ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.06.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3467/2010

HOTĂRÂRE
03.06.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3467/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

La

data de 4 aprilie 2005 reclamanta L.S.D.M. prin mandatar S.G. a chemat în

judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.)

solicitând anularea deciziei nr. 93 din 18 februarie 2005 emisă de pârâtă,

restituirea în natură a imobilelor situate în str. G. din Municipiul Timișoara,

județul Timiș, înscrise în CF XX, nr. top AA, BB și CC, iar în cazul în care

restituirea în natură nu este posibilă, acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent constând în bunuri sau servicii ori acțiuni tranzacționate pe piața

de capital.

Tribunalului București, secția a III-a

civilă, prin sentința civilă nr. 677 din 13 iunie 2005, pronunțată în Dosarul nr.

1399/2005, a respins ca nefondată contestația formulată de reclamantă.

S-a reținut că reclamanta nu a depus în

termenul de 18 luni de la intrarea în vigoare a legii, actele de proprietate ale

lui B.F. și certificatele de moștenitor care să ateste că i-a succedat la moștenire

adoptatoarei L.M.G. și că aceasta, la rândul ei, este moștenitoarea lui B.F.

Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia

civilă nr. 63A din 06 februarie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 29977/2/2005, a

respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă reținând aceleași considerente

ca și instanța de fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin

decizia nr. 9644 din 24 noiembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 29977/2/2005,

a admis recursul reclamantei, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare

la instanța de fond.

S-a reținut că prin depunerea certificatelor

de calitate de moștenitor după defuncta L.M.G. și după defunctul B.F., reclamanta

a dovedit calitatea sa de persoană îndreptățită în sensul legii speciale și că se

impunea soluționarea cauzei pe fond.

Rejudecând, Tribunalul București, secția

a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 1063/F din 06 iunie 2008, a admis în parte

contestația reclamantei, a anulat decizia nr. 93 din 18 februarie 2005 emisă de

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, a respins cererea de restituire

în natură a imobilelor situate în str. G. din Municipiul Timișoara, județul Timiș

și a fost obligată pârâta să emită propunere de acordare de măsuri reparatorii în

echivalent, în condițiile legii.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

a reținut că imobilele revendicate de contestatoare sunt în patrimoniul SC B.T.

SA Timișoara, conform H.G. nr. 834/1991, că sunt incidente dispozițiile art. 29

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, contestatoarea fiind astfel, îndreptățită numai

la despăgubiri prin echivalent.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 109 din 13 februarie 2009, a respins ca nefondate apelurile

declarate de reclamantă și de pârâtă.

În ceea ce privește apelul reclamantei,

a reținut că deși preluarea imobilelor s-a făcut în baza unui titlu nevalabil, respectiv

Legea nr. 119/1948, prin Legea nr. 15/1990 și prin H.G. nr. 834/1991 dobândirea

dreptului de proprietate de către SC B.T. SA Timișoara s-a făcut cu titlu valabil,

oneros, deoarece echivalentul valoric al bunurilor a fost convertit în acțiuni obținute

de stat care au putut fi înstrăinate și, de asemenea, că în mod corect s-a reținut

incidența art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la apelul pârâtei a reținut

că nu există un text legal în sensul că, sarcina probării persoanei implicate în

privatizare revine reclamantei, că pârâta soluționând notificarea a creat prezumția

că este persoana implicată în privatizare, că dovedirea existenței fizice a construcției

revine persoanei notificate și că din extrasele de CF rezultă că imobilele construcții

s-au aflat în patrimoniul societății privatizate.

La data de 26 martie 2009 Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului a declarat recurs prin care a solicitat

modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii

reclamantei ca nefondate.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a susținut că la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, imobilele revendicate nu se aflau în patrimoniul SC B.T. SA Timișoara,

iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului nu mai avea competența prevăzută

de art. 29 din Legea nr. 10/2001 și că, din actele dosarului nu rezultă dacă imobilele

există în patrimoniul acestei societăți comerciale; de asemenea, nu rezultă existența

fizică a imobilelor-construcții la data notificării și dacă acestea au fost demolate,

în funcție de care se stabilea și instituția competentă să soluționeze notificarea

conform art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

La data de 3 aprilie 2009 reclamanta I.

(L.S.) D.M. a formulat recurs prin mandatarul său, solicitând casarea hotărârilor

pronunțate și restituirea în natură a imobilelor solicitate.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanta a susținut greșita aplicare a dispozițiilor

art. 29 din Legea nr. 10/2001 la imobilele preluate în mod abuziv prin Legea

nr. 119/1948 și că, cele două imobile sunt în perfectă stare de restituire în natură.

Ambele recursuri vor fi admise, se va casa

decizia recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel pentru

următoarele considerente:

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2010

(în redactarea sa inițială) nu era incident în cazul în care imobilele erau preluate

de stat fără titlu valabil, ori dacă societățile deținătoare ale imobilului nu au

fost privatizate în conformitate cu dispozițiile legale, situație în care se putea

dispune restituirea în natură.

