ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 615/2015

După

deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1

București, la data de 07 iunie 2010, sub nr. 26093/299/2010, completată la 12

iulie 2011, reclamantele C.M. și C.A. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată

asupra Terenurilor Suceava, Comisia Comunală pentru Stabilirea Dreptului de

Proprietate asupra Terenurilor Arbore, C.T., N.V., P.M., R.L., B.P., C.I. și

Ministerul Administrației și Internelor, constatarea nulității absolute

parțiale a titlului de proprietate nr. 2072 din 19 noiembrie 2004, eliberat de

Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra

Terenurilor Suceava.

În

motivare, reclamantele au arătat că, urmare a constatării nulității absolute

parțiale a titlului de proprietate mai sus menționat, solicită să le fie

reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor ce au aparținut

autorilor C.N.M. și C.G. În cuprinsul acestui act au fost trecuți, din eroare,

în calitate de persoane îndreptățite, pârâții C.I., N.V., P.M., C.T. și R.L.,

care au renunțat la succesiunea defuncților C.N.M. și C.G. Reclamantele au

susținut că în titlul de proprietate nr. 2072 din 19 noiembrie 2004, eliberat

de Comisia județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra

Terenurilor Suceava, au fost incluse, din greșeală, și terenuri care nu s-au

aflat niciodată în proprietatea defunctului C.N.M., ci au fost deținute

exclusiv de autorul lor, C.G.

În

drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile

Titlului V din Legea nr. 247/2005 și pe art. III alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.

18/1991.

Prin

Sentința nr. 17169 din 10 octombrie 2011, Judecătoria sectorului 1 București,

secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat

competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Rădăuți.

În

urma declinării, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți la 12

ianuarie 2012, sub nr. 26093/299/2010.

Prin

Sentința civilă nr. 3893 din 17 octombrie 2012, Judecătoria Rădăuți a respins

acțiunea civilă formulată de reclamantele C.M. și C.A., în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, ca fiind introdusă împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca nefondată,

acțiunea civilă, formulată de aceleași reclamante, în contradictoriu cu pârâții

C.T., N.V., P.M., R.L., B.P., C.I., Comisia Comunală pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Arbore și Comisia Județeană pentru

Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava.

Prin

Decizia nr. 1352 din 24 mai 2013, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis

recursul declarat de reclamantele C.M. și C.A. împotriva Sentinței civile nr.

3893 din 17 octombrie 2012, pronunțata de Judecătoria Rădăuți; a casat sentința

atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe de fond.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamantele C.M. și C.A., înregistrat pe

rolul Curții de Apel Suceava la 27 septembrie 2013.

Prin

Decizia nr. 1378 din 14 noiembrie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I

civilă, a admis excepția inadmisibilității recursului, invocată de Ministerul

Administrației și Internelor; a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

reclamantele C.M. și C.A. împotriva Deciziei nr. 1352 din 24 mai 2013,

pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă.

În

rejudecare, prin Sentința civilă nr. 2031 din 24 iunie 2014, pronunțată în

Dosarul nr. 26093/299/2010*, Judecătoria Rădăuți a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Administrației și Internelor

și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta; a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții C.T., N.V., P.M.,

R.L., B.P., Comisia Comunală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra

Terenurilor Arbore și Prefectura Suceava - Comisia Județeană pentru Stabilirea

Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Suceava.

Prin

Decizia nr. 1496 din 17 octombrie 2014, Tribunalul Suceava, secția civilă, a

respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele C.M. și C.A. împotriva

Sentinței civile nr. 2031 din 24 iunie 2014, pronunțată de Judecătoria Rădăuți.

Prin

Decizia nr. 30 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă,

a respins ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele C.M. și C.A.

împotriva Deciziei nr. 1496 din 17 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul

Suceava, secția civilă.

Împotriva

Deciziei nr. 1496 din 17 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava,

secția civilă, și a Deciziei nr. 30 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă, au formulat din nou recurs reclamantele C.M. și C.A.,

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 11 decembrie 2014,

sub nr. 4347/1/2014, invocând nemulțumiri legate de modalitatea de soluționare

a cauzei. Recurentele-reclamante au reiterat solicitarea de a se dispune

anularea parțială a titlului de proprietate nr. 2072 din 19 noiembrie 2004,

emis de Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată

asupra Terenurilor Suceava și reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor ce au aparținut defuncților C.N.M. și C.G., ale căror moștenitoare

sunt.

