ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2867/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 5321 din 23 aprilie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea principală formulată de reclamanta SC S. SA în contradictor cu pârâta SC P. SA având ca obiect reducerea prețului vânzării pentru activul imobil situat în București, ca neîntemeiată, precum și cererea reconvențională formulată pârâtă având ca obiect obligarea reclamantei la plata de daune moratorii pentru sume achitate cu întârziere și actualizarea unor sume prin aplicarea indicelui de inflație. În motivarea sentinței instanța de fond a reținut încheierea de către părți a contractului de vânzare – cumpărare în formă autentică prin care pârâta în calitate de vânzătoare a vândut reclamantei cumpărătoare un imobil situat în București și pe care aceasta îl deținuse anterior vânzării în baza unui contract de asociere.

Pe baza probelor administrate, inclusiv expertiza tehnică, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 1352 C. civ., nu sunt incidente, în speță, întrucât reclamanta putea observa la data vânzării că la înlocuirea învelitoarei terasei blocului, din octombrie – noiembrie 1999, s-au folosit materiale de o calitate inferioară dacă printr-o minimă diligență apela la o persoană calificată, lipsa de informare asupra lucrului nefăcând ca viciile acestuia să poată fi considerate vicii ascunse. Cererea reconvențională, astfel cum a fost precizată s-a apreciat și ea ca neîntemeiată deoarece părțile au convenit asupra unei clauze de impreviziune, în sensul dispoziției prevăzută de pct. 3 din H.G. nr. 450/1998, prin art. 3 alin. (2) din contract stabilind că valoarea ratelor lunare de la nr. 2 la 48 să fie indexate cu indicele de inflație comunicat de C.N.S.

și un procent suplimentar de 2 %. În contra sentinței au declarat apel ambele părți. Curtea de Apel Brașov, secția comercială, prin decizia nr. 212 din 19 noiembrie 2007, a admis în parte apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pe care a modificat-o în parte în sensul admiterii în parte a cererii reconvenționale și obligării reclamantei la plata sumei de 13.935,35 Euro daune moratorii, respingând restul pretențiilor, respingând apelul acestei părți împotriva încheierii de îndreptare eroare materială. S-a respins apelul declarat de reclamantă și s-au menținut dispozițiile sentinței cu privire la respingerea acțiunii. Criticile apelantei reclamante cu privire la eroarea în care s-a aflat instanța de fond asupra obiectului viciului și care este ansamblul termohidroizolant al imobilului iar nu structura sa de rezistență, cu privire la greșita reținere a lipsei de diligență și cererea de compensare întemeiată pe dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc.

civ., teza finală C. proc. civ., au fost înlăturate de instanța de apel. Prin decizia criticată s-a reținut că potrivit art. 1352 – art. 1353 C. com., una dintre condițiile care să califice viciul ca fiind ascuns este ca acesta să nu poată fi descoperit în urma unei verificări serioase, pe cale obișnuită, cel care-l invocă putând solicita părerea unei persoane calificate în acest sens, verificare pe care, în speță, reclamanta deși putea nu a efectuat-o. Cât privește cartea tehnică a construcției aceasta este un document cerut de Legea nr. 50/1991 și cum imobilul a fost construit anterior acestei date vânzătorul nu avea obligația predării ei.

Criticile apelantei pârâte împotriva sentinței și a încheierii de îndreptare a erorii materiale cu privire la reținerea de către instanța de fond a „metodei liniare” de actualizare a ratelor și nu a „metodei actualizate” și cu privire la pronunțarea pe fond prin încheierea de îndreptare au fost admise în parte de instanța de apel. Prin decizia atacată s-a reținut ca nefiind corectă interpretarea clauzei contractuale de la art. 3, de către instanța de fond întrucât scopul inserării ei a fost înlăturarea prejudiciului pe care l-ar suferi creditorul ca urmare a devalorizării monedei naționale iar pentru conservarea valorii creanței vânzătorului este necesar ca fiecare rată lunară să aibă exact valoarea pe care suma de 112.978.723 lei (cuantumul ratei lunare) ar fi avut-o în luna iulie 2000, care este data de referință, fiind luna pentru care s-a stabilit plata primei rate, neindexate.

