Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.06.2012
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2012

HOTĂRÂRE
14.06.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3007/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele: Prin sentința civilă nr. 390 din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5466/110/2007, s-a admis în parte cererea Curții de Conturi a României - Camera de Conturi Bacău, în sensul că au fost obligați pârâții M.D., B.I. și C.M. să plătească în solidar Consiliului local C. suma de 94.042,7 RON reprezentând prejudiciu constând în decontări lucrări nelegale; a respins acțiunea față de ceilalți pârâți; a dispus înființarea unui sechestru asigurător asupra bunurilor pârâților până la concurența sumei de 94.042,7 RON. Prin decizia nr. 478 din 6 mai 2010, Curtea de Apel Bacău, a admis recursurile declarate de recurenții-pârâți M.D., C.M., și B.I., împotriva sentinței civile nr. 390 din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5466/110/2007, a modificat în parte sentința recurată, în sensul că a obligat pârâții M.D., B.I.

și C.M. să plătească în solidar Consiliului Local C., suma de 82.011,25 RON în loc de 94.042,7 RON. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire M.D., C.M., și B.I. Prin decizia civilă nr. 1053 din 8 septembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, a admis excepția tardivității cererii de revizuire și a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a deciziei nr. 478 din 6 mai 2010, pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 5466/110/2007, cerere formulată de revizuienții M.D., C.M., B.I., în contradictoriu cu intimații Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Bacău, Consiliul Local C., M.V., M.V.A., C.D., P.G.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs M.D., C.M., B.I., criticând decizia pronunțată ca netemeinică și nelegală. În temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabil și în recurs, potrivit art. 316 coroborat cu art. 298 C. proc. civ., Înalta Curte se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului. împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Conform dispozițiilor art. 328 alin. (1) Codul de procedură „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă acelorași căi de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită." În speța de față, prin decizia nr. 1053 din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, s-a soluționat cererea de revizire formulată împotriva unei hotărâri pronunțate de o instanță de recurs, astfel că această decizie are caracter irevocabil, potrivit dispozițiilor legale anterior menționate coroborate cu cele ale art. 377 alin. (2) C. proc. civ. Recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. Cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat ca inadmisibil.

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.D., C.M., B.I. împotriva deciziei civile nr. 1053 din 8 septembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 427/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 15 decembrie 2008, reclamanta SC D.G. SRL Bacău a solicitat, ca în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor
ÎCCJ 2012-11-28
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5061/2012
Asupra cererii de revizuire de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 iunie 2011, SC T.C.T. SA
ÎCCJ 2011-05-04
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2494/2011
râtă, iar prin decizia nr. 1102 din 26 februarie 2010, I.C.C.J. – secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât aceasta a omis a se pronunța și asupra Deciziei
ÎCCJ 2011-11-29
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5701/2011
În temeiul dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4522 din 04 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a
ÎCCJ 2013-04-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1658/2013
. Prin Decizia nr. 54/2012 din 14 iunie 2012, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, instanța învestită cu soluționarea căii ordinare de atac a respins excepțiile invocate de intimatul-reclamant L
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă