ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9814/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul București, contestatorii C.A. și C.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București – prin Primarul General, anularea dispoziției nr. 7435 din 12 februarie 2007, și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv prin compensare cu un alt teren învecinat, în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru suprafața de 30 mp teren expropriată, situată în Municipiul București.

În motivarea cererii, contestatorii au precizat că suprafața de 180 mp teren și construcțiile aferente, au fost dobândite de ei în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1238 din 20 ianuarie 1959, dar prin Decretul Consiliului de Stat nr. 836/1969 s-a trecut în proprietatea statului, prin expropriere, suprafața de 30 mp Se mai învederează că prin dispoziția atacată, li s-a respins notificarea intentată în baza Legii nr. 10/2001, pentru restituirea în natură a terenului, pe considerentul că acesta este afectat de elemente de sistematizare, respectiv trotuar și s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sens în care dispoziția urma să se comunice Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin sentința civilă nr. 1853 din 10 decembrie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația ca neîntemeiată. Instanța a reținut că reclamanții au dobândit în 1959 cota indiviză de 180 mp teren în Municipiul București, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 20 ianuarie 1959, cealaltă cotă indiviză de 180 mp revenind numitelor D.M. și D.S.; din suprafața de 180 mp s-a expropriat suprafața de 30 mp teren în baza Decretului nr. 836/1969, în anul 1976 contestatorii au donat imobilul către stat, dar construcția nu a fost demolată, așa încât au continuat să plătească impozit; în 1992 aceștia au vândut suprafața de 20 mp din totalul de 180 mp teren, iar în 1994 și 1998 au cumpărat două suprafețe de teren învecinate, de 20 mp și 17 mp.

Ulterior, prin dispoziția nr. 17434/2007 a Primarului Municipiului București, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 139 mp teren, reținându-se că diferența de 41 mp este afectată de detalii de sistematizare. Această dispoziție a fost contestată, dar nu a fost soluționată. Prin dispoziția nr. 7435 din 12 februarie 2007 ce face obiectul prezentei contestații, s-a respins cererea de restituire în natură a diferenței de 41 mp teren iar suprafața de 30 mp pe care contestatorii au solicitat-o în compensare constituie parte proprietate particulară a numitei C.S., restul aparținând domeniului public – apreciindu-se netemeinicia contestației.

Împotriva sentinței au declarat apel contestatorii ce au considerat că aceasta este nelegală, deoarece nu s-ar fi avut în vedere că ei stăpânesc suprafața de 30 mp iar instanța a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 1 alin. (2) și (3) și art. 26 din Legea nr. 10/2001; instanța nu a făcut aplicarea prevederilor stabilite în jurisprudența internațională – ce impun acordarea unei satisfacții echitabile, proprietarilor deposedați și nu acordarea unor drepturi iluzorii. Prin decizia civilă nr. 343 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul contestator, împotriva deciziei civile nr. 1853 din 10 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București.

Instanța de apel a considerat că în mod just instanța de fond ar fi reținut că imobilul teren și construcție a făcut mai întâi obiectul Decretului Consiliului de Stat nr. 136 din 10 decembrie 1969, pentru suprafața de 30 mp teren extravilan, iar ulterior, ofertei de donație aprobată prin decizia CPMB nr. 187 din 17 februarie 1976, pentru restul imobilului. Prin dispoziția nr. 7434 din 12 februarie 2007 Primarul General al Municipiului București a dispus restituirea în natură către contestator a suprafeței de 139 mp teren aferent construcției, reținând că diferența de 41 mp teren este afectată de elemente de sistematizare.

Instanța a constatat că din raportul de expertiză extrajudiciară și din planul de situație, a rezultat că în prezent contestatorii dețin suprafața de 205,88 mp teren împrejmuit, din care o parte este proprietatea numitei C.S., fostă D. În faza procesuală a apelului, contestatorii au refuzat să suporte cheltuielile pentru administrarea unei probe cu o expertiză judiciară, precizând că terenul de 11 mp se află în posesia lor, nefiind ocupați de construcții. Curtea de Apel a considerat că în mod corect s-a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, iar din probele aflate la dosarul cauzei a rezultat că reclamanții au o pretenție determinată de acordarea de teren în echivalent, respectiv parte din terenul proprietatea altui vecin, concluzionând că nu se pot recunoaște drepturi în favoarea unei persoane prin încălcarea dreptului unei alte persoane și în lipsa unui proces contradictoriu față de acesta.

