ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8382/2006

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

22 martie 2005 reclamantul N.F. a chemat în judecată pe pârâții B.D. și

primarul general al Municipiului București, solicitând instanței ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, să anuleze dispoziția nr. 3938 din 21 februarie

2005 a primarului general, prin care acesta a dispus acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul situat în București, format din teren și

construcție demolată, să constate calitatea reclamantului de comoștenitor în

baza Legii nr. 10/2001 și pe aceea de coproprietar al suprafeței de teren de

310,50 mp, urmând ca reclamantul să fie beneficiar de drept al despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 529 din 24

mai 2005 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea ca

neîntemeiată, cu următoarea motivare:

Imobilul în litigiu a fost dobândit

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 6980 din 12 iunie

1910 de către A.N., de pe urma căruia au rămas ca moștenitori E.Ș., T.N., I.N.

și V.N.

Prin actul de partaj voluntar din 11

iulie 1945, aceștia au partajat averea rămasă de la autorul lor, inclusiv

imobilul în litigiu pe care l-au partajat în natură.

Intimata B.D. este moștenitoarea lui

I.N., iar despăgubirile de 6 660 300 000 lei stabilite prin dispoziția

contestată privesc partea de imobil care a revenit în urma partajului voluntar

acestui moștenitor.

Ca atare, prin dispoziția pe care

reclamantul o contestă nu i-au fost în nici un fel afectate drepturile pe care

acesta pretinde că le are de pe urma lui V.N., al cărui moștenitor este.

Este neîntemeiat și capătul de

cerere prin care reclamantul solicită recunoașterea calității de moștenitor și,

implicit de coproprietar pentru imobilul la care se referă dispoziția atacată,

deoarece acest imobil nu a aparținut autorului său, ci lui I.N.

Împotriva sentinței a declarat apel

reclamantul, formulând următoarele critici:

În temeiul Legii nr. 10/2001, a

adresat primăriei o cerere de măsuri reparatorii pentru imobil și, deși a fost

înștiințat că dosarul său este complet, prin dispoziția 3938/2005, i se neagă

dreptul la măsuri reparatorii, stabilindu-se că de aceste măsuri va beneficia

numai B.D. pentru terenul în suprafață de 310,50 mp

Această dispoziție este nelegală,

deoarece cu actele depuse la dosar reclamantul a făcut dovada întinderii reale

a suprafeței de teren și a drepturilor succesorale ale pârâtei B.D., precum și

a faptului că întregul imobil a fost naționalizat în baza Decretul nr. 92/1959

de la tatăl reclamantului N.V.

Prin decizia civilă nr. 46 A din 27

ianuarie 2006 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze

privind conflictele de muncă și asigurări sociale, a respins ca nefondat apelul

reclamantului, precum și cererea pârâtei B.D. de obligare a reclamantului la

plata cheltuielilor de judecată.

Referitor la apelul reclamantului,

curtea a reținut că acesta este nefondat, cu următoarea motivare:

În mod corect a reținut instanța de

fond faptul că, la stabilirea despăgubirilor s-a avut în vedere doar partea

imobilului ce a fost proprietatea lui N.I., a cărui moștenitoare este B.D.,

astfel că dispoziția contestată nu a afectat în vreun fel drepturile

reclamantului, pretinse de acesta de pe urma defunctului N.V..

Împotriva deciziei a declarat recurs

reclamantul, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Intimații nu au depus la dosar

întâmpinare.

În motivarea recursului, reclamantul

reia și dezvoltă criticile formulate în apel, referitoare la modul greșit în

care instanța de fond a analizat probatoriul și a reținut situația de fapt.

Aceste critici nu pot face obiect de

analiză în recurs, deoarece nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate.

În același timp, recurentul susține

că apelul declarat de el împotriva sentinței ar fi trebuit să creeze premisele

unei judecăți extinse asupra aspectelor juridice invocate.

Instanța de fond, dar mai ales

instanța de apel nu explică dispozitivul hotărârilor pronunțate, nu se pronunță

pe dovezile administrate și nu indică temeiul legal al soluțiilor adoptate,

lipsind astfel de bază legală dispozitivele acestora.

Verificând decizia recurată, Înalta

Curte constată că, întra-adevăr, motivarea acesteia se rezumă la preluarea

necritică a concluziei primei instanțe, potrivit căreia imobilul la care se

referă dispoziția atacată nu a revenit în proprietate autorului reclamantului.

Instanța de apel nu argumentează în

nici un fel de ce această concluzie este corectă, nu răspunde criticilor

formulate de reclamant în calea de atac și nu se preocupă să determine pe baza

probelor administrate, așa cum i se solicitase, întinderea drepturilor

fiecăreia din părți din imobilul litigios.

Aceasta echivalează cu nemotivarea

hotărârii și atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

Cum, nemotivând decizia, curtea de

apel nu s-a pronunțat pe fondul cauzei, în baza art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa decizia, cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul N.F. împotriva deciziei civile nr. 46 A din 27 ianuarie 2006 a

Curții de Apel București, secția a VII-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecare la aceeași

curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie

2006.