ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2681/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sesizarea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 martie 2018, reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se dispună măsura declarării ca indezirabil, pe o perioadă de 10 ani, pentru rațiuni de securitate națională, a pârâtului A., beneficiar al dreptului de ședere pe termen lung.

Prin încheierea din 28 martie 2018, prima instanță a admis cererea reclamantului și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Inspectoratului General pentru Imigrări.

Prin sentința civilă nr. 1668 din data de 04 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis sesizarea formulată de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în contradictoriu cu pârâții A. și Inspectoratul General pentru Imigrări și a declarat ca indezirabil, pe o perioadă de 10 ani, pe pârâtul A..

Împotriva sentinței civile nr. 1668/04.04.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., prin mandatar B., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, respingerea sesizării formulate de reclamantul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivarea recursului, pârâtul a susținut că, prin sentința de fond, i-a fost încălcat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil.

Astfel, recurentul-pârât nu a avut posibilitatea de a lua cunoștință de înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată, documentele fiind clasificate secret de stat de nivel Strict Secret, respectiv Secret de Serviciu, iar asigurarea unui translator în timpul procesului nu echivalează cu respectarea dreptului la apărare.

În măsura în care, pentru asigurarea apărării, se impunea prezența unui avocat care să dețină certificat ORNISS, acesta trebuia să fie numit, din oficiu, de către instanța de judecată, întrucât pârâtul, în calitate de cetățean străin, nu putea cunoaște și angaja un astfel de avocat.

Totodată, recurentul-pârât învederează că, dacă ar fi reprezentat un pericol pentru siguranța României, atunci s-ar fi luat împotriva sa măsuri specifice, precum arestarea și trimiterea în judecată în fața unei instanțe de drept penal, și nu în fața unei instanțe de contencios administrativ.

Recurentul-pârât susține că modalitatea în care a înțeles să își practice propriile convingeri religioase nu poate fi asociată cu practicile grupurilor teroriste, iar Constituția României garantează libertatea de exprimare și practicarea liberă a religiei.

De asemenea, recurentul-pârât arată că, fiind surprins și speriat de gravitatea acuzațiilor aduse prin sesizarea adresată instanței de judecată, a luat hotărârea de a părăsi teritoriul României, în mod benevol și pe cheltuiala sa, pentru a nu crea probleme familiei sale din România, aceasta nefiind o împrejurare de natură a confirma informațiile și datele furnizate de reclamant.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 18.06.2018, intimatul-pârât Inspectoratul General pentru Imigrări a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:…semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic."

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă…, precum și semnătura."

În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că:

"Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă."

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.(...)."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe actele înregistrate la dosarul instanței de judecată.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul-pârât a depus cererea de recurs prin poșta electronică, la data de 25.05.2018, fiind înregistrată la instanța de fond la data de 29.05.2018 . Recursul este declarat de pârât, prin reprezentant convențional B. și nu cuprinde nici semnătura recurentului, nici semnătura mandatarului său.

Prin Rezoluția din data de 08.06.2018, Înalta Curte a fixat termenul de judecată a recursului la data de 20.06.2018 și a dispus citarea recurentului-pârât, prin reprezentant convențional, cu mențiunea de a depune la dosarul cauzei, în original, a unui exemplar semnat al cererii de recurs sau să se prezinte în vederea semnării cererii de recurs înregistrate.

Citația a fost comunicată recurentului-pârât la data de 12.06.2018, conform dovezii de înmânare aflate la dosarul instanței de recurs.

Înalta Curte reține că, până la termenul stabilit pentru judecarea recursului, pârâtul nu a comunicat instanței de control judiciar un exemplar semnat al recursului și nici nu a procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei.

Având în vedere aceste împrejurări, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă ale recursului, prevăzute de dispozițiile coroborate ale art. 486 alin. (1) lit. e), ale art. 148 și ale art. 196 din C. proc. civ., republicat, recursul necuprinzând semnătura părții (sau a reprezentantului acesteia), care trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată, fiind incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia:

"(3) Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității."

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului declarat de pârâtul A., prin mandatar B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâtul A., prin mandatar B., împotriva sentinței civile nr. 1668 din 4 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2018.