ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2104/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2104/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

de către prima instanță

Reclamanta SC T.C.T.

SA Onești a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău -

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei

din 6 martie 2008, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău -

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, prin care i-a

fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei din 10 decembrie 2007

privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC T. SRL Onești.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că SC T. SRL, societate a cărui unic asociat este

Consiliul Local al municipiului Onești, în perioada 2002-2006, a beneficiat de

împrumuturi garantate de stat în vederea achiziționării de combustibil pentru

sezonul rece, iar datorită randamentului a dezvoltat un sistem de modernizare a

punctelor termice care a permis producerea energiei termice în centrale termice

de cartier, intrând în competența Autorității Naționale de Reglementare pentru

Serviciile Comunitare de Utilități Publice. În luna noiembrie 2006, această

autoritate i-a retras toate licențele deținute, ajungându-se astfel la

imposibilitatea obiectivă de a produce și furniza energie termică populației

din municipiul Onești.

În această situație a

fost înființată SC T.C.T. SA căreia în baza Hotărârii Consiliului Local din 26

octombrie 2006, i-a fost delegată gestiunea serviciului public de alimentare cu

energie termică produsă în sistem centralizat în municipiul Onești.

La termenul din 11

martie 2010 Municipiul Onești a formulat cerere de intervenție în interesul

reclamantei, susținând că încă de la preluarea CET Borzești și înființarea SC

T. SRL aceasta era insolvabilă, SC T.E. SA, care are ca acționar statul român,

transmițându-i creanțe de recuperat de 266,9 miliarde RON și datorii de 288,5

miliarde RON.

SC T. SRL, susține

intervenienta, producea energie electrică pe care o vindea SC E., iar urmare

privatizării acesteia, datoriile în sumă de 27,1 miliarde RON către SC T. SRL

au fost șterse prin art. 8 O.U.G. nr. 114/2005; cererea de intervenție a fost

încuviințată în principiu prin încheierea din 11 martie 2010.

Curtea de Apel Bacău,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 38 din 30 martie 2010, a respins ca nefondate acțiunea formulată de reclamantă

și cererea de intervenție formulată de intervenientul Municipiul Onești, prin primar,

în interesul reclamantei.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut în esență că obligațiile fiscale restante au fost reținute

corect de către organul fiscal. Evitarea plății de către furnizorul de energie termică

din Municipiul Onești, a obligațiilor fiscale, a fost realizată de asociatul comun

al reclamantei și al debitoarei SC T. SRL printr-o serie de hotărâri adoptate de

Consiliul Local al Municipiului Onești care a acționat atât în calitate de reprezentant

al municipiului cât și ca autoritate publică deliberativă.

SC T.C.T. SA Onești

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC T.C.T. SA, susținând

că ar trebui casată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 precum

și art. 304

1,

toate din C. proc. civ.,

Recurenta nu și-a structurat

criticile formulate în motive de recurs corespunzătoare dispozițiilor legale invocate,

memoriul de recurs cuprinzând o amplă prezentare a istoricului raporturilor juridice

dintre părți.

Ordonând și sistematizând

aspectele invocate, Înalta Curte reține că hotărârea fondului este combătută sub

următoarele aspecte:

3.1. Ignorarea apărărilor

referitoare la hotărârile judecătorești pronunțate în alte cauze dar care lămuresc

litigiul de față.

Recurenta invocă două

hotărâri judecătorești, respectiv sentința nr. 179 din 4 februarie 2009 a Tribunalului

Bacău, irevocabilă, respectiv sentința nr. 147 din 23 octombrie 2009 a Curții de

Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, care, deși au

fost invocate la prima instanță ca argumente de nelegalitate a actului administrativ

atacat, totuși nu au fost luate în considerare.

Recurenta insistă asupra

faptului că înlăturarea răspunderii solidare a municipiului Onești, ca și respingerea

excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local din 2006 determină și înlăturarea

răspunderii sale solidare cu debitorul SC T. SRL.

