ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2170/2016

Decizia nr. 2170/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2 din 13 iunie 2016, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat declararea ca indezirabil pe o perioadă de 10 ani a cetățeanului străin A. alias B., motivat de faptul că există indicii temeinice în sensul că acesta desfășoară activități de natură să pună în pericol securitatea națională, activități ce se încadrează în dispozițiile art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor.

Prin Sentința nr. 2048 din 14 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis sesizarea formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în contradictoriu cu pârâții A. și Inspectoratul General pentru Imigrări și a fost declarat ca indezirabil pentru o perioadă de 10 ani pârâtul A. alias B.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, întrucât aceasta a fost pronunțată fără a se judeca fondul litigiului conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului și rejudecarea în fond a litigiului, pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza întâi și pct. 8 C. proc. civ.

S-a apreciat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Kaya împotriva României nr. 33970/05, Lupsa împotriva României nr. 10337/04, Ahmed împotriva României nr. 34621/03).

Astfel, s-a susținut că hotărârea are un caracter pur formal și arbitrar, prin nemotivarea acesteia, individualizarea perioadei de declarare ca indezirabila recurentului, de 10 ani, fiind făcută fără a circumstanția în ce măsură gravitatea faptelor reținute drept motiv pentru luarea măsurii atrăgeau aplicarea perioadei de 10 ani, iar nu a perioadei minime.

S-a mai susținut că nu există date sau indicii temeinice cu privire la faptul că recurentul desfășoară activități de natură să pună în pericol securitatea națională, instanța de fond limitându-se la a reține în considerentele hotărârii prevederile art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991.

S-a apreciat de către recurent că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, precum și cu încălcarea garanțiilor procedurale interne și internaționale, respectiv: dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil, dreptul de a fi informat, contradictorialitatea și egalitatea armelor, încălcarea dreptului de a propune probe și rolul activ al instanței.

S-a susținut, astfel, că hotărârea instanței de fond este neîntemeiată în raport de probele administrate în cauză, care nu justifică nici măsura declarării recurentului ca indezirabil pentru motive privind securitatea națională și nici durata măsurii, care este excesivă, impunându-se a fi cel puțin redusă, dacă nu înlăturată.

S-a mai considerat de către recurent că acestuia nu i-au fost asigurate toate garanțiile procesuale privind accesul concret și efectiv la instanță, prevăzute de art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 10 din Legea nr. 304/2004, art. 8, 13, 14, 18, 20, 22 C. proc. civ.

De asemenea, recurentul a invocat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 1 din protocolul nr. 7 și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin neanalizarea măsurii dispuse prin prisma încălcării garanțiilor procedurale în caz de expulzare și neavând în vedere situația personală a recurentului prin prisma riscului de tortură, tratamente inumane sau degradante în țara de origine.

În fine, s-a considerat de către recurentul - pârât că hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul litigiului, fiind astfel, netemeinică și nelegală.

S-a solicitat, în cuprinsul cererii de recurs, și suspendarea executării Sentinței până la soluționarea recursului declarat împotriva acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 87 alin. (2) din O.U.G. 194/2002.

În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimatul nu a formulat întâmpinare.

Prin Încheierea din 11 iulie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a respins cererea formulată de petentul A. privind suspendarea executării Sentinței nr. 2048 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere că potrivit art. 87 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 194/2002, recursul declarat împotriva hotărârii prin care se dispune declararea ca indezirabil se judecă în termen de 5 zile de la data primirii cererii, interval care exclude, în mod obiectiv, parcurgerea etapelor procedurii de filtrare a recursurilor reglementate în art. 493 C. proc. civ., s-a acordat termen în ședință publică la data de 13 iulie 2016, cu citarea părților.

Prin adresa nr. 2/10536/C din data de 7 iulie 2016 a Curții de Apel București, înregistrată cu nr. 95/CDC din data de 11 iulie 2016 la Compartimentul Documente Clasificate al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea de Apel București a înaintat un set de înscrisuri cu caracter "strict secret" și "secret de serviciu" care au fost consultate de completul de judecată în condițiile prevăzute de legislația informațiilor clasificate [art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002 și Regulamentul aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 140 din 6 februarie 2014].

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a susținerilor intimatului din întâmpinare și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum și în conformitate cu art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente relevante

În fapt, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat declararea ca indezirabil pe o perioadă de 10 ani a cetățeanului străin A. alias B., constatând că există indicii temeinice că desfășoară activități de natură să pună în pericol securitatea națională, activități ce se încadrează în dispozițiile art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 86 din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, Măsura declarării ca indezirabil - (1) Declararea ca indezirabil este măsura ce se dispune împotriva unui străin care a desfășurat, desfășoară ori există indicii temeinice că intenționează să desfășoare activități de natură să pună în pericol securitatea națională sau ordinea publică.

