ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 558/2013

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1666 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, în dosarul nr. 22853.01/3/2007 a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC O.M.V. P. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 808 lei cu titlu de despăgubiri, au fost compensate în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1957 din 12 martie 1998 de Notarul public C.Ș.A.

reclamanta SC E.C. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra următoarelor suprafețe de teren: 600 m.p. în intravilanul sectorului 3 București, Șos. Mihai Bravu, tarla 137/1, parcela 478/11, având următorii vecini: la Nord M.G.I., la Est - Fabrica de cosmetice M., la Sud - moștenitorii lui G.I., la Vest – R.; 1.000 m.p. situat în intravilanul sectorului 3, Șos. Mihai Bravu, tarla 137/1, parcela 478/13, având următorii vecini: la Nord - moștenitorii lui G.I., la Est - Fabrica de Cosmetice M., la Sud – B.V., iar la Vest – R.A.D.E.T. și 900 m.p. situat în intravilanul sectorului 3, Șos. Mihai Bravu, tarla 137/1, parcela 476/12, având următorii vecini: la Nord - moștenitorii lui G.I., la Est - Fabrica de Cosmetice M., la Sud – M.M., iar la Vest – R.A.D.E.T.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, la data de 21 iulie 2004 sub nr. 9305/2004, reclamanta SC E.C. SA a solicitat în contradictoriu cu pârâții SC B.G. SA, S.N.P. P. și Z.M.M. stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietatea reclamantei de cele ale pârâtelor, obligarea pârâților la respectarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului pe care eventual îl deține pe nedrept, înscrierea litigiului în Cartea funciară. Prin sentința comercială nr. 11712 din 15 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a Vl-a comercială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 13929/301/2004 la data de 12 noiembrie 2004. Prin sentința civilă nr. 1390 din 10 februarie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost obligată pârâta S.N.P.

P. SA să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 243,06 m.p. situat în Str. Mihai Bravu, colț cu Str. Răcari nr. 3, sector 3, București, astfel cum acesta este identificat în raportul de expertiză, planul de situație anexa 2, prin punctele de frângere 44, 47, 48, 46, 26 și 27. Prin aceeași sentință s-a dispus grănițuirea între terenul proprietatea reclamantei și terenul proprietatea pârâtei S.N.P. P. prin trasarea liniei de grănițuire prin punctele 47 și 48, astfel cum acestea sunt identificate în anexa 2 din raportul de expertiză. În cursul soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 13929/301/2004, respectiv la data de 05 octombrie 2004, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1717 din 05 octombrie 2004 de B.N.P.

C.A.B., reclamanta a vândut numitului B.C.C. toate cele trei suprafețe ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1957 din 13 martie 1998 de B.N.P. A.Ș.C. La rândul său, B.C.C. a înstrăinat către SC T.I. SRL cele trei suprafețe de teren prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1747 din 08 octombrie 2004 de B.N.P. C.A.B., iar prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 346 din 27 februarie 2008 de B.N.P. L.B., terenul a devenit proprietatea SC K.R., societate în comandită.

Deși reclamanta a înstrăinat în cursul soluționării cauzei finalizate prin sentința civilă nr. 1390 din 10 februarie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București toate terenurile ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1957 din 12 martie 1998 de Notarul public C.Ș.A., invocat în prezenta cauză, aceasta nu a adus la cunoștința instanței care soluționa acțiunea în grănițuire și revendicare transmiterea calității de proprietar, deși avea această obligație, astfel încât sentința civilă nr. 1390 din 10 februarie 2006 a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanta SC E.C. SA, și nu cu proprietarul imobilului de la data pronunțării sentinței. Dacă reclamanta ar fi fost de bună credință și ar fi justificat dreptul său, ar fi prezentat instanței sesizate cu revendicarea și actul de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat terenul, pentru a fi avut în vedere la compararea titlurilor.

