ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2867/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2867/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de
față:
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 5321
din 23 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins
acțiunea principală formulată de reclamanta SC S. SA în contradictor cu pârâta
SC P. SA având ca obiect reducerea prețului vânzării pentru activul imobil
situat în București, ca neîntemeiată, precum și cererea reconvențională
formulată pârâtă având ca obiect obligarea reclamantei la plata de daune
moratorii pentru sume achitate cu întârziere și actualizarea unor sume prin
aplicarea indicelui de inflație.
În motivarea
sentinței instanța de fond a reținut încheierea de către părți a contractului
de vânzare – cumpărare în formă autentică prin care pârâta în calitate de
vânzătoare a vândut reclamantei cumpărătoare un imobil situat în București și
pe care aceasta îl deținuse anterior vânzării în baza unui contract de
asociere.
Pe baza probelor
administrate, inclusiv expertiza tehnică, instanța de fond a apreciat că
dispozițiile art. 1352 C. civ., nu sunt incidente, în speță, întrucât
reclamanta putea observa la data vânzării că la înlocuirea învelitoarei terasei
blocului, din octombrie – noiembrie 1999, s-au folosit materiale de o calitate
inferioară dacă printr-o minimă diligență apela la o persoană calificată, lipsa
de informare asupra lucrului nefăcând ca viciile acestuia să poată fi
considerate vicii ascunse.
Cererea
reconvențională, astfel cum a fost precizată s-a apreciat și ea ca neîntemeiată
deoarece părțile au convenit asupra unei clauze de impreviziune, în sensul
dispoziției prevăzută de pct. 3 din H.G. nr. 450/1998, prin art. 3 alin. (2)
din contract stabilind că valoarea ratelor lunare de la nr. 2 la 48 să fie
indexate cu indicele de inflație comunicat de C.N.S. și un procent suplimentar
de 2 %.
În contra sentinței
au declarat apel ambele părți.
Curtea de Apel Brașov,
secția comercială, prin decizia nr. 212 din 19 noiembrie 2007, a admis în parte
apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pe care a modificat-o în parte în
sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale și obligării reclamantei la
plata sumei de 13.935,35 Euro daune moratorii, respingând restul pretențiilor,
respingând apelul acestei părți împotriva încheierii de îndreptare eroare
materială. S-a respins apelul declarat de reclamantă și s-au menținut
dispozițiile sentinței cu privire la respingerea acțiunii.
Criticile apelantei
reclamante cu privire la eroarea în care s-a aflat instanța de fond asupra
obiectului viciului și care este ansamblul termohidroizolant al imobilului iar
nu structura sa de rezistență, cu privire la greșita reținere a lipsei de
diligență și cererea de compensare întemeiată pe dispozițiile art. 294 alin.
(2) C. proc. civ., teza finală C. proc. civ., au fost înlăturate de instanța de
apel.
Prin decizia
criticată s-a reținut că potrivit art. 1352 – art. 1353 C. com., una dintre
condițiile care să califice viciul ca fiind ascuns este ca acesta să nu poată
fi descoperit în urma unei verificări serioase, pe cale obișnuită, cel care-l
invocă putând solicita părerea unei persoane calificate în acest sens,
verificare pe care, în speță, reclamanta deși putea nu a efectuat-o.
Cât privește cartea
tehnică a construcției aceasta este un document cerut de Legea nr. 50/1991 și
cum imobilul a fost construit anterior acestei date vânzătorul nu avea
obligația predării ei.
Criticile apelantei
pârâte împotriva sentinței și a încheierii de îndreptare a erorii materiale cu
privire la reținerea de către instanța de fond a „metodei liniare” de
actualizare a ratelor și nu a „metodei actualizate” și cu privire la
pronunțarea pe fond prin încheierea de îndreptare au fost admise în parte de
instanța de apel.
Prin decizia atacată
s-a reținut ca nefiind corectă interpretarea clauzei contractuale de la art. 3,
de către instanța de fond întrucât scopul inserării ei a fost înlăturarea
prejudiciului pe care l-ar suferi creditorul ca urmare a devalorizării monedei
naționale iar pentru conservarea valorii creanței vânzătorului este necesar ca
fiecare rată lunară să aibă exact valoarea pe care suma de 112.978.723 lei (cuantumul
ratei lunare) ar fi avut-o în luna iulie 2000, care este data de referință,
fiind luna pentru care s-a stabilit plata primei rate, neindexate.