Un prim motiv de casare se referă la încălcarea dreptului de apărare al recurentului, în sensul că procedura de citare, de aducere la cunoștință a obiectului sesizării și judecata au avut un caracter formal, persoana vizată neavând posibilitatea reală de a combate în vreun fel afirmațiile autorităților.

Termenul de 10 zile prevăzut de disp. art. 86 alin. (5) din O.U.G. nr. 194/2002 este termenul maxim în care Curtea de Apel București se poate pronunța cu privire la sesizarea de declarare ca indezirabil a străinului.

Acordarea unui termen de judecată, de urgență, mai scurt de 10 zile nu încalcă dreptul la apărare al părții, care a fost citată în acest sens la domiciliu și care a lipsit la apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, la instanța de fond.

Recurentul a avut posibilitatea să-și angajeze apărător, a avut asigurat traducător, iar în cadrul examinării recursului, a beneficiat de apărare calificată, prin prezența avocatului angajat.

În ceea ce privește aducerea la cunoștință a obiectului sesizării, din cuprinsul acesteia reiese faptul că recurentul a fost informat că există indicii temeinice că acesta desfășoară activități ce se încadrează în disp.art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002.

Înalta Curte reține că în cauză au fost respectate prevederile art. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora străinul să poată prezenta motivele care pledează împotriva expulzării sale, să ceară examinarea cazului și să ceară să fie reprezentat în acest scop în fața autorităților competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de către această autoritate.

Recurentul a prezentat motivele sale prin cererile adresate instanțelor judecătorești competente, cauza a beneficiat de o judecată în fond și în recurs, când partea a fost asistat de avocat și a avut posibilitatea să își prezinte și personal susținerile.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) pct. 6 când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" nu este întemeiat, pentru că sentința cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., cu limitările impuse de caracterul secret al înscrisurilor doveditoare ale faptelor care au stat la baza sesizării, așa cum prevede art. 86 alin. (3) din O.U.G. nr. 194/2002, cu trimitere la actele normative care reglementează regimul activităților referitoare la siguranța națională și la protejarea informațiilor clasificate.

Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondat, reținându-se că potrivit dispozițiilor art. 3 lit. i) din Legea nr. 51/1991 constituie amenințări la adresa siguranței naționale a României, actele teroriste, precum și inițierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activități al căror scop îl constituie săvârșirea de asemenea fapte, iar conform lit. l) din aceeași lege inițierea sau constituirea de organizații sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfășurării vreuneia din activitățile enumerate la lit. a) - k), precum și desfășurarea în secret de asemenea activități de către organizații sau grupări constituite potrivit legii constituie de asemenea amenințări la adresa securității naționale.

După examinarea de către judecători a documentelor clasificate depuse la compartimentul specializat al Înaltei Curți, se constată că sunt întrunite disp. art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, art. 3 lit. i) și l) din Legea nr. 51/1991 "existând indicii temeinică că recurentul desfășoară activități de natură să pună în pericol securitatea națională".

Soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a legii naționale și prin prisma instrumentelor juridice europene ce protejează dreptul la libera circulație, dreptul la viața privată și de familie și garanțiile procedurale în contextul specific al măsurilor referitoare la securitatea națională, sentința cuprinzând referiri detaliate și adecvate la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea art. 8 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenție.

Contrar susținerilor reclamantului, temeiurile invocate în propunerea măsurii și dovezile cu caracter secret administrate sunt în măsură să formeze convingerea instanței de recurs că soluția adoptată nu este rezultatul exercitării abuzive, disproporționate, a dreptului de apreciere asupra necesității măsuri de restrângere a dreptului său la liberă circulație pe teritoriul României.

În ceea ce privește susținerea cu privire la pericolul în care s-ar afla recurentul dacă este îndepărtat din țară în Afganistan, se constată că aceasta nu are fundament probatoriu, reprezentând doar afirmații ale apărării. De asemenea, Înalta Curte reține și poziția pârâtului Inspectoratul General pentru Imigrări, exprimată în ședința publică, în sensul că această împrejurare face obiectul unei verificări, neexistând vreo obligație legală impusă Instituției de a-l returna în țara de origine a acestuia.

6.2 Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

În consecință, nefiind identificate motive de casare a sentinței, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 87 din O.U.G. nr. 194/2002, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva Sentinței nr. 2048 din 14 iunie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Cheltuielile judiciare reprezentând onorariul traducătorului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 iulie 2016.

Procesat de GGC - GV