ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1847/2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1847/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1847/2016

Deliberând asupra recursului,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2011, sub nr. x/4/2011,

reclamanta A. a chemat în judecată pârâtele B., Subcomisia Locală de

Aplicare a Legii fondului funciar nr. 18/1991 - Sector 4 București,

Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii Nr. 18/1991 și

Legii nr. 1/2000 și Instituția Prefectului Municipiului

București, pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va

pronunța, să constate nulitatea absolută a titlului de

proprietate din 6 mai 2008, emis de Comisia Județeană pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor - Municipiul București

și a proceselor-verbale de punere în posesie din 10 aprilie 2008 și

din 10 iulie 2008, acte vizând suprafața de 2,45 ha teren intravilan

reconstituit, situat în Sectorul 4, să dispună obligarea

pârâților 2 și 4 din prezenta acțiune sau, în subsidiar, a

pârâților 2 și 3, la emiterea, în termen de 60 de zile a unui nou

titlu de proprietate în care reclamanta și defuncta C. să figureze

drept coproprietari (coindivizări) ai suprafeței de 2,45 ha teren

intravilan situat în Sectorul 4 al Municipiului București, precum și

emiterea unui nou proces-verbal de punere în posesie. Totodată, a

solicitat să se dispună ieșirea din indiviziune între

reclamantă și pârâta B., în cote egale, cu privire la imobilul teren

de 2,45 ha și partajarea în natură a bunului imobiliar reconstituit

prin noul titlu, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr.

2996 din 20 februarie 2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București a

fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei Instituția Prefectului Municipiului București, ca

neîntemeiată, precum și excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Comisia Municipiului București de aplicare a

Legii nr. 18/191, ca neîntemeiată.

A fost admisă cererea

formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu B., Subcomisia Locală

de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 - Sector 4 București,

Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii Nr. 18/1991 și

Legii Nr. 1/2000, Instituția Prefectului Municipiului București

și intervenienții în interesul pârâtei B., D. și E.

A fost constatată nulitatea

absolută a titlului de proprietate din 6 mai 2008 și a

proceselor-verbale de punere în posesie din 10 aprilie 2008 și din 10

iulie 2008 emise pentru suprafața de teren de 2,45 ha pe numele pârâtei

B., în calitate de moștenitoare a defunctei C..

Au fost obligate pârâtele să

emită un nou titlu de proprietate pentru această suprafață

de teren pe numele reclamantei A. și al pârâtei B., în calitate de

moștenitoare a defunctei C. și să procedeze la punerea în

posesie a acestora.

Au fost respinse cererile de

intervenție în interesul pârâtei, ca neîntemeiate.

În motivarea acestei soluții, pe

fondul cauzei, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut

că, la data de 20 ianuarie 1958 a decedat numitul F. având ca

moștenitori pe reclamanta A. și sora acesteia, C., cărora în

calitate de fiice le-a revenit câte o cotă de ½ din masa succesorală,

compusă din imobilul situat în București și cele două

terenuri agricole situate în comuna Progresu, în suprafață de 9100 mp

și respectiv 3125 mp, conform certificatului de moștenitor nr.

x/1958.

Potrivit adresei înregistrată de

pârâta Primăria Sectorului 4 - Subcomisia Locală de aplicare a Legii

nr. 18/1991 în 1 martie 1993, eliberată pe baza cererii formulate de

moștenitoarele defunctului F., reclamanta A. și sora acesteia, C.,

figurează ca acționari la G. Popești pentru o

suprafață de teren de 2,25 ha.

S-a mai reținut că, prin

Sentința civilă nr. 4054 din 26 mai 1995 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr. x/1994, irevocabilă,

s-a admis plângerea formulată de C. în contradictoriu cu Primăria

Sectorului 4 (Comisia pentru Legea Fondului Funciar) și Prefectura

Municipiului București (Comisia pentru Legea Fondului Funciar) și în

consecință, s-a constat că petiționara este îndreptățită

să obțină titlul de proprietate pentru întreaga

suprafață de teren de 2,45 ha, situat în București, Comisia

Fondului Funciar de pe lângă Primăria sector 4 și Prefectura

Municipiului București fiind obligate să elibereze petiționarei

titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha.

