ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4237/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 1 februarie 2007, reclamanta N.I. a chemat, în judecată pe pârâții Municipiul București și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând: - să se rețină că refuzul primului pârât, de a-i soluționa notificarea privitoare la imobilul situat în București, sector 3, constituie o soluție negativă pe care o contestă; - stabilirea, pe calea unei expertize prețuitoare, a măsurilor reparatorii ce i se cuvin pentru imobilul menționat, preluat abuziv de stat; - obligarea ultimei pârâte la emiterea deciziei ce cuprinde titlul de despăgubire, la nivelul sumei stabilite prin expertiză, precum și la daune cominatorii de 500 lei/zi de întârziere, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii.

In motivarea cererii, întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 247/2005, reclamanta a susținut că: - imobilul menționat, compus din teren de 400 mp și o clădire cu suprafața la sol de 200 mp, a aparținut defuncților I.C. și C.I., părinții săi, de la care a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950; - până la data sesizării instanței, pârâtul Municipiul București nu i-a soluționat notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, care i-a fost trimisă de Prefectura Municipiului București la 12 august 2002, depășind astfel considerabil termenul prevăzut de art. 23 al aceluiași act normativ, - potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, în asemenea situații poziția entității notificate este asimilată unui răspuns negativ, supus controlului judecătoresc, iar instanțele au posibilitatea de a soluționa pe fond notificarea persoanei îndreptățite.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 625 din 27 aprilie 2007, a admis în parte acțiunea și l-a obligat pe pârâtul Municipiul București să emită o dispoziție ca răspuns la notificarea reclamantei. Totodată, tribunalul a respins capetele de cerere privitoare la stabilirea întinderii măsurilor reparatorii (ca inadmisibil) și obligarea pârâtei Comisia Centrală la emiterea unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire (ca prematur) și la plata daunelor cominatorii (ca neîntemeiat).

S-a reținut că: - pârâtul Municipiul București nu a soluționat în termenul prevăzut de art. 23-24 din Legea nr. 10/2001 notificarea formulată de reclamantă cu privire la un imobil preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950, care i-a fost trimisă de Prefectura Municipiului București la 12 august 2002; - odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, instanțele au posibilitatea de a constata dreptul la măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor, dar nu și întinderea acestora; - pârâta Comisia Centrală nu a fost încă sesizată cu stabilirea despăgubirilor, astfel că nu poate fi obligată la emiterea unei decizii cuprinzând titlul de despăgubire; - pe cale de consecință, pârâta Comisia Centrală nu poate fi obligată nici la plata daunelor cominatorii, în acest sens fiind și dispozițiile art. 580 alin. (5) C. proc.

civ. Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 91 din 12 mai 2009, a admis apelul declarat de reclamantă, a desființat parțial sentința, cu trimiterea cauzei la instanța de fond, pentru rejudecarea capătului de cerere privitor la soluționarea notificării și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

S-a reținut că: - respingerea capetelor de cerere privitoare la stabilirea întinderii măsurilor reparatorii și obligarea Comisiei Centrale la emiterea deciziei cuprinzând titlul de despăgubire este conformă prevederilor cuprinse în art. 1 alin. (1), art. 16 și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005; - reclamanta a precizat că înțelege să formuleze contestație - împotriva refuzului unității deținătoare de a-i răspunde la notificare; - în asemenea situații, potrivit deciziei nr. XX din 19 martie 2007, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție conform art. 329 C. proc. civ., refuzul nejustificat al unității deținătoare este supus controlului judecătoresc, iar instanțele au posibilitatea de a analiza fondul pretenției cererii de restituire în natura; - prima instanță a schimbat însă obiectul cererii, calificând-o drept „obligație de a face" și, pe cale de consecință, nu s-a pronunțat pe fondul contestației deduse judecății.

Reclamanta a declarat recurs, solicitând ca instanța de rejudecare să-i soluționeze pe fond notificarea și să omologheze cele două expertize efectuate în cauză cu privire la valoarea de piață a imobilului, pronunțând astfel o hotărâre care poate deveni „titlu", și nu doar o hotărâre în „obligația de a face". In motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 6, 8-9 C. proc. civ. , reclamanta a susținut că instanța de apel a făcut aceeași greșeală ca și prima instanță deoarece, în loc să dispună rejudecarea întregii acțiuni, a trimis cauza instanței de fond doar pentru rejudecarea primului capăt de cerere. Criticile recurentei, care se încadrează exclusiv în ipoteza prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., sunt nefondate.

Astfel: - în materia imobilelor preluate abuziv de stat, Legea nr. 10/2001 și Titlul VII al Legii nr. 247/2005 instituie proceduri administrative pentru soluționarea notificărilor persoanelor îndreptățite și, respectiv, stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii în echivalent sub forma despăgubirilor și emiterea titlului de despăgubire; - totodată, potrivit acelorași acte normative, soluțiile entităților administrative sunt supuse controlului judecătoresc; - pe de altă parte, jurisprudența asimilează nesoluționarea notificării în termenul prevăzut de lege unui răspuns negativ, supus aceluiași control judiciar și consideră că în asemenea situații instanțele judecătorești trebuie să examineze pe fond cererea persoanelor îndreptățite; - acest raționament jurisprudențial nu este însă operant în speță pentru că entitatea administrativă desemnată prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu a fost încă sesizată conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001; - or, nefiind vorba despre vreun refuz nejustificat de îndeplinirea a îndatoririlor prevăzute de lege, instanța de judecată nu poate stabili direct cuantumul despăgubirilor, substituindu-se astfel entității administrative special constituite în acest sens și nici să oblige Comisia Centrală să emită decizia ce reprezintă titlul de despăgubiri.

In consecință, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta N.I. împotriva deciziei 91 A din 12 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IX- a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iulie 2010.