ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1667/2013

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București la data de 9 aprilie 2008 sub nr. 13690/3/2008, reclamanta S.C. G.R.B.G. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele I.A. și SC U.V.R. SRL, să se constate nulitatea absolută parțială - în limita dreptului de proprietate al reclamantei - a actului de dezmembrare și contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001 de către BNP G.V., încheiat între pârâte pentru cauză ilicită și fraudă la lege; obligarea pârâtei I.A. să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 1209,23 m.p., situat în București, strada T. nr. 4, sector 3 și obligarea pârâților, în solidar, la achitarea cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 136 din 28 ianuarie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.V.R. SRL, în privința capătului 2 de cerere, pe care l-a respins, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepția lipsei de interes a cererii - capătul 1 de cerere, față de pârâta SC U.V.R. SRL, pe care l-a respins, ca fiind lipsit de interes; a respins excepția lipsei calității procesuale active și pasive ca neîntemeiată; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta SC G.R.B.G.

SRL, în contradictoriu cu pârâta I.A., pe care a obligat-o să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de teren de 428 m.p., situată în București, str. T. nr. 4, sector 3, astfel, cum a fost identificată de expertul T.A., în cadrul expertizei specialitatea topografie, completată; a respins capătul 1 de cerere, ca neîntemeiat; a luat act că pârâta solicită cheltuieli de judecată pe cale separată; a obligat pârâta I.A. la plata sumei de 5857 RON cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu de expert, Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin încheierea de ședință din data de 2 iulie 2009, tribunalul a dispus, în temeiul art. 137 alin. (2) C. proc.

civ., unirea excepția lipsei calității procesuale active și pasive a pârâtei I.A. cu fondul cauzei, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.V.R. SRL în privința capătului 2 de cerere, având ca obiect revendicare imobiliară, și a respins-o în privința capătului 1 de cerere. Tribunalul a reținut că fiecare parte se pretinde titularul dreptului proprietate pentru imobilul ce face obiectul acțiunii, reclamanta în calitate de continuatoare în drepturi prin semnarea contractului de dare în plată față de S G. SA, iar pârâta în calitate de deținătoare a dreptului de proprietate de la aceeași societate comercială, analiză ce presupune dovezi comune cu fondul cauzei și, dat fiind obiectul acțiunii - revendicare imobiliară, se impune unirea excepția lipsei calității procesuale active și pasive a pârâtei I.A.

cu fondul cauzei. Tribunalul a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC U.V.R. SRL este întemeiată în privința capătului doi de cerere, având ca obiect revendicare imobiliară, întrucât, chiar reclamanta prin petitul doi de cerere solicită doar obligarea pârâtei I.A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul teren în suprafață de 1209,23 mp situat în București, str. T., nr. 4, sector 3, deci, în acțiunea în revendicare nu este emisă o pretenție concretă față de această pârâtă. De altfel, din probele administrate în cauză, față de faptul că revendicarea privește suprafața de 1209.23 mp, pârâta nefiind posesorul acestei parcele de teren, rezultă că aceasta nu are calitate procesuală pasivă pentru acțiunea în revendicare imobiliară.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC G.R.B.G. SRL, arătând că instanța de fond trebuia să rețină că aceasta este succesoarea în drepturi a S.C. G., situație în care este îndreptățită să revendice de la pârâta I.A. întreaga suprafață de teren de 1209,23 m.p. și nu doar suprafața de 428 m.p. recunoscută de către instanța de fond. Reclamanta a dobândit de la S.C. E.T. S.R.L. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 784 din 12 martie 2004 cap. IV, prin contractul de dare în plată autentificat sub nr. 1052 din 5 mai 2004 și prin actele adiționale acestuia, întreg activul G., respectiv, toate drepturile reale și de creanță, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său, prezente și viitoare.

La rândul său, S.C. E.T. S.R.L. dobândise acest activ al G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 art. 1 alin. 1 și cap. V și prin actul adițional la acest contract autentificat sub nr. 29 din 2 decembrie 2005 de către Tribunalul București judecător sindic. Ca atare, reclamanta este îndreptățită să solicite revendicarea tuturor drepturilor prezente și viitoare rămase în patrimoniul G. și nu doar a suprafeței de 428 m.p. Reclamanta a mai arătat că instanța de fond trebuia să rețină că în prezenta cauză se solicită constatarea nulității absolute a unui contract ce are ca efect repunerea părților în situația anterioară, Baza Tarcău întorcându-se astfel în patrimoniul G., respectiv, a succesorilor acesteia.