Urmare a demersurilor judiciare

și administrative efectuate de C., la data de 6 mai 2008 a fost eliberat

titlul de proprietate din 6 mai 2008 și procesele-verbale din 10 aprilie

2008 și din 10 aprilie 2008 prin care s-a procedat la punerea în posesie

pentru suprafața de 2,45 ha teren situat în intravilanul Sectorului 4

București, pe numele pârâtei B., în calitate de moștenitoare

testamentară a numitei C., decedată la data de 30 martie 2004.

În continuare, judecătoria a

constatat că reclamanta a făcut dovada formulării cererii de

reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel

încât titlul de proprietate trebuia eliberat pe numele tuturor

moștenitorilor, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (3) din Legea

nr. 18/1991.

Prin urmare, s-a apreciat că

reclamanta este persoana îndreptățită la reconstituirea

dreptului de proprietate, făcând dovada că a figurat în evidențe

cu suprafața de teren solicitată și că a formulat, în nume

propriu, cererea de reconstituire înregistrată sub nr. x/1991 și

că în anul 2005 a formulat, tot în nume propriu, cererea de revenire

și reconstituire înregistrată în 29 noiembrie 2005.

În plus, s-a reținut că

cererea de reconstituire nu viza dreptul cuvenit după autorul comun, ci un

drept propriu, în indiviziune, deja stabilit, aparținând coproprietarilor

în viață (cele două surori-fiice ale defunctului),

deposedați ilegal prin comasare, ca efect al Decretului nr. 115/1959, cum

precizează încheierea notarială din 8 februarie 1961 și

Sentința civilă nr. 4054/1995.

În ceea ce privește efectele

Sentinței nr. 4054/1995 în raport cu cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 4 București, instanța a apreciat că

nu intervine autoritatea de lucru judecat din perspectiva art. 1201 C. civ.,

aplicabil în temeiul art. 230 din Legea nr. 71/2011, întrucât ceea ce

reține instanța în dispozitivul acestei sentințe este că

petiționara C. este îndreptățită să obțină titlul

de proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha,

fără cota de reducere de 35% aplicată de comisie, și nu

că ar fi singura persoană îndreptățită la

reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestei suprafețe de teren.

Altfel spus, prin Sentința civilă nr. 4054/1995 s-a dispus

reconstituirea cu efecte în folosul coproprietății, nicidecum în

folosul unui singur coproprietar - C. - autor al pârâtei B.. În concluzie, s-a

apreciat că cererea (plângerea) formulată de un coproprietar în

indiviziune în contra soluției comunicate ambilor coproprietari prin

adresa nr. 1206/01 martie 1993 de către Comisia Locală de Fond

Funciar - Sector 4 București - are caracterul unui act de conservare

și de administrare al dreptului de proprietate, care profită tuturor

moștenitorilor, indiferent dacă au urmărit sau nu acest lucru.

În acest context, văzând că

instanța care a pronunțat Sentința civilă nr. 4054/1995 a

considerat că ipoteza de reconstituire aplicabilă situației de

fapt reținute este dată de art. 13 combinat cu art. 35 alin. (4) din

Legea nr. 18/1991, Judecătoria Sectorului 4 București a reținut

că atribuirea în proprietate a terenurilor revenea Prefectului și nu

Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate (Comisia

Municipiului București - în denumirea sa actuală).

Prin urmare, s-a constatat că

reclamanta era îndreptățită să solicite constatarea

nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/2008 și a

proceselor-verbale de punere în posesie, întrucât actele în cauză s-au

emis de un organ necompetent material potrivit cazului de reconstituire

prevăzut în Sentința nr. 4054/1995. Încălcarea

necompetenței materiale este de ordine publică și atrage

nulitatea absolută a titlului de proprietate și a actelor subsecvente

acestuia, respectiv a proceselor-verbale de punere în posesie. S-a mai

reținut că, persoanele îndreptățite la reconstituire sunt

cele două coproprietare deposedate în sensul art. 13 alin. (3) din Legea

18/1991, pârâta B. putându-și valorifica calitatea de moștenitor

testamentar, în limita art. 888 C. civ. la cota autorului său, respectiv ½

în indiviziune cu reclamanta. În consecință, s-a apreciată

că pârâta B. nu putea să dobândească legal întregul teren,

titlul de proprietate fiind supus sancțiunii nulității absolute.