S-a apreciat că
metoda corectă de calcul și care corespunde voinței părților constă în
aplicarea la valoarea nominală a ratei lunare, a inflației pentru perioada
cuprinsă între data de referință și data scadenței, metoda însușită pentru un
timp de către pârâtă pe parcursul plăților.
Față de prevederile
actului adițional s-a apreciat corectă achitarea de către cumpărătoare a
ratelor lunare împreună cu T.V.A.
Cu privire la daunele
moratorii, instanța de apel le-a admis în limita recunoașterii de către
reclamantă prin procesul verbal de conciliere din 27 februarie 2002, până la
concurența sumei de 13.935,53 Eur, pentru diferență, în lipsa unui calcul
justificativ și a faptului că părțile au și alte procese cu acest obiect,
cererea a fost respinsă.
Apelul declarat de
pârâtă împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale a fost respins,
reținându-se că acesta se încadrează în dispozițiile art. 281 C. proc. civ.
În contra deciziei
menționate au declarat recurs atât reclamanta SC T.S. SA cât și pârâta SC P. SA
I.
Recurenta reclamantă
critică decizia
atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 304 pct. 8 și 304 pct. 9 C.
proc. civ., după cum urmează:
Motivul unu de
recurs: Hotărârea cuprinde o motivare contradictorie (dispozițiile art. 304 pct.
7 C. proc. civ.).
Decizia atacată referă la o presupusă „metodă
actualizată” de calcul al cuantumului ratelor lunare datorate cu titlu de preț
pe care ar fi utilizat-o expertul judiciar S.G. deși această metodă a fost
folosită de expertul S.I. care a întocmit raportul de expertiză la instanța de
fond.
Opinia recurentei
pârâte
exprimată
prin întâmpinarea depusă la dosar este în sensul că motivul de recurs întemeiat
pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate vizează modul în
care instanța de apel a încuviințat și apreciat probele, nu arată în ce constă
contrarietatea motivării hotărârii referindu-se nu la legalitatea acesteia ci
la temeinicia ei.
Opinia Înaltei Curți.
Verificând
decizia atacată sub aspectul criticat, al existenței motivelor contradictorii,
se constată că aceasta nu referă nici la expertiza S.G. și nici la expertiza S.I.
ci expune coerent un raționament de actualizare a ratelor, care este de
atributul judecătorului, nu al expertului așa încât critica este fără
fundament.
Motivul al doilea de
recurs. Instanța a schimbat înțelesul neîndoielnic al prevederilor
contractuale, ceea ce a determinat aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 8 C.
proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9, după cum urmează.
În cauză sunt
îndeplinite condițiile art. 1143 C. civ., raportate la dispozițiile art. 294 alin.
(2) C. proc. civ., astfel încât compensația operează de drept, în puterea legii
între contravaloarea ratelor lunare scadente ulterior datei la care s-a
pronunțat sentința nr. 5321 din 23 aprilie 2004 a Tribunalului București în
dosarul nr. 25345/2/2004 și suma încasată de pârâtă cu titlu de preț.
Instanța de apel a
interpretat greșit prevederile contractului de vânzare – cumpărare cu privire
la modalitatea de calcul a sumei datorate cu titlul de preț sub aspectul
indexării ratelor cu indicele de inflație.
Totodată, s-a
interpretat denaturat procesul – verbal încheiat, la data de 27 februarie 2002,
instanța reținând greșit că cererea reconvențională este întemeiată pentru suma
de 13.935,53 Euro în raport de necunoașterea reclamantei, fără a se administra
și alte probe.
Opinia recurentei
pârâte
este
în sensul respingerii criticilor. Soluția instanței de apel în sensul admiterii
numai a pretențiilor pârâtei solicitate prin cererea reconvențională și de
respingere a pretențiilor reclamantei exclude orice compensare. Cu privire la
interpretarea contractului urmează să se constate că ceea ce se critică este
netemeinicia hotărârii, nu nelegalitatea nefiind aplicabil art. 304 pct. 8 C.
proc. civ.
