ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9306/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 2063 din 10 decembrie 2003 Primarul General al Municipiului București a respins notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de numitul S.V.I. prin care a solicitat măsuri reparatorii pentru terenul situat în București, cu motivarea că solicitantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate și nici a calității de moștenitor. La data de 17 martie 2004 reclamantul S.I. a contestat în justiție dispoziția emisă de Primarul General al Municipiului București, solicitând anularea actului și recunoașterea dreptului la despăgubiri în echivalent.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că imobilul din București, compus din construcții și teren în suprafață de 181 mp a fost dobândit în proprietate, împreună cu fosta soție, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1551 din 8 martie 1973 de fostul Notariat de Stat Local al sectorului 7 București, iar după finalizarea divorțului, imobilul a fost atribuit în proprietate reclamantului. Bunul a fost expropriat, iar construcțiile ce se aflau pe teren au fost demolate. Primăria Municipiului București nu putea să emită dispoziție de respingere a notificării deoarece terenul nu se află în întregime în domeniul administrat de primărie, jumătate din acesta fiind în administrarea SC G. SA, aceasta din urmă reprezentând persoana juridică investită cu soluționarea notificării.

La data de 23 februarie 2005 reclamantul S.I. a formulat o cerere precizatoare a acțiunii prin care a solicitat, în principal, obligarea Municipiului București la despăgubiri în sumă de 823.852.632 lei pentru teren și de 69.800.000 lei pentru construcții, iar în subsidiar, trimiterea notificării către SC G. SA întrucât, în prezent, din terenul expropriat o proporție de 33% este deținut de Municipiul București, formând zona de protecție a Lacului Morii, iar restul de 67% din teren este ocupat de SC G. SA, societate cu capital majoritar de stat care urmează să facă oferta de despăgubire. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 141 din 23 februarie 2005, a respins ca neîntemeiată acțiunea, soluție confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 93 din 22 martie 2006, a respins ca nefondat apelul reclamantului.

Pentru a pronunța aceste hotărâri instanțele au reținut și motivat că imobilul din București, compus din teren în suprafață de 160 mp și construcții, a fost dobândit în anul 1973 de numita S.E., în actul de vânzare-cumpărare făcându-se mențiunea conform căreia respectiva cumpărătoare era căsătorită la data achiziționării bunului: Din cuprinsul notificării rezultă că reclamantul a solicitat măsuri reparatorii pentru întreg imobilul, deși între acesta și fosta soție nu s-a efectuat partajul bunurilor comune.

Este adevărat că din actele depuse la dosar se poate stabili caracterul de bun comun al imobilului, însă față de faptul că celălalt proprietar nu este parte în demersul întreprins de reclamant și nu a avut posibilitatea de a răsturna prezumția contribuției comune și egale, reclamantul nefăcând dovada cotei de contribuție la dobândirea bunurilor comune în contradictoriu cu celălalt coproprietar, instanțele au apreciat că cererea de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobil nu poate fi primită, nefăcându-se dovada întinderii dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului. Împotriva deciziei dată în apel, prin care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs reclamantul S.I.

care a susținut că instanțele au interpretat greșit dispozițiile legale referitoare la natura juridică a bunurilor dobândite în timpul căsătoriei; că, achiziționarea bunului a fost efectuată pentru ca imobilul să fie vândut sorei fostei soții și întrucât, ulterior, nu s-a putut transmite acesteia dreptul de proprietate asupra bunului, în urma unui litigiu, reclamantul i-a restituit prețul aferent cotei sale de ½ din imobil, astfel că s-a făcut atât dovada contribuției cât și a întinderii dreptului de proprietate al reclamantului. Recursul este fondat. Potrivit sentinței civile nr. 7354 din 16 octombrie 1980 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, reclamantul S.I. a fost căsătorit cu S.E.

de la data de 17 iunie 1964, până la data de 16 octombrie 1980, când căsătoria a fost desfăcută prin divorț. În timpul căsătoriei cu reclamantul, la data de 8 martie 1973, prin actul autentificat sub nr. 1551 de fostul Notariat de Stat Local al sectorului 7 București, numita S.E. a cumpărat imobilul situat în București, compus din teren în suprafață de 160 mp și construcții. Imobilul a fost expropriat și trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 242/1987, poz. 287/290 de la foștii proprietari G.(fostă S.) E. și S.I., așa cum rezultă din adresa nr. 17729/2268 din 24 iunie 1998 eliberată de Primăria Municipiului București, Departamentul Patrimoniu Imobiliar (fila 13 dosar de fond). Întrucât imobilul a fost dobândit în proprietate de numita S.E.

în perioada în care era căsătorită cu reclamantul sunt de aplicat prevederile art. 30 C. fam. potrivit cărora „bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților” iar „calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită”. Cu actele noi depuse în recurs reclamantul a probat faptul că fosta soția a achiziționat imobilul cu banii proveniți de la sora sa,, D.M., înțelegerea fiind ca fosta soție să-i transmită sorei sale dreptul de proprietate asupra bunului. Întrucât G.(fostă S.)E. a refuzat, ca printr-o modalitate legală, să transmită imobilul în proprietatea sorei sale, D.M.

i-a chemat în judecată pe cei doi foști soți, iar prin sentința civilă nr. 235 din 22 ianuarie 1985 a Judecătoriei sectorului 6, definitivă prin decizia civilă nr. 1868 din 5 iulie 1985 a Tribunalului Municipiului București, s-a dispus rezoluțiunea contractului, reclamantul și fosta soție fiind obligați la restituirea sumei de 27.000 lei către numita D.M., reclamantul făcând dovada că a plătit jumătate din această sumă către creditoare. Deoarece bunul a fost dobândit de cei doi foști soți în timpul căsătoriei și cum prin efectul rezoluțiunii judiciare a convenției de vânzare cu cel de al treilea (D.M.), imobilul a reintrat în patrimoniul foștilor soți codevălmași, sunt de aplicat prevederile art. 3, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 10/2001 reclamantul fiind persoană îndreptățită, în înțelesul acestei legi, la măsuri reparatorii întrucât era coproprietar al imobilului la data preluării lui în mod abuziv de către stat.

Față de cele ce preced, va fi admis recursul declarat de reclamant și vor fi casate cele două hotărâri date în cauză urmând ca în rejudecare, fără a fi necesar partajul bunurilor comune, instanța de trimitere să stabilească, pe bază de dovezi, cota-parte ideală din dreptul de proprietate asupra imobilului cuvenită reclamantului și în raport de această cotă, să determine întinderea și forma măsurilor reparatorii la care reclamantul este îndreptățit, în acord cu prevederile art. 10, alin. (10) din Legea nr. 10/2001, modificată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul S.I. împotriva deciziei civile nr. 93 din 22 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată și sentința civilă nr. 141 din 23 februarie 2005 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, și trimite cauza acestei din urmă instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2006.