Instanța de fond nu a reținut că prin Sentința civilă irevocabilă nr. 5071 din 17 iunie 2004 a Judecătoriei sectorului 3 București s-a respins acțiunea S.C. P.T.A. S.R.L. în constatarea dreptului de proprietate al acestei societăți pentru diferența de teren de 751 m.p., iar prin Sentința civilă irevocabilă nr. 7214 din 12 septembrie 2005 a Judecătoriei sectorului 3 București s-a respins, ca nefondată, acțiunea pârâtei I.A., prin care aceasta solicita, de asemenea, să se constate că este proprietara diferenței de teren de 751 m.p. Această sentință rămasă irevocabilă a intrat în puterea lucrului judecat și din ea rezultă că terenul rămas în proprietatea G. este de 1212 m.p. Apelanta reclamantă este proprietara acestui lot de teren în calitatea ei de succesor G. La data de 25 august 2011 pârâta I.A.

a formulat cerere de aderare la apel, arătând următoarele: I. Referitor la suprafața de teren de 428 m.p., nici una dintre condițiile de exercițiu ale acțiunii civile în revendicare nu sunt întrunite, respectiv, reclamanta S.C. G.R.B.G. S.R.L. este posesor al suprafeței de teren în cauză, iar pârâta I.A. nu posedă suprafața de teren, nu a emis pretenții de proprietar sau/și de orice altă natură în legătură cu acest teren; reclamanta nu are calitatea de proprietar al terenului în cauză. În acest sens, pârâta a reiterat excepțiile invocate în fața instanței de fond, respectiv, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe de o parte, și lipsa calității sale procesuale pasive. II.

Referitor la restul suprafeței de 428 m.p., aflată în posesia reclamantei, instanța apreciază că aceasta ar ține un drept de proprietate prin efectul legii, or, dacă ar fi așa, atunci existența unui titlu de proprietate - fie el și prin efectul legii - coroborat cu împrejurarea că reclamanta deține posesia asupra imobilului, ar face ca o eventuală acțiune în revendicare să fie lipsită de interes și respinsă pe cale de consecință. Prin Decizia civilă nr. 236/A din 30 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelurile, ca nefondate. Referitor la apelul reclamantei S.C. G.R.B.G. S.R.L., instanța de apel a reținut că aceasta este continuarea în drepturi a societății G. S.A., atâta vreme cât prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 784 din 12 martie 2004 și prin contractul de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 (inclusiv actele adiționale la acest contract) a cumpărat de la S.C.

E.T. S.R.L. toate drepturile pe care aceasta la rândul ei le dobândise de la S.C. G. prin contractul autentificat sub nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 și prin actul adițional la acest contract, respectiv, „toate drepturile patrimoniale reale și de creanță, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său prezente și viitoare". Nici instanța de fond nu a negat această calitate a reclamantei, însă în mod legal a reținut că aceasta nu a făcut dovada că în patrimoniul G. s-ar afla în prezent dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață revendicată de 1209,23 m.p, întrucât nu există nici un titlu de proprietate care să ateste că inițial S.C. G. a avut în proprietate suprafața de teren de 3.277 m.p.

cât pretinde reclamanta. Instanța de apel a mai reținut că, în anul 1995, S.C. G. a dat o declarație pentru calcularea impozitului pe teren la Administrația financiară, în care indică că ar avea în proprietate un teren de 2980 m.p. în str. T. nr. 4, iar în raportul de evaluare întocmit în temeiul H.G. nr. 834/1991 pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate se reține că S.C. G. declară că din actele societății suprafața de teren deținută de ea în str. T. nr. 4 este de 2954 m.p. Nici unul dintre succesorii în drepturi ai societății G. S.A. nu a întreprins demersuri judiciare pentru a se constata în instanță că terenul aflat în proprietatea societății autoare a fost de 3.277 m.p.

și nici prin prezenta acțiune, reclamanta nu a învestit instanța cu un capăt de cerere care să aibă ca obiect stabilirea întinderii dreptului de proprietate al societății G. Susținerea că efectul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 415 din 1 iunie 2001 este acela al repunerii părților în situația anterioară, respectiv, baza Tarcău s-ar reîntoarce în patrimoniul G., nu poate fi primită, întrucât constatarea nulității acestui act avea drept efect întoarcerea suprafeței de teren de 1521 m.p. în patrimoniul pârâtei I.A. și nu în patrimoniul G. Reclamanta nu a învestit instanța de fond și cu constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între G. și S.C.