Ori, atât sentința pronunțată în acțiunea în revendicare, cât și decizia instanței de apel, au avut în vedere, în compararea titlurilor de proprietate ale părților, exclusiv contractul din 1998, deși acest contract nu mai putea constitui temei al pretențiilor reclamantei. În aceste condiții, reclamanta a dobândit atât prețul terenurilor în urma vânzării - cumpărării acestora, cât și contravaloarea suprafeței de teren revendicată de la pârâtă, în urma executării silite a sentinței civile nr. 1390/2006. Conform art. 998 – art. 999 C. civ., pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei, reclamanta trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: fapta ilicită a pârâtei, prejudiciul produs reclamantei ca urmare a faptei ilicite, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, vinovăția pârâtei.

Reclamanta a făcut dovada existenței faptei ilicite a pârâtei, constând în ocuparea fără drept a terenului în suprafață de 243,06 mp situat în Str. Mihai Bravu, colț cu Str. Răcari, sector 3, București. În ceea ce privește prejudiciul suferit de reclamantă, acesta se concretizează în lipsa de folosință a acestei suprafețe de teren, începând de la data de 21 iulie 2004, data introducerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă împotriva sa, pentru revendicarea suprafeței de teren menționate și până la data de 05 octombrie 2004, când reclamanta a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra acestei suprafețe de teren. Folosința suprafeței de teren de către reclamantă trebuia respectată de pârâtă, față de dispozițiile art. 480 C. civ., ce asigură proprietarului exercitarea tuturor prerogativelor dreptului său de proprietate, printre care și folosința.

Potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul P.D., contravaloarea despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosință a imobilului în perioada 21 iulie 2004 - 05 octombrie 2004 este de 808 lei. Astfel, reclamanta a făcut dovada faptei ilicite a pârâtei, care în perioada 21 iulie 2004 - 05 octombrie 2004 a ocupat fără drept terenul proprietatea reclamantei, dovada prejudiciului realizat, în cuantum de 808 lei, a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției pârâtei, care fusese pusă în întârziere cu privire la ocuparea terenului prin introducerea cererii de chemare în judecată. Pentru perioada ulterioară datei înstrăinării dreptului de proprietate reclamanta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu care să se producă în patrimoniul său, deși sarcina probei îi revenea, în condițiile prevăzute de art. 1169 C. civ.

și art. 129 alin. (1) C. proc. civ. Având în vedere că reclamanta transmisese dreptul de proprietate asupra terenului, implicit transmisese și folosința acestuia către cumpărător, astfel încât, în cazul ocupării fără drept a terenului, în patrimoniul său nu se putea produce un prejudiciu. Nu pot fi reținute susținerile reclamantei, în sensul că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05 octombrie 2004 nu a transmis suprafața de 243,06 m.p. ce era ocupată de pârâtă, întrucât obiectul contractului îl constituie toate suprafețele de teren ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1957 din 12 martie 1998, fără nicio excepție, dreptul de proprietate fiind transmis prin actul de vânzare-cumpărare.

Ca urmare a acestei situații, dreptul de proprietate al reclamantei nu este înscris în cartea funciară a terenului, singurul proprietar al terenului înscris în cartea funciară fiind SC K. De altfel, reclamanta a încercat să își înscrie în cartea funciară dreptul său de proprietate pretins a fi fost dobândit prin sentința civilă nr. 11406 din 20 decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București, dar cererile sale au fost respinse. Astfel, prin sentința civilă nr. 11406 din 20 decembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 3 București a fost respinsă plângerea formulată de reclamantă împotriva încheierii O.C.P.I.

sector 3 prin care fusese respinsă cererea acesteia de intabulare a dreptului său de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de 243,06 m.p., instanța reținând în considerentele sentinței că nu se poate dispune intabularea sentinței civile nr. 1390 din 10 februarie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București, întrucât reclamanta nu a dobândit dreptul de proprietate asupra suprafeței de 243,06 m.p. prin sentința menționată, ci prin contractul de vânzare-cumpărare din 1998. De asemenea, cererea reclamantei de a se pronunța o hotărâre prin care să se dispună dezlipirea parcelei cu suprafața de 243,06 m.p., formarea unui imobil separat, având ca titular al dreptului de proprietate reclamanta, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1957 din 13 martie 1998 de B.N.P.