Împotriva Sentinței civile nr.

2996 din 20 februarie 2013 a Judecătoriei Sectorului 4 București au

formulat recurs Comisia Municipiului București pentru Stabilirea Dreptului

de Proprietate Privată asupra Terenurilor, B., E. și D..

Recurenții au solicitat, potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., modificarea în tot a

hotărârii recurate în sensul admiterii excepției puterii lucrului

judecat a Sentinței civile nr. 4054 din data de 26 mai 1995

pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București,

definitivă și irevocabilă și, pe cale de

consecință, respingerea cererii de chemare în judecata pentru

existența puterii lucrului judecat, înțelegând să conteste

și încheierea din 6 iunie 2012 prin care instanța fondului a

calificat drept apărare această excepție; în subsidiar au cerut

respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

Recursul recurenților a fost

soluționat prin Decizia civilă nr. 735R din 26 februarie 2015 a

Tribunalului București, secția III-a civilă, în sensul admiterii

acestora, cu consecința modificării, în parte, a Sentinței nr.

2996 din 20 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului

4 București. Prin urmare, a fost respinsă acțiunea ca

neîntemeiată și, pe cale de consecință a fost admisă

cererea de intervenție în interesul pârâtei, fiind menținute restul

dispozițiilor sentinței atacate.

Pentru a decide astfel, tribunalul a

reținut că adresa de răspuns din 1 martie 1993 nu dovedește

că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a fost

formulată de reclamantă și de autoarea pârâtei, ci că

această adresă constituie singurul act emis de Primăria

Sectorului 4 București în care se observă trecerea numelui de A. ca

destinatară a răspunsului, toate celelalte acte emise de

Primăria Sectorului 4 București având ca destinatar exclusiv în

conținutul lor doar pe C..

Totodată, s-a reținut

că procesul-verbal întocmit la 13 iulie 1998 a fost emis exclusiv pe

numele lui C., ceea ce vine să confirme că singura

petiționară luată în considerare ca titulară a unei cereri

de reconstituire a dreptului de proprietate a fost doar această

persoană, fiind avute în vedere și dispozițiile Sentinței

civile nr. 4054 din 26 mai 1995 a Judecătoriei Sector 4 București cu

privire la obligarea Comisiei de fond funciar Sectorului 4 București

și Comisiei Municipiului București la emiterea titlului de

proprietate pentru întreaga suprafață de teren de 2,45 ha din

București.

Tribunalul a mai reținut că

la dosar nu au fost depuse cererile invocate de reclamantă, respectiv

cererea nr. x/1991 și cererea nr. y/1991.

În schimb, tribunalul a reținut

depunerea unor cereri de chemare în judecată doar de către C.

soluționate prin Sentința civilă nr. 4054 din 26 mai 1995 a

Judecătoriei Sector 4 București, Sentința civilă nr. 634

din 31 ianuarie 1996 a Judecătoriei Sector 4 București, Decizia

civilă nr. 763 din 26 iunie 1996 a Tribunalului București,

Sentința civilă nr. 769 din 13 noiembrie 1996, Decizia civilă

nr. 77 din 13 martie 1997 a Curții de Apel București, Sentința

civilă nr. 382 din 11 septembrie 1997 a Tribunalului București.

În plus, instanța a mai constatat

că pentru suprafața de 2,44 ha care a făcut obiectul

Sentinței civile nr. 4054 din 26 mai 1995 a Judecătoriei Sectorului 4

București, s-a aplicat de către Subcomisia de Fond Funciar Sector 4

București reducerea de 35% și s-a stabilit că C. este

îndreptățită să primească 1,59 ha teren arabil. S-a

mai reținut că această sentință a avut ca obiect

solicitarea numitei C. de reconstituire în favoarea sa a întregii

suprafețe de teren de 2,45 ha și nu numai la 1,59 ha.

