ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10034/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta F.C.R. a chemat în judecată Municipiul București, prin Primarul general, solicitând obligarea lui să emită o dispoziție de restituire în echivalent sub formă de despăgubire bănească la nivelul ce se va stabili printr-o expertiză tehnică, cu privire la imobilul situat în București, compus din 300 mp teren și construcția aferentă. Reclamanta a arătat, în motivarea cererii, că imobilul a fost dobândit de tatăl său F.I., prin Ordonanța de adjudecare nr. 102 din 3 mai 1940 și a fost naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950, deși ambii părinți se încadrau în dispozițiile art. II ale acestuia, fiind farmaciști.

S-a mai arătat că la 29 ianuarie 2003 reclamanta a depus notificare privind imobilul, dar nu a fost soluționată nici în prezent. Prin sentința civilă nr. 190 din 9 februarie 2006, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea și a obligat pârâtul să emită dispoziție motivată care să reprezinte răspuns la notificarea nr. 1118 din 21 martie 2001, conform dispozițiilor prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001. Pentru a da această sentință tribunalul a reținut că reclamanta a notificat pârâta solicitând măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobil. S-a arătat că unitatea deținătoare trebuia să se pronunțe în termen 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare conform art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Instanța de fond a mai reținut că termenul de 60 de zile se poate proroga doar cu acordul expres ori tacit al persoanei îndreptățite dacă i se comunică de către unitatea deținătoare în intervalul de 60 de zile că documentația depusă este insuficientă. Pârâtul a declarat apel împotriva acestei sentințe. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 368/A din 12 iunie 2006, a respins apelul ca nefondat, păstrând soluția instanței de fond. Pârâtul a declarat recurs împotriva acestei decizii, invocând, ca și în apel, excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, considerând că față de obiectul acțiunii, obligația de a face, judecătoria este competentă să judece cauza.

De asemenea, s-a susținut, în esență, că dispozițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 au fost greșit interpretate, pentru că termenul de 60 de zile începe să curgă din momentul depunerii actelor însoțitoare notificării, în cazul în care acestea nu fuseseră depuse odată cu notificarea. S-a făcut cu referire la dispozițiile pct. 23.1 din H.G. nr. 498/2003, din care rezultă că persoana îndreptățită trebuie să precizeze că nu mai deține alte probe, iar conform art. 28.1 din aceleași norme, pronunțarea asupra notificării este condiționată de existența unei declarații exprese că nu mai are alte dovezi de prezentat.

Pârâtul a susținut că reclamanta nu a arătat care este data depunerii ultimului înscris și nici nu a făcut dovada existenței declarației exprese, astfel că obligația de a emite dispoziție de restituire este prematură, iar pârâtul nu are nici o culpă în nesoluționarea notificării și termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare. Recursul este nefondat. Instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală statuând că în ceea ce privește soluționarea cererilor întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, tribunalul are plenitudine de competență. Astfel, în speță, competența de soluționare a cauzei revine tribunalului și nu judecătoriei, deoarece numai această instanță se poate pronunța în problema respectării procedurii administrative de restituire prevăzută în Legea nr. 10/2001.

Referitor la fondul cauzei, curtea de apel a reținut în mod corect că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de recomandare, ci un termen imperativ până la care unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe. Curtea de apel a constatat în mod judicios că dispozițiile Normelor Metodologice de la pct. 23.1 alin. (4) stipulează expres că termenul pentru îndeplinirea obligației de a răspunde notificării se poate proroga numai cu acordul expres sau tacit al persoanei îndreptățite, dacă unitatea deținătoare comunică celeilalte părți, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentele depuse sunt insuficiente.

Dar, pentru a avea beneficiul acestei prorogări, este necesar ca unitatea deținătoare să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate, caz în care termenul curte de la depunerea actelor solicitate sau de la data comunicării răspunsului. De altfel, recurentul interpretează greșit prevederile art. 28.1 din Normele Metodologice, deoarece prima teză a acestui text arată în ce condiții se poate proroga termenul (existența unei corespondențe scrise prin care se solicită actele doveditoare și se invită la negocierea prevăzută la alin. (1) al art. 28 din lege, corespondență prin care chiar persoana solicitantă cere prorogarea termenului pentru a procura și depune anumite acte), iar cea de a doua teză a textului citat prevede posibilitatea soluționării notificării în 60 de zile, doar dacă persoana îndreptățită declară expres că nu mai are alte dovezi.

Aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță, pentru că pârâtul nu face parte din categoria organelor prevăzute la art. 27 alin. (1), între părți neexistând o negociere propriu-zisă. Pârâtul nu a dovedit până la data sesizării instanței, 16 august 2005, că s-ar fi purtat o corespondență din care să rezulte lipsa documentelor necesare soluționării notificării, iar adresa nr. 3921 din 31 ianuarie 2006 nu face dovada că s-ar fi solicitat reclamantei actele menționate anterior datei de 9 februarie 2006. Criticile exprimate fiind neîntemeiate, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 368/A din 12 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2006 .