ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5818/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5818/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin Sentința civilă

nr. 541 din 13 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus

respingerea contestației formulate de reclamanții P.F., C.P. (Fostă J.), P.L.,

F.V., P.T., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București prin

Primar general.

Pentru a se pronunța

astfel instanța a reținut următoarele:

Autorul comun al

contestatorilor, R.H., a dobândit în anul 1901, conform tranzacției

autentificate sub nr. 1898/1901 încheiată cu Ministerul Agriculturii,

Industriei, Comerțului și Domeniilor ulterior Sentinței nr. 439 din 7 noiembrie

1891 pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția a III - a civilă rămasă definitivă

prin respingerea opoziției și apelului (prin Sentința civilă nr. 257 din 7

iunie 1892 a aceluiași tribunal și respectiv Decizia civilă nr. 196 din 24

septembrie 1894 a Curții de Apel București) dreptul de proprietate asupra unui

teren aparținând statului și pe care se edificase construcția.

Acest teren era

situat potrivit sentinței nr. 439 din 1891, în București, suburbia Cărămidarii

de Sus, șoseaua Grozăvești, cu următoarele vecinătăți: Nord - șoseaua

Grozăvești pe o lungime de 14 m.; Sud - matca veche a Dâmboviței pe o lungime

de 14 m.; Est - proprietatea P.P. pe o lungime de 44 m.; Vest - proprietatea

T.R. pe o lungime de 43 m.

Prin expertiza

dispusă în cauză s-a reconstituit acest teren în suprafață de 608 m

2

identificat ca fiind lotul B, marcat cu culoare portocalie pe planul anexă A,

la completarea raportului de expertiză.

În cartea funciară a

orașului București de la nivelul anului 1943 figurează ca proprietari P.S.

(născută R.) cu parcela 9/1421, corespunzătoare adresei poștale Șoseaua Basarab

nr. 10a, în suprafață de 866 m

2

existând și o schiță din care reiese

că această parcelă se suprapunea parțial peste terenul ce a fost deținut de

R.H. în anul 1901, aspect relevat și prin completarea raportului de expertiză,

în anexa căruia parcela este evidențiată ca fiind lotul C.

În cuprinsul

procesului - verbal de carte funciară nr. 62006 din 30 ianuarie 1943, se face

mențiunea că dreptul de proprietate a fost dobândit de titulara P.S. prin

moștenire de la bunicul R.H., precum și de la unchiul, mătușa și frații ei

decedați.

La dosar a fost

depusă și o încheiere de asigurare dovezi, pronunțată la 22 iulie 1950 de

Judecătoria VIII Populară București în dosarul nr. 2258/1950, prin care s-a

luat act de declarațiile a doi martori, în sensul că de pe urma defunctului

R.H. a rămas unică moștenitoare nepoata P.S. iar ca bunuri succesorale o casă

și teren în Șoseaua Basarab nr. 8.

Din actele de stare

civilă depuse la dosar, precum și din certificatele de moștenitor nr. 1261 din

1 noiembrie 1983 și nr. 654 din 25 martie 1994 rezultă calitatea

contestatorilor de moștenitori ai numitei P.S.

Conform adresei nr.

1622 din 13 februarie 1996 emisă de Consiliul General al Municipiului București

- DAFI, imobilul din Str. Orhideelor nr. 8 (fost Șoseaua Basarab nr. 8,

potrivit istoricului de adresă poștală de la f. 20) a fost expropriat prin

Decizia nr. 188 din 8 august 1989, anexa 1, poziția 2/21, întocmindu-se

procesul verbal de preluare la 13 ianuarie 1989.

De asemenea, din Adresa

nr. 1523 din 1 octombrie 2007 emisă de SC O. SA și borderoul de plată rezultă

că pentru construcții și terenul de 478 m

2

contestatorilor li s-au

plătit despăgubiri, care au fost încasate de aceștia pe bază de semnătură și

fără obiecțiuni cu privire la cuantum.