A.Ș.C. și a sentinței civile nr. 1390 din 10 februarie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București și efectuarea cuvenitelor mențiuni la O.C.P.I. București a fost respinsă ca lipsită de interes prin sentința civilă nr. 4401 din 30 aprilie 2008 a Judecătoriei Sectorului 3 București. În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că există neconcordantă în ceea ce privește expusă de reclamantă, în sensul că ceea ce a înstrăinat a fost nu întreaga suprafață de teren de 2500 m.p., ci doar suprafața de 2324,41 m.p. găsită liberă și cuprinsul cărților funciare, care reflectă că ceea ce s-a înstrăinat către dobânditorii succesivi este întreaga suprafață. A mai reținut instanța că, atâta timp cât terenurile au fost înstrăinate, în discuție intră nu doar dreptul de proprietate pretins de reclamantă, ci și dreptul de proprietate al succesorilor săi care, potrivit extrasului de carte funciară, apar ca fiind proprietarii întregii suprafețe.

Reclamanta este în eroare cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor și cu privire la efectele produse de întocmirea documentațiilor cadastrale, respectiv a înscrierilor în cartea funciară. Obiectul vânzării - cumpărării este dat de suprafața menționată în contract (600 m.p.), și nu de cea din măsurători. înscrierea în contract a suprafeței rezultate din măsurători produce efecte juridice cu privire la cumpărător, ce poate exercita ulterior acțiuni pentru dobândirea posesiei asupra terenului ce nu se afla în posesia vânzătorului la momentul înstrăinării dreptului de proprietate. Împrejurarea că suprafața de 243,06 m.p. ar fi fost inclusă în documentația cadastrală a pârâtei nu are nicio relevanță cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului, întrucât dreptul de proprietate se transmite valabil prin actul de vânzare-cumpărare și nu prin întocmirea documentației cadastrale și înscrierea în cartea funciară.

Măsurătorile cadastrale nu pot face dovada dreptului de proprietate, întrucât nu evidențiază o situație juridică, ci doar o situație de fapt, pe care nu o poate eventual îndrepta decât titularul dreptului de proprietate. Erorile privind documentațiile cadastrale și înscrierile în Cartea funciară se soluționează prin mijloacele legale puse la îndemână părților de Legea nr. 7/1996. În ceea ce privește hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare, aceasta nu constituie în favoarea reclamantei un nou titlu de proprietate care să o îndreptățească pe aceasta la obținerea unor despăgubiri împotriva pârâtei pentru lipsa de folosință.

Prin acțiunea în revendicare se compară două titluri de proprietate preexistente, aparținând părților, stabilindu-se care drept este preferabil, drepturile părților legate de exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate derivând astfel din titlurile de proprietate ce au fost comparate, iar hotărârea pronunțată nu constituie un nou titlu de proprietate în favoarea părții care câștigă procesul. Acesta este și motivul principal pentru care cererile reclamantei de a i se înscrie dreptul său de proprietate în cartea funciară, respectiv a se dispune rectificarea cărții funciare, au fost respinse. Pentru considerentele de fapt și de drept reținute, tribunalul a admis în parte acțiunea astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta să plătească reclamantei 808 lei cu titlu de despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC E.C. SRL, solicitând schimbarea în parte a sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată. La acest apel a aderat și SC O.M.V. P. SA care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată. Prin decizia civilă nr. 496 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă, a fost schimbată in parte sentința atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă și a sumei de 73.832 lei reprezentând despăgubiri, sumă stabilită prin raportul de expertiză întocmit de dl. expert P.D., menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.

