ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 558/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 558/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra

recursului de față, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 1666 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vl-a comercială, în dosarul nr. 22853.01/3/2007 a fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC E.C. SRL în contradictoriu cu pârâta SC O.M.V.

P. SA și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 808 lei cu

titlu de despăgubiri, au fost compensate în parte cheltuielile de judecată

efectuate de părți, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1500

lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1957 din 12 martie 1998 de Notarul

public C.Ș.A. reclamanta SC E.C. SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra

următoarelor suprafețe de teren: 600 m.p. în intravilanul sectorului 3

București, Șos. Mihai Bravu, tarla 137/1, parcela 478/11, având următorii

vecini: la Nord M.G.I., la Est - Fabrica de cosmetice M., la Sud - moștenitorii

lui G.I., la Vest – R.; 1.000 m.p. situat în intravilanul sectorului 3, Șos.

Mihai Bravu, tarla 137/1, parcela 478/13, având următorii vecini: la Nord -

moștenitorii lui G.I., la Est - Fabrica de Cosmetice M., la Sud – B.V., iar la

Vest – R.A.D.E.T. și 900 m.p. situat în intravilanul sectorului 3, Șos. Mihai

Bravu, tarla 137/1, parcela 476/12, având următorii vecini: la Nord -

moștenitorii lui G.I., la Est - Fabrica de Cosmetice M., la Sud – M.M., iar la

Vest – R.A.D.E.T.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a comercială, la data

de 21 iulie 2004 sub nr. 9305/2004, reclamanta SC E.C. SA a solicitat în

contradictoriu cu pârâții SC B.G. SA, S.N.P. P. și Z.M.M. stabilirea liniei de

hotar ce desparte proprietatea reclamantei de cele ale pârâtelor, obligarea

pârâților la respectarea dreptului de proprietate al reclamantei asupra

terenului pe care eventual îl deține pe nedrept, înscrierea litigiului în

Cartea funciară.

Prin sentința

comercială nr. 11712 din 15 octombrie 2004, Tribunalul București, secția a Vl-a

comercială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Sectorului 3 București, unde cauza a fost înregistrată sub nr.

13929/301/2004 la data de 12 noiembrie 2004.

Prin sentința

civilă nr. 1390 din 10 februarie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București,

rămasă definitivă și irevocabilă, a fost obligată pârâta S.N.P. P. SA să lase

reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de

243,06 m.p. situat în Str. Mihai Bravu, colț cu Str. Răcari nr. 3, sector 3,

București, astfel cum acesta este identificat în raportul de expertiză, planul

de situație anexa 2, prin punctele de frângere 44, 47, 48, 46, 26 și 27. Prin

aceeași sentință s-a dispus grănițuirea între terenul proprietatea reclamantei

și terenul proprietatea pârâtei S.N.P. P. prin trasarea liniei de grănițuire

prin punctele 47 și 48, astfel cum acestea sunt identificate în anexa 2 din

raportul de expertiză.

În cursul

soluționării cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 13929/301/2004, respectiv

la data de 05 octombrie 2004, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1717 din 05 octombrie 2004 de B.N.P. C.A.B., reclamanta a vândut

numitului B.C.C. toate cele trei suprafețe ce au format obiectul contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1957 din 13 martie 1998 de B.N.P. A.Ș.C.

La rândul său,

B.C.C. a înstrăinat către SC T.I. SRL cele trei suprafețe de teren prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1747 din 08 octombrie 2004

de B.N.P. C.A.B., iar prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub

nr. 346 din 27 februarie 2008 de B.N.P. L.B., terenul a devenit proprietatea SC

K.R., societate în comandită.

Deși reclamanta

a înstrăinat în cursul soluționării cauzei finalizate prin sentința civilă nr.

1390 din 10 februarie 2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București toate

terenurile ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 1957 din 12 martie 1998 de Notarul public C.Ș.A., invocat în prezenta

cauză, aceasta nu a adus la cunoștința instanței care soluționa acțiunea în

grănițuire și revendicare transmiterea calității de proprietar, deși avea

această obligație, astfel încât sentința civilă nr. 1390 din 10 februarie 2006

a fost pronunțată în contradictoriu cu reclamanta SC E.C. SA, și nu cu

proprietarul imobilului de la data pronunțării sentinței. Dacă reclamanta ar fi

fost de bună credință și ar fi justificat dreptul său, ar fi prezentat

instanței sesizate cu revendicarea și actul de vânzare-cumpărare prin care a

înstrăinat terenul, pentru a fi avut în vedere la compararea titlurilor. Ori,

atât sentința pronunțată în acțiunea în revendicare, cât și decizia instanței

de apel, au avut în vedere, în compararea titlurilor de proprietate ale

părților, exclusiv contractul din 1998, deși acest contract nu mai putea constitui

temei al pretențiilor reclamantei.