Nici critica privind
interpretarea procesului verbal încheiat la data de 27 februarie 2008 nu
satisface exigențele art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta nefăcând apărări
cu privire la valabilitatea acestui proces verbal.
Opinia Înaltei Curți.
Potrivit art. 294
C. proc. civ., de principiu în apel nu se pot face cereri noi față de cele
făcute la instanța de fond. După darea hotărârii primei instanțe, se vor putea
cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri.
De asemenea, se va putea solicita compensația legală. În cauza de față,
Tribunalul a respins acțiunea reclamantei iar instanța de apel a respins apelul
declarat de către aceasta, așa încât în lipsa unuia din termenii compensației
legale, instanța de apel nu avea cum să facă aplicarea art. 294 alin. (2) C.
proc. civ.
Interpretarea
greșită a contractului invocată de recurentă se reduce la aplicarea clauzei de
indexare cu indicele de inflație asupra căreia părțile au convenit. Or,
raționamentul instanței de apel în sensul că indexarea trebuie să conserve
valoarea creanței de la momentul nașterii ei este corect acesta fiind scopul
urmărit de părți la stipularea clauzei cu acest obiect. Raționamentul este și
în sensul reglementării legale conținută de art. 371
2
alin. (3) teza
a II-a C. proc. civ., cu privire la actualizarea obligației stabilită în bani
prin titluri executorii de către executorul judecătoresc.
În ce privește
interpretarea greșită a procesului – verbal încheiat la 27 februarie 2002, cu
ocazia concilierii, se constată că instanța de apel i-a dat acestuia eficiența
juridică prevăzută de art. 720
1
C. proc. civ., în sensul de
„soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”, luând,
practic, act de a o soluționare parțială prin recunoașterea în parte a
pretențiilor părții adverse.
Al treilea motiv de
recurs: nelegalitatea hotărârii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele
aspecte:
Greșita apreciere
a instanței de apel, în sensul că dispozițiile art. 1352 C. civ., nu sunt
incidente în speță, contrar constatărilor din raportul de expertiză tehnică
imobiliară.
Obligația de
predare a cărții tehnice este prevăzută de Legea nr. 10/1995 iar nu de Legea nr.
50/1991, cum greșit reține instanța de apel.
Instanța a respins
cererea de compensare legală formulată în apel în temeiul art. 294 C. proc.
civ., fără a motiva soluția.
Opinia recurentei
pârâte.
Aprecierea instanței de apel cu privire la lipsa incidenței prevederilor art. 1352
C. civ., în cauză este corectă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de acest text de lege pentru existența viciilor ascunse. În ce
privește cartea tehnică, aceasta a fost și este cerută pentru construcțiile
noi, fiind o obligație a constructorului și oricum cumpărătorul cumpără pe
riscul lui.
Referitor la
compensare, este reluată critica anterior formulată.
Opinia Înaltei Curți.
Cu privire la
incidența art. 1352 și urm. C. civ., în cauza de față Înalta Curte constată că
soluția instanței de apel este corectă pentru considerentele care urmează.
Acțiunea promovată de
reclamantă având ca obiect reducerea prețului vânzării, denumită acțiune
estimatorie, actio aestimatoria sau quanti minoris, și care alături de acțiunea
redhibitorie, actio redhibitoria, reprezintă o opțiune a cumpărătorului pentru
tragerea la răspundere a vânzătorului în realizarea răspunderii lui pentru
vicii, își are reglementarea în art. 1352 – art. 1357 C. civ.
Din interpretarea
acestor prevederi legale rezultă condițiile necesare pentru angajarea
răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse, și anume: viciul trebuia să fie
ascuns, să existe la momentul încheierii convenției și să fie grav. Aceste trei
condiții trebuie îndeplinite cumulativ nefiind suficientă dovedirea numai a
uneia sau a două dintre ele în scopul arătat.