S-a apreciat că metoda corectă de calcul și care corespunde voinței părților constă în aplicarea la valoarea nominală a ratei lunare, a inflației pentru perioada cuprinsă între data de referință și data scadenței, metoda însușită pentru un timp de către pârâtă pe parcursul plăților. Față de prevederile actului adițional s-a apreciat corectă achitarea de către cumpărătoare a ratelor lunare împreună cu T.V.A. Cu privire la daunele moratorii, instanța de apel le-a admis în limita recunoașterii de către reclamantă prin procesul verbal de conciliere din 27 februarie 2002, până la concurența sumei de 13.935,53 Eur, pentru diferență, în lipsa unui calcul justificativ și a faptului că părțile au și alte procese cu acest obiect, cererea a fost respinsă.

Apelul declarat de pârâtă împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale a fost respins, reținându-se că acesta se încadrează în dispozițiile art. 281 C. proc. civ. În contra deciziei menționate au declarat recurs atât reclamanta SC T.S. SA cât și pârâta SC P. SA I. Recurenta reclamantă critică decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 304 pct. 8 și 304 pct. 9 C. proc. civ., după cum urmează: Motivul unu de recurs: Hotărârea cuprinde o motivare contradictorie (dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). Decizia atacată referă la o presupusă „metodă actualizată” de calcul al cuantumului ratelor lunare datorate cu titlu de preț pe care ar fi utilizat-o expertul judiciar S.G.

deși această metodă a fost folosită de expertul S.I. care a întocmit raportul de expertiză la instanța de fond. Opinia recurentei pârâte exprimată prin întâmpinarea depusă la dosar este în sensul că motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în realitate vizează modul în care instanța de apel a încuviințat și apreciat probele, nu arată în ce constă contrarietatea motivării hotărârii referindu-se nu la legalitatea acesteia ci la temeinicia ei. Opinia Înaltei Curți. Verificând decizia atacată sub aspectul criticat, al existenței motivelor contradictorii, se constată că aceasta nu referă nici la expertiza S.G. și nici la expertiza S.I. ci expune coerent un raționament de actualizare a ratelor, care este de atributul judecătorului, nu al expertului așa încât critica este fără fundament.

Motivul al doilea de recurs. Instanța a schimbat înțelesul neîndoielnic al prevederilor contractuale, ceea ce a determinat aplicarea greșită a legii, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9, după cum urmează. 1. În cauză sunt îndeplinite condițiile art. 1143 C. civ., raportate la dispozițiile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât compensația operează de drept, în puterea legii între contravaloarea ratelor lunare scadente ulterior datei la care s-a pronunțat sentința nr. 5321 din 23 aprilie 2004 a Tribunalului București în dosarul nr. 25345/2/2004 și suma încasată de pârâtă cu titlu de preț. 2. Instanța de apel a interpretat greșit prevederile contractului de vânzare – cumpărare cu privire la modalitatea de calcul a sumei datorate cu titlul de preț sub aspectul indexării ratelor cu indicele de inflație.

