție specială administrativă, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, pentru a fi facultativă. Or, reclamanta, deși a urmat procedura administrativă prealabilă, contestând procesul-verbal de control, s-a adresat instanței înainte de soluționarea contestației, deși potrivit art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc., doar deciziile emise în această procedură pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ. Reclamanta avea posibilitatea de a-și retrage contestația, potrivit art. 208 din C. proc. fisc., și de a învesti instanța de judecată doar după notificarea organului fiscal despre împrejurarea că nu mai dorește finalizarea procedurii administrative prealabile . Or, reclamanta nu a procedat în acest mod, sesizând instanța de contencios administrativ cu acțiune în anulare, contrar prevederilor legale susmenționate.

De remarcat că, pe parcursul judecării cauzei la prima instanță, a fost emisă de către autoritatea fiscală competentă decizia nr. 5847 din 16 martie 2011 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației, act administrativ pe care reclamanta nu a înțeles să-l conteste în prezentul litigiu, astfel încât este justificată soluția de respingere a acțiunii ca inadmisibilă. În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C.L. SRL, în insolvență, împotriva sentinței civile nr. 4839 din 5 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012.