Tribunalul a reținut

că prin Dispoziția nr. 1777 din 5 decembrie 1995 emisă de Primarul General al

Municipiului București ca urmare a Sentinței civile nr. 3229 din 26 aprilie

1994 a Judecătoriei sectorului 6 București pe care contestatorii au obținut-o

susținând neadevărat că nu li s-au plătit despăgubiri, s-a restituit în

proprietatea moștenitorilor lui P.S., C.P., P.T., P.F. și P.I. (decedat)

imobilul teren în suprafață de 478 m

2

situat în București, Șoseaua

Orhideelor nr. 8, sector 6, care și-au deschis și rol fiscal.

Ulterior adoptării

Legii nr. 10/2001, contestatorii au formulat și notificare, solicitând

restituirea în natură a unui teren în suprafață de 1614 m

2

situat în

București, Șoseaua Orhideelor nr. 8, sector 6 (incluzând cu rea - credință și

suprafața de 478 m

2

teren, deja restituită).

Prin Dispoziția nr.

8503 din 12 iulie 2007 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a

respins notificarea cu motivarea că notificatorii nu au făcut dovada dreptului

de proprietate al autorului lor pentru această suprafață.

Conform art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau, după caz, dispoziția motivată de

respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi

atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a

tribunalului, în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare

sau, după caz, al entității investite cu soluționarea notificării, în termen de

30 de zile de la comunicare.

În examinarea

temeiniciei și a legalității dispoziției, instanța verifică dacă instituția

emitentă a respectat procedura prevăzută de lege pentru emiterea ei și dacă, pe

fond, soluția se justifică în raport cu dovezile prezentate de notificatori cu

privire la calitatea lor de persoane îndreptățite și în raport cu dispozițiile

legale care reglementează procedura reparațiilor.

Astfel, pentru

restituirea în natură a unui imobil ce intră sub incidența Legii nr. 10/2001,

persoana care se pretinde îndreptățită la restituire trebuia să facă dovada

dreptului său de proprietate existent la momentul exproprierii (ori, după caz,

dovada dreptului de proprietate al autorului expropriat și dovada calității

sale de moștenitor al acestuia).

În speță,

contestatorii P.F., D. (C.) P., P.T. precum și autorul contestatorilor P.S.,

P.E., P.L., F.V. (P.I.) figurează în Decretul nr. 188 din 8 august 1989 anexa 1

poziția 2/21, ca proprietari expropriați, însă suprafața de 1614 m

2

menționată ca fiind proprietatea acestora în actul de expropriere este

contrazisă de actele de proprietate ale autorilor lor, pe baza cărora se

justific cu acest titlu, suprafața de 608 m

2

, în anul 1901 (conform

tranzacției), respectiv 866 m

2

în 1943 (conform cărții funciare) iar

în 1952 doar suprafața de 478 m

2

astfel cum a declarat numita P.S.

în vederea impunerii (conform istoricului de rol fiscal, f. 65 dosar) aspect

recunoscut implicit de contestatori care arată în conținutul prezentei

contestații, că diferența de teren până la 1614 m

2

(lotul C din

completarea raportului de expertiză) a fost ocupat în fapt, întrucât organele

administrative le-au cerut în anul 1975 să se „alinieze" la Șoseaua

Orhideelor.

Or, chiar dacă statul

i-a obligat să se alinieze în fapt, nu rezultă din nici un act că ar fi înțeles

să le constituie ori transmită proprietatea asupra diferenței de teren și nu se

punea nici problema unui schimb câtă vreme la data „alinierii" autoarea

contestatorilor nu deținea în proprietate diferența până la 1614 m

2

.

Mai mult, statul le-a

contestat dreptul de proprietate asupra unor suprafețe teren, stabilind că,

deși li s-a preluat suprafața de 1614 m

2

, li se cuvin despăgubiri

doar pentru suprafața de 478 m

2

.

Tot numai suprafața

de 478 m

2

teren (din ultima declarație dată de autoarea P.S.) a fost

trecută în certificatul de moștenitor nr. 1261 din 1 noiembrie 1983 emis de pe

urma acesteia, contestatorilor, ulterior „alinierii", nejustificându-se

deci susținerea lor, potrivit cu care s-ar fi trecut o suprafață de teren mai

mică, deoarece s-a făcut aplicarea Legii nr. 58/1974.