Examinând

calea de atac, în raport de excepția de inadmisibilitate invocată de

intimatul-pârât Ministerul Afacerilor interne prin întâmpinare, și de instanță,

din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în conformitate cu prevederile

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1

București la data de 07 iunie 2010, sub nr. 26093/299/2010, completată la 12

iulie 2011, reclamantele C.M. și C.A. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată

asupra Terenurilor Suceava, Comisia Comunală pentru Stabilirea Dreptului de

Proprietate asupra Terenurilor Arbore, C.T., N.V., P.M., R.L., B.P., C.I. și

Ministerul Administrației și Internelor, constatarea nulității absolute

parțiale a titlului de proprietate nr. 2072 din 19 noiembrie 2004, eliberat de

Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra

Terenurilor Suceava.

În

drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile

Titlului V din Legea nr. 247/2005 și pe art. III alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 169/1997 pentru modificarea și completarea Legii fondului funciar nr.

18/1991.

Art.

1 din Titlul XIII din Legea nr. 247/2005, intitulat "Accelerarea

judecăților în materia restituirii proprietăților funciare", prevede că,

în scopul accelerării judecării plângerilor, contestațiilor și a altor litigii

apărute în urma aplicării Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 1/2000 pentru

reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor agricole și celor

forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991

și ale Legii nr. 16/1997, cu modificările și completările ulterioare, numite în

continuare procese funciare, procedura în fața instanțelor judecătorești se va

efectua conform prevederilor acestui titlu, care se vor completa cu cele ale C.

proc. civ.".

Potrivit

dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 privind reforma în

domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente,

hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în procesele funciare în

primă instanță sunt supuse numai recursului Hotărârile definitive și

irevocabile, susceptibile de înscriere în cartea funciară simt comunicate din

oficiu de către instanța de judecată birourilor de carte funciară.

În

conformitate cu prevederile art. 299 C. proc. civ., hotărârile date fără drept

de apel, cele date în apei precum și, în condițiile prevăzute de lege,

hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Dispozițiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător. Recursul

se soluționează de către instanța imediat superioară celei care a pronunțat

hotărârea în apel

Art.

377 alin. (2) pct. 4 și 5 C. proc. civ. stabilește că sunt hotărâri irevocabile

hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul

pricinii, precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi

atacate cu recurs.

Din

analiza normelor legale mai sus menționate, rezultă că obiectul recursului,

cale extraordinară de atac, este reglementat în mod expres, în codul, de

procedură civilă și în dispozițiile art. 5 din Titlul XIII al Legii nr.

247/2005, care stipulează că hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești

în procesele funciare, în primă instanță, sunt supuse numai recursului.

În

acest context, se constată că exercitarea căilor de atac este guvernată de

principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin

lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte

căi decât pe cele expres prevăzute de lege,

Legalitatea

căilor de atac este, totodată, și o regulă cu valoare de principiu

constituțional, consacrat în art. 129 din Constituția României, conform căruia

dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești se poate

exercita numai în condițiile legii.

În

prezenta cauză, calea de atac prevăzută de art. 5 din Titlul XIII din Legea nr.

247/2005, care putea fi exercitată împotriva Sentinței civile nr. 2031 din 24

iunie 2014, pronunțată în primă instanță, în Dosarul nr. 26093/299/2010* de

Judecătoria Rădăuți, în materia fondului funciar, este recursul.

Or,

așa după cum s-a arătat, prin Decizia nr. 1496 din 17 octombrie 2014,

Tribunalul Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantele C.M. și C.A. împotriva sentinței civile mai sus menționate.

Totodată,

prin Decizia nr. 30 din 10 februarie 2015, Curtea de Apel Suceava, secția I

civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamantele C.M. și

C.A. împotriva Deciziei nr. 1496 din 17 octombrie 2014, pronunțată de

Tribunalul Suceava, secția civilă.

Având

în vedere că deciziile atacate cu recurs de către reclamante au fost pronunțate

în recurs, Înalta Curte constată că acestea nu sunt susceptibile de reformare

în această cale de atac.

Mai

mult, hotărârile vizate nu fac parte din categoria hotărârilor judecătorești

menționate în dispozițiile art. 299 și art. 377 alin. (2) pct. 4 și 5 C. proc.

civ., recursul exercitat împotriva acestora nefiind stipulat de lege.

În

concluzie, pentru toate considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat în cauză de reclamantele C.M. și

C.A. va fi respins, ca inadmisibil

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele C.A. și C.M. împotriva

Deciziei nr. 1496 din 17 octombrie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava,

secția civilă și a Deciziei nr. 30 din 10 februarie 2015 a Curții de Apel

Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 27 februarie 2015.

Procesat

de GGC - GV