A fost respins, ca nefundat, apelul declarat de aderenta la apei SC O.M.V. P. SA. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a apreciat că în mod nelegal și netemeinic prima instanță a stabilit o altă situație de fapt, înfrângând astfel puterea autorității de lucru judecat reprezentantă de sentințele civile nr. 1390 din 10 februarie 2006 și nr. 4108 din 22 aprilie 2008 rămase definitive și irevocabile. Astfel, prima instanță nu a ținut cont de faptul că titlul de proprietate al reclamantei apelante este ulterior actului de înstrăinare încheiat în anul 2004, iar acțiunea reclamantei a fost determinată chiar de faptul acestei înstrăinări, ocazie cu care a fost nevoită să întocmească actele cadastrale, din măsurătorile efectuate rezultând o suprafață de teren mai mică decât cea menționată în titlul de proprietate reprezentat la acea dată de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1967 din 12 martie 1998, cu suprafața de 243,06 m.p.

suprafață ocupată de către pârâtă, care ulterior dobândirii titlului său de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1339 din 02 august 2002, a împrejmuit proprietatea, intrând și în proprietatea reclamantei fapt pe care aceasta l-a constatat abia cu ocazia vânzării terenului. Având în vedere considerentele expuse anterior, instanța de apel a reținut că în mod nelegal și netemeinic prima instanță a apreciat că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra suprafeței în litigiu numai până la data de 05 octombrie 2004 când aceasta a înstrăinat cele trei suprafețe de teren către B.C.C., acordând despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru perioada 21 iulie 2004 - 05 octombrie 2004, deoarece prin sentințele mai sus menționate s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat faptul că reclamanta a fost proprietara terenului în suprafață de 243,06 m.p.

și după înstrăinarea celor trei terenuri către cumpărătorul B.C.C. Prin urmare instanța de apel a apreciat că reclamanta apelantă a fost lipsită de folosința terenului în suprafață de 243,06 m.p., deținut în mod nelegal de către pârâta SC O.M.V. P. SA până la data de 30 octombrie 2008 când a rămas irevocabilă hotărârea judecătorească prin care s-a dispus plata prețului, motiv pentru care a admis apelul declarat de reclamanta SC E.C. SRL. În ceea ce privește cuantumul prejudiciului suferit de reclamanta apelantă, instanța de apel a apreciat că nu se poate reține suma stabilită prin expertiza extrajudiciară câtă vreme în cauză au fost efectuate expertize judiciare în condițiile art. 201, 208 C. proc.

civ., iar în ceea ce privește cele două expertize judiciare efectuate în cauză, respectiv expertiza efectuată de către dl. expert I.S. și cea efectuată de dl. expert P.D., a reținut concluziile celei de-a doua expertize efectuate, respectiv cea efectuată de dl. expert P.D., având în vedere faptul că prima expertiză efectuată nu a răspuns întocmai obiectivelor stabilite, aspect susținut și de către părți care au solicitat refacerea raportului de expertiză. Pentru aceleași considerente, instanța de apel a respins, ca nefundat, apelul declarat de aderenta la apel SC O.M.V. P. SA.

