ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2379/2009

Deliberând asupra recursului

penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 77

din 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie, în temeiul art. 278

1

alin. (1) lit. a) C. proc. pen.,

a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta C.R. împotriva rezoluției

nr. 652/P/2008 din 22 ianuarie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești.

Examinând actele și

lucrările dosarului de urmărire penală atașat, Curtea a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 652/P/2008

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de făptuitorul P.B., executor judecătoresc, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 și 289 C. pen., întrucât

s-a împlinit termenul de prescripție al răspunderii penale.

Pentru a dispune această

rezoluție, procurorul a reținut că, la data de 23 octombrie 2008, persoana

vătămată C.R. a formulat o plângere prin care a solicitat tragerea la

răspundere penală a făptuitorului P.B. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute

de art. 246 C. pen. și art. 289 C. pen., constând în aceea că, la

data de 22 septembrie 2003, în calitate de executor judecătoresc a procedat la

vânzarea la licitație a imobilului persoanei vătămate, ocazie cu care a

încălcat dispozițiile legale în materie și a consemnat în cuprinsul actului de

adjudecare date nereale.

S-a reținut că prin

contractul autentificat sub nr. 2464 din 27 august 2002, soții C.I. și C.R. au

împrumutat de la L.D.L. suma de 9.500 dolari S.U.A., împrumut ce a fost

garantat cu un apartament situat în Azuga, județul Prahova, proprietatea celor

doi soți. Conform contractului, împrumutul urma să fie restituit la data de 27

octombrie 2002. De comun acord, părțile au evaluat imobilul la suma de 10.500 dolari

S.U.A.

Cei doi soți nu au restituit

împrumutul la scadența stabilită, fapt pentru care L.D.L. a adresat B.E.J. – P.B.,

la data de 10 iunie 2003, o cerere prin care a solicitat executarea silită a

contractului de garanție imobiliară.

Făptuitorul a demarat

procedura de executare silită însă debitorii nu s-au conformat somației, motiv

pentru care la data de 22 septembrie 2003 a avut loc vânzarea la licitație

publică a imobilului în litigiu.

Prin actul de adjudecare nr.

110 din 22 septembrie 2003 s-a constatat că imobilul a fost cumpărat la

licitație publică de către adjudecatarul L.D.L., la prețul de 10.500 dolari

S.U.A.

Având în vedere data la care

a avut loc licitația publică (22 septembrie 2003) și data la care a fost

formulată prezenta plângere (23 octombrie 2008) se constată că s-a împlinit

termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunile prevăzute de art.

246 C. pen. și art. 289 C. pen., astfel încât, acțiunea penală nu poate fi pusă

în mișcare fată de făptuitorul P.B.

Împotriva acestei rezoluții

a formulat plângere petenta C.R., care, prin rezoluția nr. 161/11/2/2009 a

procurorului general adjunct, a fost respinsă ca neîntemeiată.

După cum se poate observa,

organele de urmărire penală nu a intrat în cercetarea fondului cauzei reclamată

de petentă, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În această situație, Curtea

a analizat dacă, din acest punct de vedere, rezoluția este legală și temeinică.

Astfel, petenta reclamă

faptul că, la data de 22 septembrie 2003, executorul judecătoresc a procedat la

vânzarea prin licitație publică a imobilului său, încălcând dispozițiile legale

în materie și falsificând actul de adjudecare.

La baza acestei executări

silite a stat împrumutul făcut de soții C.I. și R., prin contractul nr. 2464/2002

încheiat cu numitul L.D.L. pentru suma de 9.500 dolari S.U.A. și care a fost

garantat cu imobilul ce a făcut ulterior obiectul executării silite.

Petenta C.R. s-a adresat cu

plângere penală împotriva executorului judecătoresc la data de 23 octombrie

2008.

Potrivit art. 122 lit. d) C.

proc. pen., termenul de prescripție al răspunderii penale este de 5 ani, când

legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu

depășește 5 ani.

Pentru săvârșirea

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, legea prevede

pedeapsa închisorii de până la 3 ani, iar pentru infracțiunea de fals

intelectual, pedeapsa închisorii de până la 5 ani.

Cum petenta s-a adresat cu

plângere penală împotriva executorului judecătoresc după depășirea termenului

de 5 ani prevăzut de art. 122 lit. d) C. proc. pen., calculat de la

data licitației în discuție și nu a existat o cauză de întrerupere sau

suspendare, în mod corect procurorul a apreciat că soluția nu poate fi decât

neînceperea urmăririi penale pentru motivul susmenționat.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a formulat recurs petenta C.R. solicitând casarea hotărârii și

trimiterea cauzei la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de

executorul judecătoresc.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Pentru a se putea începe

urmărirea penală sunt necesare două condiții:

Prima condiție constă în

existența acelui minim de date care permit organului de urmărire să considere

că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune.

Cea de a doua condiție

necesară începerii urmăririi penale constă în inexistența cazurilor de

împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, prevăzută în art. 10 C.

proc. pen., cu excepția celui prevăzut la lit. b

1

).

În cauză, corect s-a

constatat că a intervenit cazul prevăzut de art. 10 lit. g) C. proc. pen.,

respectiv prescripția răspunderii penale, motiv pentru care a devenit

operațională instituția neînceperii urmăririi penale.

Astfel, potrivit art. 122 lit.

d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani atunci

când pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea care nu depășește

5 ani.

Infracțiunile reclamate de

petentă sunt pedepsite cu închisoare de până la 3 ani pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen., iar pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C.

pen., de până la 5 ani închisoare.

Cum faptele reclamate ar fi

fost săvârșite, la data de 22 septembrie 2003, cu prilejul organizării

licitației publice, iar plângerea a fost formulată de petentă în data de 23

octombrie 2008, rezultă că termenul de prescripție prevăzut de art. 122 C.

pen., s-a împlinit la data de 21 septembrie 2008, împrejurare care a împiedicat

punerea în mișcare a acțiunii penale.

În consecință, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petenta C.R.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționara C.R. împotriva sentinței penale nr. 77 din 29

aprilie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurenta petiționară

la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 iunie 2009.