ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1847/2016

Decizia nr. 1847/2016 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2011, sub nr. x/4/2011, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B., Subcomisia Locală de Aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 - Sector 4 București, Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii Nr. 18/1991 și Legii nr. 1/2000 și Instituția Prefectului Municipiului București, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a titlului de proprietate din 6 mai 2008, emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Municipiul București și a proceselor-verbale de punere în posesie din 10 aprilie 2008 și din 10 iulie 2008, acte vizând suprafața de 2,45 ha teren intravilan reconstituit, situat în Sectorul 4, să dispună obligarea pârâților 2 și 4 din prezenta acțiune sau, în subsidiar, a pârâților 2 și 3, la emiterea, în termen de 60 de zile a unui nou titlu de proprietate în care reclamanta și defuncta C. să figureze drept coproprietari (coindivizări) ai suprafeței de 2,45 ha teren intravilan situat în Sectorul 4 al Municipiului București, precum și emiterea unui nou proces-verbal de punere în posesie.

Totodată, a solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune între reclamantă și pârâta B., în cote egale, cu privire la imobilul teren de 2,45 ha și partajarea în natură a bunului imobiliar reconstituit prin noul titlu, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 2996 din 20 februarie 2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Instituția Prefectului Municipiului București, ca neîntemeiată, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 18/191, ca neîntemeiată.

A fost admisă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu B., Subcomisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 - Sector 4 București, Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii Nr. 18/1991 și Legii Nr. 1/2000, Instituția Prefectului Municipiului București și intervenienții în interesul pârâtei B., D. și E. A fost constatată nulitatea absolută a titlului de proprietate din 6 mai 2008 și a proceselor-verbale de punere în posesie din 10 aprilie 2008 și din 10 iulie 2008 emise pentru suprafața de teren de 2,45 ha pe numele pârâtei B., în calitate de moștenitoare a defunctei C.. Au fost obligate pârâtele să emită un nou titlu de proprietate pentru această suprafață de teren pe numele reclamantei A. și al pârâtei B., în calitate de moștenitoare a defunctei C. și să procedeze la punerea în posesie a acestora.

Au fost respinse cererile de intervenție în interesul pârâtei, ca neîntemeiate. În motivarea acestei soluții, pe fondul cauzei, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că, la data de 20 ianuarie 1958 a decedat numitul F. având ca moștenitori pe reclamanta A. și sora acesteia, C., cărora în calitate de fiice le-a revenit câte o cotă de ½ din masa succesorală, compusă din imobilul situat în București și cele două terenuri agricole situate în comuna Progresu, în suprafață de 9100 mp și respectiv 3125 mp, conform certificatului de moștenitor nr. x/1958. Potrivit adresei înregistrată de pârâta Primăria Sectorului 4 - Subcomisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 în 1 martie 1993, eliberată pe baza cererii formulate de moștenitoarele defunctului F., reclamanta A. și sora acesteia, C., figurează ca acționari la G. Popești pentru o suprafață de teren de 2,25 ha.

S-a mai reținut că, prin Sentința civilă nr. 4054 din 26 mai 1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/1994, irevocabilă, s-a admis plângerea formulată de C. în contradictoriu cu Primăria Sectorului 4 (Comisia pentru Legea Fondului Funciar) și Prefectura Municipiului București (Comisia pentru Legea Fondului Funciar) și în consecință, s-a constat că petiționara este îndreptățită să obțină titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha, situat în București, Comisia Fondului Funciar de pe lângă Primăria sector 4 și Prefectura Municipiului București fiind obligate să elibereze petiționarei titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha.

Urmare a demersurilor judiciare și administrative efectuate de C., la data de 6 mai 2008 a fost eliberat titlul de proprietate din 6 mai 2008 și procesele-verbale din 10 aprilie 2008 și din 10 aprilie 2008 prin care s-a procedat la punerea în posesie pentru suprafața de 2,45 ha teren situat în intravilanul Sectorului 4 București, pe numele pârâtei B., în calitate de moștenitoare testamentară a numitei C., decedată la data de 30 martie 2004. În continuare, judecătoria a constatat că reclamanta a făcut dovada formulării cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel încât titlul de proprietate trebuia eliberat pe numele tuturor moștenitorilor, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.