Împotriva deciziei au declarat recurs contestatorii reclamanți care au criticat-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru următoarele motive de nelegalitate: Instanța de apel și cea de fond greșit au considerat că ei au solicitat acordarea de teren în echivalent din proprietatea unui alt vecin, impunându-se a fi solicitate lămuriri privind situația juridică a imobilului obținut de numita C.S. Se susține că ei au solicitat compensarea terenului preluat în mod abuziv cu alt teren liber, în conformitate cu art. 26 din Legea nr. 10/2001, teren identificat prin suplimentul la raportul de expertiză aflat la filele 41 – 44, teren în suprafață de 11,32 mp pe care ei îl stăpânesc, fiind liber.

Ultima critică vizează greșita aplicare a pct. 26 din Legea nr. 10/2001 și a prevederilor art. 26.1 din Normele de Aplicare a Legii nr. 10/2001, de către instanță, ca de altfel și ignorarea practicii C.E.D.O. În finalul motivelor de recurs se consideră că s-au produs dovezi că terenul solicitat este liber, pentru suprafața de 150 mp din care 139 mp pentru care posedă acte în temeiul Legii nr. 10/2001 și pentru suprafața de 11,32 mp pentru care solicită prin prezenta contestație, restituirea în natură. Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Instanțele de judecată au interpretat și aplicat în mod just dispozițiile legale incidente, respectiv art. 1 alin. (2) și art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Din analiza cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanții C.A. și C.F. au solicitat anularea dispoziției nr. 7435 din 12 februarie 2007 și obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, respectiv prin compensarea cu un alt teren, în condițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru suprafața de 30 mp teren expropriat. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, care vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Aceeași reglementare, pentru situația în care restituirea în natură nu este posibilă, este conținută de art. 26 din Legea nr. 10/2001, care stabilește, în principal, ca măsură reparatorie, compensarea cu alte bunuri și dacă măsura compensării nu este posibilă, sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită, acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale. În speță, raportat la situația juridică a imobilului teren de 31 mp – imposibil de restituit în natură, instanțele au stabilit corect că dispoziția art. 7435 din 12 februarie 2007 emisă de pârâtul Municipiul București este legală. De altfel, prin dispoziția nr. 17434 din 2007 emisă de același pârât, s-a dispus restituirea în natură a suprafeței de 139 mp teren, reținându-se că diferența de 41 mp este afectată de detalii de sistematizare.

Situația de fapt a fost apreciată de instanță raportat la înscrisurile depuse la dosar și la raportul de expertiză tehnică extrajudiciară și planul de situație depus, deoarece apelanții au refuzat să suporte cheltuielile ocazionate cu administrarea probei cu expertiză tehnică de identificarea terenului litigios. Instanțele de judecată au făcut o justă interpretare și aplicare a prevederilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, ca și a prevederilor art. 26.1 din Normele de Aplicare a Legii nr. 10/2001 și nu a fost încălcată practica Curții Europene a Drepturilor Omului.

Susținerea recurenților în sensul că se impunea ca măsură de reparații compensarea cu alt teren, învecinat nu poate fi primită: identificarea acestor bunuri, aprecierea asupra caracterului lor disponibil, inclusiv posibilitatea dezafectării unor bunuri proprietate publică și trecerea lor în proprietatea privată a statului sunt în competența instituției învestite cu soluționarea notificării, entitate ce nu a identificat astfel de bunuri pe care să le acorde în compensare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat în baza art. 312 C. proc. civ. cu consecința menținerii deciziei civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.A. și C.F. împotriva deciziei nr. 343 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2009 .