ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 427/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 15

decembrie 2008, reclamanta SC D.G. SRL Bacău a solicitat, ca în contradictoriu

cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bacău și

Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău , să se dispună anularea deciziei de

impunere nr. 262 din 30 aprilie 2008 și a deciziei nr. 287 din 30 iunie 2008,

prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare în sumă de 547.394

lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

susținut că prin raportul de inspecție fiscală nr. 1585 din 30 aprilie 2008 s-a

reținut neîntemeiat că în perioada supusă controlului a înregistrat un număr de

134 de intrări de deșeuri metalice reciclabile fără documente legale de

proveniență și din acest considerent, pârâtele nu i-au acordat dreptul la

deducere pentru cheltuielile ocazionate de achiziționarea deșeurilor

respective.

Reclamanta a considerat că soluția

adoptată de organul fiscal este greșită, întrucât s-a dovedit că pentru toate

deșeurile metalice au fost operațiuni de vânzare – cumpărare, conform

adeverințelor de primire și de plată întocmite în condițiile prevăzute de lege.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 51

din 22 aprilie 2010, prin care a admis acțiunea și a anulat decizia de impunere

nr. 262 din 30 aprilie 2008 întocmită de Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău

și decizia nr. 287 din 30 iunie 2008 emisă de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Bacău – Biroul de soluționare a contestațiilor.

Instanța de fond a constatat nelegalitatea

deciziilor administrative contestate, reținând pe baza înscrisurilor depuse și

a concluziilor expertizei contabile efectuate că, adeverințele de primire și

plată pe baza cărora reclamanta a achiziționat deșeurile metalice reciclabile sunt

conforme dispozițiilor legale care reglementează emiterea lor, astfel că

acestea reprezintă documente justificative pentru care pârâtele au refuzat în

mod nejustificat recunoașterea dreptului la deducere la stabilirea impozitului

pe profit.

Pentru documentele reprezentând

adeverințe de primire și plată s-a considerat că au fost respectate prevederile

art. 6 alin. (5) din O.U.G. nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale

reciclabile și din acest motiv, au fost anulate ca nelegale deciziile prin care

nu au fost admise la deducere cheltuielile efectuate de reclamantă pentru

achiziționarea deșeurilor metalice reciclabile pe baza unor documente care

conțin toate mențiunile impuse de lege la data efectuării operațiunii.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat recurs pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Bacău, în nume propriu și în numele Activității de Inspecție Fiscală Bacău,

solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a susținut

că instanța de fond a anulat greșit deciziile de recalculare a impozitului pe

profit la o bază impozabilă în care au fost incluse și cheltuielile

nedeductibile fiscal, reprezentând achiziții de deșeuri industriabile

reciclabile – metale neferoase.

Recurentele au arătat că instanța de

fond a avut în vedere numai aparența de legalitate a adeverințelor de predare –

primire depuse de societatea intimată, fără însă a observa că acestea nu sunt conforme

prevederilor imperative cuprinse în art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr.

571/2003 și nu pot conferi dreptul de deducere la calculul impozitului pe

profit.

În cazul intimatei, s-a învederat că

nu s-a dovedit proveniența legală a deșeurilor achiziționate întrucât, urmare demersurilor

efectuate pentru identificarea celor trei furnizori, persoane fizice, organele

de poliție din municipiile Roman și Pașcani au comunicat că nu au fost

identificate persoane cu datele de identificare menționate în adeverințele

prezentate cu ocazia controlului.

De asemenea, s-a arătat că, în

perioada supusă verificării (octombrie 2005-iunie 2007), societatea intimată a

achiziționat materiale neferoase, deși era autorizată doar pentru achiziționarea

metalelor feroase, iar în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (2) din O.U.G.

nr. 16/2001, această activitate a fost interzisă până la 31 decembrie 2007,

fapt pentru care a și fost sancționată contravențional.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

În baza sesizării făcute de Garda

Financiară Bacău cu adresa nr. 404653 din 30 octombrie 2007 Activitatea de

Inspecție Fiscală Bacău a efectuat o verificare fiscală la SC D.G. SRL Bacău și

a constatat că un număr de 134 de adeverințe de primire și plată eliberate de

trei furnizori persoane fizice nu îndeplinesc condiția de document justificativ

de proveniență care să stea la baza înregistrării în evidența contabilă și a

stabilit diferența de impozit pe profit rezultată din nededucerea cheltuielilor

generate de achiziționarea deșeurilor metalice.

În perioada supusă verificării

(octombrie 2005 – iunie 2007) , societatea intimată a desfășurat activitate de colectare

a deșeurilor metalice neferoase (aluminiu, cupru, bronz) de la persoane fizice,

deși autorizarea i-a fost acordată de Prefectul Județului Bacău prin

autorizațiile nr. 374 din 18 noiembrie 2005 și nr. 134 din 14 mai 2007 numai

pentru activitatea de colectare de deșeuri metalice feroase.

