ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 192/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul
Tribunalului Bacău sub nr. 392/110/22 ianuarie 2009, reclamanta SC P. SRL Bacău
a contestat Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008 emisă de Administrația
Finanțelor Publice Bacău prin care a fost respinsă contestația împotriva
Deciziei nr. 40 din 22 octombrie 2008 privind angajarea răspunderii solidare cu
debitoarea SC A.I. SRL.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a arătat că temeiul pentru luarea acestei măsuri îl
reprezintă art. 27 alin. (2) lit. c) coroborat cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003,
iar motivarea în fapt justifică luarea măsurii prin împrejurarea că SC P. SRL
controlează indirect activitatea SC A.I. SRL, preluând chiar cel puțin jumătate
dintre angajații societății cu care aceasta este chemată să răspundă în solidar
și că cele două societăți desfășoară aceeași activitate.
Reclamanta a susținut
că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii solidare, neputându-se vorbi
despre un control, chiar și indirect, astfel cum este definit prin art. 27
alin. (3) C. proc. fisc., întrucât nu are nicio participare la capitalul social
al SC A.I. SRL, în timp ce funcțiile de conducere ale acestei din urmă
societăți sunt deținute de persoane care le exercită în nume personal, nefiind
beneficiare ale unor mandate cu sau fără reprezentare acordate de reclamantă.
De asemenea, arată că
doar un singur angajat al debitoarei a fost preluat cu contract individual de
muncă, S.D., însă la data angajării această persoană nu mai avea calitatea de
angajat la societatea reclamantă, sub acest aspect condiția cerută de art. 28
din O.G. nr. 92/2003 nefiind îndeplinită. De altfel nu se poate reține nici
condiția că cele două societăți desfășoară aceleiași activitate
Prin întâmpinare,
pârâta a solicitat instanței respingerea acțiunii formulate de reclamantă,
apreciind că sunt întrunite condițiile răspunderii solidare între cele două
societăți.
Prin Sentința civilă
nr. 868 din 14 decembrie 2009, Tribunalul Bacău a admis acțiunea formulată de
reclamantă și a anulat Decizia nr. 47 din 26 noiembrie 2008 emisă de pârâtă.
Prin Decizia civilă
nr. 712 din 25 iunie 2010, Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios
administrativ și fiscal a admis recursul formulat de pârâta Administrația
Finanțelor Publice Bacău împotriva acestei sentințe, fiind casată hotărârea cu
reținerea cauzei pentru soluționare în primă instanță.
Cauza a fost
înregistrată la Curtea de Apel Bacău, ca primă instanță, sub nr. 392.1/32/2009.
Soluția primei
instanțe
Curtea de Apel Bacău,
secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 147
din 18 noiembrie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca
neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că prin Decizia nr. 40
din 22 octombrie 2008 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC
A.I. SRL a SC P. SRL s-a stabilit că această din urmă societate răspunde
solidar pentru obligațiile de plată restante în cuantum de 1.189.919 RON, ale
debitoarei principale SC A.I. SRL, răspunderea fiind stabilită în temeiul art.
27 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc.
Contestația
administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de angajare a
răspunderii solidare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 47 din
26 noiembrie 2008, pentru motive de fapt și de drept similare cu cele din
decizia Nr. 40/2008.
Prima instanță a
reținut că potrivit art. 27 alin. (2), pentru ca persoana juridică să poate fi
obligată să răspundă în solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile
C. proc. fisc. sau insolvent trebuie îndeplinite cumulativ următoarele
condiții: persoana juridică, direct sau indirect, să controleze pe debitor sau
să fie controlată de debitor ori să se afle sub control comun cu debitorul și
să fie îndeplinită cel puțin una dintre condițiile prevăzute la lit. a) - c).
Dintre aceste
condiții, pe cale administrativă s-a reținut că reclamanta a controlat în mod
indirect debitoarea și că este îndeplinită condiția prevăzută la lit. c),
respectiv că reclamanta are raporturi de muncă sau civile de prestări servicii
cu cel puțin jumătate dintre angajații ori prestatorii de servicii ai
debitorului.
Starea de
insolvabilitate a debitoarei SC A.I. SRL a fost declarată în conformitate cu
art. 176 C. proc. fisc., prin Procesul-verbal înregistrat la pârâtă sub nr.