În aceste condiții,

invocarea de către contestatori a dispozițiilor art. 24 din H.G. nr. 250/2007

și, respectiv, Legea nr. 10/2001 este nefondată, întrucât numai în absența unor

probe contrare se poate da eficiență prezumției legale conform căreia existența

și întinderea dreptului de proprietate ar fi recunoscută în actul normativ de

preluare, iar persoana individualizată în decretul de expropriere ar deține

imobilul sub nume de proprietar.

Cum pentru suprafața

de 478 m

2

la care au făcut dovada că sunt îndreptățiți,

contestatorii dețin deja un titlu, pe baza căruia și-au deschis și rol fiscal,

tribunalul a reținut că dispoziția atacată este legală și temeinică în

consecință în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 a dispus

respingerea contestației.

Împrejurarea că

reclamanții contestatori nu au intrat încă în posesia terenului, nu justifică o

altă soluție, deoarece aceștia au la îndemână alte mijloace legale de a obține

acest rezultat și nu emiterea unui nou titlu pentru aceeași suprafață.

Prin Decizia civilă

nr. 50 din 21 ianuarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus

respingerea apelului formulat de apelanții - reclamanți P.F., C.P., F.V., P.E.,

P.L., P.S. și P.T. împotriva Sentinței civile nr. 541 din 13 aprilie 2009

pronunțată de Tribunalul București, ca nefondat.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut următoarele:

Dispozițiile art. 24

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 au fost aplicate corect de instanța de fond,

care a avut în vedere toate informațiile furnizate de actul normativ de

preluare abuzivă și de dosarul de restituire, în acord cu normele metodologice

de aplicare a acestor dispoziții legale.

Deși în actul de

preluare a terenului în discuție, respectiv Decizia civilă nr. 188/1989 este

menționată suprafața de 1614 m

2

teren, în mod corect s-a reținut

existența unor probe contrare în privința întinderii dreptului de proprietate

al autorilor apelanților.

Aceste probe contrare

sunt Adresa nr. 1523 din 1 octombrie 2007 emisă de S.C. O. SA în care se

precizează că s-au acordat despăgubiri pentru construcții și o suprafață de 478

m

2

, procesul - verbal de preluare a imobilului expropriat care

menționează suprafața de 478 m

2

avizată conform actelor de

proprietate, Dispoziția nr. 1777/1995 prin care se restituie terenul de 478 m

2

apelanților ca urmare a cererii formulate și a pronunțării Sentinței civile nr.

3229/1994 a Judecătoriei Sectorului 6 București (irevocabilă), Adresa nr. 018 -

7 -01567 din 6 februarie 2007 emisă de Primăria Sectorului 6 din care rezultă

că suprafața de 478 m

2

teren a fost înscrisă în evidențele fiscale

începând cu anul 1952 pe numele P.S., certificatul de moștenitor nr. 1261 din 1

noiembrie 1983 emis de Notariatul de Stat Sector 6 la decesul numitei P.S. în

care apar doar suprafața de 478 m

2

teren.

De altfel, dacă

suprafața reală a terenului în litigiu ar fi fost cea de 1614 m

2

,

trecută în actul de preluare, nimic nu i-ar fi oprit pe apelanți să revendice

în anul 1994 întreaga suprafață și nu doar suprafața de 478 m

2

,

pentru care dețin hotărâre judecătorească irevocabilă prin care Consiliul Local

București, Primăria Municipiului București și Primăria Sector 6 au fost

obligate a lăsa în deplină proprietate suprafața de 478 m

2

, conform

petitului acțiunii, fără ca apelanții să fi susținut că Statul Român le-ar fi

expropriat o suprafață de teren mai mare, respectiv 1614 m

2

.

În consecință s-a

reținut că reclamanții nu au făcut dovada dreptului de proprietate pentru

terenul în discuție (exclusiv suprafața de 478 m

2

aflată în

proprietatea lor) situație în care hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții P.F., C.P., P.S., P.E., P.L., F.V.,

P.T., criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică raportat la dispozițiile

art. 304 pct. 9 Cod procedură civila.

