ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5901/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5901/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 620 din 7
iunie 2005, Tribunalul București a admis contestația formulată de contestatorii
S.H.I. și S.C., în
contradictoriu cu Municipiul București prin primarul general și a fost obligat
Primarul general al municipiului București să emită o dispoziție completatoare
a dispoziției nr. 3651/2004, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin
echivalent, în favoarea ambilor contestatori, S.H.I. și S.C., pentru întregul
imobil situat în București, compus din: apartamentul nr. 2 în suprafață de
161,22 mp; apartamentul nr. 3 în suprafață de 116,66 mp; teren în suprafață de
480 mp și garaj în suprafață de 34,4 mp, în valoare totală de 11.983.016.000
lei.
Pentru a pronunța această hotărâre,
tribunalul a reținut că ambii contestatori au calitate de persoane
îndreptățite, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, deoarece, potrivit
actelor depuse la dosar, au făcut dovada că sunt moștenitorii defunctei S.S. și
proprietari ai imobilului preluat abuziv de stat.
Dispoziția nr. 3651 din 28 decembrie
2004 a fost emisă numai în favoarea contestatorului S.H.I., deși notificarea
completată în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 a fost
formulată și de S.C., așa cum rezultă din înscrisul înregistrat la Primăria
municipiului București, sub nr. 2561/C din 22 octombrie 2001.
De asemenea, greșit la stabilirea
despăgubirilor ce urmează a fi acordate s-a avut în vedere numai suprafața de
195 mp teren, în loc de 480 mp, așa cum rezultă din contractele de
vânzare-cumpărare, autentificate sub nr. 7926 din 6 octombrie 1967, nr. 2817
din 15 martie 1972, nr. 633 din 24 ianuarie 1975 și nr. 634 din 24 ianuarie
1975, iar în dispoziție nu există mențiuni privitoare la apartamentele preluate
de stat în mod abuziv și la garajul în suprafață de 34,4 mp.
Fiind încălcate dispozițiile art. 23
și art. 24 din Legea nr. 10/2001, se impune completarea dispoziției contestate,
iar la stabilirea valorii totale a imobilului compus din 2 apartamente, terenul
în suprafață de 480 mp și garajul în suprafață de 34,4 mp se are în vedere
raportul de expertiză întocmit de expertul tehnic C.F.
În privința terenului preluat de
stat în baza Legii nr. 58/1974, se reține că preluarea a fost abuzivă, pentru
că dispozițiile acestei legi aveau caracter neconstituțional față de prevederile
art. 12 și art. 36 din Constituția României din 1965 și legea a fost abuzivă,
în raport de prevederile art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană
a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel București, prin
decizia civilă nr. 670/A din 17 octombrie 2005, a respins apelul declarat de
Municipiul București prin primarul general împotriva sentinței tribunalului,
instanța de apel reținând că norma care se referă la comunicarea notificării
prin intermediul executorului judecătoresc nu este imperativă. Prevederea este
stabilită în beneficiul și pentru protecția persoanelor îndreptățite, fiind o
garanție pentru acestea, în sensul asigurării comunicării cererilor.
De aceea, comunicarea notificării
prin mijloace obișnuite nu poate fi sancționată cu lipsa calității procesuale a
titularului cererii, iar dispoziția contestată a fost emisă la data de 28
decembrie 2004 „cu mult peste termenul prevăzut de art. 23 din lege, față de
data de 23 mai 2001 când s-a depus notificarea și de data de 22 octombrie 2001
când a fost completată prima notificare”.
Cu privire la obiectul cererii,
apelantul este în eroare, pentru că intimații-contestatori au cerut titluri de
valoare, adică ceea ce legea le permite, iar oferta de restituire prin
echivalent trebuia să corespundă valorii întregului imobil și nu a unei părți
din bun.
Se mai reține, că prin completarea
dispoziției de restituire cu numele celei de a doua persoane îndreptățite nu
sunt afectate interesele apelantului și, pentru că terenul și construcția
formează un singur imobil, sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001 și nu
cele ale Legii nr. 18/1991.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat recurs Municipiul București prin primarul general care, fără să invoce
vreun motiv de recurs, susține că s-a admis contestația și s-a reținut
calitatea procesuală a contestatorului
S.C., prin aprecierea greșită că înscrisul intitulat
completare la notificare este notificare în sensul art. 21 din Legea nr.
10/2001, deși notificarea trebuie să aibă conținutul prevăzut de acest text și
să fie comunicată prin executorul judecătoresc. Faptul că S.C. nu figurează în
cuprinsul dispoziției nr. 3651/2004 se datorează nedepunerii notificării în
condițiile legii și nu omisiunii emitentului actului.
