ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1888/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 292 din 18 februarie 2010, Judecătoria Mizil a respins acțiunea precizată formulată de reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâții V.M. și T.V., având ca obiect obligarea celor doi pârâți la restituirea în natură a recoltei de pe suprafața de 0,52 hectare, începând cu anul 2004 și până în prezent. Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria Mizil a reținut că, în pofida stăruinței instanței de a se realiza expertizele tehnice în specialitatea topografie și agricultură, pentru a se determina eventuala cotropire a terenului în litigiu și recolta aferentă sau contravaloarea acesteia, reclamanta I.A. nu a înțeles să achite onorariile experților, situație față de care, la termenul de la data de 18 februarie 2010, instanța a decăzut-o pe reclamantă din aceste probe.

Pe cale de consecință, în absența unei constatări de specialitate, instanța a apreciat că nici cantitatea recoltei pe care reclamanta I.A. pretinde că nu a putut-o culege începând cu anul 2005 și nici contravaloarea acesteia din ultimi 3 ani anteriori formulării acțiuni de față, nu poate fi determinată. Prin decizia civilă nr. 380 din 16 iunie 2010, Tribunalul Prahova, a admis excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței mai sus menționate, invocată de instanță din oficiu, și a anulat apelul, ca netimbrat, reținând că, deși s-a pus în vedere reclamantei obligația de a achita o taxa judiciara de timbru în suma de 46 RON și timbru judiciar de 1,50 RON, stabilite conform legii, aceasta a achitat o taxă de timbru, în cuantum de 4,80 lei, și timbru judiciar, în valoare de 1,50 RON.

Prin decizia nr. 788 din 13 octombrie 2010 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul formulat de reclamanta I.A. împotriva acestei hotărâri, pe care casat-o, trimițând cauza la Tribunalul Prahova, ca instanță de recurs, în soluționarea cererii. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut, referitor la cuantumul taxei de timbru corespunzător cererii formulate, că reclamanta s-a conformat dispozițiilor instanței printr-o apreciere provizorie a acesteia, urmând ca după efectuarea expertizei în funcție de valoarea recoltei, să se efectueze un timbraj corespunzător. Având în vedere precizarea reclamantei existentă la dosarul de fond, în sensul că valoarea recoltei pe patru ani este de cca.

1.000 RON, dar și susținerile acesteia de la data soluționării cauzei, în sensul că valoarea recoltei pe patru ani este de 500-600 RON, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 304 pct. 1 din același Cod, Curtea de Apel Ploiești a admis recursul, a casat decizia pronunțată de Tribunalul Prahova și a trimis cauza la aceeași instanță spre competenta soluționare, ca instanță de recurs, dat fiind faptul că în raport de dispozițiile art 282 1 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac a hotărârii primei instanțe este recursul și nu apelul, cum greșit a apreciat Tribunalul Prahova.

Prin decizia civilă nr. 526 din 6 aprilie 2011, Tribunalul Prahova a respins recursul, ca nefondat, reținând că, pentru determinarea valorii recoltei, era neecsară părerea unui specialist, iar reclamanta, deși i-a fost încuviințată proba cu expertiza tehnică specialitatea agricultură, nu a înțeles să achite onorariul stabilit de instanță, astfel că în mod corect s-a procedat la decăderea din proba încuviințată în condițiile în care s-au acordat mai multe termene în acest sens. Prin decizia civilă nr. 3206 din 3 octombrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii sus citate, reținând că decizia atacată este o hotărâre irevocabilă, dată de un complet de recurs, împotriva căreia nu se mai poate exercita o asemenea cale de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.A., arătând că instanța de fond, prin nerespectarea procedurilor procesuale, a încălcat art. 19, art. 20, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5), (6), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (1), (2), art. 11, art. 12 alin. (1), (2), art. 5 alin. (1), (2), art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., soluționând cauza cu superficialitate și rea-credință, pronunțând o hotărâre prin care nu a analizat fondul și nu a justificat soluția adoptată. Recurenta-reclamantă mai arată că hotărârea recurată încalcă dispozițiile art. 477 alin. (1), (2), (3), (4) C. proc.

civ., că pe parcursul judecării cauzei, în diferite stadii procesuale, s-au invocat excepții nejustificate și s-au încălcat conflicte de competențe, sens în care se impune constatarea, ca fiind lipsite de temei legal, atât a deciziei atacată cu recurs, cât și a sentinței nr. 292 pronunțată în Dosar nr. 110/219/2009 de către Judecătoria Mizil, decizia nr. 380/2010 a Tribunalului Prahova, decizia nr. 526/2011. De asemenea, în cauză nu este aplicabil art. 723 C. proc. civ., proprietatea fiind dovedită prin titlul de proprietate din 2002, iar taxa de timbru nu a fost corect calculată. Recursul este inadmisibil, pentru argumentele ce succed: Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final, remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces. Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

„hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt supuse recursului", iar potrivit art, 377 alin. (2) pct. 4 din același Cod „sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii". Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Față de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. În speță, decizia civilă nr. 3206 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești împotriva căreia reclamanta I.A. a declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a constatat inadmisibil recursul formulat de aceeași reclamantă împotriva deciziei civile nr. 526 din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Prahova, ca instanță de recurs, ambele hotărâri în discuție fiind irevocabile și, deci, nesusceptibile de o asemenea cale de atac. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta I.A. împotriva deciziei nr. 3206 din 3 octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2013 .