3.2. Greșita interpretare

și aplicare a dispozițiilor art. 27 și 28 C. proc. fisc., referitoare la condițiile

antrenării răspunderii solidare.

La acest punct recurenta

afirmă că nu a desfășurat niciodată aceeași activitate ca SC T. SRL, fiind autorizată

în baza unor reglementări diferite, de autorități diferite, care la rândul lor sunt

subordonate unor instituții guvernamentale diferite, respectiv M.A.I. și M.E.E..

De asemenea a arătat că

între cele două societăți comerciale nu a existat transfer de active și bunuri și

nu există raporturi contractuale cu aceeași clienți.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma recursului declarat, a concluziilor scrise formulate de municipiul Onești

care conțin practic aceleași susțineri, precum și a concluziilor scrise ale intimatei

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii care se raliază considerentelor

fondului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate

în continuare.

de drept relevante

Recurenta-reclamantă SC

T.C.T. SA a supus controlului de legalitate decizia din 10 decembrie 2007 privind

angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC T. SRL Onești , a SC T.C.T. SA Onești

și a municipiului Onești, emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii a Județului Bacău, precum și decizia din 6 martie 2008 a Direcției Generale

a Finanțelor Publice Bacău prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestația administrativă

formulată.

În esență, prin decizia

din 10 decembrie 2007 a Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii

Bacău s-a antrenat răspunderea solidară a recurentei, cât și a intervenientului

accesoriu municipiul Onești, cu debitoarea SC T. SRL Onești, declarată în stare

de insolvență prin sentința civilă nr. 353 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și în stare de

insolvabilitate în baza procesului verbal din 5 decembrie 2007 și a referatului

din 6 noiembrie 2007 ale Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii Bacău, invocându-se, în drept, dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. b) și

alin. (2) lit. a), b) și c) coroborat cu art. 28 din O.G. nr. 92/2003 privind C.

proc. fisc..

Prima instanță, verificând

punctual îndeplinirea condițiilor reglementate de textele legale invocate de autoritatea

fiscală a ajuns la concluzia că s-a făcut dovada respectării celor indicate la

art. 27 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. fisc., ceea ce determină legalitatea stabilirii

răspunderii solidare a reclamantei și, implicit, legalitatea actelor atacate.

Această concluzie este

corectă și reflectă interpretarea judicioasă a probelor administrate și a dispozițiilor

legale aplicabile.

Răspunzând în concret

motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. Referitor la hotărârile

judecătorești invocate

Prin sentința nr. 179

din 4 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, irevocabilă prin respingerea ca tardiv

formulat a recursului, s-a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului

Local Onești din 30 mai 2006 invocată de organul fiscal, prin care Consiliul Local

a scos din administrarea SC T. SRL punctele termice cu clădirile, instalațiile și

terenul aferent.

De asemenea, prin sentința

civilă nr. 147 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea recursului ca

nefondat prin Decizia nr. 2957 din 3 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea municipiului Onești

și s-a anulat în parte decizia din 10 decembrie 2007, înlăturându-se răspunderea

solidară a reclamantului municipiul Onești.

Indiscutabil, cele două

hotărâri judecătorești irevocabile au legătură cu cauza de față, cel puțin prin

prisma faptului că lămuresc situația juridică a unuia dintre codebitorii solidari:

municipiul Onești, a cărui răspundere a fost atrasă prin același act administrativ

fiscal: decizia din 10 februarie 2007. Însă invocarea lor nu poate avea finalitatea

scontată de recurentă pentru că în respectivele litigii nu s-au examinat raporturile

în care SC T. SRL s-a aflat cu celelalte părți.

Mai mult, potrivit considerentelor

finale ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal nr. 2957 din 3 iunie 2010:

„Așa cum chiar în motivele

de recurs se arată, „raporturi comerciale contractuale cu clienții și/ sau furnizorii

debitoarei” are SC T.C.T. SA Onești, nu municipiul Onești, iar societatea are antrenată

răspunderea prevăzută de C. proc. fisc. alături de S.C. SC T. SRL Onești.