177847 din 10 octombrie 2008.
Prin încheierea din
10 decembrie 2009 Tribunalul Bacău a deschis, la cererea creditoarei
Administrația Finanțelor Publice Bacău, procedura insolvenței SC A.I. SRL,
dispunând, totodată, dizolvarea debitoarei. Prin această încheiere s-a reținut
că, în urma expertizei contabile efectuate în cauză, la data de 30 aprilie
2005, debitoarea avea înregistrată în contabilitate o datorie de 738.563 RON
către bugetul consolidat al statului.
În cauză, din actele
dosarului rezultă că SC A.I. SRL a fost înființată în anul 1994, iar din anul
1997 până la data declarării insolvenței administratorul debitoarei SC A.I. SRL
a fost T.I.V.; SC P. SRL a fost înființată în anul 2000, iar în perioada
octombrie 2000 - iulie 2006, T.I.V.l a avut calitatea de asociat și
administrator al acestei societăți.
Așadar, se reține că
de la înființare până la prima cerere de deschidere a procedurii insolvenței (8
mai 2006) - adică în perioada din care datează datoriile bugetare ale SC A.I.
SRL - asociat și administrator al SC A.I. SRL a fost T.I.V., adică aceeași
persoană care a avut calitatea de administrator la SC P. SRL în perioada 2000 -
2006 (când s-a formulat prima cerere de insolvență).
Prin urmare, dacă la
data emiterii actelor fiscale contestate exista un control indirect prezumat
din calitatea de rude/afini între asociații și administratorii celor două
societăți, în perioada pentru care s-au stabilit obligațiile fiscale ale SC
A.I. SRL- la care, până la data emiterii Deciziei nr. 40/2008, s-au adăugat
majorări de întârziere - a existat un control direct, T.I.V. fiind
administratorul ambelor societăți. Cele două societăți au avut ca obiect de
activitate comun, până în anul 2008.
În ceea ce privește
condiția prevăzută de art. 27 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc., prima instanță
a reținut, din centralizatoarele fișelor fiscale la nivel de angajator (pentru
ambele societăți), că SC A.I. SRL a avut un singur angajat, S.D.M., care în
septembrie 2006 a fost angajat la SC P. SRL până la data de 31 ianuarie 2007,
când au încetat raporturile de muncă.
În interpretarea
acestor dispoziții, prima instanță a concluzionat prin a arăta că deși
jurisprudența nu constituie izvor de drept, își însușește punctul de vedere
exprimat de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 3437/2010.
Recursul
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P. SRL, criticând sentința pentru
netemeinicie și nelegaliate, în esență pentru următoarele motive:
- Instanța de fond a
făcut o greșită aplicare a art. 27 pct. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003.
Arată recurenta că
regula în raporturile de drept fiscal este că debitorul are obligația achitării
datoriilor fiscale. În situația în care debitorul este în imposibilitatea
onorării datoriilor față de bugetul de stat legiuitorul a prevăzut ca o
excepție răspunderea solidară în condițiile specifice (art. 25 pct. 2 și art.
27 din O.G. nr. 92/2003).
Se arată că instanța
de fond a extins aplicabilitatea prevederilor art. 27 pct. 2 lit. c) din O.G.
nr. 92/2003. Astfel, s-a constatat că angajatul S.D.M. al SC A.I. SRL a fost
preluat de către SC P. SRL. Însă, arată recurenta că, acest angajat și-a
încheiat activitatea la SC A.I. înainte de a se fi încadrat la SC P. SRL, între
cele două societăți nu a avut loc o preluare a unui angajat ci angajatul după
încetarea contractului de muncă la una din societăți a fost încadrat la
recurentă.
Consideră recurentul
că instanța de fond trebuia să verifice dacă angajatul respectiv a activat
concomitent la ambele societăți.
A mai arătat de
asemenea recurenta, că forma în vigoare la data emiterii Deciziei nr. 40/2008 -
a art. 27 pct. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003 - folosea timpul prezent,
menționa existența raportului de muncă cu angajații debitorului și nu foștii
angajați.