Astfel, instanța de control judiciar nu a reținut susținerea aderentei la apel în sensul că reclamanta nu a făcut dovada existenței dreptului de folosință în patrimoniul ei deoarece dreptul de folosință este unul din atributele dreptului de proprietate, or câtă vreme reclamanta a dovedit faptul că este proprietara terenului în suprafață de 243,06 m.p., aceasta trebuia să se bucure de toate atributele dreptului de proprietate, deci inclusiv de dreptul de folosință de care a fost lipsită în mod abuziv de către pârâtă, prin ocuparea acestei suprafețe de teren. Faptul că nu a deținut efectiv această suprafață de teren nici înainte de acțiunea în revendicare, s-a apreciat că nu prezintă nicio relevanță în raport de obiectul acțiunii de față.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată s-a reținut că, prin admiterea apelului declarat de reclamantă și respingerea apelului declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA, apelanta pârâtă a căzut în pretenții. Cu privire la cuantumul sumei, instanța a reținut că este compusă din următoarele cheltuieli efectuate de apelanta-reclamantă: taxa de timbru și timbru judiciar pentru toate etapele parcurse în cuantum de 11.959 lei (5442 lei taxă timbru achitată pentru fondul cauzei, plus 5 lei timbru judiciar, 2.721 lei taxă timbru pentru primul apel plus 5 lei timbru judiciar și 3.781 lei taxă timbru pentru cel de-al doilea apel, plus 5 lei timbru judiciar), 26.720 lei onorariu de avocat pentru reprezentarea reclamantei în toate etapele parcurse și 3006 lei onorariu expertiză pentru expertizele efectuate dosarul de fond.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC O.M.V. P. SA care a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În esență, recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia pentru că prin hotărârea recurată s-a reținut că au fost vândute lui B.C.C. trei suprafețe de teren, însă dimensiunile și limitele acestora sunt diferite de cele trei suprafețe de teren dobândite de reclamanta în anul 1998. Recurenta a mai susținut că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii, căci trebuie făcută distincție între atributele dreptului de proprietate, reclamanta deținând dreptul de a înstrăina terenul (așa cum a și procedat efectiv), drept recunoscut prin hotărârea irevocabilă pronunțată în acțiunea în revendicare.

Reclamanta nu deținea însă și atributul folosinței, atribut care nici ulterior admiterii acțiunii nu a fost dobândit din cauza imposibilității de predare a terenului. Față de acest aspect, pârâta consideră că reclamanta nu poate invoca un drept real de folosință a bunului, astfel încât lipsa acestuia să îi provoace un prejudiciu, ci numai o eventuală creanță, constând în valoarea terenului, creanță realizată de reclamantă în urma admiterii cererii acesteia formulate în temeiul art. 574 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este fondat și îl va admite pentru următoarele considerente: Motivele de nelegalitate ale hotărârii nr. 1666 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, invocate de SC E. SRL în cererea de apel și întemeiate pe netransmiterea dreptului de proprietate la nivelul anului 2004 asupra suprafeței de teren de 243,06 m.p., nu pot fi reținute întrucât sunt în contradicție cu actele încheiate de reclamantă, cu hotărârile judecătorești anterioare și cu înscrisurile din Cartea Funciară, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Din actele existente la dosarul cauzei, cuprinzând acte de vânzare-cumpărare, hotărâri judecătorești și înscrisuri de Carte Funciară, rezultă fără putință de tăgadă că SC E. SRL a înstrăinat suprafața în discuție întrucât toate demersurile judiciare ale acesteia, în sensul modificării înscrierilor din Cartea Funciară au fost respinse, instanțele statuând irevocabil că intimata-reclamantă nu deține niciun drept de proprietate asupra celor 243,06 m.p. SC E. SA a înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1717 din 05 octombrie 2004 de către B.N.P. C.A.B., având ca părți: SC E.C. SRL, vânzătoare și B.C.C., cumpărător. Acesta, la rândul lui, a înstrăinat către SC T.I. SRL suprafețele de teren situate în București.

Șos. Mihai Bravu, sector 3, încheind în acest sens contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1747 din 08 octombrie 2004 de către B.N.P. C.A.B., în prezent, proprietar al terenurilor fiind SC K.R. Se va reține și faptul că suprafața de 243,06 m.p. nu a făcut obiectul vreunei dezlipiri, nu are număr cadastral distinct, iar în Cartea funciară, SC E. SRL, nu mai figurează drept proprietară încă din anul 2004. Faptul că în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare prin care aceasta a înstrăinat este prevăzută o suprafață mai mare decât cea de 2.500 m.p. (suprafața din acte) nu reprezintă un argument în favoarea SC E.C. SRL, deoarece diferențele invocate privesc toate cele trei parcele, iar porțiunea de teren invocată face parte integrantă din cei 600 m.p.

situați în parcela nr. 478/11 din Șos. Mihai înstrăinați la data de 05 octombrie 2004 împreună cu celelalte imobile. Existența unor diferențe între suprafețele înscrise în acte (2.500 mp pentru cele trei terenuri) și suprafețele de teren rezultate în urma măsurătorilor cadastrale (2.324.41 m.p.) nu are nicio înrâurire asupra ocupării terenului de către pârâtă, în urma amplasării greșite a limitei de hotar. Suprafața mai mică rezultată în urma măsurătorilor (prin suprapunerea planului de situație peste planul parcelar aprobat al Mun. București) este independentă de ocuparea celor 243,06 m.p. de către pârâtă, în condițiile în care nu se pune problema unei noi parcelări. Niciodată până în prezent suprafața de teren pentru care se solicită contravaloarea lipsei de folosință nu a fost dezlipită și nu i s-a atribuit număr cadastral distinct, nefiind înscrisă într-o carte funciară distinctă.

Suprafața de 243,06 m.p. figurează, în continuare, în parcela 478/11, având număr cadastral 8353 și fiind înscrisă în Cartea funciară nr. 53046 a O.C.P.I. - Sector 3 București. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1717 din 05 octombrie 2004, suprafața de teren ocupată de pârâtă nu era nici măcar determinată, fiind stabilită un an mai târziu, prin Raportul de expertiză întocmit de ing. C.C. la data de 08 decembrie 2005. Suprafața de 243,06 m.p. face parte din suprafețele înstrăinate conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1717 din 05 octombrie 2004 la B.N.P. C.A.B. Instanța de fond preciza corect că: „Așadar, în condițiile în care, reclamanta SC E.C.

SRL nu mai este proprietară a imobilului din București, Sos. Mihai Bravu, sector 3, încă din anul 2004, aceasta nu mai justifica legitimare procesuală activă (…) în speță, nu exista niciun prejudiciu pe care SC E.C. SRL să-l fi suferit, întrucât întregul teren în suprafață de 2500 m.p., situat în București, Șos. Mihai Bravu, sector 3 (care include și suprafața de 243,06 m.p. a cărei lipsă de folosință se reclamă) nu a fost folosit niciun moment de către reclamantă din momentul în care aceasta l-a dobândit (…) Se pare astfel, că singura preocupare a reclamantei SC E.C. SRL vis-a-vis de imobilul în cauză a fost aceea de realizare a unor speculații imobiliare cât mai profitabile. (..) la data de 05 octombrie 2004, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1717 din 05 octombrie 2004, reclamanta a vândut numitului B.C.C.

toate cele 3 suprafețe ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1998. Dacă reclamanta ar fi fost de bună credință și ar fi justificat dreptul său, ar fi prezentat instanței sesizate cu revendicarea și actul de vânzare-cumpărare prin care a înstrăinat terenul, pentru a fi avut în vedere la cumpărarea titlurilor. Ori, atât sentința pronunțată în acțiunea în revendicare, cât și decizia instanței de apel, au avut în vedere în compararea titlurilor de proprietate ale părților, exclusiv contractul din 1998, deși acest contract nu mai putea constitui temei al pretențiilor reclamantei.

În aceste condiții, reclamanta a dobândit atât prețul terenurilor în urma vânzării-cumpărării acestora, cât și contravaloarea suprafeței de teren revendicată de la pârâtă, în urma executării silite a sentinței civile nr. 1390/2006.” Reclamanta este în eroare cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra terenurilor și cu privire la efectele produse de întocmirea documentațiilor cadastrale, respectiv a înscrierilor în cartea funciară. Obiectul vânzării-cumpărării este dat de suprafața menționată în contract (600 m.p.), și nu cea din măsurători. Măsurătorile cadastrale nu pot face dovada dreptului de proprietate, întrucât nu evidențiază situația juridică, ci doar o situație de fapt.

Hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare nu constituie un nou titlu de proprietate în favoarea părții care câștigat procesul. Acesta este și motivul pentru care cererile reclamantei de a i se înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară, au fost respinse. Față de toate aceste aspecte, rezultă evident că reclamanta nu poate invoca un prejudiciu constând în lipsa de folosință, de vreme ce folosința, ca atribut al dreptului de proprietate, lipsea din patrimoniul acesteia, fiind înlocuită prin hotărârea instanței de executare cu o creanță constând în însăși valoarea terenului, creanță realizată integral de reclamantă. De asemenea, curtea de apel a stabilit greșit situația de fapt. în condițiile în care a admis apelul reclamantei, motivând că prima instanță nu a ținut cont de faptul că titlul de proprietate al SC E.C.

SRL este ulterior actului de înstrăinare încheiat în anul 2004. Simplul fapt că acțiunea reclamantei a fost determinată chiar de faptul acestei înstrăinări, fiind nevoită să întocmească actele cadastrale și că a împrejmuit proprietatea nu creează o dovadă certă a titlului de proprietate, SC E.C. SRL devine proprietară în 1998, nu ulterior anului 2004. Instanța de apel reține în mod eronat faptul că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că reclamanta a fost proprietara terenului de 243,06 m.p. și după înstrăinarea celor trei terenuri. Prin sentințele civile nr. 11406 din 20 decembrie 2007 și nr. 4401 din 30 aprilie 2008 prin care au fost respinse acțiunile de carte funciară formulate de reclamantă, s-a reținut că succesorii reclamantei (care au dobândit de la aceasta dreptul de proprietate) apar ca proprietari ai întregii suprafețe de teren, inclusiv suprafața de 243,06 m.p.

Așadar, SC E.C. SRL nu poate invoca existența unui prejudiciu pentru a putea solicita contravaloarea unui drept de folosință, întrucât nu a avut un drept distinct de folosință asupra acestei suprafețe, această suprafață neexistand în mod distinct, nefiind individualizată separat față de celelalte parcele ce au făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare din anul 2004. Altfel, încercările SC E.C. SRL de a se constata că terenul în discuție nu a fost înstrăinat odată cu restul imobilului au fost zădărnicite prin Sentința irevocabilă nr. 4401 din 30 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr. 13837/301/2007 prin care s-a respins ca lipsită de interes acțiunea.

Considerentele instanței au fost expuse pe larg, reținând în esență următoarele: „având în vedere că susținerile reclamantei nu concordă cu situația de carte funciară, iar câtă vreme terenurile au fost înstrăinate, în discuție intră nu doar dreptul de proprietate pretins de reclamantă, ci si dreptul de proprietate al succesorilor săi care potrivit extrasului de carte funciară apar ca fiind proprietarii întregii suprafețe”. Or, potrivit principiului resjudicata pro veritate habetur, hotărârea invocată mai sus se bucură de o prezumție absolută de adevăr în ceea ce privește înstrăinarea celor 243,06 m.p. de către SC E.C. SRL.

Așadar, aceasta din urmă nu poate invoca existenta unui prejudiciu pentru a putea solicita contravaloarea unui drept de folosință, întrucât nu a avut un drept distinct de folosință asupra acestei suprafețe întrucât această suprafață nu există în mod distinct, nu este individualizată separat față de celelalte parcele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din anul 2004. Conform procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc și confirmat de instanța de executare, predarea terenului s-a dovedit imposibilă. Mai mult decât atât, dreptul de proprietate este un drept perpetuu, în sensul că durează atâta vreme cât subzistă bunul care-i formează obiectul.

Dreptul de proprietate conferă titularului său următoarele atribute: - dreptul de a întrebuința lucrul potrivit naturii ori destinației lui (usus sau jus utendi); - dreptul de a-i culege fructele și veniturile pe care le poate da (fructus sau jus fruendi); - dreptul de a dispune de lucru, fie prin înstrăinare, fie prin consumare (abusus sau jus abutendi), însă, având în vedere faptul că imobilul era înstrăinat din 05 octombrie 2004 a transmite acest atribut semnifică însăși transmisiunea dreptului de proprietate. Rezultă în acest context că imposibilitatea reclamantei de folosință a terenului preexista formulării acțiunii în revendicare, fiind doar constatată de executorul judecătoresc. Instanța de apel a stabilit în mod greșit data până la care s-a stabilit lipsa de folosință a terenului: 30 octombrie 2008, adică la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus plata prețului.

Pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei SC O.M.V. P. SRL reclamanta trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat. Instanța de fond a stabilit corect: „în ceea ce privește prejudiciul suferit de reclamanta, acesta se concretizează în lipsa de folosință a acestei suprafețe de teren, începând de la data de 21 iulie 2004 (..) și până la data de 05 octombrie 2004, când reclamanta a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra acestei suprafețe de teren.

Instanța de fond a stabilit corect cum că: „potrivit raportului de expertiză întocmit de către expertul P.D., contravaloarea despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosință a imobilului în perioada 21 iulie 2004 - 05 octombrie 2004 este de 808 lei”. De asemenea, instanța de fond a stabilit corect faptul că: „pentru perioada ulterioară datei înstrăinării dreptului de proprietate, reclamanta nu a făcut dovada existenței unui prejudiciu care să se producă în patrimoniul său, precum și faptul că nu pot fi reținute susținerile SC E.C. SRL, în sensul că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 05 octombrie 2004 nu a transmis suprafața de 243,06 m.p. ce era ocupată de pârâtă, întrucât obiectul contractului îl constituie toate suprafețele ce au format obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 1057 din 12 martie 1998, fără nicio excepție”.

Înalta Curte de Casație și Justiție va retine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost data cu aplicarea greșita a legii. Trebuie făcută distincție între atributele dreptului de proprietate, reclamanta deținând dreptul de a înstrăina terenul (așa cum a și procedat efectiv), drept recunoscut prin hotărârea irevocabilă pronunțată în acțiunea în revendicare. Reclamanta nu deținea însă și atributul folosinței, atribut care nici ulterior admiterii acțiunii nu a fost dobândit din cauza imposibilității de predare a terenului. Față de acest aspect, reclamanta nu poate invoca un drept real de folosință a bunului, astfel încât lipsa acestuia să îi provoace un prejudiciu, ci numai o eventuală creanță, constând în valoarea terenului, creanță realizată de reclamantă în urma admiterii cererii acesteia formulate în temeiul art. 574 C. proc.

civ. Totuși, deși instanța a constatat teoretic că reclamanta având calitatea de proprietar neposesor ar trebui să dobândească și posesia, în scopul de a-și întregi atributele dreptului de proprietate, cu ocazia executării silite s-a constatat că practic acest lucru este imposibil. Această situație este clar validată de instanța de executare, care, dispunând obligarea pârâtei la plata echivalentului valorii terenului a constatat faptul că dreptul de proprietate al reclamantei era gol de conținut. Într-adevăr, deși posesia este doar unul dintre atributele dreptului de proprietate, prin faptul că pârâta a fost obligată la plata întregii valori a bunului, respectiv a dreptului de proprietate, rezultă evident că instanța de executare a constatat că lipsa folosinței este totală și că afectează dreptul de proprietate al reclamantei în însuși conținutul acestuia.

În aceste condiții, reclamanta nu poate pretinde, după ce a obținut echivalentul valorii întregului drept de proprietate, că ar fi prejudiciată și prin lipsa unuia dintre atributele dreptului de proprietate pentru o altă perioadă de timp decât cea rezultată din întreg probatoriul administrat în cauză. Pentru considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 496 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, va fi modificată în parte decizia recurată în sensul că se va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC E.C. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1666 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială.

Se vor menține în rest dispozițiile deciziei atacate și vor fi păstrate în tot dispozițiile sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 496 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC E.C. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1666 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială. Menține în rest dispozițiile deciziei atacate. Păstrează în tot dispozițiile sentinței apelate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică7, astăzi 13 februarie 2013.