În aceeași situație se

află și antrenarea răspunderii solidare în conformitate cu art. 27 alin. (2)

lit. c) C. proc. fisc., respectiv pentru că municipiul Onești ar avea raporturi

de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin jumătate din angajații sau

prestatorii de servicii ai debitorului, pentru că datele prezentate se referă la

SC T.C.T. SA Onești, dar aceasta nu este un motiv de antrenarea răspunderii municipiului

Onești.”

1.2. Referitor la îndeplinirea

condițiilor legale privind antrenarea răspunderii solidare a recurentei

Potrivit dispozițiilor

art. 27 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a), b) și c) O.G. nr. 92/2003 privind

C. proc. fisc., invocate de organul fiscal drept temei al măsurii administrative

dispuse:

„(1)Pentru obligațiile

de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta

următoarele persoane:

b) administratorii, asociații,

acționarii și orice alte persoane care au, provocat insolvabilitatea persoanei juridice

debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor

mobile și imobile proprietatea acesteia.

(2)Persoana juridică răspunde

solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat

insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub

control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași

activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele

condiții:

a) dobândește, cu orice

titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea

contabilă a acestor active reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă

netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului;

b) are raporturi comerciale

contractuale cu clienții și/sau furnizorii, alții decât cei de utilități, care,

în proporție de cel puțin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul;

c) are raporturi de muncă

sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii

de servicii ai debitorului."

În raport de considerentele

fondului, recurenta a formulat critici numai cu privire la condiția de a desfășura

efectiv aceeași activitate ca și debitorul, susținând și că între SC T.C.T. SA și

SC T. SRL, nu a existat transfer de active și bunuri și nu există raporturi contractuale

cu aceeași clienți.

Prima instanță a stabilit

în mod legal că recurenta, la înființare, a preluat practic obiectul principal de

activitate pe care l-a avut SC T. SRL și anume producția și distribuția energiei

termice, fiind înregistrată,la data de 25 octombrie 2006 la Oficiul Registrului

Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău cu acest obiect de activitate.

Din această perspectivă

este nerelevantă apărarea referitoare la modificarea actului constitutiv al SC

T. SRL, intervenită la data de 28 februarie 2007, câtă vreme pentru perioada 25

octombrie 2006 - 28 februarie 2007 cele două societăți au avut același obiect de

activitate, condiția legală fiind astfel îndeplinită.

În fine, cât privește

condițiile prevăzute la lit. a) - c) ale alin (2) al art. sus citat, legiuitorul

nu cere îndeplinirea lor cumulativă, una singură fiind necesară și suficientă.

Or, cel puțin în privința

condiției prevăzute la litera b), Înalta Curte consideră că nu există nici un dubiu.

Într-adevăr, după cum

riguros a reținut judecătorul de la Curtea de apel, din compararea clienților celor

două societăți comerciale se constată că, practic, toți clienții SC T. SRL au devenit

clienții SC T.C.T. SA.

Prin Hotărârea din 26

octombrie 2006 Consiliul Local Onești a aprobat delegarea gestiunii serviciului

public de alimentare cu energie termică produsă centralizat din municipiul Onești,

prin negociere directă, către SC T.C.T. SA Onești, situația fiind confirmată și

prin procesul verbal din 24 aprilie 2007 întocmit de organul fiscal în urma controlului

încrucișat efectuat la societățile respective.

Conchizând, Înalta Curte

reține că recurenta nu a prezentat dovezi consistente care să-i susțină teza probatorie,

apte să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative

contestate, așa încât nu există motive pentru admiterea recursului.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. și art. 20 din

Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC T.C.T. SA Onești

împotriva sentinței civile nr. 38 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie

2011.