ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 392/110/22 ianuarie 2009, reclamanta SC P. SRL Bacău a contestat Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice Bacău prin care a fost respinsă contestația împotriva Deciziei nr. 40 din 22 octombrie 2008 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC A.I. SRL. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că temeiul pentru luarea acestei măsuri îl reprezintă art. 27 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003, iar motivarea în fapt justifică luarea măsurii prin împrejurarea că SC P. SRL controlează indirect activitatea SC A.I.

SRL, preluând chiar cel puțin jumătate dintre angajații societății cu care aceasta este chemată să răspundă în solidar și că cele două societăți desfășoară aceeași activitate. Reclamanta a susținut că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii solidare, neputându-se vorbi despre un control, chiar și indirect, astfel cum este definit prin art. 27 alin. (3) C. proc. fisc., întrucât nu are nicio participare la capitalul social al SC A.I. SRL, în timp ce funcțiile de conducere ale acestei din urmă societăți sunt deținute de persoane care le exercită în nume personal, nefiind beneficiare ale unor mandate cu sau fără reprezentare acordate de reclamantă. De asemenea, arată că doar un singur angajat al debitoarei a fost preluat cu contract individual de muncă, S.D., însă la data angajării această persoană nu mai avea calitatea de angajat la societatea reclamantă, sub acest aspect condiția cerută de art. 28 din O.G.

nr. 92/2003 nefiind îndeplinită. De altfel nu se poate reține nici condiția că cele două societăți desfășoară aceleiași activitate Prin întâmpinare, pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii formulate de reclamantă, apreciind că sunt întrunite condițiile răspunderii solidare între cele două societăți. Prin Sentința civilă nr. 868 din 14 decembrie 2009, Tribunalul Bacău a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008 emisă de pârâtă. Prin Decizia civilă nr. 712 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâta Administrația Finanțelor Publice Bacău împotriva acestei sentințe, fiind casată hotărârea cu reținerea cauzei pentru soluționare în primă instanță.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău, ca primă instanță, sub nr. 392.1/32/2009. Soluția primei instanțe Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 147 din 18 noiembrie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 40 din 22 octombrie 2008 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC A.I. SRL a SC P. SRL s-a stabilit că această din urmă societate răspunde solidar pentru obligațiile de plată restante în cuantum de 1.189.919 RON, ale debitoarei principale SC A.I. SRL, răspunderea fiind stabilită în temeiul art. 27 alin. (2) lit. c) C. proc.

fisc. Contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008, pentru motive de fapt și de drept similare cu cele din decizia Nr. 40/2008. Prima instanță a reținut că potrivit art. 27 alin. (2), pentru ca persoana juridică să poate fi obligată să răspundă în solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile C. proc. fisc.

sau insolvent trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: persoana juridică, direct sau indirect, să controleze pe debitor sau să fie controlată de debitor ori să se afle sub control comun cu debitorul și să fie îndeplinită cel puțin una dintre condițiile prevăzute la lit. a) - c). Dintre aceste condiții, pe cale administrativă s-a reținut că reclamanta a controlat în mod indirect debitoarea și că este îndeplinită condiția prevăzută la lit. c), respectiv că reclamanta are raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații ori prestatorii de servicii ai debitorului. Starea de insolvabilitate a debitoarei SC A.I. SRL a fost declarată în conformitate cu art. 176 C. proc.

fisc., prin Procesul-verbal înregistrat la pârâtă sub nr. 177847 din 10 octombrie 2008. Prin încheierea din 10 decembrie 2009 Tribunalul Bacău a deschis, la cererea creditoarei Administrația Finanțelor Publice Bacău, procedura insolvenței SC A.I. SRL, dispunând, totodată, dizolvarea debitoarei. Prin această încheiere s-a reținut că, în urma expertizei contabile efectuate în cauză, la data de 30 aprilie 2005, debitoarea avea înregistrată în contabilitate o datorie de 738.563 RON către bugetul consolidat al statului. În cauză, din actele dosarului rezultă că SC A.I. SRL a fost înființată în anul 1994, iar din anul 1997 până la data declarării insolvenței administratorul debitoarei SC A.I. SRL a fost T.I.V.; SC P. SRL a fost înființată în anul 2000, iar în perioada octombrie 2000 - iulie 2006, T.I.V.l a avut calitatea de asociat și administrator al acestei societăți.