- Atât organul fiscal
cât și instanța de fond au reținut în mod greșit îndeplinită condiția
desfășurării aceleași activități de către cele două societăți.
Consideră recurenta
că pentru atragerea răspunderii solidare, se impunea demonstrarea, nu a
faptului că cele 2 societăți au un obiect de activitate comun, declarat în
cuprinsul actului constitutiv, ci că le desfășurau efectiv și simultan.
- În mod greșit a
reținut instanța de fond că cele două societăți se află sub control comun.
Se arată că, instanța
trebuia să verifice măsura în care condiția controlului comun era îndeplinită
la momentul depunerii măsurii și nu la alt moment, faptul că unele din acele
persoane, asociați unici și administratori aveau același nume de familie sau
domiciliu, nu este un caz din care să rezulte controlul indirect al unor
societăți asupra celorlalte.
Apărările intimatei
Administrația Finanțelor Publice Bacău
Intimata-pârâtă
Administrația Finanțelor Publice Bacău a formulat întâmpinare și a solicitat
respingerea recursului ca nefondat, arătând că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute pentru angajarea răspunderii solidare de art. 27 alin. 2 lit. c)
coroborat cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003.
Procedura în fața
instanței de recurs
Recurenta a depus în
conformitate cu prevederile art. 305 C. proc. civ. înscrisuri în susținerea
cererii de recurs, privind activitatea efectiv desfășurată de SC P. SRL, precum
și înscrisuri referitoare la achitarea obligațiilor fiscale către ANF Bacău,
rezultând soldul creanței „0” împotriva falitei A.I. SRL.
Considerentele și
soluția instanței de recurs
Argumentele de fapt
și de drept relevante
Prin Decizia nr. 40
din 22 octombrie 2008 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC
A.I. SRL, a SC P. SRL, s-a stabilit că această din urmă societate răspunde
solidar pentru obligațiile de plată restante în cuantum de 1.189.919 RON ale
debitoarei principale SC A.I. SRL. Răspunderea a fost stabilită în temeiul art.
27 alin. 2 lit. c) C. proc. fisc. pentru următoarele motive:
- asociatul unic al
reclamantei este T. (fostă O.) M.A.S., iar administrator O. (U.) V.; SC A.I.
SRL are ca administrator pe T.I.V., fost asociat și administrator la SC P. SRL.
- reclamanta
desfășoară aceleași activități ca debitoarea SC A.I. SRL, respectiv „alte
activități de debitare”;
- starea de insolvabilitate
a SC A.I. SRL a fost declarată conform art. 176 C. proc. fisc., la data de
10.102.008;
- SC P. SRL
controlează indirect activitatea SC A.I. SRL întrucât asociatul unic T.M.A.S.
are același domiciliu cu T.I.V., fostul asociat și administrator al SC A.I.
SRL, administratorul O.V. are același nume cu fostul nume la asociatului unic
al SC P. SRL (T.);
- singurul salariat
pe care l-a avut SC A.I. SRL a fost preluat de SC P. SRL;
- între starea de
insolvabilitate a SC A.I. SRL și reclamanta care coordonează indirect
activitatea SC A.I. SRL există legătură de cauzalitate.
Contestația
administrativă formulată de reclamantă împotriva deciziei de angajare a
răspunderii solidare a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 47 din
26 noiembrie 2008 pentru motive de fapt și de drept similare cu cele din
Decizia nr. 40/2008.
În cauză sunt
aplicabile dispozițiile art. 27, alin. (2) lit. c) coroborate cu art. 28 din
O.G. nr. 92/2003 care prevăd: „Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul
declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă,
direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun
cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași
activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre
următoarele condiții:
„c) are raporturi de
muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații
sau prestatorii de servicii ai debitorului”.
Primul motiv de
recurs referitor la faptul că angajatul respectiv, nu a activat concomitent la
cele două societăți nu este fondat.
Înalta Curte observă
că interpretarea arătată de recurentă privind forma în vigoare la data emiterii
Deciziei nr. 40/2008 a art. 27 pct. 2 lit. c) din O.G. nr. 92/2003 în sensul
menționării timpului prezent în sensul:
„c) are raporturi de
muncă civile sau de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre
angajați..” nu poate fi reținută.
