Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2423/2015

HOTĂRÂRE
29.10.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2423/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de față constată următoarele: Obiectul cererii din prezenta cauză, introdusă la data de 18 aprilie 2013, îl reprezintă acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, sub nr. 4477/95/2013, prin care petentul T.P. a solicitat instanței obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii Gorj să îi stabilească și să-i plătească pensia pentru stagiul suplimentar de 2 ani și cinci luni prestat după împlinirea vârstei de 45 de ani în grupa I de muncă prevăzută la pct. C din buletinul de calcul din anul 2005, să îi stabilească și să îi plătească pensia pentru întreaga perioadă de trei ani de facultate, respectiv și pe un an și șaptesprezece zile, precum și obligarea intimatei să recalculeze pensia cu 50% pentru cei 22 de ani și 4 luni și 20 de zile grupa 1 de muncă și acordarea ei începând cu data intrării legii în vigoare.

Prin sentința civilă nr. 4805 din 07 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 4477/95/2013, s-a respins excepția tardivității invocată de intimată și s-a respins acțiunea formulată de petent. Prin decizia nr. 976 din data de 26 martie 2014, pronunțată de către Curtea de Apel Craiova, secția l civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant, s-a anulat sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare ia instanța de fond.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 2628 din 22 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția de conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 4477/95/2013*, s-a respins excepția tardivității, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamant, s-a anulat decizia nr. 111890 din 28 februarie 2008 emisă de Casa Județeană de Pensii Gorj, și a fost obligată pârâta să emită reclamantului o nouă decizie de pensie cu luarea în considerare a perioadelor lucrate de acesta în grupa I de muncă și după data pensionării și să plătească reclamantului eventualele diferențe dintre pensia stabilită prin decizia anulată și pensia rezultată în urma luării în calcul a perioadelor menționate, drepturi ce urmează a fi acordate reclamantului începând cu luna aprilie 2010. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel ambele părți, iar prin decizia nr. 615 din 3 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, s-a admis apelul declarat de pârâtă și s-a dispus schimbarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant.

Prin decizia nr. 2006 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 446/54/2015, s-a respins, ca neîntemeiată, contestația în anulare formulată de reclamant împotriva deciziei pronunțate în apel. Împotriva acestei din urmă decizii, la 28 mai 2015, reclamantul T.P. a formulat prezentul recurs, înregistrat Ia Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 10 iunie 2015. Analizând, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc.

civ., recursul formulat, Înalta Curte, constată că este inadmisibil și urmează, să-l respingă, pentru următoarele considerente: Prezenta acțiune prin care se solicită obligarea intimatei Casa Județeană de Pensii Gorj să îi stabilească petentului și să-i plătească acestuia, pensia pentru stagiul suplimentar de 2 ani și cinci luni prestat după împlinirea vârstei de 45 de ani în grupa I de muncă prevăzută la pct. C din buletinul de calcul din anul 2005, pensia pentru întreaga perioadă de trei ani de facultate, respectiv și pe un an și șaptesprezece zile, precum și obligarea intimatei să recalculeze pensia cu 50% pentru cei 22 de ani și 4 luni și 20 de zile grupa I de muncă și acordarea el începând cu data intrării legii în vigoare, a fost introdusă la data de 18 aprilie 2013, pe rolul Tribunalului Gorj.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului. O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești, nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată. În cauză, se constată că decizia civilă nr. 2600 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, nu este supusă căii de atac a recursului, întrucât nici decizia nr. 615 din 3 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul, ce a făcut obiectul contestației în anulare, nu este la rândul ei supusă recursului. Prin urmare, recursul declarat de contestatorul T.P. împotriva deciziei nr. 2006 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, se va respinge, ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc.

civ. Prezenta decizie nu este supusă niciunei căi de atac și va fi comunicată tuturor părților în cauză.

D I S P U N E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul T.P. împotriva deciziei nr. 2600 din 21 aprilie 2015 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Fără nici o cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 octombrie 2015.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 256/2015
Asupra recursului civil de față, constată: Prin Decizia nr. 1423 din 15 octombrie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul H.C. împotriva sentinței nr. 1591 din 2 iunie 2014 pro
ÎCCJ 2015-10-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2329/2015
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Reclamantul H.C. a chemat în judecată Direcția de Muncă și Protecție Socială Gorj pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată pârâta să îi recalculeze drepturile bănești stabili
ÎCCJ 2018-06-05
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1094/2018
dispozitivul Deciziei nr. 1094 din 27 martie 2018 la care decizie de pensie, prin care s-a recunoscut sporul pentru grupa a II-a de muncă, se referă excepția autorității de lucru judecat, Înalta Curte constată că solicitarea părții nu se re
ÎCCJ 2014-06-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3289/2014
art. 153 din Legea nr. 263/2010. A precizat și că instanțele de fond au greșit când au judecat cauza, pentru că s-au raportat la legea pensiilor, care este abuzivă, în raportul de Codul de Consum. Analizând recursul, Înalta Curte urmează să
ÎCCJ 2013-10-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4321/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu, reclamanta R.D.M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata Casa Națională de pensii publice, Comisia medicală de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă