ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1888/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 292 din 18 februarie 2010, Judecătoria Mizil

a respins acțiunea precizată formulată

de reclamanta I.A. în contradictoriu cu pârâții V.M. și T.V., având ca obiect

obligarea celor doi pârâți la restituirea în natură a recoltei de pe suprafața

de 0,52 hectare, începând cu anul 2004 și până în prezent.

Pentru a se pronunța astfel,

Judecătoria Mizil a reținut că, în pofida stăruinței instanței de a se realiza

expertizele tehnice în specialitatea topografie și agricultură, pentru a se

determina eventuala cotropire a terenului în litigiu și recolta aferentă sau

contravaloarea acesteia, reclamanta I.A. nu a înțeles să achite onorariile

experților, situație față de care, la termenul de la data de 18 februarie 2010,

instanța a decăzut-o pe reclamantă din aceste probe. Pe cale de consecință, în

absența unei constatări de specialitate, instanța a apreciat că nici cantitatea

recoltei pe care reclamanta I.A. pretinde că nu a putut-o culege începând cu

anul 2005 și nici contravaloarea acesteia din ultimi 3 ani anteriori formulării

acțiuni de față, nu poate fi determinată.

Prin decizia civilă nr. 380 din 16

iunie 2010, Tribunalul Prahova,

a

admis excepția insuficientei timbrări a apelului declarat de reclamantă

împotriva sentinței mai sus menționate, invocată de instanță din oficiu, și a

anulat apelul, ca netimbrat, reținând că, deși s-a pus în vedere reclamantei

obligația de a achita o taxa judiciara de timbru în suma de 46 RON și timbru

judiciar de 1,50 RON, stabilite conform legii, aceasta a achitat o taxă de

timbru, în cuantum de 4,80 lei, și timbru judiciar, în valoare de 1,50 RON.

Prin decizia nr. 788 din 13 octombrie

2010 Curtea de Apel Ploiești

a

admis recursul formulat de reclamanta I.A. împotriva acestei hotărâri, pe care

casat-o, trimițând cauza la Tribunalul Prahova, ca instanță de recurs, în

soluționarea cererii.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de

Apel Ploiești a reținut, referitor la cuantumul taxei de timbru corespunzător

cererii formulate, că reclamanta s-a conformat dispozițiilor instanței printr-o

apreciere provizorie a acesteia, urmând ca după efectuarea expertizei în

funcție de valoarea recoltei, să se efectueze un timbraj corespunzător.

Având în vedere precizarea reclamantei

existentă la dosarul de fond, în sensul că valoarea recoltei pe patru ani este

de cca. 1.000 RON, dar și susținerile acesteia de la data soluționării cauzei,

în sensul că valoarea recoltei pe patru ani este de 500-600 RON, în

conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la

dispozițiile art. 304 pct. 1 din același Cod, Curtea de Apel Ploiești a admis

recursul, a casat decizia pronunțată de Tribunalul Prahova și a trimis cauza la

aceeași instanță spre competenta soluționare, ca instanță de recurs, dat fiind

faptul că în raport de dispozițiile art 282

1

alin. (1) C. proc. civ.,

calea de atac a hotărârii primei instanțe este recursul și nu apelul, cum

greșit a apreciat Tribunalul Prahova.

Prin decizia civilă nr. 526 din 6

aprilie 2011, Tribunalul Prahova

a

respins recursul, ca nefondat, reținând că, pentru determinarea valorii

recoltei, era neecsară părerea unui specialist, iar reclamanta, deși i-a fost

încuviințată proba cu expertiza tehnică specialitatea agricultură, nu a înțeles

să achite onorariul stabilit de instanță, astfel că în mod corect s-a procedat

la decăderea din proba încuviințată în condițiile în care s-au acordat mai

multe termene în acest sens.

Prin decizia civilă nr. 3206 din 3

octombrie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă,

a respins, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamantă împotriva hotărârii sus citate, reținând că decizia

atacată este o hotărâre irevocabilă, dată de un complet de recurs, împotriva

căreia nu se mai poate exercita o asemenea cale de atac.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta I.A.,

arătând

că instanța de fond, prin nerespectarea procedurilor procesuale, a încălcat

art. 19, art. 20, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5), (6), art. 7 alin. (2), art.

8, art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (1), (2), art. 11, art. 12 alin. (1), (2),

art. 5 alin. (1), (2), art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., soluționând cauza cu

superficialitate și rea-credință, pronunțând o hotărâre prin care nu a analizat

fondul și nu a justificat soluția adoptată.

Recurenta-reclamantă mai arată că

hotărârea recurată încalcă dispozițiile art. 477 alin. (1), (2), (3), (4) C.

proc. civ., că pe parcursul judecării cauzei, în diferite stadii procesuale,

s-au invocat excepții nejustificate și s-au încălcat conflicte de competențe,

sens în care se impune constatarea, ca fiind lipsite de temei legal, atât a

deciziei atacată cu recurs, cât și a sentinței nr. 292 pronunțată în Dosar nr.

110/219/2009 de către Judecătoria Mizil, decizia nr. 380/2010 a Tribunalului

Prahova, decizia nr. 526/2011.

De asemenea, în cauză nu este

aplicabil art. 723 C. proc. civ., proprietatea fiind dovedită prin titlul de

proprietate din 2002, iar taxa de timbru nu a fost corect calculată.

Recursul este inadmisibil, pentru

argumentele ce succed:

Căile de atac reprezintă mijloace sau

remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita

verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor judecătorești și, în final,

remedierea erorilor săvârșite, constituind astfel pentru părți o garanție a

respectării drepturilor lor fundamentale.

Rezultă că împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul

general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit,

judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de

atac, nedevolutivă și nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în

cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul

conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc.

civ. „hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicționale sunt

supuse recursului", iar potrivit art, 377 alin. (2) pct. 4 din același Cod

„sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea

s-a soluționat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale

anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile

definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile

altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege.

Față de aceste dispoziții, recursul

declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs este

inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi supusă

acestei căi de atac.

O asemenea concluzie derivă din regula

unicității dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este

unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai

multe ori în aceeași cale de atac.

În speță, decizia civilă nr. 3206 din 3

octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești împotriva căreia reclamanta I.A. a

declarat prezenta cale de atac, reprezintă o decizie prin care s-a constatat

inadmisibil recursul formulat de aceeași reclamantă împotriva deciziei civile

nr. 526 din 6 aprilie 2011 a Tribunalului Prahova, ca instanță de recurs,

ambele hotărâri în discuție fiind irevocabile și, deci, nesusceptibile de o

asemenea cale de atac.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de reclamanta I.A. împotriva deciziei nr. 3206 din 3 octombrie 2012 a

Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

3 aprilie

2013

.