ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2104/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Procedura derulată de către prima instanță Reclamanta SC T.C.T. SA Onești a chemat în judecată Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea deciziei din 6 martie 2008, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei din 10 decembrie 2007 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC T. SRL Onești.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că SC T. SRL, societate a cărui unic asociat este Consiliul Local al municipiului Onești, în perioada 2002-2006, a beneficiat de împrumuturi garantate de stat în vederea achiziționării de combustibil pentru sezonul rece, iar datorită randamentului a dezvoltat un sistem de modernizare a punctelor termice care a permis producerea energiei termice în centrale termice de cartier, intrând în competența Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice. În luna noiembrie 2006, această autoritate i-a retras toate licențele deținute, ajungându-se astfel la imposibilitatea obiectivă de a produce și furniza energie termică populației din municipiul Onești.

În această situație a fost înființată SC T.C.T. SA căreia în baza Hotărârii Consiliului Local din 26 octombrie 2006, i-a fost delegată gestiunea serviciului public de alimentare cu energie termică produsă în sistem centralizat în municipiul Onești. La termenul din 11 martie 2010 Municipiul Onești a formulat cerere de intervenție în interesul reclamantei, susținând că încă de la preluarea CET Borzești și înființarea SC T. SRL aceasta era insolvabilă, SC T.E. SA, care are ca acționar statul român, transmițându-i creanțe de recuperat de 266,9 miliarde RON și datorii de 288,5 miliarde RON. SC T. SRL, susține intervenienta, producea energie electrică pe care o vindea SC E., iar urmare privatizării acesteia, datoriile în sumă de 27,1 miliarde RON către SC T. SRL au fost șterse prin art. 8 O.U.G.

nr. 114/2005; cererea de intervenție a fost încuviințată în principiu prin încheierea din 11 martie 2010. 2. Hotărârea primei instanțe Curtea de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 38 din 30 martie 2010, a respins ca nefondate acțiunea formulată de reclamantă și cererea de intervenție formulată de intervenientul Municipiul Onești, prin primar, în interesul reclamantei. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut în esență că obligațiile fiscale restante au fost reținute corect de către organul fiscal. Evitarea plății de către furnizorul de energie termică din Municipiul Onești, a obligațiilor fiscale, a fost realizată de asociatul comun al reclamantei și al debitoarei SC T. SRL printr-o serie de hotărâri adoptate de Consiliul Local al Municipiului Onești care a acționat atât în calitate de reprezentant al municipiului cât și ca autoritate publică deliberativă.

3. Recursul declarat de SC T.C.T. SA Onești Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs reclamanta SC T.C.T. SA, susținând că ar trebui casată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 precum și art. 304 1, toate din C. proc. civ., Recurenta nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs corespunzătoare dispozițiilor legale invocate, memoriul de recurs cuprinzând o amplă prezentare a istoricului raporturilor juridice dintre părți. Ordonând și sistematizând aspectele invocate, Înalta Curte reține că hotărârea fondului este combătută sub următoarele aspecte: 3.1. Ignorarea apărărilor referitoare la hotărârile judecătorești pronunțate în alte cauze dar care lămuresc litigiul de față.

Recurenta invocă două hotărâri judecătorești, respectiv sentința nr. 179 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, irevocabilă, respectiv sentința nr. 147 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, care, deși au fost invocate la prima instanță ca argumente de nelegalitate a actului administrativ atacat, totuși nu au fost luate în considerare. Recurenta insistă asupra faptului că înlăturarea răspunderii solidare a municipiului Onești, ca și respingerea excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local din 2006 determină și înlăturarea răspunderii sale solidare cu debitorul SC T. SRL. 3.2. Greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 27 și 28 C. proc.

fisc., referitoare la condițiile antrenării răspunderii solidare. La acest punct recurenta afirmă că nu a desfășurat niciodată aceeași activitate ca SC T. SRL, fiind autorizată în baza unor reglementări diferite, de autorități diferite, care la rândul lor sunt subordonate unor instituții guvernamentale diferite, respectiv M.A.I. și M.E.E.. De asemenea a arătat că între cele două societăți comerciale nu a existat transfer de active și bunuri și nu există raporturi contractuale cu aceeași clienți. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma recursului declarat, a concluziilor scrise formulate de municipiul Onești care conțin practic aceleași susțineri, precum și a concluziilor scrise ale intimatei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii care se raliază considerentelor fondului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele prezentate în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă SC T.C.T. SA a supus controlului de legalitate decizia din 10 decembrie 2007 privind angajarea răspunderii solidare cu debitoarea SC T. SRL Onești , a SC T.C.T. SA Onești și a municipiului Onești, emisă de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Bacău, precum și decizia din 6 martie 2008 a Direcției Generale a Finanțelor Publice Bacău prin care i s-a respins ca neîntemeiată contestația administrativă formulată.

În esență, prin decizia din 10 decembrie 2007 a Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău s-a antrenat răspunderea solidară a recurentei, cât și a intervenientului accesoriu municipiul Onești, cu debitoarea SC T. SRL Onești, declarată în stare de insolvență prin sentința civilă nr. 353 din 19 septembrie 2007 a Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, și în stare de insolvabilitate în baza procesului verbal din 5 decembrie 2007 și a referatului din 6 noiembrie 2007 ale Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii Bacău, invocându-se, în drept, dispozițiile art. 27 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a), b) și c) coroborat cu art. 28 din O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.. Prima instanță, verificând punctual îndeplinirea condițiilor reglementate de textele legale invocate de autoritatea fiscală a ajuns la concluzia că s-a făcut dovada respectării celor indicate la art. 27 alin. (2) lit. b) și c) C. proc. fisc., ceea ce determină legalitatea stabilirii răspunderii solidare a reclamantei și, implicit, legalitatea actelor atacate. Această concluzie este corectă și reflectă interpretarea judicioasă a probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile. Răspunzând în concret motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: 1.1.