Prin urmare, s-a apreciat că reclamanta este persoana îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, făcând dovada că a figurat în evidențe cu suprafața de teren solicitată și că a formulat, în nume propriu, cererea de reconstituire înregistrată sub nr. x/1991 și că în anul 2005 a formulat, tot în nume propriu, cererea de revenire și reconstituire înregistrată în 29 noiembrie 2005. În plus, s-a reținut că cererea de reconstituire nu viza dreptul cuvenit după autorul comun, ci un drept propriu, în indiviziune, deja stabilit, aparținând coproprietarilor în viață (cele două surori-fiice ale defunctului), deposedați ilegal prin comasare, ca efect al Decretului nr. 115/1959, cum precizează încheierea notarială din 8 februarie 1961 și Sentința civilă nr. 4054/1995.

În ceea ce privește efectele Sentinței nr. 4054/1995 în raport cu cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța a apreciat că nu intervine autoritatea de lucru judecat din perspectiva art. 1201 C. civ., aplicabil în temeiul art. 230 din Legea nr. 71/2011, întrucât ceea ce reține instanța în dispozitivul acestei sentințe este că petiționara C. este îndreptățită să obțină titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha, fără cota de reducere de 35% aplicată de comisie, și nu că ar fi singura persoană îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren.

Altfel spus, prin Sentința civilă nr. 4054/1995 s-a dispus reconstituirea cu efecte în folosul coproprietății, nicidecum în folosul unui singur coproprietar - C. - autor al pârâtei B.. În concluzie, s-a apreciat că cererea (plângerea) formulată de un coproprietar în indiviziune în contra soluției comunicate ambilor coproprietari prin adresa nr. 1206/01 martie 1993 de către Comisia Locală de Fond Funciar - Sector 4 București - are caracterul unui act de conservare și de administrare al dreptului de proprietate, care profită tuturor moștenitorilor, indiferent dacă au urmărit sau nu acest lucru.

În acest context, văzând că instanța care a pronunțat Sentința civilă nr. 4054/1995 a considerat că ipoteza de reconstituire aplicabilă situației de fapt reținute este dată de art. 13 combinat cu art. 35 alin. (4) din Legea nr. 18/1991, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut că atribuirea în proprietate a terenurilor revenea Prefectului și nu Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate (Comisia Municipiului București - în denumirea sa actuală). Prin urmare, s-a constatat că reclamanta era îndreptățită să solicite constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/2008 și a proceselor-verbale de punere în posesie, întrucât actele în cauză s-au emis de un organ necompetent material potrivit cazului de reconstituire prevăzut în Sentința nr. 4054/1995.

Încălcarea necompetenței materiale este de ordine publică și atrage nulitatea absolută a titlului de proprietate și a actelor subsecvente acestuia, respectiv a proceselor-verbale de punere în posesie. S-a mai reținut că, persoanele îndreptățite la reconstituire sunt cele două coproprietare deposedate în sensul art. 13 alin. (3) din Legea 18/1991, pârâta B. putându-și valorifica calitatea de moștenitor testamentar, în limita art. 888 C. civ. la cota autorului său, respectiv ½ în indiviziune cu reclamanta. În consecință, s-a apreciată că pârâta B. nu putea să dobândească legal întregul teren, titlul de proprietate fiind supus sancțiunii nulității absolute. Împotriva Sentinței civile nr. 2996 din 20 februarie 2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București au formulat recurs Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, B., E. și D.. Recurenții au solicitat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., modificarea în tot a hotărârii recurate în sensul admiterii excepției puterii lucrului judecat a Sentinței civile nr. 4054 din data de 26 mai 1995 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă și irevocabilă și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare în judecata pentru existența puterii lucrului judecat, înțelegând să conteste și încheierea din 6 iunie 2012 prin care instanța fondului a calificat drept apărare această excepție; în subsidiar au cerut respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată. Recursul recurenților a fost soluționat prin Decizia civilă nr. 735R din 26 februarie 2015 a Tribunalului București, secția III-a civilă, în sensul admiterii acestora, cu consecința modificării, în parte, a Sentinței nr. 2996 din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Prin urmare, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată și, pe cale de consecință a fost admisă cererea de intervenție în interesul pârâtei, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței atacate.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că adresa de răspuns din 1 martie 1993 nu dovedește că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost formulată de reclamantă și de autoarea pârâtei, ci că această adresă constituie singurul act emis de Primăria Sectorului 4 București în care se observă trecerea numelui de A. ca destinatară a răspunsului, toate celelalte acte emise de Primăria Sectorului 4 București având ca destinatar exclusiv în conținutul lor doar pe C.. Totodată, s-a reținut că procesul-verbal întocmit la 13 iulie 1998 a fost emis exclusiv pe numele lui C., ceea ce vine să confirme că singura petiționară luată în considerare ca titulară a unei cereri de reconstituire a dreptului de proprietate a fost doar această persoană, fiind avute în vedere și dispozițiile Sentinței civile nr. 4054 din 26 mai 1995 a Judecătoriei Sector 4 București cu privire la obligarea Comisiei de fond funciar Sectorului 4 București și Comisiei Municipiului București la emiterea titlului de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha din București.