Pentru această faptă, intimata a

fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 25.000 lei în baza

prevederilor art. 13 lit. b) din O.U.G. nr. 16/2001 prin procesul – verbal de

constatare și sancționare a contravențiilor seria F nr. 001082 din 14 iunie

2007, care a fort executat prin plata amenzii, ca urmare a retragerii plângerii

formulate de către contravenientă.

De asemenea, din investigațiile efectuate

de organele de control cu privire la realitatea operațiunilor economice ale intimatei

a rezultat că nici una din cele trei persoane de la care ar fi fost

achiziționate metalele neferoase nu a fost identificată, așa după cum rezultă

din adresa nr. 222.705 din 13 august 2007 a Poliției municipiului Roman și din adresa nr. 1.411.301 din 16 august 2007 a Poliției municipiului Pașcani.

Această situație de fapt, reținută

de organele de control pentru întocmirea deciziilor contestate în cauză, nu a

fost analizată de instanța de fond și din acest motiv, s-a considerat greșit că

înscrisurile prezentate de societatea intimată reprezintă documente

justificative pentru care pot fi deduse fiscal cheltuielile ocazionate de

achiziționarea deșeurilor metalice reciclabile.

Concluzia instanței de fond este

rezultatul aprecierii eronate a probelor și interpretării greșite a

dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003, conform cărora

cheltuielile înregistrate în contabilitate care nu au la bază un document

justificativ care să facă dovada provenienței legale, a efectuării operațiunii

potrivit normelor legale, nu sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

Instanța de fond și-a argumentat

greșit soluția de admitere a acțiunii pe concluziile unui raport de expertiză

contabilă judiciară efectuat într-un dosar penal având ca obiect răspunderea juridică

a administratorului societății comerciale și nu răspunderea fiscală a acesteia

din urmă, ca persoană juridică și subiect de drept distinct în raporturile cu

administrația fiscală pentru obligațiile datorate bugetului de stat.

Pentru aceleași considerente, se

constată că instanța de fond a reținut, fără temei și fără corespondent în

materialul probator administrat, că adeverințele de primire și plată depuse de

intimata – reclamantă sunt conforme reglementării speciale cuprinse de O.U.G.

nr. 16/2001 privind gestionarea deșeurilor industriale reciclabile.

În art. 6 alin. (5) din acest act

normativ se prevede că, agenții economici care colectează deșeuri industriale

reciclabile de la persoane fizice sunt obligați să elibereze deținătorilor adeverința

de primire și plată care va conține în mod obligatoriu următoarele elemente: a)

denumirea agentului economic colector; b) datele de identificare a

deținătorului: nume și prenume, actul de identitate, seria și numărul, codul

numeric personal, domiciliul; c) deșeul reciclabil predat și definirea naturii

acestuia; d) cantitatea, prețul, valoarea; e) proveniența deșeului, declarată

de deținător pe propria răspundere; f) semnătura agentului colector și a

persoanei fizice deținătoare.

Deși completate, adeverințele de

primire și plată întocmite de intimată în perioada octombrie 2005 – aprilie

2007 nu îndeplinesc condițiile legale pentru a constitui documente

justificative, deoarece operațiunile evidențiate nu sunt reale și prezintă

suspiciuni de fals și uz de fals.

În acest sens, s-a pronunțat Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, prin decizia nr. V din 15

ianuarie 2007 cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f),

art. 145 alin. (8) lit. a) și b) din Legea nr. 571/2003 și ale art. 6 alin. (2)

din Legea nr. 82/1991, republicată și s-a stabilit că nu se poate diminua baza

impozabilă la calculul impozitului pe profit în situația în care documentele

justificative prezentate nu conțin sau nu furnizează toate informațiile prevăzute

de dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii.

Apărarea intimatei că nu a avut

cunoștință de situația de fapt reținută de organele de control cu privire la caracterul

fictiv al datelor de identificare menționate pentru furnizorii persoane fizice

nu poate fi primită, întrucât răspunderea pentru organizarea și conducerea

contabilității unei societăți comerciale revine administratorului sau altei

persoane care are obligația gestionării unității respective, conform

prevederilor art. 11 din Legea nr. 82/1991, republicată.

În consecință, acțiunea formulată de

intimata – reclamantă pentru anularea deciziei de impunere nr. 262 din 30

aprilie 2008 și a deciziei nr. 287 din 30 iunie 2008 cu privire la obligații

fiscale în sumă de 547.394 lei nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a fost greșit admisă prin hotărârea

instanței de fond.

Pentru motivele care au fost expuse

, în temeiul art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20

alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și va

modifica sentința atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea

formulată de reclamanta SC D.G. SRL Bacău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecție Fiscală Bacău,

împotriva sentinței civile nr. 51 din 22 aprilie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul

că respinge acțiunea reclamantei SC D.G. SRL Bacău, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2011.