În continuare, tribunalul a constatat

că, dintr-o serie de adrese emise de prefect, precum și din

hotărârile nr. 844 din 18 mai 1998 și nr. 111 din 3 februarie 1994

ale Comisiei Municipiului București rezultă faptul că C. a

efectuat demersuri de reconstituire a dreptului de proprietate cu referire la

terenul din București doar în nume propriu. În niciuna din hotărârile

pronunțate nu se face referire la alți moștenitori ori că

C. ar fi depus cererea de reconstituire în nume personal și pentru sora

sa, cu indicarea numelui.

De asemenea, tribunalul a subliniat

că cererea din 29 noiembrie 2005 nu îndrituiește reclamanta la a

pretinde nulitatea absolută a titlului de proprietate în contextul

omisiunii de formulare a plângerii împotriva refuzului de rectificare a

procesului-verbal de punere în posesie și respingerii, așadar, a

constatării că ar avea calitatea de persoană

îndreptățită la reconstituire.

Tribunalul a respins ca neîntemeiat

și argumentul reclamantei referitor la faptul că

autoritățile competente au ignorat dreptul său indiviz de

reconstituire.

Împotriva acestei decizii de recurs,

la data de 31 martie 2015 a formulat cerere de revizuire A., întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aceasta fiind

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr.

x/2/2015.

Prin Decizia civilă nr. 1231 din

17 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire

formulată de revizuenta A., pentru neîndeplinirea condiției triplei

identități de elemente.

În motivarea deciziei, instanța a

reținut că revizuenta, în cuprinsul cererii de revizuire face

referire la două cauze.

Sub acest aspect, s-a arătat

că prima cauză a fost finalizată prin pronunțarea

Sentinței civile nr. 4054/1995 de către Judecătoria Sectorului 4

București, prin care s-a soluționat favorabil cererea reclamantei C.,

formulată în contradictoriu cu Comisia locală și, respectiv cea

județeană, de fond funciar, soluția fiind aceea de admitere a

plângerii și de constatare a îndreptățirii reclamantei de a

obține titlul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren,

pârâții fiind obligați la eliberarea titlului.

Cea de-a doua cauză, respectiv

cea în care s-a pronunțat decizia revizuită, are ca obiect anularea

titlului de proprietate emis în urma punerii în executare a Sentinței

civile nr. 4054/1995 a Judecătoriei Sectorului 4 București și a

proceselor-verbale de punere în posesie, precum și obligarea

pârâților (cele două comisii locală și județeană

de fond funciar) să emită un nou titlu de proprietate în care

reclamanta să figureze drept coproprietară cu defuncta C. (unica

reclamantă din cadrului primului proces) asupra aceleiași

suprafețe de teren. S-a mai cerut, totodată, și ieșirea din

indiviziune în cote egale între reclamantă și pârâta B., succesorul

în drepturi al beneficiarului titlului de proprietate, a cărui anulare se

cere.

Instanța a subliniat că

reclamanta din dosarul finalizat prin Decizia civilă nr. 735/2015 a Tribunalului

București, ce constituie obiectul revizuirii din prezenta cauză, este

A., soră și coindivizară cu C., reclamanta din primul proces.

În urma examinării comparative a

celor două cauze, din perspectiva identității celor trei

elemente, Curtea de Apel București a constatat că această

cerință nu este întrunită, în condițiile în care persoana

reclamantului este diferită în cele două dosare, iar calitatea

acestora de surori, respectiv de copărtașe nu este de natură

să configureze o altă concluzie, având în vedere că fiecare

urmărește să-și valorifice un drept propriu. În egală

măsură, Curtea constată că, din considerentele sau

dispozitivul Sentinței civile nr. 4054/1995, nu rezultă că reclamanta

ar fi acționat și în calitate de reprezentant al surorii sale.

În ceea ce privește obiectul

celor două dosare, instanța, deși constată că s-ar

putea reține o identitate parțială, sub aspectul capătului

de cerere referitor la emiterea titlului de proprietate asupra aceluiași

lot de teren, apreciază că acest aspect nu este de natură

să conducă la o altă concluzie, în privința

admisibilității revizuirii, având în vedere că nu este

îndeplinită cerința identității de părți.

