ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1539/2016

Decizia nr. 1539/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24 martie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, anularea măsurii de respingere a cererii de stabilire a domiciliului în România, dispusă prin adresa din 05 februarie 2014, și obligarea pârâtului la aprobarea stabilirii domiciliului în România.

1.2. Soluția instanței de fond

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2075 din 30 iunie 2014, a luat act că pârâtul a renunțat la susținerea excepției tardivității și a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, solicitând casarea hotărârii și, pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

1.4. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 8 iulie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea de ședință din data de 24 martie 2016, completul de filtru, apreciind incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 19 mai 2016.

2.1. Recursul formulat de reclamant a fost apreciat ca nefondat, fiind respins potrivit considerentelor prezentate în continuare.

2.2. Recursul formulat de reclamant a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri atunci când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În conținutul cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut, în esență, că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică urmare a faptului că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind siguranța națională au fost interpretate și aplicate greșit, ajungându-se astfel la concluzia eronată că ar reprezenta un pericol pentru siguranța națională, judecătorul fondului ignorând faptul că se află în România din anul 1994, cu drept de ședere în scopul unor activități comerciale, permisul de ședere temporară fiindu-i prelungit succesiv în toată această perioadă.

Susținerile recurentului-reclamant sunt nefondate, dreptul de ședere pe termen lung care poate fi acordat străinilor fiind reglementat la art. 70 - 79 din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată (3), cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1) dacă îndeplinesc cumulativ condițiile cerute la art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată (3), între care și condiția enumerată la alin. (1) lit. f), anume să nu prezinte pericol pentru ordinea publică sau securitatea/siguranța națională.

Noțiunea de pericol/amenințare la adresa securității/siguranței naționale este definită/reglementată la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată (2), cu modificările și completările ulterioare, care se referă la acțiunile și inacțiunile care reprezintă pericole pentru securitatea/siguranța națională, astfel:

"Art. 3: Constituie amenințări la adresa securității naționale a României următoarele:

a) planurile și acțiunile care vizează suprimarea sau știrbirea suveranității, unității, independenței sau indivizibilității statului român;

b) acțiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra țării sau de război civil, înlesnirea ocupației militare străine, aservirea față de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizații străine de a săvârși oricare din aceste fapte;

c) trădarea prin ajutarea inamicului;

d) acțiunile armate sau orice alte acțiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat;

e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, procurarea ori deținerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum și divulgarea secretelor de stat sau neglijența în păstrarea acestora;

f) subminarea, sabotajul sau orice alte acțiuni care au ca scop înlăturarea prin forță a instituțiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau pot aduce atingere capacității de apărare ori altor asemenea interese ale țării, precum și actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuințare a structurilor necesare bunei desfășurări a vieții social-economice sau apărării naționale;

g) acțiunile prin care se atentează la viața, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcții importante în stat ori a reprezentanților altor state sau ai organizațiilor internaționale, a căror protecție trebuie să fie asigurată pe timpul șederii în România, potrivit legii, tratatelor și convențiilor încheiate, precum și practicii internaționale;

h) inițierea, organizarea, săvârșirea sau sprijinirea în orice mod a acțiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea și integritatea teritorială a României, precum și incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept;

i) actele teroriste, precum și inițierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvârșirea de asemenea fapte;

j) atentatele contra unei colectivități, săvârșite prin orice mijloace;

k) sustragerea de armament, muniție, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unitățile autorizate să le dețină, contrabanda cu acestea, producerea, deținerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiții decât cele prevăzute de lege, precum și portul de armament sau muniție, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea națională;

l) inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a) - k), precum și desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări constituite potrivit legii.

m) orice acțiuni sau inacțiuni care lezează interesele economice strategice ale României, cele care au ca efect periclitarea, gestionarea ilegală, degradarea ori distrugerea resurselor naturale, fondurilor forestier, cinegetic și piscicol, apelor și altor asemenea resurse, precum și monopolizarea ori blocarea accesului la acestea, cu consecințe la nivel național sau regional".

În considerentele sentinței recurate, instanța de fond a reținut, cu alte cuvinte, că refuzul autorității pârâte de a acorda reclamantului dreptul de ședere pe termen lung este un refuz justificat prin faptul că din informațiile furnizate de Serviciul Român de Informații rezultă că reclamantul prezintă pericol pentru siguranța națională, informații cu caracter secret care au fost vizionate/lecturate de judecătorul fondului.

Totodată, a apreciat judecătorul fondului că "în analiza cererii reclamantului nu se poate face abstracție de informațiile comunicate de această instituție (autoritate administrativă autonomă - n.n), cu atât mai mult dacă avem în vedere competențele acesteia și rolul său în stat".

Într-adevăr, în opinia Înaltei Curți, Serviciul Român de Informații, ca principal organ al statului cu atribuții în domeniul securității/siguranței naționale are un drept de apreciere discreționar în ceea ce privește acțiunile și inacțiunile cu potențial de risc/amenințare la adresa securității/siguranței naționale a României.

Instanța de recurs, având acces la informațiile cu caracter "strict secret" depuse la Compartimentul de documente clasificate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, a constatat că judecătorul fondului a apreciat în mod judicios că refuzul autorității pârâte de a acorda reclamantului dreptul de ședere pe termen lung este un refuz pe deplin justificat, soluția pronunțată fiind temeinică și legală.

De menționat că, anterior, prin Decizia nr. 1223/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, admițând recursul autorității și casând Sentința nr. 1229/2010 a Curții de Apel București, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., menținând măsura de neacordare a dreptului de ședere îndelungată, reținând incidența prevederilor art. 71 alin. (1) lit. (f) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2075 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2016.

Procesat de GGC - NN