Instanța de apel prin

decizia recurată a reținut că legal nu s-a dat eficiență art. 24 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001, întrucât există probe contrare în privința întinderii

dreptului de proprietate: Adresa 1523 din 1 octombrie 2007 emisă de S.C O. SA;

procesul - verbal de preluare a imobilului expropriat; Dispoziția nr. 1777/1995

a Primăriei Municipiului București, Adresa nr. 018 - 7 - 01567/2007 emisă de

Primăria sector 6, certificatul de moștenitor nr. 1261/1983 emis de Notariatul

de Stat Sector 6.

Or, recurenții

stăpâneau în anul 1989 o suprafață de 1614 m

2

teren așa cum rezultă

din actele de preluare depuse la dosarul cauzei, fiind presupuși astfel în

temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 în absența unor probe contrare, că au

deținut imobilul sub nume de proprietar.

Or, instanța de apel

nu a dat eficiență acestei prezumții legale, considerând că există probe legale

prin care se demonstrează că suprafața de 1614 m

2

nu a fost

niciodată în proprietatea acestora, cu excepția suprafeței de 478 m

2

teren.

În acest sens,

instanța de apel a reținut că proba contrarie, altele decât cele reținute de

instanța de fond. Adresa nr. 1523 din 1 octombrie 2007 emisă de S.C O. SA, care

precizează că s-au acordat despăgubiri pentru construcții și a suprafeței de

478 m

2

teren, însă acesta reține că imobilul cu suprafață de 1614 m

2

teren a fost evaluat la suma de 35.293 lei, sumă care acoperea întreaga

suprafață de teren; procesul - verbal de preluare unde este menționată

suprafața de 478 m

2

teren, „acordată conform cu acte de proprietate.

Aceasta însă nu valorează probă contrare, deoarece nu a înlăturat prezumția că

o persoană poate deține teren fără a fi notat în cartea funciară. Dispoziția

nr. 1777/1995 a Primăriei Municipiului București prin care li s-a restituit

terenul în suprafață de 478 m

2

teren, în baza Sentinței civile nr.

3229/1994 a Judecătoriei Sectorului 6, însă acest act de dispoziție nu poate

constitui probă contrară din moment ce vizează exclusiv doar restituirea unei

părți din teren fără a avea vreo înrâurire asupra situației juridice a restului

terenului. Adresa nr. 018 - 7 - 01567/2007 emisă de Primăria Sectorului 6, din

care rezultă că suprafața de 478 m

2

a fost înscrisă în evidențele

fiscale începând cu anul 1952 pe numele P.S., însă adresa este contrazisă de

mențiunea din Adresa nr. 018 - 9 - 07070 din 12 august 2009 a aceleiași

instituții din care rezultă că în anul 1952 nu exista nicio declarație de

impunere depusă de P.S.. Certificatul de moștenitor nr. 1261/1983, în care

apare suprafața de 478 m

2

teren, însă au fost înlăturate

dispozițiile Legii nr. 58/1974.

Toate acestea nu

înlătură susținerea recurenților cu privire la stăpânirea întregii suprafețe de

teren și nu înlătură prezumția creată prin actul de preluare din anul 1989,

deoarece privesc numai statutul juridic al unei părți din terenul moștenire de

la autorul lor.

Instanțele trebuiau

să coroboreze procesul verbal de preluare cu actele emise de primărie, care fac

trimitere expresă la preluarea suprafeței de 1614 m

2

teren.

În consecință,

nelegal nu s-a dat eficiență prezumției legale prevăzută de art. 24 din Legea

nr. 10/2001.

Solicită admiterea

recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea apelului,

schimbarea în tot a sentinței apelate, în sensul admiterii acțiunii.

Motivează în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304

1

C. proc. civ., Legea nr.

10/2001, H.G. nr. 250/2007.

