ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5061/2012

Asupra cererii de

revizuire de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea adresată Înaltei Curți de

Casație și Justiție la data de 7 iunie 2011, SC T.C.T. SA Onești a solicitat

revizuirea Deciziei nr. 2104 pronunțată la data de 8 aprilie 2011 de Înalta

Curte de Casație și Justiție, invocând ca temei juridic al cererii formulate

dispozițiile art. 322 și 328 C. proc. civ.

de recurs

Prin Decizia nr. 2104

din 8 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal,

a fost respins

ca nefondat recursul declarat de S.C. Termon CT S.A. Onești împotriva Sentinței

civile nr. 38 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că recurenta-reclamantă

SC T.C.T. SA a supus controlului de legalitate Decizia nr. 2 din 10 decembrie 2007

privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC T.C.T. SRL Onești, a SC

T.C.T. SA Onești și a municipiului Onești, emisă de A.F.P.C.M. a Jud. Bacău,

precum și Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a D.G.F.P. Bacău, prin care i s-a respins

ca neîntemeiată contestația administrativă formulată.

În

esență, prin Decizia nr. 2 din 10 decembrie 2007 a A.F.P.C.M. Bacău s-a

antrenat răspunderea solidară a recurentei, cât și a intervenientului accesoriu

Mun. Onești, cu debitoarea SC T.C.T. SRL Onești, declarată în stare de

insolvență prin Sentința civilă nr. 353 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și în stare

de insolvabilitate în baza procesului verbal din 5 decembrie 2007 și a referatului

din 6 noiembrie 2007 ale A.F.P.C.M. Bacău, invocându-se, în drept, dispozițiile

art. 27 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a), b) și c) coroborat cu art. 28 din

O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Prima

instanță, verificând punctual îndeplinirea condițiilor reglementate de textele

legale invocate de autoritatea fiscală, a ajuns la concluzia că s-a făcut dovada

respectării celor indicate la art. 27 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. fisc.,

ceea ce determină legalitatea stabilirii răspunderii solidare a reclamantei și,

implicit, legalitatea actelor atacate.

Înalta

Curte a reținut că această concluzie este corectă și reflectă interpretarea judicioasă

a probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile.

Astfel,

s-a reținut că prin Sentința nr. 179 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Bacău,

irevocabilă, s-a respins excepția de nelegalitate a Hotărârea C.L. Onești nr. 32

din 30 mai 2006 invocată de organul fiscal, prin care C.L. a scos din administrarea

SC T.C.T. SRL punctele termice cu clădirile, instalațiile și terenul aferent.

De

asemenea, instanța de control judiciar a reținut că prin Sentința nr. 147 din 23

octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, irevocabilă prin respingerea recursului ca

nefondat prin Decizia nr. 2957 din 3 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a admis acțiunea Mun. Onești și s-a anulat în parte Decizia nr. 2

din 10 decembrie 2007, înlăturându-se răspunderea solidară a reclamantului Mun.

Onești.

Indiscutabil,

a stabilit instanța de control judiciar că cele două hotărâri judecătorești

irevocabile au legătură cu cauza de față, cel puțin prin prisma faptului că

lămuresc situația juridică a unuia dintre codebitorii solidari, Mun. Onești, a

cărui răspundere a fost atrasă prin același act administrativ fiscal, Decizia nr.

2 din 10 februarie 2007. Însă invocarea lor nu poate avea finalitatea scontată

de recurentă pentru că în respectivele litigii nu s-au examinat raporturile în

care SC T.C.T. SRL s-a aflat cu celelalte părți.

Mai

mult, potrivit considerentelor finale ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 2957 din 3 iunie 2010:

„Așa cum chiar în

motivele de recurs se arată, „raporturi comerciale contractuale cu clienții și/

sau furnizorii debitoarei” are S.C. T.C.T. SA Onești, nu Mun. Onești, iar

societatea are antrenată răspunderea prevăzută de C. proc. fisc. alături de SC

T.C.T. SRL Onești.