Dispoziția legală sus evocată (care a devenit

ulterior art. 29 după republicarea Legii nr. 10/2001) a fost modificată prin

art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, legiuitorul suprimând distincția

legată de preluarea imobilului, cu sau fără titlu valabil, și statuând că pentru

toate imobilele evidențiate în patrimoniul unei societății comerciale privatizate

cu respectarea dispozițiilor legale, altele decât cele prevăzute de art. 21

alin. (1)-(2), persoanele îndreptățite au dreptul doar la despăgubiri în condițiile

legii speciale, anume a Legii nr. 247/2005, dispoziție care a fost declarată neconstituțională

prin Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008 a Curții Constituționale.

Drept urmare, situația imobilelor preluate

de stat în mod abuziv, și care se află în patrimoniul unei societăți privatizate,

este reglementată în continuare de dispozițiile art. 29 (fost 27) în redactarea

avută anterior modificării prin dispoziția art. I pct. 60.

Așa fiind, instanțele învestite cu soluționarea

unei cereri în retrocedarea unor astfel de imobile, vor putea verifica și stabili

valabilitatea sau nevalabilitatea titlului statului, astfel încât, în raport de

această situație, urmează a se stabili felul măsurilor reparatorii.

Or, instanța de apel, a avut în vedere

aceste aspecte raportat la Legea naționalizării nr. 119/1948, fără a verifica însă

dacă aceasta a fost sau nu corect aplicată proprietarului imobilelor în prezentul

litigiu.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor

Statului are competența de a propune stabilirea de despăgubiri în condițiile legii

speciale privind regimul de studiu și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dacă la data apariției

acestei legi, imobilele revendicate se aflau în patrimoniul societății privatizate.

Art. 29 se referă la imobile evidențiate

în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute

la art. 21 alin. (1) și (2), stabilind că, în cazul acestor imobile, „măsurile reparatorii

în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau,

după

caz,

a

efectuat

privatizarea".

Prin urmare, interesează sub aspectul stabilirii

modalității de restituire a bunului și al titularului obligației de a propune acordarea

măsurilor reparatorii, dacă la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 - 14

februarie 2001 - societatea comercială în al cărei patrimoniu era evidențiat imobilul

solicitat, era sau nu integral privatizată; dacă statul sau o autoritate a administrației

publice centrale sau locale este la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

acționar ori asociat (după distincțiile făcute sub aspectul cotei de participație

prin alin. (1) și (2) al art. 21 din Lege), în funcție de care, decizia/dispoziția

de soluționare a notificării va fi emisă de unitatea deținătoare și va cuprinde

măsura de restituire în natură a imobilului solicitat, iar dacă, la aceeași dată,

societatea comercială în a cărei patrimoniu era evidențiat imobilul era integral

privatizată, măsurile reparatorii vor fi acordate în echivalent și vor fi propuse

de instituția publică care a efectuat privatizarea.

Pentru a stabili această competență este

necesar a se stabili dacă SC B.T. SA Timișoara, era integral privatizată la data

apariției legii speciale.

Mai mult, la dosar nu există relații privind

situația juridică a imobilelor litigioase, fiind necesară administrarea tuturor

probelor pentru identificarea corectă a acestora, atât sub aspectul existenței cât

și al componenței acestora, la momentul preluării de către stat, la data notificării,

precum și la momentul actual sub aspectul stării în care se află.

Prin urmare, cu ocazia rejudecării vor

fi administrate probele necesare pentru lămurirea împrejurării că, faptic, imobilele

litigioase au existat în patrimoniul societății comerciale, că la momentul preluării

au existat fizic construcțiile și dacă acestea au fost demolate, avându-se în vedere

și celelalte susțineri formulate de părți și care nu au putut fi analizate de instanța

de recurs, rezolvarea lor depinzând de soluționarea prealabilă a aspectelor menționate.

În consecință, apreciind că situația de

fapt nu a fost pe deplin stabilită sub aspectele menționate, în baza art. 312

alin. (3) C. proc. civ. și art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile

declarate, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței

de apel.

Admite recursurile declarate de reclamanta

împotriva deciziei civile nr. 109 din 13 februarie 2009 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Casează

decizia și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 iunie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8051/2006
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 556 din 6 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a admis contestația formulată de contestatoare
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4629/2013
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 04 aprilie 2005, reclamanta L.S.D.M., prin mandatar S.G., a chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând anularea Deciziei nr. 93 din 18 februarie 2005 emisă de p
ÎCCJ 2006-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1326/2006
Asupra recursurilor de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București contestatorul G.T. a solicitat desființarea deciziei nr. 17 din 19 ianuarie 2003 emisă
ÎCCJ 2005-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8097/2005
declarat recurs împotriva acestei hotărâri, susținând, în esență, că reclamanta nu a făcut dovada calității de persoană îndreptățită și a dreptului de proprietate invocat, deoarece dosarul nu a fost completat în termenul prevăzut de lege, c
ÎCCJ 2007-09-18
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5787/2007
Asupra recursului de față: Deliberând, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1049 din 2 mai 2006 Tribunalul Timiș a admis contestația formulată de M.C., N.C. și W.P.E. împotriva dispoziției nr. 1359 din 18 mai 2005 emisă de Primaru
Sursă