ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3125/2010

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanta SC T.S.SA Pucioasa a chemat în judecată pe pârâta SC P. SA București, solicitând reducerea prețului de vânzare a imobilului situat în București, Bd. Aerogării, cu suma de 2.600.000.000 lei, deoarece imobilul are vicii ascunse care îi reduc substanțial valoarea și care dacă ar fi fost cunoscute, nu ar fi fost de acord cu prețul contractat. Prin cererea reconvențională, pârâta SC P. SA București a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 13.935,35 euro și a sumei de 338.867.620 lei cu titlu de daune moratorii pentru sumele achitate cu întârziere și actualizarea unor sume prin aplicarea indicelui de inflație și a unui procent de indexare de 2% pentru ratele lunare din septembrie și noiembrie 2002. Prin sentința nr. 5321 din 23 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională ca neîntemeiate.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că între părți s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 27 iunie 2000, prin care pârâta în calitate de vânzătoare a vândut reclamantei cumpărătoare un imobil situat în București, Bd. Aerogării. În baza probelor administrate, prima instanță a apreciat că dispozițiile art. 1352 C. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât reclamanta putea observa la data vânzării că la înlocuirea învelitoarei terasei imobilului, s-au folosit materiale de o calitate inferioară, dacă printr-o minimă diligentă, apela la o persoană calificată, lipsa de informare asupra lucrului nefăcând ca viciile acestuia să poată fi considerate vicii ascunse. Cererea reconvențională s-a apreciat de asemenea, a fi neîntemeiată, deoarece părțile au convenit asupra unei clauze de impreviziune, în sensul dispoziției prevăzută de art. 3.11.3 din H.G.

nr. 450/1998, prin art. 3 alin. (2) din contract, stabilind că valoarea ratelor lunare de la nr. 2 la nr. 48 să fie indexate cu indicele de inflație comunicat de Comisia Națională de Statistică și un procent suplimentar de 2%. învestită cu soluționarea apelului, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 212/ AP din 19 noiembrie 2007, a admis în parte apelul pârâtei-reclamante SC P. SA București , a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta-pârâtă SC T.S. SA Pucioasa la plata echivalentului sumei de 13.935,35 euro daune moratorii, a respins restul pretențiilor și apelul reclamantei.

În ceea ce privește apelul pârâtei-reclamante, instanța a reținut că pentru fiecare rată lunară este necesară indexarea valorii pe care aceasta a avut-o la data încheierii contractului - iulie 2000, așa încât aplicarea metodei liniare nu satisface cerința conservării valorii creanței vânzătorului, singurul calcul corect fiind acela al aplicării la valoarea nominală a ratei lunare a inflației pentru perioada cuprinsă între data de referință și scadență. Referitor la daunele moratorii, s-a reținut că suma de 13.935 euro a fost recunoscută, dar sumele plătite după concilierea din 27 februarie 2002 nu acoperă și daunele moratorii, reclamanta-pârâtă neproducând probe, iar pentru suma de 181.193.301 lei, pârâta-reclamantă nu a făcut dovada sumei solicitate.

Prin decizia nr. 2867 din 14 octombrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a respins ca nefondate recursurile declarate de părți, reținând ca nefondată critica privind motivarea contradictorie referitoare la actualizarea ratelor, având în vedere că instanța a expus un raționament de actualizare a ratelor, care este atributul judecătorului și nu al expertului. în ceea ce privește compensația legală, s-a reținut că față de soluția de respingere a acțiunii reclamantei și respingerea apelului, în lipsa unuia din termenii compensației legale, instanța de apel nu avea cum să facă aplicarea art. 294 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la incidența art. 1352 și urm C. civ., s-a reținut pe de o parte, ca nefiind îndeplinită prima condiție a textului legal sus menționat, respectiv viciul ascuns, apreciindu-se că printr-o verificare diligentă, defecțiunile ar fi putut fi descoperite, iar pe de altă parte, din redactarea art. 7 alin. (1) din contract, rezultă că vânzătorul răspunde numai pentru garanția contra evicțiunii nu și pentru garanția contra viciilor. În ceea ce privește critica formulată de recurenta-pârâtă, referitoare la lipsa de rol activ a instanței, în sensul că ar fi trebuit să dispună completarea raportului de expertiză, s-a reținut că recurenta avea obligația, potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., să-și probeze pretențiile și apărările și cum nu și-a respectat această obligație, critica s-a constatat a fi nefondată.

Împotriva deciziei nr. 2867 din 14 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare contestatoarea SC T.S. SA Pucioasa, iar prin decizia nr. 2045 din 2 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială a admis contestația în anulare, a anulat decizia atacată și a stabilit termen pentru rejudecarea recursului. În rejudecare, prin decizia nr. 2379 din 13 octombrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC T.S. SA Pucioasa, a casat în parte decizia nr. 212/ AP din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Pentru a pronunța acesta soluție, Înalta Curte a reținut ca fondată critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., respectiv motivele străine de natura pricinii în privința apărărilor legate de aplicarea art.3 alin. (2) din contract, modificate prin actul adițional, care prevăd indexarea valorii ratelor cu indicele de inflație și un procent suplimentar de 2% și aceea a stabilirii obligației cumpărătorului în determinarea viciilor construcției. S-a mai reținu că potrivit art. 3 alin. (2) din contract, valoarea ratelor lunare de la nr. 2 la 48 vor fi indexate cu indicele de inflație comunicat de Comisia Națională de Statistică și un procent de 2% în conformitate cu pct. 3.113 din H.G.

nr. 450/1999. A mai reținut instanța că se impunea interpretarea clauzei de indexare în contextul regulilor prevăzute de art. 977-983 C. civ., știut fiind că o clauză îndoielnică se interpretează în favoarea celui care se obligă și că în interpretarea dată, trebuia să țină cont de practica stabilită între părți , adică modalitatea în care pârâta SC T.S. SA Pucioasa a înțeles să emită facturile de plată a ratelor. Fată de cele reținute, s-a constatat că instanța a motivat soluția subiectiv, în contradicție cu normele de interpretare a actelor juridice.