Examinând cererea de

recurs instanța reține următoarele:

Recurenții critică

decizia instanței de apel în privința aplicării dispozițiilor art. 24 din Legea

nr. 10/2001, în sensul că, prezumția legală privind existența și întinderea

dreptului de proprietate recunoscută în actul de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive ori s-a pus în executare măsura preluării

abuzive, nefiind răsturnată, dreptul acestora se circumscrie suprafeței de 1641

m

2

teren și nu de 478 m

2

cât a reținut instanța ca fiind

deja recunoscută.

A raționa astfel,

înseamnă de fapt a augmenta artificial întinderea dreptului supus măsurilor

reparatorii, fără a ține cont de întinderea dreptului primit cu titlu de

succesiune de la antecesorii săi, în condițiile în care nu s-a făcut dovada

dobândirii în proprietate a unor alte terenuri având întinderea de 1641 m

2

.

Or, faptul stăpânirii

unui teren, în limitele proclamate nu transformă posesia în proprietate, precum

nici inserarea în actul de executare a măsurii de preluare abuzivă a unei

suprafețe de teren mai mari decât cea efectivă aparținând expropriatului, nu

pot duce la reținerea existenței dreptului în întinderea pretinsă de recurenți.

Astfel, este limpede

că suprafața de teren în litigiu, a aparținut cu titlu de succesiune numitei

P.S., de pe urma lui R.H., dobândit de către acesta din urmă în baza

tranzacției autentificate sub nr. 1898/1901 care era situat (conform Sentinței

civile nr. 439/1891) în București, suburbia Cărămidarii de Sus, Șoseaua

Grozăvești, având ca vecini la Nord -Șoseaua Grozăvești, pe o lungime de 14 m.,

la Sud - matca veche a Dâmboviței pe o lungime de 14 m., la Est - proprietatea

P.P. pe o lungime de 44 m și la Vest - proprietatea T.P. pe o lungime de 43 m.,

identificată prin expertiza efectuată în cauză ca având suprafața de 608 m

2

,

adică lotul B așa cum figurează în anexa A la completarea raportului de

expertiză.

În aceste condiții,

simplul fapt că s-a preluat cu titlu de expropriere o suprafață mai mare de

teren decât cea efectiv circumscrisă dreptului de proprietate, precum și

posesia peste întinderea acestei suprafețe de teren cât constituia dreptul

expropriat, nu pot conduce la înlăturarea dovezii certe a întinderii dreptului

de proprietate preluat de stat, în absența probei contrare care constă în

dovada unei alte suprafețe de teren (întindere) care să fi aparținut persoanei

de la care provine succesiunea.

În consecință, proba

introducerii dreptului de proprietate supus măsurilor reparatorii a fost

dovedită prin însăși actele de proprietate care circumscriind vecinătățile i-au

determinat și întinderea, și nu poate fi răsturnată prin împrejurarea că

reclamanții au posedat mai mult teren decât cel la care erau îndreptățiți în

baza dreptului autorilor lor, ori prin împrejurarea că s-a expropriat suprafața

efectiv deținută și nu doar suprafața circumscrisă dreptului efectiv.

Prin urmare,

prezumția legală relativă fiind răsturnată, corect au reținut instanțele și

alte elemente de fapt ca prezumții simple, ajutătoare a raționamentului de

bază, referitoare la solicitarea și în judecățile anterioare doar a suprafeței

de teren recunoscute deja, ori a înscrierii în certificatul de moștenitor a

aceleiași suprafețe, sau a recunoașterii de către reclamanți a posesiei și nu a

proprietății asupra terenului în litigiu.

Tot astfel sunt

irelevante actele emise ulterior exproprierii, care au la bază suprafața de

1641 m

2

supuși măsurilor abuzive, deoarece ele confirmă ulterior o

situație existență la epoca exproprierii fără a se distinge cu forță probatorie

distinctă.

În consecință,

instanța reține că decizia recurată este temeinică și legală, iar recursul

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiat,

urmând a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții P.F., C.P., P.S., P.E., P.L., F.V.

și P.T. împotriva Deciziei civile nr. 50 A din 21 ianuarie 2010 a Curții de

Apel București, secția a IV - a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 noiembrie 2010.

Procesat de GGC - DG