În aceste

condiții, reclamanta a dobândit atât prețul terenurilor în urma vânzării -

cumpărării acestora, cât și contravaloarea suprafeței de teren revendicată de

la pârâtă, în urma executării silite a sentinței civile nr. 1390/2006.

Conform art.

998 – art. 999 C. civ., pentru a se atrage răspunderea civilă delictuală a

pârâtei, reclamanta trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiții: fapta ilicită a pârâtei, prejudiciul produs reclamantei

ca urmare a faptei ilicite, legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu,

vinovăția pârâtei.

Reclamanta a

făcut dovada existenței faptei ilicite a pârâtei, constând în ocuparea fără

drept a terenului în suprafață de 243,06 mp situat în Str. Mihai Bravu, colț cu

Str. Răcari, sector 3, București.

În ceea ce

privește prejudiciul suferit de reclamantă, acesta se concretizează în lipsa de

folosință a acestei suprafețe de teren, începând de la data de 21 iulie 2004,

data introducerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă

împotriva sa, pentru revendicarea suprafeței de teren menționate și până la

data de 05 octombrie 2004, când reclamanta a înstrăinat dreptul său de

proprietate asupra acestei suprafețe de teren.

Folosința

suprafeței de teren de către reclamantă trebuia respectată de pârâtă, față de

dispozițiile art. 480 C. civ., ce asigură proprietarului exercitarea tuturor

prerogativelor dreptului său de proprietate, printre care și folosința.

Potrivit

raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul P.D., contravaloarea

despăgubirilor datorate pentru lipsa de folosință a imobilului în perioada 21

iulie 2004 - 05 octombrie 2004 este de 808 lei.

Astfel,

reclamanta a făcut dovada faptei ilicite a pârâtei, care în perioada 21 iulie

2004 - 05 octombrie 2004 a ocupat fără drept terenul proprietatea reclamantei,

dovada prejudiciului realizat, în cuantum de 808 lei, a legăturii de

cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și a vinovăției pârâtei, care fusese

pusă în întârziere cu privire la ocuparea terenului prin introducerea cererii

de chemare în judecată.

Pentru perioada

ulterioară datei înstrăinării dreptului de proprietate reclamanta nu a făcut

dovada existenței unui prejudiciu care să se producă în patrimoniul său, deși

sarcina probei îi revenea, în condițiile prevăzute de art. 1169 C. civ. și art.

129 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere

că reclamanta transmisese dreptul de proprietate asupra terenului, implicit

transmisese și folosința acestuia către cumpărător, astfel încât, în cazul

ocupării fără drept a terenului, în patrimoniul său nu se putea produce un

prejudiciu.

Nu pot fi

reținute susținerile reclamantei, în sensul că prin contractul de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 05 octombrie 2004 nu a transmis suprafața

de 243,06 m.p. ce era ocupată de pârâtă, întrucât obiectul contractului îl

constituie toate suprafețele de teren ce au format obiectul contractului de

vânzare-cumpărare nr. 1957 din 12 martie 1998, fără nicio excepție, dreptul de

proprietate fiind transmis prin actul de vânzare-cumpărare.

Ca urmare a

acestei situații, dreptul de proprietate al reclamantei nu este înscris în

cartea funciară a terenului, singurul proprietar al terenului înscris în cartea

funciară fiind SC K.

De altfel,

reclamanta a încercat să își înscrie în cartea funciară dreptul său de

proprietate pretins a fi fost dobândit prin sentința civilă nr. 11406 din 20

decembrie 2007 a Judecătoriei Sectorului 3 București, dar cererile sale au fost

respinse.

Astfel, prin

sentința civilă nr. 11406 din 20 decembrie 2007 a Judecătoriei sectorului 3

București a fost respinsă plângerea formulată de reclamantă împotriva

încheierii O.C.P.I. sector 3 prin care fusese respinsă cererea acesteia de

intabulare a dreptului său de proprietate al reclamantei asupra suprafeței de

243,06 m.p., instanța reținând în considerentele sentinței că nu se poate

dispune intabularea sentinței civile nr. 1390 din 10 februarie 2006 a

Judecătoriei Sectorului 3 București, întrucât reclamanta nu a dobândit dreptul

de proprietate asupra suprafeței de 243,06 m.p. prin sentința menționată, ci

prin contractul de vânzare-cumpărare din 1998.

