ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5061/2012

Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 iunie 2011, SC T.C.T. SA Onești a solicitat revizuirea Deciziei nr. 2104 pronunțată la data de 8 aprilie 2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând ca temei juridic al cererii formulate dispozițiile art. 322 și 328 C. proc. civ. 2. Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 2104 din 8 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat recursul declarat de S.C. Termon CT S.A. Onești împotriva Sentinței civile nr. 38 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că recurenta-reclamantă SC T.C.T. SA a supus controlului de legalitate Decizia nr. 2 din 10 decembrie 2007 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC T.C.T. SRL Onești, a SC T.C.T. SA Onești și a municipiului Onești, emisă de A.F.P.C.M. a Jud. Bacău, precum și Decizia nr. 3 din 6 martie 2008 a D.G.F.P. Bacău, prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestația administrativă formulată. În esență, prin Decizia nr. 2 din 10 decembrie 2007 a A.F.P.C.M. Bacău s-a antrenat răspunderea solidară a recurentei, cât și a intervenientului accesoriu Mun. Onești, cu debitoarea SC T.C.T. SRL Onești, declarată în stare de insolvență prin Sentința civilă nr. 353 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și în stare de insolvabilitate în baza procesului verbal din 5 decembrie 2007 și a referatului din 6 noiembrie 2007 ale A.F.P.C.M.

Bacău, invocându-se, în drept, dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a), b) și c) coroborat cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Prima instanță, verificând punctual îndeplinirea condițiilor reglementate de textele legale invocate de autoritatea fiscală, a ajuns la concluzia că s-a făcut dovada respectării celor indicate la art. 27 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. fisc., ceea ce determină legalitatea stabilirii răspunderii solidare a reclamantei și, implicit, legalitatea actelor atacate. Înalta Curte a reținut că această concluzie este corectă și reflectă interpretarea judicioasă a probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile. Astfel, s-a reținut că prin Sentința nr. 179 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, irevocabilă, s-a respins excepția de nelegalitate a Hotărârea C.L.

Onești nr. 32 din 30 mai 2006 invocată de organul fiscal, prin care C.L. a scos din administrarea SC T.C.T. SRL punctele termice cu clădirile, instalațiile și terenul aferent. De asemenea, instanța de control judiciar a reținut că prin Sentința nr. 147 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia nr. 2957 din 3 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis acțiunea Mun. Onești și s-a anulat în parte Decizia nr. 2 din 10 decembrie 2007, înlăturându-se răspunderea solidară a reclamantului Mun. Onești. Indiscutabil, a stabilit instanța de control judiciar că cele două hotărâri judecătorești irevocabile au legătură cu cauza de față, cel puțin prin prisma faptului că lămuresc situația juridică a unuia dintre codebitorii solidari, Mun.

Onești, a cărui răspundere a fost atrasă prin același act administrativ fiscal, Decizia nr. 2 din 10 februarie 2007. Însă invocarea lor nu poate avea finalitatea scontată de recurentă pentru că în respectivele litigii nu s-au examinat raporturile în care SC T.C.T. SRL s-a aflat cu celelalte părți. Mai mult, potrivit considerentelor finale ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, nr. 2957 din 3 iunie 2010: „Așa cum chiar în motivele de recurs se arată, „raporturi comerciale contractuale cu clienții și/ sau furnizorii debitoarei” are S.C. T.C.T. SA Onești, nu Mun. Onești, iar societatea are antrenată răspunderea prevăzută de C. proc. fisc. alături de SC T.C.T.

SRL Onești. În aceeași situație se află și antrenarea răspunderii solidare în conformitate cu art. 27 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc., respectiv pentru că Mun. Onești ar avea raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin jumătate din angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului, pentru că datele prezentate se referă la SC T.C.T. SA Onești, dar aceasta nu este un motiv de antrenarea răspunderii Mun. Onești.” Instanța de control judiciar a reținut că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a), b) și c) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, invocate de organul fiscal drept temei al măsurii administrative dispuse: „(1) Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta următoarele persoane : b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au, provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.

(2)Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului; b) are raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau furnizorii, alții decât cei de utilități, care, în proporție de cel puțin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul; c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului." În raport de considerentele fondului, areținut instanța de recurs că recurenta a formulat critici numai cu privire la condiția de a desfășura efectiv aceeași activitate ca și debitorul, susținând și că între SC T.C.T.

SA și SC T. SRL, nu a existat transfer de active și bunuri și nu există raporturi contractuale cu aceiași clienți. S-a constatat că prima instanță a stabilit în mod legal că recurenta, la înființare, a preluat practic obiectul principal de activitate pe care l-a avut SC T. SRL și anume producția și distribuția energiei termice, fiind înregistrată, la data de 25 octombrie 2006 la Of. R.C. de pe lângă Tribunalul Bacău cu acest obiect de activitate. Din această perspectivă este nerelevantă apărarea referitoare la modificarea actului constitutiv al SC T. SRL, intervenită la data de 28 februarie 2007, câtă vreme pentru perioada 25 octombrie 2006 – 28 februarie 2007 cele două societăți au avut același obiect de activitate, condiția legală fiind astfel îndeplinită.

În fine, s-a reținut că în ceea ce privește condițiile prevăzute la lit. a) și c) ale alin. (2) din art. sus citat, legiuitorul nu cere îndeplinirea lor cumulativă, una singură fiind necesară și suficientă. Or, cel puțin în privința condiției prevăzute la litera b), Înalta Curte consideră că nu există nici un dubiu. Într-adevăr, s-a reținut corect de instanța de fond, din compararea clienților celor două societăți comerciale, faptul că, practic, toți clienții SC T. SRL au devenit clienții SC T.C.T. SA. 3. Cererea de revizuire formulată de SC T.C.T. SA Onești Revizuenta nu a formulat motive ale cererii formulate. II. Decizia instanței de revizuire Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea revizuirii declarate, la termenul stabilit pentru soluționarea acesteia, din data de 12 octombrie 2011, a constatat că au lipsit toate părțile, astfel încât, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc.

civ., a dispus suspendarea judecării cauzei, întrucât părțile nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă. Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 252 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile prevăzute de art. 248 alin (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că părțile au lipsit nejustificat la termenul stabilit pentru soluționarea cererii de revizuire și nu au solicitat judecarea în lipsă, așa cum prevăd dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc.

civ. De la data suspendării cauzei și până la repunerea cauzei pe rol din oficiu, pricina a rămas în nelucrare din vina părților, care nu au îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării cauzei. Pentru aceste considerente Înalta Curte urmează a constata perimată cererea de revizuire formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimată cererea de revizuire formulată de SC T.C.T. SA Onești împotriva Deciziei nr. 2104 din 8 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2012.