3. Totodată, s-a interpretat denaturat procesul – verbal încheiat, la data de 27 februarie 2002, instanța reținând greșit că cererea reconvențională este întemeiată pentru suma de 13.935,53 Euro în raport de necunoașterea reclamantei, fără a se administra și alte probe. Opinia recurentei pârâte este în sensul respingerii criticilor. Soluția instanței de apel în sensul admiterii numai a pretențiilor pârâtei solicitate prin cererea reconvențională și de respingere a pretențiilor reclamantei exclude orice compensare. Cu privire la interpretarea contractului urmează să se constate că ceea ce se critică este netemeinicia hotărârii, nu nelegalitatea nefiind aplicabil art. 304 pct. 8 C. proc. civ. Nici critica privind interpretarea procesului verbal încheiat la data de 27 februarie 2008 nu satisface exigențele art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., reclamanta nefăcând apărări cu privire la valabilitatea acestui proces verbal. Opinia Înaltei Curți. 1. Potrivit art. 294 C. proc. civ., de principiu în apel nu se pot face cereri noi față de cele făcute la instanța de fond. După darea hotărârii primei instanțe, se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri ajunse la termen și orice alte despăgubiri. De asemenea, se va putea solicita compensația legală. În cauza de față, Tribunalul a respins acțiunea reclamantei iar instanța de apel a respins apelul declarat de către aceasta, așa încât în lipsa unuia din termenii compensației legale, instanța de apel nu avea cum să facă aplicarea art. 294 alin. (2) C. proc. civ. 2. Interpretarea greșită a contractului invocată de recurentă se reduce la aplicarea clauzei de indexare cu indicele de inflație asupra căreia părțile au convenit.

Or, raționamentul instanței de apel în sensul că indexarea trebuie să conserve valoarea creanței de la momentul nașterii ei este corect acesta fiind scopul urmărit de părți la stipularea clauzei cu acest obiect. Raționamentul este și în sensul reglementării legale conținută de art. 371 2 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., cu privire la actualizarea obligației stabilită în bani prin titluri executorii de către executorul judecătoresc. 3. În ce privește interpretarea greșită a procesului – verbal încheiat la 27 februarie 2002, cu ocazia concilierii, se constată că instanța de apel i-a dat acestuia eficiența juridică prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., în sensul de „soluționarea litigiului prin conciliere directă cu cealaltă parte”, luând, practic, act de a o soluționare parțială prin recunoașterea în parte a pretențiilor părții adverse.

Al treilea motiv de recurs: nelegalitatea hotărârii, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: 1. Greșita apreciere a instanței de apel, în sensul că dispozițiile art. 1352 C. civ., nu sunt incidente în speță, contrar constatărilor din raportul de expertiză tehnică imobiliară. 2. Obligația de predare a cărții tehnice este prevăzută de Legea nr. 10/1995 iar nu de Legea nr. 50/1991, cum greșit reține instanța de apel. 3. Instanța a respins cererea de compensare legală formulată în apel în temeiul art. 294 C. proc. civ., fără a motiva soluția. Opinia recurentei pârâte. Aprecierea instanței de apel cu privire la lipsa incidenței prevederilor art. 1352 C. civ., în cauză este corectă întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de acest text de lege pentru existența viciilor ascunse.

În ce privește cartea tehnică, aceasta a fost și este cerută pentru construcțiile noi, fiind o obligație a constructorului și oricum cumpărătorul cumpără pe riscul lui. Referitor la compensare, este reluată critica anterior formulată. Opinia Înaltei Curți. 1. Cu privire la incidența art. 1352 și urm. C. civ., în cauza de față Înalta Curte constată că soluția instanței de apel este corectă pentru considerentele care urmează. Acțiunea promovată de reclamantă având ca obiect reducerea prețului vânzării, denumită acțiune estimatorie, actio aestimatoria sau quanti minoris, și care alături de acțiunea redhibitorie, actio redhibitoria, reprezintă o opțiune a cumpărătorului pentru tragerea la răspundere a vânzătorului în realizarea răspunderii lui pentru vicii, își are reglementarea în art. 1352 – art. 1357 C. civ.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă condițiile necesare pentru angajarea răspunderii vânzătorului pentru vicii ascunse, și anume: viciul trebuia să fie ascuns, să existe la momentul încheierii convenției și să fie grav. Aceste trei condiții trebuie îndeplinite cumulativ nefiind suficientă dovedirea numai a uneia sau a două dintre ele în scopul arătat. Instanța de apel confirmând soluția și motivarea instanței de fond asupra acțiunii estimatorii, a constat ca nefiind îndeplinită prima condiție, aceea prevăzută de art. 1352 C. civ. și anume ca viciul să fie ascuns, apreciind ca printr-o verificare diligentă defecțiunile respective ar fi putut fi descoperite. Necontestând realitatea acestor constatări ale instanțelor fundamentate pe probele administrate, în principal pe proba expertizei tehnice, Înalta Curte observă că prin contractul încheiat părțile au înlăturat răspunderea vânzătorului pentru vicii.

