ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1378/2013

Asupra conflictului

negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, contestatorul M.F.M. prin S.C.M.D.R.R. Filiala Craiova a

chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a Ministerului Apărării Naționale

București, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei din 31

decembrie 2010, menținerea drepturilor de pensie anterior stabilite prin

decizia din 10 decembrie 2003 și obligarea pârâtei la plata sumelor de bani

reținute ca urmare a recalculării, la care să se adauge dobânda legală

aferentă.

Învestit cu

soluționarea acțiunii, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Dolj și a

declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului

București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

În cazul conflictelor

de asigurări sociale, competența teritorială este prevăzută de art. 155 și art.

156 din Legea nr. 19/2000.

În prezenta cauză,

contestatorul contestă modul de recalculare a drepturilor de pensie militară

stabilite prin decizia din 31 decembrie 2010, în baza Legii nr. 164/2001

privind pensiile militare de stat.

În lipsa unor

prevederi exprese în Legea nr. 164/2001 și în Legea nr. 19/2000, privind stabilirea

unor măsuri în domeniul pensiilor, instanța constată că se aplică regulile de

competență materială și teritorială cuprinse în art. 154, 155 și 156 din Legea

nr. 19/2000, lege cadru în materia asigurărilor sociale.

Se constată că în

acțiunea de față acțiunea nu este îndreptată împotriva

Casei

Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale

sau a casei

teritoriale de pensii aflate în subordinea sa, ci împotriva Ministerului

Apărării Naționale - Direcția Financiar Contabilă, ca emitent al deciziei

contestată, astfel încât competența teritorială revine instanței în a cărei

rază teritorială își are sediul pârâtul, așa cum prevede art. 156, teza a II-a

din Legea nr. 19/2000.

În aceste condiții,

având în vedere că sediul pârâtului este în București, instanța a admis

excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, prin Sentința civilă nr. 4864/2011

din 4 aprilie 2011.

La rândul său,

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale,

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pe

a cărui rază teritorială se află domiciliul contestatorului, prin Sentința

civilă nr. 619 din 21 ianuarie 2013 și a dispus înaintarea dosarului Înaltei

Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de

competență ivit.

În motivarea acestei

hotărâri s-a reținut că decizia contestată a fost emisă în baza Legii nr.

19/2010, care în art. 7 alin. (1) trimite la procedura prevăzută de Legea nr.

19/2000, iar art. 156 din această lege, stabilește competența de soluționare a

cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, dar la data sesizării

instanței, Legea nr. 19/2000 era abrogată, normele de procedură referitoare la

competență fiind modificate începând cu data de 1 ianuarie 2011, în sensul că

aceasta revine instanței de la domiciliul contestatorului.

De asemenea, instanța

a avut în vedere și dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., norma de

procedură fiind de imediată aplicare, motiv pentru care începând cu data de 1

ianuarie 2011, norma inserată în art. 154 din Legea nr. 263/2010 este

aplicabilă și situațiilor în care decizia contestată a fost emisă sub imperiul

legii vechi.

În raport de norma

teritorială exclusivă și de domiciliul contestatorului care este în localitatea

Craiova, județul Dolj, cauza a fost declinată acestei instanțe.

Analizând actele și,

lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de

competență, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două

instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta

Curte reține următoarele:

Decizia din 31

decembrie 2010, privind recalcularea pensiilor militare, a fost emisă în baza

Legii nr. 119/2010 și a fost contestată la 14 februarie 2011, la data sesizării

instanței fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, care în art. 154, cuprinde

dispoziții privitoare la competență.

Conform art. 7 din

Legea nr. 119/2010, sub incidența căreia a fost emisă decizia atacată,

stabilirea, plata, suspendarea, recalcularea, încetarea și contestarea

pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000.

La data de 1 ianuarie

2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, a fost abrogată Legea nr. 19/2000,

astfel că trimiterea din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva

dispozițiilor acesteia din urmă, în lipsa unor prevederi exprese.

Legea nr. 19/2000 și

Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură,

raportate la C. proc. civ., iar, când o lege specială care reglementează un

anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență este

înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de competență din

legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la data

intrării ei în vigoare.

În aceste condiții,

în raport de prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula

aplicării imediate a legii noi de procedură, din momentul intrării ei în

vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, devin

incidente dispozițiile legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010.

Art. 154 alin. (1)

din precitata lege prevede că cererile îndreptate împotriva

Casei Naționale de Pensii Publice

, a caselor teritoriale

de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în

a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul reclamantului, astfel că

cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul

reclamantului.

Așa fiind, față de

textele de lege mai sus evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Dolj a

reținut, în mod greșit, că, în speță, se aplică regulile de competență

materială și teritorială cuprinse în art. 154, 155 și 156 din Legea nr.

19/2000, abrogată, în realitate, competența teritorială revenind instanței

prevăzute la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

În consecință, având

în vedere faptul că, contestatorul are domiciliul în Craiova, în considerarea

prevederilor art. 12 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine

Tribunalului Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2013.

Procesat de GGC - AS