Așadar, se reține că de la înființare până la prima cerere de deschidere a procedurii insolvenței (8 mai 2006) - adică în perioada din care datează datoriile bugetare ale SC A.I. SRL - asociat și administrator al SC A.I. SRL a fost T.I.V., adică aceeași persoană care a avut calitatea de administrator la SC P. SRL în perioada 2000 - 2006 (când s-a formulat prima cerere de insolvență). Prin urmare, dacă la data emiterii actelor fiscale contestate exista un control indirect prezumat din calitatea de rude/afini între asociații și administratorii celor două societăți, în perioada pentru care s-au stabilit obligațiile fiscale ale SC A.I. SRL- la care, până la data emiterii Deciziei nr. 40/2008, s-au adăugat majorări de întârziere - a existat un control direct, T.I.V.

fiind administratorul ambelor societăți. Cele două societăți au avut ca obiect de activitate comun, până în anul 2008. În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 27 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc., prima instanță a reținut, din centralizatoarele fișelor fiscale la nivel de angajator (pentru ambele societăți), că SC A.I. SRL a avut un singur angajat, S.D.M., care în septembrie 2006 a fost angajat la SC P. SRL până la data de 31 ianuarie 2007, când au încetat raporturile de muncă. În interpretarea acestor dispoziții, prima instanță a concluzionat prin a arăta că deși jurisprudența nu constituie izvor de drept, își însușește punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3437/2010.

Recursul Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P. SRL, criticând sentința pentru netemeinicie și nelegaliate, în esență pentru următoarele motive: - Instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art. 27 pct. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003. Arată recurenta că regula în raporturile de drept fiscal este că debitorul are obligația achitării datoriilor fiscale. În situația în care debitorul este în imposibilitatea onorării datoriilor față de bugetul de stat legiuitorul a prevăzut ca o excepție răspunderea solidară în condițiile specifice (art. 25 pct. 2 și art. 27 din O.G. nr. 92/2003). Se arată că instanța de fond a extins aplicabilitatea prevederilor art. 27 pct. 2 lit. c) din O.G.

nr. 92/2003. Astfel, s-a constatat că angajatul S.D.M. al SC A.I. SRL a fost preluat de către SC P. SRL. Însă, arată recurenta că, acest angajat și-a încheiat activitatea la SC A.I. înainte de a se fi încadrat la SC P. SRL, între cele două societăți nu a avut loc o preluare a unui angajat ci angajatul după încetarea contractului de muncă la una din societăți a fost încadrat la recurentă. Consideră recurentul că instanța de fond trebuia să verifice dacă angajatul respectiv a activat concomitent la ambele societăți. A mai arătat de asemenea recurenta, că forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 40/2008 - a art. 27 pct. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003 - folosea timpul prezent, menționa existența raportului de muncă cu angajații debitorului și nu foștii angajați.

- Atât organul fiscal cât și instanța de fond au reținut în mod greșit îndeplinită condiția desfășurării aceleași activități de către cele două societăți. Consideră recurenta că pentru atragerea răspunderii solidare, se impunea demonstrarea, nu a faptului că cele 2 societăți au un obiect de activitate comun, declarat în cuprinsul actului constitutiv, ci că le desfășurau efectiv și simultan. - În mod greșit a reținut instanța de fond că cele două societăți se află sub control comun. Se arată că, instanța trebuia să verifice măsura în care condiția controlului comun era îndeplinită la momentul depunerii măsurii și nu la alt moment, faptul că unele din acele persoane, asociați unici și administratori aveau același nume de familie sau domiciliu, nu este un caz din care să rezulte controlul indirect al unor societăți asupra celorlalte.

Apărările intimatei Administrația Finanțelor Publice Bacău Intimata-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Bacău a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru angajarea răspunderii solidare de art. 27 alin. 2 lit. c) coroborat cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003. Procedura în fața instanței de recurs Recurenta a depus în conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea cererii de recurs, privind activitatea efectiv desfășurată de SC P. SRL, precum și înscrisuri referitoare la achitarea obligațiilor fiscale către ANF Bacău, rezultând soldul creanței „0” împotriva falitei A.I. SRL. Considerentele și soluția instanței de recurs Argumentele de fapt și de drept relevante Prin Decizia nr. 40 din 22 octombrie 2008 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC A.I.

SRL, a SC P. SRL, s-a stabilit că această din urmă societate răspunde solidar pentru obligațiile de plată restante în cuantum de 1.189.919 RON ale debitoarei principale SC A.I. SRL. Răspunderea a fost stabilită în temeiul art. 27 alin. 2 lit. c) C. proc. fisc. pentru următoarele motive: - asociatul unic al reclamantei este T. (fostă O.) M.A.S., iar administrator O. (U.) V.; SC A.I. SRL are ca administrator pe T.I.V., fost asociat și administrator la SC P. SRL. - reclamanta desfășoară aceleași activități ca debitoarea SC A.I. SRL, respectiv „alte activități de debitare”; - starea de insolvabilitate a SC A.I. SRL a fost declarată conform art. 176 C. proc. fisc., la data de 10.102.008; - SC P. SRL controlează indirect activitatea SC A.I.