Tribunalul a mai reținut că la dosar nu au fost depuse cererile invocate de reclamantă, respectiv cererea nr. x/1991 și cererea nr. y/1991. În schimb, tribunalul a reținut depunerea unor cereri de chemare în judecată doar de către C. soluționate prin Sentința civilă nr. 4054 din 26 mai 1995 a Judecătoriei Sector 4 București, Sentința civilă nr. 634 din 31 ianuarie 1996 a Judecătoriei Sector 4 București, Decizia civilă nr. 763 din 26 iunie 1996 a Tribunalului București, Sentința civilă nr. 769 din 13 noiembrie 1996, Decizia civilă nr. 77 din 13 martie 1997 a Curții de Apel București, Sentința civilă nr. 382 din 11 septembrie 1997 a Tribunalului București.

În plus, instanța a mai constatat că pentru suprafața de 2,44 ha care a făcut obiectul Sentinței civile nr. 4054 din 26 mai 1995 a Judecătoriei Sectorului 4 București, s-a aplicat de către Subcomisia de Fond Funciar Sector 4 București reducerea de 35% și s-a stabilit că C. este îndreptățită să primească 1,59 ha teren arabil. S-a mai reținut că această sentință a avut ca obiect solicitarea numitei C. de reconstituire în favoarea sa a întregii suprafețe de teren de 2,45 ha și nu numai la 1,59 ha. În continuare, tribunalul a constatat că, dintr-o serie de adrese emise de prefect, precum și din hotărârile nr. 844 din 18 mai 1998 și nr. 111 din 3 februarie 1994 ale Comisiei Municipiului București rezultă faptul că C. a efectuat demersuri de reconstituire a dreptului de proprietate cu referire la terenul din București doar în nume propriu.

În niciuna din hotărârile pronunțate nu se face referire la alți moștenitori ori că C. ar fi depus cererea de reconstituire în nume personal și pentru sora sa, cu indicarea numelui. De asemenea, tribunalul a subliniat că cererea din 29 noiembrie 2005 nu îndrituiește reclamanta la a pretinde nulitatea absolută a titlului de proprietate în contextul omisiunii de formulare a plângerii împotriva refuzului de rectificare a procesului-verbal de punere în posesie și respingerii, așadar, a constatării că ar avea calitatea de persoană îndreptățită la reconstituire. Tribunalul a respins ca neîntemeiat și argumentul reclamantei referitor la faptul că autoritățile competente au ignorat dreptul său indiviz de reconstituire.

Împotriva acestei decizii de recurs, la data de 31 martie 2015 a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. x/2/2015. Prin Decizia civilă nr. 1231 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A., pentru neîndeplinirea condiției triplei identități de elemente. În motivarea deciziei, instanța a reținut că revizuenta, în cuprinsul cererii de revizuire face referire la două cauze.

Sub acest aspect, s-a arătat că prima cauză a fost finalizată prin pronunțarea Sentinței civile nr. 4054/1995 de către Judecătoria Sectorului 4 București, prin care s-a soluționat favorabil cererea reclamantei C., formulată în contradictoriu cu Comisia locală și, respectiv cea județeană, de fond funciar, soluția fiind aceea de admitere a plângerii și de constatare a îndreptățirii reclamantei de a obține titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren, pârâții fiind obligați la eliberarea titlului.