În conformitate cu
prevederile art. 38 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă:
(1) „Textul
articolelor trebuie să aibă caracter dispozitiv, să prezinte norma instituită
fără explicații sau justificări.
(2) În redactarea
actului normativ, de regulă, verbele se utilizează la timpul prezent, forma
afirmativă, pentru a se accentua caracterul imperativ al dispoziției
respective”.
Rezultă în consecință
că, faptul că angajatul S.D.M. nu mai era salariata SC P. SRL în momentul
emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare, nu prezintă importanță în
aprecierea îndeplinirii condiției prevăzută de art. 27 alin. (2) aceasta fiind
singurul angajat al SC A.I. SRL - care din septembrie 2006 până în 31 ianuarie
2007 a fost singurul angajat al SC P. SRL, faptul că nu a fost angajat simultan
la cele 2 societăți nu este relevant.
Al doilea motiv de
recurs referitor la condiția desfășurării aceleiași activități de către cele
două societăți - este nefondat.
Așa cum a reținut și
instanța fondului - din datele furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de
pe lângă Tribunalul Bacău, până în anul 2008, cele două societăți au avut un
obiect de activitate comun - respectiv, editarea de cărți, broșuri, alte
publicații, ziare, reviste, periodice.
Nu pot fi reținute
cele rezultate din înscrisurile noi depuse în recurs de recurenta SC P. SRL -
în sensul că activitățile autorizate de către aceasta sunt „tipărirea ziarelor”
respectiv „comerț cu amănuntul al cărților ziarelor și articolelor de
papetărie” și nu „alte activități de editare” întrucât aceste adrese de la
Oficiul Registrului Comerțului din 2010, 2011 sunt ulterioare emiterii deciziei
în octombrie 2008 și obținute ca urmare a cererii de actualizare a obiectului
de activitate - din data de 17 martie 2009, ulterior deciziei.
Cel de-al doilea
motiv de recurs - privind controlul comun, de asemenea este nefondat.
Recurenta susține că
nu există legătura de cauzalitate privind insolvabilitatea A.I. SRL pentru a fi
angajată răspunderea sa solidară întrucât SC P. SRL nu controlează indirect pe
SC A.I. SRL.
Se reține că din anul
1997 până la data declarării insolvenței (mai 2006) administrator la debitoarea
SC A.I. SRL a fost T.I.V. care a avut calitatea de asociat și administrator și
la SC P. SRL.
SC P. SRL a avut la
înființare în anul 2000, ca asociat unic pe T. (O.) M.A.S. și administrator pe
O. (U.) M.V. Ulterior a devenit administrator și asociat, așa cum s-a arătat
T.I.V.
SC A.I. SRL atunci
când s-a înființat în 1994 a avut ca asociat unic și administrator la fel pe T.
(O.) M.A.S. pentru ca ulterior din 1997 să devină asociat unic și administrator
al societății doar T.I.V.
S-a mai reținut că
asociatul unic al SC A. T. (O.) M.A.S. are același domiciliu cu al
administratorului SC A., T.I.V. care a fost asociat și administrator al SC P.
SRL până la data de 3 iulie 2006.
De asemenea
administratorul SC P. SRL O. (U.)V. are același nume cu fostul nume al
asociatului unic al SC A.I. T. (O.) M.A.S.
Persoana juridică
răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil sau insolvent dacă, între
alte condiții, direct sau indirect controlează, este controlată sau se află sub
control comun cu debitorul (art. 27, alin. (2) lit. c) din O.G. nr. 92/2003).
Așa cum corect a
reținut instanța de fond, din situația prezentată mai sus se poate concluziona
în sensul existenței unui control indirect datorită calității de rude/afini dintre
asociații și administratorii celor două societăți, la momentul stabilirii
obligațiilor fiscale către SC A.I. și prin administratorul comun T.I.V. un
control direct.
Înalta Curte constată
că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și temeinică atunci când a
apreciat ca fiind îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii solidare
a reclamantei-recurente.
În consecință, față
de cele arătate mai sus, întrucât nu există motive de casare sau modificare a
sentinței recurate, în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul
declarat SC P. SRL Bacău împotriva Sentinței nr. 147 din 18 noiembrie 2010 a
Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 18 ianuarie 2012.