În plus, s-a reținut că din

analiza motivării deciziei revizuite, rezultă că instanța

de recurs a cercetat chestiunea autorității de lucru judecat a

Sentinței civile nr. 4054/1995 a Judecătoriei Sectorului 4

București, confirmând legalitatea soluției primei instanțe pe

acest aspect, în sensul că în mod corect a fost respinsă

incidența acestei instituții.

Împotriva Deciziei civile nr. 1231 din

17 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, a formulat recurs

recurenta-revizuentă A., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7

și 9 C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea

căii extraordinare de atac, casarea în totalitate a deciziei atacate

și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței care a pronunțat

hotărârea recurată. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului,

modificarea în tot a deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea cererii

de revizuire și anularea Deciziei nr. 735 din 26 februarie 2015 a

Tribunalului București.

În motivarea recursului, revizuenta a

arătat că hotărârea atacată este lipsită de temei

legal, prin raportare la interpretarea Sentinței civile nr. 4054/1995 prin

Decizia nr. 735/2015, susținând că legea s-a aplicat greșit

și incorect, argumentele instanței din revizuire fiind contrare

legii.

În ceea ce privește identitatea

de părți, revizuenta a învederat că instanța de revizuire a

interpretat greșit că nu ar fi îndeplinită această

condiție deoarece, în baza adresei din 1 martie 1993, instanța care

s-a pronunțat în dosarul nr. x/1994 a dispus reconstituirea dreptului

integral moștenit, și nu doar în favoarea exclusivă a surorii

revizuentei care, deși a figurat ca reclamantă în dosarul nr. x/1994

al Judecătoriei Sectorului 4 București a acționat tacit și

în favoarea sa, nu doar în nume propriu.

În plus, sub acest aspect, a mai

arătat revizuenta că mandatul tacit acordat surorii sale pentru a

acționa în justiție și în interesul său rezultă din

întreg complexul de împrejurări circumstanțiate dosarului nr. x/1993,

declinat și înregistrat la Judecătoria Sectorului 4 București,

finalizat prin Sentința civilă nr. 4054/1995, în sensul ca sora nu a

acționat în contra intereselor revizuentei atunci când a atacat adresa din

1 martie 1993, întrucât dacă aceasta i-ar fi fost intenția ar fi

trebuit ca A. se figureze ca pârâtă alături de cele doua comisii.

Susține recurenta că în mod

greșit a fost emis în 2008 titlul de proprietate în favoarea

exclusivă a lui B., în calitate de moștenitor a lui C., pentru

întreaga suprafața de 2,45 ha, prezumându-se că beneficiarul exclusiv

al acestui teren ar fi defuncta C., adică persoana care a obținut

reconstituirea întregului prin Sentința civilă nr. 4054/1995,

deși în cauză se pronunțase o hotărâre în favoarea

coproprietății moștenitorilor care făcuseră

deopotrivă cerere de reconstituire și parcurseseră împreuna

procedura prealabila administrativa de validare, cum atesta adresa din 1 martie

1993.

Prin urmare, revizuenta apreciază

că există identitate de părți între C., reclamantă în

dosarul nr. x/1994 și B., pârâtă în dosarul nr. x/4/2011.

În plus, subliniază recurenta

că exista autoritate de lucru judecat și atunci când în locul uneia

din părțile din prima acțiune (dos. nr. x/1994) figurează

moștenitorii universali sau cu titlu universal ai acestuia, deoarece

moștenitorii preiau patrimoniul antecesorului defunct, ori, după caz,

numai o parte a acestuia, cu toate drepturile și obligațiile, inclusiv

cea de respectare a dispozițiilor unei hotărâri

judecătorești.

Din această perspectivă, se

arată că nu are relevanță împrejurarea că în cadrul

celei de-a doua acțiuni poziția procesuală a pârâților s-a

schimbat, respectiv faptul ca B. a devenit pârâtă în dosarul nr. x/4/2011.

În ceea ce privește identitatea

de obiect, revizuenta susține că în ambele dosare s-a urmărit în

esență reconstituirea coproprietății suprafeței de

2,45 ha teren intravilan.

Sub aspectul identității de

cauză, recurenta a invocat nulitatea hotărârii din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 5 coroborat cu art. 261 alin. (1) C. proc.

civ., raportat la faptul că instanța nu a analizat în concret

această chestiune, rezumându-se doar la enunțarea aspectelor

teoretice.