Cea de-a doua cauză, respectiv cea în care s-a pronunțat decizia revizuită, are ca obiect anularea titlului de proprietate emis în urma punerii în executare a Sentinței civile nr. 4054/1995 a Judecătoriei Sectorului 4 București și a proceselor-verbale de punere în posesie, precum și obligarea pârâților (cele două comisii locală și județeană de fond funciar) să emită un nou titlu de proprietate în care reclamanta să figureze drept coproprietară cu defuncta C. (unica reclamantă din cadrului primului proces) asupra aceleiași suprafețe de teren. S-a mai cerut, totodată, și ieșirea din indiviziune în cote egale între reclamantă și pârâta B., succesorul în drepturi al beneficiarului titlului de proprietate, a cărui anulare se cere.

Instanța a subliniat că reclamanta din dosarul finalizat prin Decizia civilă nr. 735/2015 a Tribunalului București, ce constituie obiectul revizuirii din prezenta cauză, este A., soră și coindivizară cu C., reclamanta din primul proces. În urma examinării comparative a celor două cauze, din perspectiva identității celor trei elemente, Curtea de Apel București a constatat că această cerință nu este întrunită, în condițiile în care persoana reclamantului este diferită în cele două dosare, iar calitatea acestora de surori, respectiv de copărtașe nu este de natură să configureze o altă concluzie, având în vedere că fiecare urmărește să-și valorifice un drept propriu. În egală măsură, Curtea constată că, din considerentele sau dispozitivul Sentinței civile nr. 4054/1995, nu rezultă că reclamanta ar fi acționat și în calitate de reprezentant al surorii sale.

În ceea ce privește obiectul celor două dosare, instanța, deși constată că s-ar putea reține o identitate parțială, sub aspectul capătului de cerere referitor la emiterea titlului de proprietate asupra aceluiași lot de teren, apreciază că acest aspect nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în privința admisibilității revizuirii, având în vedere că nu este îndeplinită cerința identității de părți. În plus, s-a reținut că din analiza motivării deciziei revizuite, rezultă că instanța de recurs a cercetat chestiunea autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 4054/1995 a Judecătoriei Sectorului 4 București, confirmând legalitatea soluției primei instanțe pe acest aspect, în sensul că în mod corect a fost respinsă incidența acestei instituții.

Împotriva Deciziei civile nr. 1231 din 17 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, a formulat recurs recurenta-revizuentă A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea căii extraordinare de atac, casarea în totalitate a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea recurată. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de revizuire și anularea Deciziei nr. 735 din 26 februarie 2015 a Tribunalului București. În motivarea recursului, revizuenta a arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei legal, prin raportare la interpretarea Sentinței civile nr. 4054/1995 prin Decizia nr. 735/2015, susținând că legea s-a aplicat greșit și incorect, argumentele instanței din revizuire fiind contrare legii.

În ceea ce privește identitatea de părți, revizuenta a învederat că instanța de revizuire a interpretat greșit că nu ar fi îndeplinită această condiție deoarece, în baza adresei din 1 martie 1993, instanța care s-a pronunțat în dosarul nr. x/1994 a dispus reconstituirea dreptului integral moștenit, și nu doar în favoarea exclusivă a surorii revizuentei care, deși a figurat ca reclamantă în dosarul nr. x/1994 al Judecătoriei Sectorului 4 București a acționat tacit și în favoarea sa, nu doar în nume propriu.

În plus, sub acest aspect, a mai arătat revizuenta că mandatul tacit acordat surorii sale pentru a acționa în justiție și în interesul său rezultă din întreg complexul de împrejurări circumstanțiate dosarului nr. x/1993, declinat și înregistrat la Judecătoria Sectorului 4 București, finalizat prin Sentința civilă nr. 4054/1995, în sensul ca sora nu a acționat în contra intereselor revizuentei atunci când a atacat adresa din 1 martie 1993, întrucât dacă aceasta i-ar fi fost intenția ar fi trebuit ca A. se figureze ca pârâtă alături de cele doua comisii.