De asemenea,

cererea reclamantei de a se pronunța o hotărâre prin care să se dispună

dezlipirea parcelei cu suprafața de 243,06 m.p., formarea unui imobil separat,

având ca titular al dreptului de proprietate reclamanta, în baza contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1957 din 13 martie 1998 de B.N.P. A.Ș.C.

și a sentinței civile nr. 1390 din 10 februarie 2006 a Judecătoriei Sectorului

3 București și efectuarea cuvenitelor mențiuni la O.C.P.I. București a fost

respinsă ca lipsită de interes prin sentința civilă nr. 4401 din 30 aprilie 2008

a Judecătoriei Sectorului 3 București. În considerentele acestei sentințe,

instanța a reținut că există neconcordantă în ceea ce privește expusă de

reclamantă, în sensul că ceea ce a înstrăinat a fost nu întreaga suprafață de

teren de 2500 m.p., ci doar suprafața de 2324,41 m.p. găsită liberă și

cuprinsul cărților funciare, care reflectă că ceea ce s-a înstrăinat către

dobânditorii succesivi este întreaga suprafață. A mai reținut instanța că,

atâta timp cât terenurile au fost înstrăinate, în discuție intră nu doar

dreptul de proprietate pretins de reclamantă, ci și dreptul de proprietate al

succesorilor săi care, potrivit extrasului de carte funciară, apar ca fiind

proprietarii întregii suprafețe.

Reclamanta este

în eroare cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra

terenurilor și cu privire la efectele produse de întocmirea documentațiilor

cadastrale, respectiv a înscrierilor în cartea funciară.

Obiectul

vânzării - cumpărării este dat de suprafața menționată în contract (600 m.p.),

și nu de cea din măsurători. înscrierea în contract a suprafeței rezultate din

măsurători produce efecte juridice cu privire la cumpărător, ce poate exercita

ulterior acțiuni pentru dobândirea posesiei asupra terenului ce nu se afla în

posesia vânzătorului la momentul înstrăinării dreptului de proprietate.

Împrejurarea că

suprafața de 243,06 m.p. ar fi fost inclusă în documentația cadastrală a

pârâtei nu are nicio relevanță cu privire la transmiterea dreptului de

proprietate asupra terenului, întrucât dreptul de proprietate se transmite

valabil prin actul de vânzare-cumpărare și nu prin întocmirea documentației

cadastrale și înscrierea în cartea funciară. Măsurătorile cadastrale nu pot

face dovada dreptului de proprietate, întrucât nu evidențiază o situație

juridică, ci doar o situație de fapt, pe care nu o poate eventual îndrepta

decât titularul dreptului de proprietate.

Erorile privind

documentațiile cadastrale și înscrierile în Cartea funciară se soluționează

prin mijloacele legale puse la îndemână părților de Legea nr. 7/1996.

În ceea ce

privește hotărârea pronunțată în acțiunea în revendicare, aceasta nu constituie

în favoarea reclamantei un nou titlu de proprietate care să o îndreptățească pe

aceasta la obținerea unor despăgubiri împotriva pârâtei pentru lipsa de

folosință. Prin acțiunea în revendicare se compară două titluri de proprietate

preexistente, aparținând părților, stabilindu-se care drept este preferabil,

drepturile părților legate de exercitarea prerogativelor dreptului de

proprietate derivând astfel din titlurile de proprietate ce au fost comparate,

iar hotărârea pronunțată nu constituie un nou titlu de proprietate în favoarea

părții care câștigă procesul. Acesta este și motivul principal pentru care

cererile reclamantei de a i se înscrie dreptul său de proprietate în cartea

funciară, respectiv a se dispune rectificarea cărții funciare, au fost

respinse.

Pentru

considerentele de fapt și de drept reținute, tribunalul a admis în parte

acțiunea astfel cum a fost precizată și a obligat pârâta să plătească

reclamantei 808 lei cu titlu de despăgubiri.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC E.C. SRL, solicitând schimbarea

în parte a sentinței apelate, cu cheltuieli de judecată. La acest apel a aderat

și SC O.M.V. P. SA care a solicitat, în principal, respingerea acțiunii

reclamantei ca nefondată.

