ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4676/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 16

februarie 2011, SC C.L. SRL a chemat în judecată Agenția de Plăți pentru

Dezvoltare Rurală și Pescuit, solicitând anularea procesului-verbal de

constatare nr. 208 din 5 ianuarie 2011, desființarea titlului de creanță și

exonerarea societății de plata sumei de 5.719.853,41 RON.

În motivarea cererii,

reclamanta a învederat că debitul reținut prin actul administrativ contestat a fost

incorect stabilit, pârâta procedând la verificarea implementării fondurilor comunitare

acordate cu încălcarea prevederilor legale în materie.

Prin sentința civilă

nr. 4839 din 5 septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția invocată din oficiu și a respins acțiunea

ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut în esență că reclamanta a solicitat direct instanței

de contencios administrativ anularea procesului-verbal de constatare fără a face

dovada parcurgerii căii administrative de atac.

S-a constatat de asemenea

că, deși după introducerea acțiunii a fost emisă decizia nr. 5846 din 16 martie

2011, în soluționarea contestației , reclamanta a arătat că își menține petitul

privind doar anularea actului de control.

Împotriva sentinței a

declarat recurs reclamanta SC C.L. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat

că instanța, deși a pus în discuția părților excepția prematurității acțiunii, s-a

pronunțat asupra inadmisibilității cererii, invocându-se astfel motivul de casare

prevăzut de art. 304 pct. 7 din C. proc. civ.

Reclamanta a mai arătat

că instanța de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 3 alin. (6) din

O.G. nr. 79/2003 și art. 218 alin. (2) din C. proc. fisc., aceste norme reglementând

doar posibilitatea și nu obligativitatea parcurgerii căii administrative de atac.

Procedând în acest mod,

a precizat reclamanta, instanța a încălcat dreptul societății comerciale la un proces

echitabil, îngrădind accesul la justiție.

Referitor la decizia

nr. 5847/2011, reclamanta a învederat că prin soluția adoptată, de suspendare a

soluționării contestației, pârâta nu a emis o decizie care să poată fi atacată pentru

nelegalitate și netemeinicie, aspect în raport de care apare greșită concluzia instanței

în sensul că nu s-a urmat procedura prevăzută de art. 218 alin. (2) din C. proc.

civ .

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele dosarului și de prevederile art. 304 și 304

1

din C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins

ca atare.

Astfel cum rezultă din

practicaua sentinței, s-a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii,

în raport de neparcurgerea căii administrative de atac, părțile au pus concluzii

referitor la problema pusă în discuție, după care, potrivit art. 137 alin. (1) din

C. proc. civ., instanța s-a pronunțat asupra excepției admițând-o, fără a considera

necesar a fi administrate dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Referitor la soluția pronunțată,

criticile formulate sunt, de asemenea, nefondate.

În raport cu prevederile

art. 3 alin. (2) și (6) din O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor

comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător,

actele de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind

creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriilor acestora sunt

titluri de creanță, respectiv acte administrative ce privesc contribuții bugetare,

ce pot fi contestate în condițiile și termenele stabilite de C. proc. fisc.

Instanța de fond a reținut

în mod corect că procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor

administrative fiscale, reglementată de art. 205-art. 218 din C. proc. fisc., constituie

o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție specială administrativă,

în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, pentru a fi facultativă.

Or, reclamanta, deși a

urmat procedura administrativă prealabilă, contestând procesul-verbal de control,

s-a adresat instanței înainte de soluționarea contestației, deși potrivit art. 218

alin. (2) din C. proc. fisc., doar deciziile emise în această procedură pot fi atacate

pe calea contenciosului administrativ.

Reclamanta avea posibilitatea

de a-și retrage contestația, potrivit art. 208 din C. proc. fisc., și de a învesti

instanța de judecată doar după notificarea organului fiscal despre împrejurarea

că nu mai dorește finalizarea procedurii administrative prealabile .

Or, reclamanta nu a procedat

în acest mod, sesizând instanța de contencios administrativ cu acțiune în anulare,

contrar prevederilor legale susmenționate.

De remarcat că, pe parcursul

judecării cauzei la prima instanță, a fost emisă de către autoritatea fiscală competentă

decizia nr. 5847 din 16 martie 2011 prin care s-a dispus suspendarea soluționării

contestației, act administrativ pe care reclamanta nu a înțeles să-l conteste în

prezentul litigiu, astfel încât este justificată soluția de respingere a acțiunii

ca inadmisibilă.

În raport de cele expuse

mai sus, Curtea va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.L. SRL, în

insolvență, împotriva sentinței civile nr. 4839 din 5 septembrie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 noiembrie

2012.