Potrivit art. 1354 C. civ., vânzătorul „este răspunzător pentru viciile ascunse chiar și când nu le-a cunoscut, afară numai dacă, în cazul acesta nu se va fi învoit cu cumpărătorul ca să nu răspundă de vicii”. Normele care reglementează răspunderea vânzătorului pentru vicii au deci caracter supletiv, lăsând posibilitatea încheierii unor convenții asupra limitării sau înlăturării ei dacă vânzătorul a fost de bună credință. În cauza de față, cumpărătorul nu a susținut și nici dovedit că vânzătorul ar fi cunoscut de existența viciilor la momentul vânzării, că ar fi fost de rea credință, el fiind deci de bună credință.

În atare situație devine operantă reglementarea art. 7 alin. (1) din contract, din a cărei redactare rezultă că vânzătorul răspunde numai pentru garanția contra evicțiunii nu și pentru garanția contra viciilor, astfel: „Eu cumpărătorul cunosc situația juridică și de fapt a imobilului ca fiind arătată în prezentul contract și în anexa acestuia și înțeleg să-l dobândesc în aceste condiții, fără verificarea sarcinilor, fără însă ca vânzătorul să fie exonerat de răspunderea pentru evicțiunea prevăzută de art. 1337 C. civ.”. 2. Față de această împrejurare este irelevantă nerealizarea obligației legale de predare a cărții tehnice a imobilului, cu precizarea că, oricum, reclamanta nu a făcut dovada notificării vânzătoarei cu acest aspect, atitudine care s-ar fi încadrat în limitele realizării unor verificări obișnuite și diligente asupra lucrului cumpărat.

Mai este de observat că, față de contractul de executare lucrări de construcții pe care vânzătoarea l-a încheiat cu antreprenorul, recurenta – reclamantă, cumpărătoare, nu este un terț desăvârșit, în sens de penitus extranei, ci are calitatea nu numai de succesor cu titlu particular dar chiar de având cauză, calitate în virtutea căreia ea poate să valorifice posibilitățile de tragere la răspundere a constructorului pe care acest contract le prevede. 3. Cât privește critica nemotivării soluției asupra cererii de compensare întemeiată pe dispozițiile art. 294 C. proc. civ., analiza acesteia s-a făcut la pct. 2 (al doilea motiv de recurs). Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

II. Recurenta – pârâtă critică hotărârea atacată pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în a cărui dezvoltare arată că: - instanța trebuia să dea dovada de rol activ conform art. 129 alin. (4) C. proc. civ. și să ceară explicații cu privire la situația de fapt și să dispună expertului completarea raportului de expertiză, cu privire la suma solicitată și neacordată și care reprezintă contravaloarea unor facturi. Opinia Înaltei Curți. Critica formulată cu privire la lipsa de rol activ a instanței de apel nu poate fi primită, aceasta deoarece, în cazul în speță judecătorul nu se poate substitui părții cu privire la obligațiile procesuale pe care aceasta le are. Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului, precum și, alături de alte obligații, să-și probeze pretențiile și apărările. Cum recurenta pârâtă nu și-a respectat această din urmă obligație, decizia atacată este corectă sub acest aspect, situație în care Înalta Curte, va respinge recursul declarat ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ce nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC T.S. SA PUCIOASA și pârâta SC P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 212/ Ap din 19 noiembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2008.