SRL întrucât asociatul unic T.M.A.S. are același domiciliu cu T.I.V., fostul asociat și administrator al SC A.I. SRL, administratorul O.V. are același nume cu fostul nume la asociatului unic al SC P. SRL (T.); - singurul salariat pe care l-a avut SC A.I. SRL a fost preluat de SC P. SRL; - între starea de insolvabilitate a SC A.I. SRL și reclamanta care coordonează indirect activitatea SC A.I. SRL există legătură de cauzalitate. Contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008 pentru motive de fapt și de drept similare cu cele din Decizia nr. 40/2008. În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 27, alin. (2) lit. c) coroborate cu art. 28 din O.G.

nr. 92/2003 care prevăd: „Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: „c) are raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului”. Primul motiv de recurs referitor la faptul că angajatul respectiv, nu a activat concomitent la cele două societăți nu este fondat. Înalta Curte observă că interpretarea arătată de recurentă privind forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 40/2008 a art. 27 pct. 2 lit. c) din O.G.

nr. 92/2003 în sensul menționării timpului prezent în sensul: „c) are raporturi de muncă civile sau de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajați..” nu poate fi reținută. În conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă: (1) „Textul articolelor trebuie să aibă caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită fără explicații sau justificări. (2) În redactarea actului normativ, de regulă, verbele se utilizează la timpul prezent, forma afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziției respective”. Rezultă în consecință că, faptul că angajatul S.D.M. nu mai era salariata SC P. SRL în momentul emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, nu prezintă importanță în aprecierea îndeplinirii condiției prevăzută de art. 27 alin. (2) aceasta fiind singurul angajat al SC A.I.

SRL - care din septembrie 2006 până în 31 ianuarie 2007 a fost singurul angajat al SC P. SRL, faptul că nu a fost angajat simultan la cele 2 societăți nu este relevant. Al doilea motiv de recurs referitor la condiția desfășurării aceleiași activități de către cele două societăți - este nefondat. Așa cum a reținut și instanța fondului - din datele furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău, până în anul 2008, cele două societăți au avut un obiect de activitate comun - respectiv, editarea de cărți, broșuri, alte publicații, ziare, reviste, periodice.

Nu pot fi reținute cele rezultate din înscrisurile noi depuse în recurs de recurenta SC P. SRL - în sensul că activitățile autorizate de către aceasta sunt „tipărirea ziarelor” respectiv „comerț cu amănuntul al cărților ziarelor și articolelor de papetărie” și nu „alte activități de editare” întrucât aceste adrese de la Oficiul Registrului Comerțului din 2010, 2011 sunt ulterioare emiterii deciziei în octombrie 2008 și obținute ca urmare a cererii de actualizare a obiectului de activitate - din data de 17 martie 2009, ulterior deciziei. Cel de-al doilea motiv de recurs - privind controlul comun, de asemenea este nefondat. Recurenta susține că nu există legătura de cauzalitate privind insolvabilitatea A.I.

SRL pentru a fi angajată răspunderea sa solidară întrucât SC P. SRL nu controlează indirect pe SC A.I. SRL. Se reține că din anul 1997 până la data declarării insolvenței (mai 2006) administrator la debitoarea SC A.I. SRL a fost T.I.V. care a avut calitatea de asociat și administrator și la SC P. SRL. SC P. SRL a avut la înființare în anul 2000, ca asociat unic pe T. (O.) M.A.S. și administrator pe O. (U.) M.V. Ulterior a devenit administrator și asociat, așa cum s-a arătat T.I.V. SC A.I. SRL atunci când s-a înființat în 1994 a avut ca asociat unic și administrator la fel pe T. (O.) M.A.S. pentru ca ulterior din 1997 să devină asociat unic și administrator al societății doar T.I.V. S-a mai reținut că asociatul unic al SC A. T. (O.) M.A.S.

are același domiciliu cu al administratorului SC A., T.I.V. care a fost asociat și administrator al SC P. SRL până la data de 3 iulie 2006. De asemenea administratorul SC P. SRL O. (U.)V. are același nume cu fostul nume al asociatului unic al SC A.I. T. (O.) M.A.S. Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent dacă, între alte condiții, direct sau indirect controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul (art. 27, alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003). Așa cum corect a reținut instanța de fond, din situația prezentată mai sus se poate concluziona în sensul existenței unui control indirect datorită calității de rude/afini dintre asociații și administratorii celor două societăți, la momentul stabilirii obligațiilor fiscale către SC A.I.

și prin administratorul comun T.I.V. un control direct. Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică atunci când a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantei-recurente. În consecință, față de cele arătate mai sus, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței recurate, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat SC P. SRL Bacău împotriva Sentinței nr. 147 din 18 noiembrie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2012.