Prin decizia

civilă nr. 496 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a V-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta reclamantă, a fost

schimbată in parte sentința atacată, în sensul că a fost admisă acțiunea

reclamantei și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă și a sumei de

73.832 lei reprezentând despăgubiri, sumă stabilită prin raportul de expertiză

întocmit de dl. expert P.D., menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.

A fost respins, ca nefundat, apelul declarat de aderenta la apei SC O.M.V. P. SA.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de apel a apreciat că în mod nelegal și

netemeinic prima instanță a stabilit o altă situație de fapt, înfrângând astfel

puterea autorității de lucru judecat reprezentantă de sentințele civile nr.

1390 din 10 februarie 2006 și nr. 4108 din 22 aprilie 2008 rămase definitive și

irevocabile. Astfel, prima instanță nu a ținut cont de faptul că titlul de

proprietate al reclamantei apelante este ulterior actului de înstrăinare

încheiat în anul 2004, iar acțiunea reclamantei a fost determinată chiar de

faptul acestei înstrăinări, ocazie cu care a fost nevoită să întocmească actele

cadastrale, din măsurătorile efectuate rezultând o suprafață de teren mai mică

decât cea menționată în titlul de proprietate reprezentat la acea dată de

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1967 din 12 martie 1998,

cu suprafața de 243,06 m.p. suprafață ocupată de către pârâtă, care ulterior

dobândirii titlului său de proprietate, contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 1339 din 02 august 2002, a împrejmuit proprietatea,

intrând și în proprietatea reclamantei fapt pe care aceasta l-a constatat abia

cu ocazia vânzării terenului.

Având în vedere

considerentele expuse anterior, instanța de apel a reținut că în mod nelegal și

netemeinic prima instanță a apreciat că reclamanta a făcut dovada dreptului de

proprietate asupra suprafeței în litigiu numai până la data de 05 octombrie 2004

când aceasta a înstrăinat cele trei suprafețe de teren către B.C.C., acordând

despăgubiri pentru lipsa de folosință pentru perioada 21 iulie 2004 - 05

octombrie 2004, deoarece prin sentințele mai sus menționate s-a stabilit cu

autoritate de lucru judecat faptul că reclamanta a fost proprietara terenului

în suprafață de 243,06 m.p. și după înstrăinarea celor trei terenuri către

cumpărătorul B.C.C.

Prin urmare

instanța de apel a apreciat că reclamanta apelantă a fost lipsită de folosința

terenului în suprafață de 243,06 m.p., deținut în mod nelegal de către pârâta

SC O.M.V. P. SA până la data de 30 octombrie 2008 când a rămas irevocabilă

hotărârea judecătorească prin care s-a dispus plata prețului, motiv pentru care

a admis apelul declarat de reclamanta SC E.C. SRL.

În ceea ce

privește cuantumul prejudiciului suferit de reclamanta apelantă, instanța de

apel a apreciat că nu se poate reține suma stabilită prin expertiza

extrajudiciară câtă vreme în cauză au fost efectuate expertize judiciare în

condițiile art. 201, 208 C. proc. civ., iar în ceea ce privește cele două

expertize judiciare efectuate în cauză, respectiv expertiza efectuată de către

dl. expert I.S. și cea efectuată de dl. expert P.D., a reținut concluziile

celei de-a doua expertize efectuate, respectiv cea efectuată de dl. expert P.D.,

având în vedere faptul că prima expertiză efectuată nu a răspuns întocmai obiectivelor

stabilite, aspect susținut și de către părți care au solicitat refacerea

raportului de expertiză.

Pentru aceleași

considerente, instanța de apel a respins, ca nefundat, apelul declarat de

aderenta la apel SC O.M.V. P. SA. Astfel, instanța de control judiciar nu a

reținut susținerea aderentei la apel în sensul că reclamanta nu a făcut dovada

existenței dreptului de folosință în patrimoniul ei deoarece dreptul de

folosință este unul din atributele dreptului de proprietate, or câtă vreme

reclamanta a dovedit faptul că este proprietara terenului în suprafață de

243,06 m.p., aceasta trebuia să se bucure de toate atributele dreptului de

proprietate, deci inclusiv de dreptul de folosință de care a fost lipsită în

mod abuziv de către pârâtă, prin ocuparea acestei suprafețe de teren. Faptul că

nu a deținut efectiv această suprafață de teren nici înainte de acțiunea în

revendicare, s-a apreciat că nu prezintă nicio relevanță în raport de obiectul

acțiunii de față.