În aceeași situație

se află și antrenarea răspunderii solidare în conformitate cu art. 27 alin. (2)

lit. c) C. proc. fisc., respectiv pentru că Mun. Onești ar avea raporturi de

muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin jumătate din angajații sau

prestatorii de servicii ai debitorului, pentru că datele prezentate se referă

la SC T.C.T. SA Onești, dar aceasta nu este un motiv de antrenarea răspunderii Mun.

Onești.”

Instanța

de control judiciar a reținut că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit.

b) și alin. (2) lit. a), b) și c) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de

procedură fiscală, invocate de organul fiscal drept temei al măsurii administrative

dispuse:

„(1)

Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil

răspund solidar cu acesta următoarele persoane :

b)

administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au, provocat

insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea

cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea

acesteia.

(2)Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul

declarat insolvabil în condițiile

prezentului cod sau

declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau

se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași

activitate sau

aceleași

activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre

următoarele

condiții:

a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate

asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor

active reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor

activelor corporale ale dobânditorului;

b)

are raporturi

comerciale contractuale cu clienții și/sau furnizorii, alții decât cei de

utilități,

care, în proporție de cel puțin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale

cu debitorul;

c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de

servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai

debitorului."

În

raport de considerentele fondului, areținut instanța de recurs că recurenta a

formulat critici numai cu privire la condiția de a desfășura efectiv aceeași

activitate ca și debitorul, susținând și că între SC T.C.T. SA și SC T. SRL, nu

a existat transfer de active și bunuri și nu există raporturi contractuale cu

aceiași clienți.

S-a

constatat că prima instanță a stabilit în mod legal că recurenta, la înființare,

a preluat practic obiectul principal de activitate pe care l-a avut SC T. SRL și

anume producția și distribuția energiei termice, fiind înregistrată, la data de

25 octombrie 2006 la Of. R.C. de pe lângă Tribunalul Bacău cu acest obiect de

activitate.

Din

această perspectivă este nerelevantă apărarea referitoare la modificarea actului

constitutiv al SC T. SRL, intervenită la data de 28 februarie 2007, câtă vreme pentru

perioada 25 octombrie 2006 – 28 februarie 2007 cele două societăți au avut același

obiect de activitate, condiția legală fiind astfel îndeplinită.

În

fine, s-a reținut că în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit. a) și

c) ale alin. (2) din art. sus citat, legiuitorul nu cere îndeplinirea lor

cumulativă, una singură fiind necesară și suficientă.

Or,

cel puțin în privința condiției prevăzute la litera b), Înalta Curte consideră

că nu există nici un dubiu.

Într-adevăr,

s-a reținut corect de instanța de fond, din compararea clienților celor două

societăți comerciale, faptul că, practic, toți clienții SC T. SRL au devenit clienții

SC T.C.T. SA.

revizuire formulată de SC T.C.T. SA Onești

Revizuenta nu a

formulat motive ale cererii formulate.

II. Decizia instanței

de revizuire

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea revizuirii declarate, la termenul

stabilit pentru soluționarea acesteia, din data de 12 octombrie 2011, a constatat că au lipsit toate părțile, astfel încât, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art.

242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei,

întrucât părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cauza a fost repusă

pe rol, din oficiu, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 252 C. proc.

civ.

În conformitate cu

dispozițiile prevăzute de art. 248 alin (1) C. proc. civ., orice cerere de

chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere

de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor,

dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că părțile au lipsit nejustificat

la termenul stabilit pentru soluționarea cererii de revizuire și nu au

solicitat judecarea în lipsă, așa cum prevăd dispozițiile art. 242 alin. (2) C.

proc. civ.

De la data

suspendării cauzei și până la repunerea cauzei pe rol din oficiu, pricina a

rămas în nelucrare din vina părților, care nu au îndeplinit nici un act de

procedură în vederea judecării cauzei.

Pentru aceste

considerente Înalta Curte urmează a constata perimată cererea de revizuire

formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea

de revizuire formulată de SC T.C.T. SA Onești împotriva Deciziei nr. 2104 din 8

aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 noiembrie 2012.