In aceeași măsură, instanța nu a motivat cărei obligații prevăzute de lege îi corespunde aceea a cumpărătorului de a apela la o persoană calificată pentru sesizarea viciilor construcției, iar argumentul culpei cumpărătorului modifică responsabilitățile părților și transformă pe cumpărător într-un debitor al obligației de rezultat, inacceptabil într-un sistem de drept în care buna credință e prezumată iar siguranța și certitudinea circuitului civil garantate. Împotriva deciziei nr. 2379 din 13 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a formulat contestație în anulare contestatoarea SC P. SA București, invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat anularea deciziei atacate și rejudecarea recursului.

În argumentarea motivelor invocate, contestatoarea a criticat soluția pronunțată, susținând că în rejudecarea recursului, instanța și-a depășit competențele legale întrucât a depășit limitele stabilite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de anulare și a depășit limitele sesizării recurentei, cu încălcarea principiului disponibilității, cenzurând motive de recurs care nu au fost invocate de recurenta SC T.S. SA Pucioasa. S-a mai susținut de către contestatoare că prin decizia de anulare s-a reținut cu valoare de putere de lucru judecat că în privința greșitei interpretări a clauzei îndoielnice, aceasta nu poate prin ea însăși să conducă la anularea hotărârii instanței de recurs cât timp nu a reprezentat un motiv distinct de cerere sau modificarea hotărârii curții de apel, iar prin decizia atacată se reține că instanța de apel a greșit întrucât nu a interpretat clauza de indexare în contextul regulilor prevăzute de art.977-978 C. civ.

și nu a ținut cont de practica stabilită între părți. De asemenea, s-a susținut de către contestatoare că în rejudecare, instanța a avut în vedere altceva decât s-a reținut ca motiv de contestație în anulare și altceva decât s-a invocat prin motivele de recurs. Astfel, prin decizia de anulare s-a reținut faptul că instanța de recurs a răspuns motivat asupra obiectului acțiunii cu privire la incidența art. 1352-1357 C. civ. și condițiile răspunderii vânzătorului pentru vicii, or reținerea instanței de apel vizând obligația de minimă diligentă a cumpărătorului este inclusă în condițiile de angajare a răspunderii pentru viciile ascunse. Față de argumentele dezvoltate, contestatoarea a concluzionat că instanța de recurs în rejudecare a dispus instanței de apel cum să facă aprecierea probatorii lor, ce aspecte din apărările formulate să respingă și ce aspecte din motivarea recurentei să rețină, altfel spus, a dispus ce hotărâre să se pronunțe.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata SC T.S. SRL Pucioasa a solicitat în principal respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă și în subsidiar, ca neîntemeiată. În ceea ce privește inadmisibilitatea contestației în anulare, intimata a susținut că motivele invocate nu vizează niciuna din situațiile prevăzute de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., textul legal fiind de strictă interpretare. A mai arătat intimata că toate susținerile contestatoarei reprezintă în fapt, critici pe fond la decizia atacată, iar în ceea ce privește soluția instanței de recurs, aceasta este temeinică și legală, având în vedere limitele de rejudecare stabilite prin decizia de admitere a contestației în anulare, respectiv cele două aspecte apreciate ca fiind nemotivate sau cu o motivare străină de natura cauzei.

Examinând motivele contestației în anulare, în raport de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, respectiv a regulilor de competență generală, materială sau teritorială exclusivă. Fiind o cale extraordinară de atac, de retractare a unei hotărâri irevocabile, contestația în anulare poate fi exercitată numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 2 nu poate fi extins la alte situații decât cele expres reglementate.

Față de aceste precizări prealabile, este de observat că nu poate fi primită susținerea contestatoarei, potrivit căreia textul legal sus menționat trebuie interpretat în sens larg și anume acela de atribuții ale puterii judecătorești, dispozițiile legale fiind de strictă interpretare. Cât privește problema încălcării de către instanța de recurs a dispozițiilor cuprinse în decizia de anulare, se constată sub un prim aspect că nu constituie motiv de contestație în anulare, nefiind reglementate ca atare prin dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. astfel încât, chiar și în situația în care s-ar constata că susținerile contestatoarei sunt întemeiate, aceasta nu poate avea ca efect anularea deciziei atacate.

Sub un alt aspect, este de observat faptul că, în speță, nu se pune problema că instanța de recurs ar fi reținut altceva decât s-a reținut ca motiv de contestație în anulare și altceva decât s-a invocat prin motivele de recurs, deoarece rejudecarea recursului a vizat două aspecte apreciate ca fiind nemotivate sau cu o motivație străină de natura cauzei, interpretarea dată clauzei privind indexarea ratelor și obligația cumpărătorului de a apela la serviciile unei persoane calificate pentru sesizarea viciilor construcției. În acest context, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat în fapt critici pe fondul deciziei atacate, contestatoarea susținând că în considerentele deciziei contestate s-a procedat doar la cenzurarea hotărârii din perspectiva temeiniciei fără a exista nicio considerație privind vreo problemă de drept dezlegată.

Or, pe calea extraordinară de atac a contestației în anulare, așa cum s-a arătat anterior, nu pot fi analizate eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. Pe cale de consecință, față de cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA București.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA București, împotriva deciziei nr. 2379 din 13 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2010.