Intimatele Comisia Municipiului

București de Aplicare a Legii nr. 18/1991 și Legii nr. 10/2000,

Instituția Prefectului Municipiului București și Subcomisia

Locală de Aplicare a Legii Fondului Funciar nr. 18/1991 au depus la dosar

întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat

și menținerea hotărârii recurate, ca fiind legală și

temeinică.

Analizând decizia atacată în

raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și

temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este

nefondat pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de

recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare

la obligația prevăzută în sarcina părții care

exercită această cale de atac de a respecta dispozițiile art.

302

1

și 304 C. proc. civ. Exigențele impuse prin cele

două texte legale au în vedere faptul că recursul, în concepția

Codului de procedură civilă, este o cale extraordinară de atac

și în consecință, ca ultim grad de jurisdicție nu își

propune rejudecarea fondului, ci examinarea legalității

hotărârilor atacate în condițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă și-a

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7 și 9 C. proc.

civ.

Criticile de nelegalitate referitoare

la identitatea de obiect au fost încadrate de recurentă în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cele referitoare la nulitatea

hotărârii din perspectiva nemotivării aspectului legat de identitatea

de cauză au fost circumscrise dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., iar aspectele vizând identitatea de părți și aplicarea

greșită a legii prin Decizia nr. 1231 din 17 noiembrie 2015 prin

raportare la Sentința civilă nr. 6468 din 21 noiembrie 2007

pronunțată în dosarul nr. x/4/2007 al Judecătoriei Sectorului 4

București a fost încadrată în art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Examinând decizia recurată, prin

raportare la motivele de nelegalitate invocate, se constată că

susținerile recurentei sunt nefondate, având în vedere că argumentele

instanței de revizuire sunt dezvoltate punctual, fiind expuse motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au

condus la soluția pronunțată, cu respectarea dispozițiilor

art. 261 alin. (1) C. proc. civ.

Rațiunea reglementării

revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. o constituie

necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru

judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite,

dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași

părți.

În atare situație și

executarea hotărârilor ar fi imposibilă ca urmare a faptului că

fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este

favorabilă, iar ieșirea din situația creată de

existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin

revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității

lucrului judecat.

În speță, se constată

că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire

a examinat condițiile de admisibilitate prevăzute de lege,

reținând că nu există tripla identitate de părți, obiect

și cauză între cele două hotărâri pretins contradictorii.

Sub acest aspect, în mod corect s-a

apreciat că persoana reclamantului este diferită în cele două

dosare, neexistând identitate de părți, precum și faptul că

obiectul celor două cauze este total diferit: o cauză a vizat

reconstituirea dreptului de proprietate și obligarea

autorităților la punerea în posesie, iar o alta a vizat anularea unui

titlu de proprietate și al unor procese-verbale, acte emise în baza unor

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care nu o

vizau pe recurenta-revizuientă.

Totodată, s-a constatat că

prin Decizia civilă nr. 735R din 26 februarie 2015 a Tribunalului

București s-a examinat excepția autorității de lucru

judecat a Sentinței civile nr. 4054/1995 a Judecătoriei Sectorului 4

București, excepție asupra căreia instanța s-a

pronunțat, confirmând legalitatea soluției primei instanțe pe

acest aspect, în sensul respingerii incidenței acestei instituții.

Așa fiind, de vreme ce în cel

de-al doilea litigiu s-a pus în discuție excepția

autorității de lucru judecat, soluționată în sensul

respingerii, reevaluarea acestei autorități din perspectiva

dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. echivalează cu o

rejudecare a recursului și transformarea revizuirii în cale de reformare

ceea ce apare ca inadmisibil în sistemul de drept actual.

În consecință, se

constată că instanța de revizuire a făcut o corectă

aplicare a legii, în cauză neexistând motive de nelegalitate, astfel

încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică, urmând

ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul

declarat de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1231 din 17 noiembrie

2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie să fie

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de revizuenta A. împotriva Deciziei civile nr. 1231 din 17 noiembrie 2015

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2016.

Procesat

de GGC - CL