În ceea ce

privește cheltuielile de judecată s-a reținut că, prin admiterea apelului

declarat de reclamantă și respingerea apelului declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA,

apelanta pârâtă a căzut în pretenții. Cu privire la cuantumul sumei, instanța a

reținut că este compusă din următoarele cheltuieli efectuate de

apelanta-reclamantă: taxa de timbru și timbru judiciar pentru toate etapele

parcurse în cuantum de 11.959 lei (5442 lei taxă timbru achitată pentru fondul

cauzei, plus 5 lei timbru judiciar, 2.721 lei taxă timbru pentru primul apel

plus 5 lei timbru judiciar și 3.781 lei taxă timbru pentru cel de-al doilea

apel, plus 5 lei timbru judiciar), 26.720 lei onorariu de avocat pentru

reprezentarea reclamantei în toate etapele parcurse și 3006 lei onorariu expertiză

pentru expertizele efectuate dosarul de fond.

Împotriva

acestei decizii a formulat recurs pârâta SC O.M.V. P. SA care a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În esență,

recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic

dedus judecații, a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia pentru că prin hotărârea recurată s-a reținut că au fost vândute

lui B.C.C. trei suprafețe de teren, însă dimensiunile și limitele acestora sunt

diferite de cele trei suprafețe de teren dobândite de reclamanta în anul 1998.

Recurenta a mai

susținut că hotărârea recurată este lipsită de temei legal și a fost dată cu

aplicarea greșită a legii, căci trebuie făcută distincție între atributele

dreptului de proprietate, reclamanta deținând dreptul de a înstrăina terenul

(așa cum a și procedat efectiv), drept recunoscut prin hotărârea irevocabilă

pronunțată în acțiunea în revendicare. Reclamanta nu deținea însă și atributul

folosinței, atribut care nici ulterior admiterii acțiunii nu a fost dobândit

din cauza imposibilității de predare a terenului. Față de acest aspect, pârâta

consideră că reclamanta nu poate invoca un drept real de folosință a bunului,

astfel încât lipsa acestuia să îi provoace un prejudiciu, ci numai o eventuală

creanță, constând în valoarea terenului, creanță realizată de reclamantă în

urma admiterii cererii acesteia formulate în temeiul art. 574 C. proc. civ.

Înalta Curte de

Casație și Justiție reține că recursul este fondat și îl va admite pentru

următoarele considerente:

Motivele de

nelegalitate ale hotărârii nr. 1666 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul

București, invocate de SC E. SRL în cererea de apel și întemeiate pe

netransmiterea dreptului de proprietate la nivelul anului 2004 asupra

suprafeței de teren de 243,06 m.p., nu pot fi reținute întrucât sunt în

contradicție cu actele încheiate de reclamantă, cu hotărârile judecătorești

anterioare și cu înscrisurile din Cartea Funciară, fiind incidente dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Din actele

existente la dosarul cauzei, cuprinzând acte de vânzare-cumpărare, hotărâri

judecătorești și înscrisuri de Carte Funciară, rezultă fără putință de tăgadă

că SC E. SRL a înstrăinat suprafața în discuție întrucât toate demersurile

judiciare ale acesteia, în sensul modificării înscrierilor din Cartea Funciară

au fost respinse, instanțele statuând irevocabil că intimata-reclamantă nu

deține niciun drept de proprietate asupra celor 243,06 m.p.

SC E. SA a

înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1717 din

05 octombrie 2004 de către B.N.P. C.A.B., având ca părți: SC E.C. SRL, vânzătoare

și B.C.C., cumpărător. Acesta, la rândul lui, a înstrăinat către SC T.I. SRL

suprafețele de teren situate în București. Șos. Mihai Bravu, sector 3, încheind

în acest sens contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1747 din 08

octombrie 2004 de către B.N.P. C.A.B., în prezent, proprietar al terenurilor

fiind SC K.R.

Se va reține și

faptul că suprafața de 243,06 m.p. nu a făcut obiectul vreunei dezlipiri, nu

are număr cadastral distinct, iar în Cartea funciară, SC E. SRL, nu mai

figurează drept proprietară încă din anul 2004.

Faptul că în

cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare prin care aceasta a înstrăinat este

prevăzută o suprafață mai mare decât cea de 2.500 m.p. (suprafața din acte) nu

reprezintă un argument în favoarea SC E.C. SRL, deoarece diferențele invocate

privesc toate cele trei parcele, iar porțiunea de teren invocată face parte

integrantă din cei 600 m.p. situați în parcela nr. 478/11 din Șos. Mihai

înstrăinați la data de 05 octombrie 2004 împreună cu celelalte imobile.