Din examinarea dispoziției
contestate și a actelor care au stat la baza emiterii ei, rezultă că s-a
respins cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 480 mp și a
garajului și s-au propus măsuri reparatorii în echivalent. Terenul înscris în
fișa tehnică a imobilului are o suprafață mai mare, însă prin Decretul nr.
152/1980 a fost expropriată numai suprafața de 195 mp, pentru care s-a stabilit
valoarea în echivalent de 1.635.000.000 lei, care cuprinde atât valoarea
terenului, cât și a garajului. S-au acordat titluri de valoare, însă, potrivit
art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, poate fi urmată procedura prevăzută la
capitolul IV din lege.
Instanțele s-au pronunțat cu privire
la o suprafață de teren care, potrivit art. 1.4 lit. c) din Normele
metodologice, nu face obiectul Legii nr. 10/2001 și cu privire la două
apartamente care nu au fost cerute prin notificare. Problema terenurilor care
au fost preluate de stat în temeiul art. 30 și art. 31 din Legea nr. 58/1974
este soluționată în favoarea dobânditorilor construcției și nu cade sub incidența
Legii nr. 10/2001, având regimul juridic stabilit prin art. 36 din Legea nr.
18/1991, iar apartamentele nu au făcut obiectul notificării și au fost vândute
succesiv.
Apartamentul nr. 3 a fost vândut de
S.H.I. și S.S., fiicei lor S.A.C. și aceasta l-a vândut lui S.C., iar
apartamentul nr. 2 este dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare nr.
7926/1967 de către S.H.I. și S.S. Tribunalul s-a pronunțat fără să aibă în
vedere suprafețele preluate efectiv în proprietatea statului și faptul că s-au
încasat despăgubiri.
Mai susține recurentul că, potrivit
art. 21 din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie formulată în termen de 6
luni, cu consecința pierderii dreptului de a solicita în justiție măsuri
reparatorii dacă nu se respectă termenul prevăzut de lege, iar, conform art. 22
din lege, actele doveditoare se depun în termen de 18 luni de la data intrării
în vigoare a legii.
Reclamanții aveau obligația să
depună notificarea până la data de 14 februarie 2002 și, pentru că legea
stabilește obligația depunerii notificării într-un anumit termen, cererea
reclamanților pentru restituirea apartamentelor nr. 2 și nr. 3, care nu au
făcut obiectul notificării nr. 159/2001, este inadmisibilă.
Analizând recursul, în limita
criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., se constată că nu este fondat.
Susținerile recurentului că
intimatul-contestator S.C. nu are calitate procesuală, pentru că nu a expediat
notificarea prin executorul judecătoresc în termenul legal și că pentru cele două
apartamente nu s-au cerut măsuri reparatorii printr-o notificare formulată în
condițiile Legii nr. 10/2001 nu sunt întemeiate.
Potrivit înscrisurilor depuse la
dosar, anterior preluării de către stat, întregul imobil care face obiectul
pricinii (terenul în suprafață de 480 mp, 2 apartamente și garajul), situat în
București, a fost proprietatea intimaților-reclamanți.
Inițial, imobilul a aparținut
intimatului
S.H.I. și
soției acestuia S.S., care a decedat. Moștenitori ai defunctei sunt
intimații-reclamanți și numita S.A.C.(fiica intimatului S.H.I. și sora
intimatului S.C.).
Intimatul-reclamant S.C. a dobândit
dreptul de proprietate asupra apartamentului nr.3, cumpărat de la sora sa
S.A.C., care îl cumpărase de la părinții săi, S.H.I. și S.S.
Potrivit art. 21 din Legea nr.
10/2001, persoana care urmărește restituirea în natură sau prin echivalent a
unui imobil preluat abuziv trebuie să notifice persoana juridică deținătoare a
bunului în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a legii, iar în prezenta
cauză, inițial, prin notificarea înregistrată la Primăria municipiului
București, la data de 23 mai 2001, sub nr. 7159, expediată prin executorul
judecătoresc, intimatul-reclamant S.H.I. a cerut să-i fie acordate măsuri
reparatorii pentru terenul în suprafață de 480 mp, situat în strada P. nr. 8 și
pentru garajul în suprafață de 35 mp, care a fost preluat și demolat o dată cu
locuința.
Înăuntrul termenului prevăzut de
art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 din legea, republicată), la data de 22
octombrie 2001, a fost înregistrată la Primăria municipiului București, la nr.
2561/C, o notificare formulată de ambii intimați-reclamanți, prin care au cerut
să li se acorde măsuri reparatorii și pentru apartamentele situate la etajele 1
și 2.
În această notificare există
mențiunea că cererea este o completare la notificarea formulată inițial.