Referitor la hotărârile judecătorești invocate Prin sentința nr. 179 din 4 februarie 2009 a Tribunalului Bacău, irevocabilă prin respingerea ca tardiv formulat a recursului, s-a respins excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local Onești din 30 mai 2006 invocată de organul fiscal, prin care Consiliul Local a scos din administrarea SC T. SRL punctele termice cu clădirile, instalațiile și terenul aferent. De asemenea, prin sentința civilă nr. 147 din 23 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia nr. 2957 din 3 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea municipiului Onești și s-a anulat în parte decizia din 10 decembrie 2007, înlăturându-se răspunderea solidară a reclamantului municipiul Onești.

Indiscutabil, cele două hotărâri judecătorești irevocabile au legătură cu cauza de față, cel puțin prin prisma faptului că lămuresc situația juridică a unuia dintre codebitorii solidari: municipiul Onești, a cărui răspundere a fost atrasă prin același act administrativ fiscal: decizia din 10 februarie 2007. Însă invocarea lor nu poate avea finalitatea scontată de recurentă pentru că în respectivele litigii nu s-au examinat raporturile în care SC T. SRL s-a aflat cu celelalte părți. Mai mult, potrivit considerentelor finale ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 2957 din 3 iunie 2010: „Așa cum chiar în motivele de recurs se arată, „raporturi comerciale contractuale cu clienții și/ sau furnizorii debitoarei” are SC T.C.T.

SA Onești, nu municipiul Onești, iar societatea are antrenată răspunderea prevăzută de C. proc. fisc. alături de S.C. SC T. SRL Onești. În aceeași situație se află și antrenarea răspunderii solidare în conformitate cu art. 27 alin. (2) lit. c) C. proc. fisc., respectiv pentru că municipiul Onești ar avea raporturi de muncă sau civile de prestări servicii cu cel puțin jumătate din angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului, pentru că datele prezentate se referă la SC T.C.T. SA Onești, dar aceasta nu este un motiv de antrenarea răspunderii municipiului Onești.” 1.2. Referitor la îndeplinirea condițiilor legale privind antrenarea răspunderii solidare a recurentei Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. a), b) și c) O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., invocate de organul fiscal drept temei al măsurii administrative dispuse: „(1)Pentru obligațiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil răspund solidar cu acesta următoarele persoane: b) administratorii, asociații, acționarii și orice alte persoane care au, provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea cu rea-credință, sub orice formă, a bunurilor mobile și imobile proprietatea acesteia.

(2)Persoana juridică răspunde solidar cu debitorul declarat insolvabil în condițiile prezentului cod sau declarat insolvent dacă, direct ori indirect, controlează, este controlată sau se află sub control comun cu debitorul, dacă desfășoară efectiv aceeași activitate sau aceleași activități ca și debitorul și dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții: a) dobândește, cu orice titlu, dreptul de proprietate asupra unor active corporale de la debitor, iar valoarea contabilă a acestor active reprezintă cel puțin jumătate din valoarea contabilă netă a tuturor activelor corporale ale dobânditorului; b) are raporturi comerciale contractuale cu clienții și/sau furnizorii, alții decât cei de utilități, care, în proporție de cel puțin jumătate, au avut sau au raporturi contractuale cu debitorul; c) are raporturi de muncă sau civile de prestări de servicii cu cel puțin jumătate dintre angajații sau prestatorii de servicii ai debitorului." În raport de considerentele fondului, recurenta a formulat critici numai cu privire la condiția de a desfășura efectiv aceeași activitate ca și debitorul, susținând și că între SC T.C.T.

SA și SC T. SRL, nu a existat transfer de active și bunuri și nu există raporturi contractuale cu aceeași clienți. Prima instanță a stabilit în mod legal că recurenta, la înființare, a preluat practic obiectul principal de activitate pe care l-a avut SC T. SRL și anume producția și distribuția energiei termice, fiind înregistrată,la data de 25 octombrie 2006 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bacău cu acest obiect de activitate. Din această perspectivă este nerelevantă apărarea referitoare la modificarea actului constitutiv al SC T. SRL, intervenită la data de 28 februarie 2007, câtă vreme pentru perioada 25 octombrie 2006 - 28 februarie 2007 cele două societăți au avut același obiect de activitate, condiția legală fiind astfel îndeplinită.

În fine, cât privește condițiile prevăzute la lit. a) - c) ale alin (2) al art. sus citat, legiuitorul nu cere îndeplinirea lor cumulativă, una singură fiind necesară și suficientă. Or, cel puțin în privința condiției prevăzute la litera b), Înalta Curte consideră că nu există nici un dubiu. Într-adevăr, după cum riguros a reținut judecătorul de la Curtea de apel, din compararea clienților celor două societăți comerciale se constată că, practic, toți clienții SC T. SRL au devenit clienții SC T.C.T. SA. Prin Hotărârea din 26 octombrie 2006 Consiliul Local Onești a aprobat delegarea gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică produsă centralizat din municipiul Onești, prin negociere directă, către SC T.C.T.

SA Onești, situația fiind confirmată și prin procesul verbal din 24 aprilie 2007 întocmit de organul fiscal în urma controlului încrucișat efectuat la societățile respective. Conchizând, Înalta Curte reține că recurenta nu a prezentat dovezi consistente care să-i susțină teza probatorie, apte să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative contestate, așa încât nu există motive pentru admiterea recursului. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.C.T. SA Onești împotriva sentinței civile nr. 38 din 30 martie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.