Existența unor

diferențe între suprafețele înscrise în acte (2.500 mp pentru cele trei

terenuri) și suprafețele de teren rezultate în urma măsurătorilor cadastrale

(2.324.41 m.p.) nu are nicio înrâurire asupra ocupării terenului de către

pârâtă, în urma amplasării greșite a limitei de hotar. Suprafața mai mică

rezultată în urma măsurătorilor (prin suprapunerea planului de situație peste

planul parcelar aprobat al Mun. București) este independentă de ocuparea celor

243,06 m.p. de către pârâtă, în condițiile în care nu se pune problema unei noi

parcelări.

Niciodată până

în prezent suprafața de teren pentru care se solicită contravaloarea lipsei de

folosință nu a fost dezlipită și nu i s-a atribuit număr cadastral distinct,

nefiind înscrisă într-o carte funciară distinctă.

Suprafața de

243,06 m.p. figurează, în continuare, în parcela 478/11, având număr cadastral

8353 și fiind înscrisă în Cartea funciară nr. 53046 a O.C.P.I. - Sector 3

București.

La data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 1717 din 05 octombrie 2004,

suprafața de teren ocupată de pârâtă nu era nici măcar determinată, fiind

stabilită un an mai târziu, prin Raportul de expertiză întocmit de ing. C.C. la

data de 08 decembrie 2005.

Suprafața de

243,06 m.p. face parte din suprafețele înstrăinate conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1717 din 05 octombrie 2004 la B.N.P. C.A.B.

Instanța de

fond preciza corect că: „Așadar, în condițiile în care, reclamanta SC E.C. SRL

nu mai este proprietară a imobilului din București, Sos. Mihai Bravu, sector 3,

încă din anul 2004, aceasta nu mai justifica legitimare procesuală activă (…)

în speță, nu exista niciun prejudiciu pe care SC E.C. SRL să-l fi suferit,

întrucât întregul teren în suprafață de 2500 m.p., situat în București, Șos.

Mihai Bravu, sector 3 (care include și suprafața de 243,06 m.p. a cărei lipsă

de folosință se reclamă) nu a fost folosit niciun moment de către reclamantă

din momentul în care aceasta l-a dobândit (…) Se pare astfel, că singura

preocupare a reclamantei SC E.C. SRL vis-a-vis de imobilul în cauză a fost

aceea de realizare a unor speculații imobiliare cât mai profitabile.

(..) la data de

05 octombrie 2004, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

1717 din 05 octombrie 2004, reclamanta a vândut numitului B.C.C. toate cele 3

suprafețe ce au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1998.

Dacă reclamanta

ar fi fost de bună credință și ar fi justificat dreptul său, ar fi prezentat

instanței sesizate cu revendicarea și actul de vânzare-cumpărare prin care a

înstrăinat terenul, pentru a fi avut în vedere la cumpărarea titlurilor. Ori,

atât sentința pronunțată în acțiunea în revendicare, cât și decizia instanței

de apel, au avut în vedere în compararea titlurilor de proprietate ale

părților, exclusiv contractul din 1998, deși acest contract nu mai putea

constitui temei al pretențiilor reclamantei.

În aceste

condiții, reclamanta a dobândit atât prețul terenurilor în urma

vânzării-cumpărării acestora, cât și contravaloarea suprafeței de teren

revendicată de la pârâtă, în urma executării silite a sentinței civile nr.

1390/2006.”

Reclamanta este

în eroare cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra

terenurilor și cu privire la efectele produse de întocmirea documentațiilor

cadastrale, respectiv a înscrierilor în cartea funciară. Obiectul

vânzării-cumpărării este dat de suprafața menționată în contract (600 m.p.), și

nu cea din măsurători. Măsurătorile cadastrale nu pot face dovada dreptului de

proprietate, întrucât nu evidențiază situația juridică, ci doar o situație de

fapt.

Hotărârea

pronunțată în acțiunea în revendicare nu constituie un nou titlu de proprietate

în favoarea părții care câștigat procesul. Acesta este și motivul pentru care

cererile reclamantei de a i se înscrie dreptul de proprietate în cartea

funciară, au fost respinse. Față de toate aceste aspecte, rezultă evident că

reclamanta nu poate invoca un prejudiciu constând în lipsa de folosință, de

vreme ce folosința, ca atribut al dreptului de proprietate, lipsea din

patrimoniul acesteia, fiind înlocuită prin hotărârea instanței de executare cu

o creanță constând în însăși valoarea terenului, creanță realizată integral de

reclamantă.