Corect prin hotărârea atacată s-a
reținut că această cerere îndeplinește condițiile prevăzute de art. 21 din lege
și că Primăria municipiului București a fost legal investită de ambii
notificatori pentru întregul imobil, inclusiv apartamentele menționate în
cererea completatoare.
Notificarea care, conform art. 21
alin. (3) din lege (art. 22 din legea, republicată), se comunică prin
executorul judecătoresc, constituie modalitatea de exercitare de către persoana
îndreptățită a drepturilor recunoscute de lege și face dovada respectării
termenului stabilit pentru valorificarea dreptului la reparație în fața
oricărei autorități, persoane fizice sau juridice.
Prin lege nu este stabilită vreo
sancțiune pentru nerespectarea obligației de comunicare a notificării prin
executorul judecătoresc.
De aceea, neexpedierea notificării
din 22 octombrie 2001 prin executorul judecătoresc nu produce consecința
nerespectării termenului prevăzut de lege pentru formularea notificării, așa
cum susține recurentul.
Existând dovada certă că
intimații-reclamanți s-au adresat primăriei în termenul prevăzut de lege, în
raport cu această entitate, cererea produce toate efectele, iar tribunalul și
instanța de apel, față de refuzul de acordare a măsurilor reparatorii în
beneficiul intimatului-reclamant S.C. și de recunoaștere a dreptului
notificatorilor la măsuri reparatorii pentru apartamentele identificate în
această cerere, corect au stabilit dreptul acestora pentru cele două
apartamente.
Faptul că în Decretul de expropriere
nr. 152/1980 este trecută numai suprafața de 195 mp teren, nu limitează dreptul
foștilor proprietari la măsurile reparatorii, calculate pentru această
suprafață de teren.
Deoarece întreaga suprafață de teren
înscrisă în contractele de vânzare-cumpărare invocate de intimați a fost
preluată efectiv de stat, iar, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,
este abuzivă orice preluare, indiferent de modalitatea în care s-a realizat,
dreptul la despăgubiri există pentru întreaga suprafață de teren preluată în
fapt de stat, chiar dacă în actul de preluare a fost înscrisă o suprafață mai
mică.
În privința suprafețelor celor două
apartamente, expertul, analizând toate înscrisurile depuse la dosar, a stabilit
că apartamentul nr. 2 avea anterior preluării suprafața de 125,80 mp, iar
apartamentul nr. 3 avea suprafața de 116,66 mp.
Imobilul fiind preluat în întregime,
corect prin sentința tribunalului, păstrată prin decizia atacată, s-au avut în
vedere suprafețele stabilite de expert și nu cele înscrise în procesul verbal
de preluare.
Prin art. 36 din Legea nr. 18/1991
dreptul la constituire pentru suprafețele de teren trecute în proprietatea
statului în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974 a fost stabilit în favoarea
dobânditorilor construcției cumpărate, titulari la data intrării în vigoare a
legii ai dreptului de folosință pentru terenul aferent locuinței.
În prezenta cauză, însă, construcția
fiind preluată prin expropriere și demolată anterior anului 1991 când a intrat
în vigoare Legea nr. 18/1991, regimul juridic al terenului nu mai este cel
stabilit de art. 36 alin. (3) din această lege, așa cum susține recurentul, iar
dreptul reclamantului S.H.I., din proprietatea căruia s-a preluat terenul aferent
construcției, pretins prin notificarea formulată la data de 23 mai 2001, poate
fi analizat în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, așa cum s-a reținut
prin decizia atacată.
Neîntemeiată este și susținerea că
nu s-a avut în vedere faptul încasării despăgubirilor de către intimați.
Prin sentința tribunalului, păstrată
prin decizia atacată, recurentul-pârât nu a fost obligat la plata de
despăgubiri și nici nu a fost stabilit tipul de echivalent.
Primarul general al municipiului
București care, conform art. 21 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată,
emite dispoziția în cazul imobilelor deținute de unitățile
administrativ-teritoriale a fost obligat să emită o dispoziție pentru acordarea
de măsuri reparatorii prin echivalent, în beneficiul ambilor reclamanți și
pentru întregul imobil a cărui valoare a fost stabilită de expert.
Prin urmare, primarul general al
municipiului București, obligat să emită dispoziția pentru întregul imobil
evaluat de expert și în beneficiul ambilor intimați-reclamanți, urmează ca la
emiterea dispoziției să aibă în vedere prevederile Legii nr. 10/2001,
republicată, care sunt de imediată aplicare, inclusiv art. 11 alin. (7) din
lege.
Pentru considerentele expuse,
recursul declarat de pârât va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de pârâtul Municipiului București prin Primar General
împotriva deciziei civile nr. 670/A din 17 octombrie 2005 a Curții de Apel
București, secția a VII-a civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și
asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
15 iunie
2006.