ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1223/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Q.M.H.

a solicitat, în contradictoriu, cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, anularea

hotărârii comunicate prin adresa nr. X din 23 aprilie 2009 și pronunțarea unei hotărâri

prin care să se aprobe stabilirea domiciliului său în România.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că decizia de respingere a cererii a fost întemeiată pe dispozițiile

art. 71 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.

Pârâtul Oficiul Român

pentru Imigrări, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Curtea de apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1229 pronunțată

în data de 9 martie 2010, a admis contestația formulată de reclamantul Q.M.H., în

contradictoriu cu pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări, a anulat hotărârea comunicată

prin adresa nr. X din 23 aprilie 2009, a obligat pârâtul să emită o decizie de acordare

a dreptului de ședere permanentă în România. Totodată, a obligat pârâtul la plata

sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță, a reținut, din analiza actelor depuse la dosar (cu mențiunea că

cele clasificate „secret” și „secret de serviciu” au fost depuse în păstrarea persoanei

autorizate și au fost analizate) următoarele:

În ceea ce privește noțiunea

de „pericol”, instanța a constat că pârâtul și-a bazat soluția pe împrejurări de

fapt care nu sunt în măsură prin ele însele să conducă la concluzia existenței unui

pericol pentru siguranța națională, respectiv pe concluzii, aprecieri, fără un suport

faptic.

Instanța a mai reținut

că reclamantul are recunoscută de către statul român protecția subsidiară (cetățeanul

străin nu îndeplinește condițiile pentru recunoașterea statutului de refugiat, dar

există motive temeinice să se creadă că, în cazul returnării în țara de origine,

respectiv în țara în care își avea reședința obișnuită, va fi expus unui risc serios

- condamnarea la pedeapsa cu moartea ori executarea unei astfel de pedepse; tortură,

tratamente sau pedepse inumane ori degradante; sau o amenințare serioasă, individuală,

la adresa vieții sau integrității, ca urmare a violenței generalizate în situații

de conflict armat intern ori internațional, dacă solicitantul face parte din populația

civilă - art. 26 din Legea nr. 122/2006).

Arată instanța că, în

cazul în care această situație s-a descoperit după acordarea protecției subsidiare,

aceasta se anulează (art. 101 din Legea nr. 122/2006).

Concluzionează prima instanță

arătând că, reclamantul fiind căsătorit cu F.R., cu cetățenie română și având împreună

doi copii minori, născuți în România, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la

art. 71 lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 („nu prezintă pericol pentru ordinea publică

și siguranța națională”).

Împotriva sus-menționatei

sentințe a formulat recurs pârâtul oficiul Român pentru Imigrări.

În motivarea recursului

formulat, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc.

civ., recurentul-pârât a susținut în esență că soluția instanței de fond este eronată

întrucât, pe de o parte, a interpretat greșit noțiunea de „siguranță națională”

doar prin raportare la prevederile art. 3 din Legea nr. 51/1991 și nu prin raportare

la dispozițiile art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, iar pe de altă parte,

față de împrejurările concrete ale cauzei, instanța a nesocotit principiul rolului

activ al judecătorului reglementat de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât

nu a solicitat lămuriri suplimentare cu privire la împrejurările obiective care

au fundamentat susținerea că intimatul-reclamant reprezintă un pericol pentru ordinea

și siguranța națională.

Intimatul Q.M.H. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea

ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de către instanța de fond susținând,

în esență, că instanța de fond a analizat cu temeinicie documentele depuse la dosarul

cauzei, inclusiv cele cu caracter clasificat și a pronunțat, în mod temeinic și

legal, sentința atacată, reținând că respingerea cererii de acordare a șederii permanente

în România, nu are la bază împrejurări obiective, concrete, care să fundamenteze

o astfel de concluzie.

În cauză, la data de 7

decembrie 2010 a fost încuviințată în temeiul dispozițiilor art. 305 C. proc. civ.

proba cu înscrisuri solicitată de recurent, documentele având caracter secret, fiind

depuse la biroul de documente secrete din cadrul instanței.

Analizând sentința atacată,

în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile

legale incidente în cauză, cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat,

urmând a fi admis, pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare.

Reclamantul, cetățean

irakian, Q.M.H. beneficiar al protecției subsidiare potrivit art. 26 din Legea

nr. 122/2006 la data de 18 noiembrie 2008 s-a adresat Direcției de Azil și Integrare

din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări, solicitând acordarea dreptului de ședere

permanentă în România, cererea fiind respinsă în temeiul dispozițiilor art. 71

alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România,

republicată, în baza informațiilor transmise de S.R.I. prin adresa nr. Y din 23

februarie 2009.

Instanța de fond a admis

cererea reclamantului și a anulat actul atacat, obligând pârâtul să-i acorde reclamantului

dreptul de ședere permanentă în România cu motivarea că hotărârea de respingere

a cererii pentru motivul că reclamantul prezintă pericol la adresa siguranței naționale

„nu are la bază împrejurări obiective concrete care să fundamenteze o astfel de

concluzie”.

Însă, din probatoriul

administrat în cauză, respectiv a documentelor cu caracter clasificat, care au fost

analizate de către instanța de fond ca și din probatoriul administrat în temeiul

dispozițiilor art. 305 C. proc. civ., rezultă că refuzul recurentului pârât privind

cererea de acordare a dreptului de ședere permanentă este justificat, deoarece din

actele depuse la dosar (documente clasificate), s-a putut reține existența unor

fapte și împrejurări concrete din care rezultă că intimatul prezintă pericol pentru

ordinea publică și siguranța națională și în consecință, neîndeplinirea condiției

legale prevăzute de dispozițiile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002,

republicată.

Susținerile intimatului

referitoare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin invocarea

cauzei Tarău c. României din 24 februarie 2009 nu pot fi reținute, fiind irelevante

în cauza supusă judecății, având în vedere că obiectul cauzei respective viza măsura

menținerii arestării preventive.

În consecință, instanța

de control judiciar constată că refuzul autorității de a acorda dreptul de ședere

permanentă intimatului-reclamant este justificat deoarece din probele aflate la

dosar există indicii că reclamatul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranță

națională.

Astfel fiind, în baza

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 va fi admis recursul formulat, va fi modificată sentința atacată și

va fi respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de pârâtul Oficiul Român pentru Imigrări împotriva sentinței nr. 1229 pronunțată

în data de 9 martie 2010 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2011.