De asemenea,

curtea de apel a stabilit greșit situația de fapt. în condițiile în care a

admis apelul reclamantei, motivând că prima instanță nu a ținut cont de faptul

că titlul de proprietate al SC E.C. SRL este ulterior actului de înstrăinare

încheiat în anul 2004. Simplul fapt că acțiunea reclamantei a fost determinată

chiar de faptul acestei înstrăinări, fiind nevoită să întocmească actele

cadastrale și că a împrejmuit proprietatea nu creează o dovadă certă a titlului

de proprietate, SC E.C. SRL devine proprietară în 1998, nu ulterior anului

2004.

Instanța de

apel reține în mod eronat faptul că s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat

că reclamanta a fost proprietara terenului de 243,06 m.p. și după înstrăinarea

celor trei terenuri.

Prin sentințele

civile nr. 11406 din 20 decembrie 2007 și nr. 4401 din 30 aprilie 2008 prin

care au fost respinse acțiunile de carte funciară formulate de reclamantă, s-a

reținut că succesorii reclamantei (care au dobândit de la aceasta dreptul de

proprietate) apar ca proprietari ai întregii suprafețe de teren, inclusiv

suprafața de 243,06 m.p.

Așadar, SC E.C.

SRL nu poate invoca existența unui prejudiciu pentru a putea solicita

contravaloarea unui drept de folosință, întrucât nu a avut un drept distinct de

folosință asupra acestei suprafețe, această suprafață neexistand în mod

distinct, nefiind individualizată separat față de celelalte parcele ce au făcut

obiectul contractului de vânzare - cumpărare din anul 2004. Altfel, încercările

SC E.C. SRL de a se constata că terenul în discuție nu a fost înstrăinat odată

cu restul imobilului au fost zădărnicite prin Sentința irevocabilă nr. 4401 din

30 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București în dosarul nr.

13837/301/2007 prin care s-a respins ca lipsită de interes acțiunea.

Considerentele

instanței au fost expuse pe larg, reținând în esență următoarele: „având în

vedere că susținerile reclamantei nu concordă cu situația de carte funciară,

iar câtă vreme terenurile au fost înstrăinate, în discuție intră nu doar

dreptul de proprietate pretins de reclamantă, ci si dreptul de proprietate al

succesorilor săi care potrivit extrasului de carte funciară apar ca fiind

proprietarii întregii suprafețe”. Or, potrivit principiului resjudicata pro

veritate habetur, hotărârea invocată mai sus se bucură de o prezumție absolută

de adevăr în ceea ce privește înstrăinarea celor 243,06 m.p. de către SC E.C. SRL.

Așadar, aceasta din urmă nu poate invoca existenta unui prejudiciu pentru a

putea solicita contravaloarea unui drept de folosință, întrucât nu a avut un

drept distinct de folosință asupra acestei suprafețe întrucât această suprafață

nu există în mod distinct, nu este individualizată separat față de celelalte

parcele ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din anul 2004.

Conform

procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc și confirmat de instanța

de executare, predarea terenului s-a dovedit imposibilă.

Mai mult decât

atât, dreptul de proprietate este un drept perpetuu, în sensul că durează atâta

vreme cât subzistă bunul care-i formează obiectul.

Dreptul de

proprietate conferă titularului său următoarele atribute:

- dreptul de a

întrebuința lucrul potrivit naturii ori destinației lui (usus sau jus utendi);

- dreptul de

a-i culege fructele și veniturile pe care le poate da (fructus sau jus

fruendi);

- dreptul de a

dispune de lucru, fie prin înstrăinare, fie prin consumare (abusus sau jus

abutendi), însă, având în vedere faptul că imobilul era înstrăinat din 05

octombrie 2004 a transmite acest atribut semnifică însăși transmisiunea

dreptului de proprietate.

Rezultă în

acest context că imposibilitatea reclamantei de folosință a terenului preexista

formulării acțiunii în revendicare, fiind doar constatată de executorul

judecătoresc.

Instanța de

apel a stabilit în mod greșit data până la care s-a stabilit lipsa de folosință

a terenului: 30 octombrie 2008, adică la data rămânerii irevocabile a hotărârii

judecătorești prin care s-a dispus plata prețului.

