ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2912/2016

Obiectul actiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2 din 12 februarie 2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei din data de 17.07.2013 a Inspectoratului General pentru Imigrări prin care s-a respins cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung și obligarea pârâtului la acordarea în favoarea reclamantului a dreptului de ședere pe termen lung în România.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 2286 din 5 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație.

Recursul Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. S-a solicitat admiterea recursului, desființarea sentinței atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată. În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, s-a susținut de către recurent că acesta îndeplinește toate condițiile legale prevăzute de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002. S-a invocat că decizia din 17.07.2013 la care se face referire în cuprinsul adresei nr. 2564381/GG/06.01.2014 prin care s-a respins cererea de acordare a dreptului de lungă ședere în România, nu a fost comunicată, astfel că nu îi sunt cunoscute eventualele motive pentru care s-a considerat că prezintă vreun pericol pentru siguranța națională și ordinea publică. A mai fost criticat de către recurentul-reclamant faptul că instanța de fond nu și-a îndeplinit obligația să ia cunoștință de documentele invocate, respectiv adresele nr. 001351722 din 03 aprilie 2014 a S.R.I. și nr. 3084497 din 11 aprilie 2014 a M.A.I. - Inspectoratul General pentru Imigrări depuse la Compartimentul Informații Clasificate al Curții de Apel în vederea studierii de către complet, să constate nivelul de secretizare și să verifice în cazul concret dacă persoana prezintă într-adevăr un pericol pentru securitatea națională sau pentru ordinea publică. În fine, s-a apreciat că prima instanță nu a procedat la un control de legalitate a Deciziei I.G.I. din 17.07.2013 și a cauzelor concrete pentru care a fost respinsă cererea reclamantului de acordare a dreptului de ședere pe termen lung, ci s-a mulțumit cu o examinare formală a deciziei, iar constatarea pericolului efectiv pentru siguranța națională a fost lăsată la aprecierea subiectivă a S.R.I., recurentului fiindu-i astfel încălcat dreptul la un proces echitabil. De asemenea, s-au invocat dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1991 în ceea ce privește faptele care constituie amenințări la adresa securității naționale a României. Recursul nu a fost întemeiat în drept.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimatul-pârât s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică. În esență, s-a susținut că, în mod corect, instanța de fond, analizând probatoriul administrat, a constatat că decizia de respingere a cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România este temeinică și legală, motivat de faptul că străinul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională, soluție ce are la bază informațiile transmise de Serviciul Român de Informații, faptul că cetățeanul străin este beneficiarul unui drept de ședere temporară fiind o condiție necesară, dar nu și suficientă pentru obținerea dreptului de ședere permanentă.

Procedura în fața instanței de recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 4 februarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat. Prin încheierea din camera de consiliu din data de 18 mai 2016 s-a admis în principiu recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2286 din 5 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; prin aceeași încheiere s-a apreciat de către completul de filtru că motivele de casare invocate de către reclamant și dezvoltarea acestora se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. Prin încheierea din 22 iunie 2016 s-a dispus preschimbarea, din oficiu, a termenului de judecată fixat la data de 29 noiembrie 2016.

Considerentele și soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea formulată de intimatul-pârât la motivele de recurs și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării Înalta Curte reține că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate. 6.1. Argumentele relevante În fapt, petentul A. a adresat Inspectoratului General pentru Imigrări - Biroul pentru Imigrări Suceava o cerere de acordare a dreptului de ședere pe termen lung în România, sens în care a depus dovezi privind îndeplinirea condițiilor de acordare prevăzute de O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România. Prin adresa nr. 2564381/GG/06.01.2014 a fost informat că cerere sa a fost respinsă pe motiv că ar prezenta pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. În drept, potrivit art. 71 din O.U.G. nr. 194/2002: „(1) Dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) au avut drept de ședere temporară sau au beneficiat de protecție internațională pe teritoriul României, în mod continuu în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel: (i) în această perioadă nu au absentat de pe teritoriul României mai mult de 6 luni consecutive și nu depășesc 10 luni de absență în total; (ii) în această perioadă împotriva străinului nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul național; (iii) la stabilirea acestei perioade se iau în calcul jumătate din perioada de ședere în scop de studii; (iv) la stabilirea acestei perioade nu se iau în calcul dreptul de ședere conferit de viza de scurtă ședere, viza diplomatică sau de serviciu și nici dreptul de ședere obținut pentru desfășurarea de activități ca lucrător sezonier; (v) această perioadă se reduce la 4 ani, în cazul beneficiarilor protecției internaționale în România care participă activ la viața economică, socială și culturală a societății românești, inclusiv ca urmare a parcurgerii programelor de integrare prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările și completările ulterioare; (vi) această perioadă se reduce la jumătate, în cazul beneficiarilor protecției internaționale în România căsătoriți de cel puțin 5 ani cu un cetățean român; (vii) această perioadă se calculează începând cu data depunerii cererii în baza căreia s-a acordat protecție internațională în România, în cazul beneficiarilor protecției internaționale; b) fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere la nivelul salariului minim net pe economie, cu excepția străinilor membri de familie ai cetățenilor români; c) fac dovada asigurării sociale de sănătate; d) fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit, în condițiile legii; e) cunosc limba română cel puțin la un nivel satisfăcător; f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Prin adresa nr. 2564381/GG/06.01.2014 Inspectoratul General pentru Imigrări i-a comunicat recurentului soluția de respingere a cererii pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională. Noțiunea de amenințare la adresa siguranței naționale este definită la art. 3 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Instanța de control judiciar apreciază că prima instanță a stabilit corect că refuzul intimatului-pârât de a acorda recurentului dreptul de ședere pe termen lung în România este justificat, în raport cu dispozițiile articolului menționat și avându-se în vedere relațiile transmise de Serviciul Român de Informații prin adresa nr. 001351722 din 3 aprilie 2014, informații cu caracter clasificat, nivel de secretizare strict secret, din care rezultă existența stării de pericol la adresa siguranței naționale. Recurentul-reclamant invocă încălcarea dreptului la apărare, însă faptul că, în cursul judecății acțiunii, nu a avut acces la informațiile având caracter strict secret se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, „Accesul la informațiile clasificate este permis numai în cazurile, în condițiile și prin respectarea procedurilor prevăzute de lege.” Sentința atacată este motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Judecătorul fondului a apreciat că susținerile reclamantului, că nu ar prezenta pericol pentru ordinea și siguranța națională, nu sunt întemeiate, întrucât acest fapt a fost constatat de Serviciul Român de Informații, din informațiile furnizate de această instituție rezultând că reclamantul prezintă pericol pentru siguranța națională. Arătarea, în concret, în considerentele hotărârii recurate, a aspectelor furnizate de SRI nu se poate realiza, avându-se în vedere prevederile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate. Apreciază Înalta Curte, în acord cu soluția primei instanțe că Serviciul Român de Informații, ca principal organ al statului cu atribuții în domeniul securității și siguranței naționale, are drept de apreciere in ceea ce privește acțiunile și inacțiunile cu potențial de risc sau de amenințare la adresa securității și siguranței naționale a României, arbitrariul fiind eliminat prin analiza efectuată de către instanța de judecată. Astfel, judecătorul fondului a apreciat în mod judicios că refuzul autorității pârâte de a acorda reclamantului dreptul de ședere pe termen lung este un refuz pe deplin justificat, soluția pronunțată fiind temeinică și legală, susținerea recurentului in sensul că înscrisurile cu caracter „strict secret” nu au fost analizate reprezentând o simplă supoziție. 6.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs În conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.