Instanța de apel
confirmând soluția și motivarea instanței de fond asupra acțiunii estimatorii,
a constat ca nefiind îndeplinită prima condiție, aceea prevăzută de art. 1352 C.
civ. și anume ca viciul să fie ascuns, apreciind ca printr-o verificare
diligentă defecțiunile respective ar fi putut fi descoperite.
Necontestând
realitatea acestor constatări ale instanțelor fundamentate pe probele
administrate, în principal pe proba expertizei tehnice, Înalta Curte observă că
prin contractul încheiat părțile au înlăturat răspunderea vânzătorului pentru
vicii.
Potrivit art. 1354 C.
civ., vânzătorul „este răspunzător pentru viciile ascunse chiar și când nu le-a
cunoscut, afară numai dacă, în cazul acesta nu se va fi învoit cu cumpărătorul
ca să nu răspundă de vicii”.
Normele care
reglementează răspunderea vânzătorului pentru vicii au deci caracter supletiv,
lăsând posibilitatea încheierii unor convenții asupra limitării sau înlăturării
ei dacă vânzătorul a fost de bună credință.
În cauza de față,
cumpărătorul nu a susținut și nici dovedit că vânzătorul ar fi cunoscut de
existența viciilor la momentul vânzării, că ar fi fost de rea credință, el
fiind deci de bună credință.
În atare situație
devine operantă reglementarea art. 7 alin. (1) din contract, din a cărei
redactare rezultă că vânzătorul răspunde numai pentru garanția contra
evicțiunii nu și pentru garanția contra viciilor, astfel: „Eu cumpărătorul
cunosc situația juridică și de fapt a imobilului ca fiind arătată în prezentul
contract și în anexa acestuia și înțeleg să-l dobândesc în aceste condiții,
fără verificarea sarcinilor, fără însă ca vânzătorul să fie exonerat de
răspunderea pentru evicțiunea prevăzută de art. 1337 C. civ.”.
Față de această
împrejurare este irelevantă nerealizarea obligației legale de predare a cărții
tehnice a imobilului, cu precizarea că, oricum, reclamanta nu a făcut dovada
notificării vânzătoarei cu acest aspect, atitudine care s-ar fi încadrat în
limitele realizării unor verificări obișnuite și diligente asupra lucrului
cumpărat.
Mai este de observat
că, față de contractul de executare lucrări de construcții pe care vânzătoarea
l-a încheiat cu antreprenorul, recurenta – reclamantă, cumpărătoare, nu este un
terț desăvârșit, în sens de penitus extranei, ci are calitatea nu numai de
succesor cu titlu particular dar chiar de având cauză, calitate în virtutea
căreia ea poate să valorifice posibilitățile de tragere la răspundere a constructorului
pe care acest contract le prevede.
Cât privește
critica nemotivării soluției asupra cererii de compensare întemeiată pe
dispozițiile art. 294 C. proc. civ., analiza acesteia s-a făcut la pct. 2 (al
doilea motiv de recurs).
Față de cele ce preced, Înalta Curte va
respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.
II.
Recurenta – pârâtă
critică hotărârea atacată
pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,
în a cărui dezvoltare arată că:
- instanța trebuia să dea dovada de rol activ
conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ. și să ceară explicații cu privire la
situația de fapt și să dispună expertului completarea raportului de expertiză,
cu privire la suma solicitată și neacordată și care reprezintă contravaloarea
unor facturi.
Opinia Înaltei Curți.
Critica formulată cu
privire la lipsa de rol activ a instanței de apel nu poate fi primită, aceasta
deoarece, în cazul în speță judecătorul nu se poate substitui părții cu privire
la obligațiile procesuale pe care aceasta le are.
Potrivit art. 129 alin.
(1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și
finalizarea procesului, precum și, alături de alte obligații, să-și probeze
pretențiile și apărările.
Cum recurenta pârâtă
nu și-a respectat această din urmă obligație, decizia atacată este corectă sub
acest aspect, situație în care Înalta Curte, va respinge recursul declarat ca
nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D E
Respinge, ce
nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC T.S. SA PUCIOASA și pârâta SC
P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 212/ Ap din 19 noiembrie 2007 a Curții
de Apel Brașov, secția comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 octombrie 2008.