Susține recurenta că în mod greșit a fost emis în 2008 titlul de proprietate în favoarea exclusivă a lui B., în calitate de moștenitor a lui C., pentru întreaga suprafața de 2,45 ha, prezumându-se că beneficiarul exclusiv al acestui teren ar fi defuncta C., adică persoana care a obținut reconstituirea întregului prin Sentința civilă nr. 4054/1995, deși în cauză se pronunțase o hotărâre în favoarea coproprietății moștenitorilor care făcuseră deopotrivă cerere de reconstituire și parcurseseră împreuna procedura prealabila administrativa de validare, cum atesta adresa din 1 martie 1993. Prin urmare, revizuenta apreciază că există identitate de părți între C., reclamantă în dosarul nr. x/1994 și B., pârâtă în dosarul nr. x/4/2011.

În plus, subliniază recurenta că exista autoritate de lucru judecat și atunci când în locul uneia din părțile din prima acțiune (dos. nr. x/1994) figurează moștenitorii universali sau cu titlu universal ai acestuia, deoarece moștenitorii preiau patrimoniul antecesorului defunct, ori, după caz, numai o parte a acestuia, cu toate drepturile și obligațiile, inclusiv cea de respectare a dispozițiilor unei hotărâri judecătorești. Din această perspectivă, se arată că nu are relevanță împrejurarea că în cadrul celei de-a doua acțiuni poziția procesuală a pârâților s-a schimbat, respectiv faptul ca B. a devenit pârâtă în dosarul nr. x/4/2011. În ceea ce privește identitatea de obiect, revizuenta susține că în ambele dosare s-a urmărit în esență reconstituirea coproprietății suprafeței de 2,45 ha teren intravilan.

Sub aspectul identității de cauză, recurenta a invocat nulitatea hotărârii din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 261 alin. (1) C. proc. civ., raportat la faptul că instanța nu a analizat în concret această chestiune, rezumându-se doar la enunțarea aspectelor teoretice. Intimatele Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 10/2000, Instituția Prefectului Municipiului București și Subcomisia Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și temeinică.

Analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligația prevăzută în sarcina părții care exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art. 302 1 și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul, în concepția Codului de procedură civilă, este o cale extraordinară de atac și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ. Recurenta-reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc. civ. Criticile de nelegalitate referitoare la identitatea de obiect au fost încadrate de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cele referitoare la nulitatea hotărârii din perspectiva nemotivării aspectului legat de identitatea de cauză au fost circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar aspectele vizând identitatea de părți și aplicarea greșită a legii prin Decizia nr. 1231 din 17 noiembrie 2015 prin raportare la Sentința civilă nr. 6468 din 21 noiembrie 2007 pronunțată în dosarul nr. x/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4 București a fost încadrată în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. Examinând decizia recurată, prin raportare la motivele de nelegalitate invocate, se constată că susținerile recurentei sunt nefondate, având în vedere că argumentele instanței de revizuire sunt dezvoltate punctual, fiind expuse motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată, cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

În atare situație și executarea hotărârilor ar fi imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. În speță, se constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a examinat condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, reținând că nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două hotărâri pretins contradictorii.

Sub acest aspect, în mod corect s-a apreciat că persoana reclamantului este diferită în cele două dosare, neexistând identitate de părți, precum și faptul că obiectul celor două cauze este total diferit: o cauză a vizat reconstituirea dreptului de proprietate și obligarea autorităților la punerea în posesie, iar o alta a vizat anularea unui titlu de proprietate și al unor procese-verbale, acte emise în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care nu o vizau pe recurenta-revizuientă. Totodată, s-a constatat că prin Decizia civilă nr. 735R din 26 februarie 2015 a Tribunalului București s-a examinat excepția autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 4054/1995 a Judecătoriei Sectorului 4 București, excepție asupra căreia instanța s-a pronunțat, confirmând legalitatea soluției primei instanțe pe acest aspect, în sensul respingerii incidenței acestei instituții.

Așa fiind, de vreme ce în cel de-al doilea litigiu s-a pus în discuție excepția autorității de lucru judecat, soluționată în sensul respingerii, reevaluarea acestei autorități din perspectiva dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. echivalează cu o rejudecare a recursului și transformarea revizuirii în cale de reformare ceea ce apare ca inadmisibil în sistemul de drept actual. În consecință, se constată că instanța de revizuire a făcut o corectă aplicare a legii, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1231 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1231 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2016. Procesat de GGC - CL