Pentru a se

atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei SC O.M.V. P. SRL reclamanta

trebuie să dovedească îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:

existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport

de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui

care a cauzat prejudiciul constând în intenția, neglijența sau imprudența cu

care a acționat.

Instanța de

fond a stabilit corect: „în ceea ce privește prejudiciul suferit de reclamanta,

acesta se concretizează în lipsa de folosință a acestei suprafețe de teren,

începând de la data de 21 iulie 2004 (..) și până la data de 05 octombrie 2004,

când reclamanta a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra acestei

suprafețe de teren.

Instanța de

fond a stabilit corect cum că: „potrivit raportului de expertiză întocmit de

către expertul P.D., contravaloarea despăgubirilor datorate pentru lipsa de

folosință a imobilului în perioada 21 iulie 2004 - 05 octombrie 2004 este de

808 lei”.

De asemenea,

instanța de fond a stabilit corect faptul că: „pentru perioada ulterioară datei

înstrăinării dreptului de proprietate, reclamanta nu a făcut dovada existenței

unui prejudiciu care să se producă în patrimoniul său, precum și faptul că nu

pot fi reținute susținerile SC E.C. SRL, în sensul că prin contractul de vânzare-cumpărare

încheiat la data de 05 octombrie 2004 nu a transmis suprafața de 243,06 m.p. ce

era ocupată de pârâtă, întrucât obiectul contractului îl constituie toate

suprafețele ce au format obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 1057

din 12 martie 1998, fără nicio excepție”.

Înalta Curte de

Casație și Justiție va retine că hotărârea recurată este lipsită de temei legal

și a fost data cu aplicarea greșita a legii.

Trebuie făcută

distincție între atributele dreptului de proprietate, reclamanta deținând

dreptul de a înstrăina terenul (așa cum a și procedat efectiv), drept

recunoscut prin hotărârea irevocabilă pronunțată în acțiunea în revendicare.

Reclamanta nu deținea însă și atributul folosinței, atribut care nici ulterior

admiterii acțiunii nu a fost dobândit din cauza imposibilității de predare a

terenului.

Față de acest

aspect, reclamanta nu poate invoca un drept real de folosință a bunului, astfel

încât lipsa acestuia să îi provoace un prejudiciu, ci numai o eventuală

creanță, constând în valoarea terenului, creanță realizată de reclamantă în

urma admiterii cererii acesteia formulate în temeiul art. 574 C. proc. civ.

Totuși, deși

instanța a constatat teoretic că reclamanta având calitatea de proprietar

neposesor ar trebui să dobândească și posesia, în scopul de a-și întregi

atributele dreptului de proprietate, cu ocazia executării silite s-a constatat

că practic acest lucru este imposibil. Această situație este clar validată de

instanța de executare, care, dispunând obligarea pârâtei la plata

echivalentului valorii terenului a constatat faptul că dreptul de proprietate

al reclamantei era gol de conținut.

Într-adevăr,

deși posesia este doar unul dintre atributele dreptului de proprietate, prin

faptul că pârâta a fost obligată la plata întregii valori a bunului, respectiv

a dreptului de proprietate, rezultă evident că instanța de executare a

constatat că lipsa folosinței este totală și că afectează dreptul de

proprietate al reclamantei în însuși conținutul acestuia.

În aceste

condiții, reclamanta nu poate pretinde, după ce a obținut echivalentul valorii

întregului drept de proprietate, că ar fi prejudiciată și prin lipsa unuia

dintre atributele dreptului de proprietate pentru o altă perioadă de timp decât

cea rezultată din întreg probatoriul administrat în cauză.

Pentru

considerentele reținute, conform art. 312 C. proc. civ., se va admite recursul

declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 496

din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă, va fi modificată în parte decizia recurată în sensul că se va respinge,

ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC E.C. SRL împotriva sentinței

comerciale nr. 1666 din 16 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția

a Vl-a comercială. Se vor menține în rest dispozițiile deciziei atacate și vor

fi păstrate în tot dispozițiile sentinței apelate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta SC O.M.V. P. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei civile nr. 496

din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

civilă.

Modifică în

parte decizia recurată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de

reclamanta SC E.C. SRL împotriva sentinței comerciale nr. 1666 din 16 februarie

2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a comercială.

Menține în rest

dispozițiile deciziei atacate.

Păstrează în

tot dispozițiile sentinței apelate.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică7, astăzi 13 februarie 2013.