P.T.A. S.R.L. și a contractului dintre această societate și pârâta I.A. Nici una dintre cele două sentințe ale Judecătoriei sector 3 București la care face referire reclamanta nu a reținut că autoarea S.C. G. S.A. ar fi avut în proprietate 3277 m.p. în str. T. nr. 4, astfel încât reclamanta nu poate invoca autoritatea de lucru judecat al acestor sentințe pe acest aspect. Instanța de apel a constatat, astfel, că singura suprafață de teren dovedită a fi intrat în patrimoniul reclamantei din fostul patrimoniu G. este suprafața de 428 m.p. individualizată în contractele de vânzare-cumpărare nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 și de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004. Așa cum a rezultat din expertiza topo efectuată în cauză, această suprafață de teren se regăsește în lotul nr. 3 al pârâtei I.A., rezultată în urma dezmembrării terenului proprietatea acesteia de 2526 m.p., motiv pentru care, în mod legal, instanța de fond a admis acțiunea pentru suprafața de 428 m.p.

În ceea ce privește aderarea la apel formulată de pârâta I.A., instanța de apel a reținut că aceasta neagă că ar fi în posesia terenului de 428 m.p., susținând că acest teren se află în posesia reclamantei și că reclamanta nu ar avea în proprietate terenul în litigiu, motive pentru care, pe de o parte, acțiunea este formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar, pe de altă parte, nici pârâta nu are calitate procesual pasivă. Mai mult, pârâta susține că atâta vreme cât reclamanta ar avea un titlu de proprietate pe terenul de 428 m.p., acțiunea acesteia în revendicare ar fi lipsită de interes, întrucât aceasta are și posesia terenului. Instanța de apel a înlăturat aceste apărări, întrucât s-a constatat deja că reclamanta este titulara contractului de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 emis de B.N.P.

A.R.H. și R.D.B., contract prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului de 428 m.p. din str. T. nr. 4. Acest contract, ce nu a fost anulat, produce efecte juridice față de pârâta I.A., provenind de la autorul comun, G., ceea ce conferă reclamantei calitate procesuală activă. Pe de altă parte, prin expertiza topo efectuată în fața primei instanțe s-a statuat că această suprafață de teren de 428 m.p. se află în posesia pârâtei I.A., regăsindu-se în lotul nr. 3 al acesteia, lot creat în urma dezmembrării terenului de 2526 m.p. Această probă nu a fost răsturnată de pârâtă, care nici nu a avut obiecțiuni la raportul de expertiză topo intervenit în cauză (așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2010 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă).

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta SC G.R.B.G. SRL și pârâta I.A. Recurenta-reclamantă SC G.R.B.G. SRL a formulat următoarele critici: I. Deși prin precizarea la acțiune a fost învestită cu constatarea nulității absolute a actului de dezmembrare prin care I.A. a acaparat suprafața de teren de 1209,23 mp aflată în proprietatea reclamantei, instanța de apel s-a pronunțat asupra ceea ce nu s-a cerut, respectiv, asupra nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 415/2001 încheiat între I.A. și SC U.V.R. SRL, în acest fel nepronunțându-se asupra motivului II de apel. II.

Instanța de apel a procedat la aplicarea greșită a dispozițiilor art 1199 și urm. C. civ., întrucât aspectele de nulitate absolută (lipsa obiectului și cauza ilicită) se grefează pe aspectul includerii abuzive a suprafeței de 1209 mp în actul de dezmembrare, lucru ce rezultă din Sentința civilă nr. 7214 din 12 septembrie 2005 a Judecătoriei sector 3 București ce se bucură de autoritate de lucru judecat, prin care s-a respins acțiunea în constatare promovată de I.A. în contradictoriu cu SC P.T.A. III. Instanța de apel a procedat la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1170, 1171 și 1173 C. civ. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că în mod greșit instanța de apel a respins cererea de revendicare cu motivarea că nu există titlu de proprietate care să ateste că inițial G. SA a avut în proprietate suprafața de 3277 mp, în condițiile în care probatoriul administrat în cauză dovedește contrariul.

Baza Tarcău a fost identificată și măsurată în cadrul expertizei întocmite la fond, pe baza actelor emise de primărie, valoarea juridică a acestor înscrisuri fiind aceea de act autentic cu deplină forță probantă, conform dispozițiilor art. 1170, 1171 și 1173 C. civ., de care, instanța de apel neținând cont, a pronunțat o hotărâre nelegală. Din probele administrate a rezultat că SC G. SA a deținut întreaga suprafață a Bazei Tarcău, respectiv, 3835 mp. Suprafața de teren revendicată în prezenta cauză, de 1209 mp, reprezintă diferența dintre suprafața inițială, de 3835 mp și suprafața de 2526 mp, care s-a constatat prin hotărâre judecătorească ca aparținând autoarei pârâtei. Terenul revendicat include suprafața de 428 mp preluată de la SC G. SA și se suprapune cu 755 mp peste terenul deținut de I.A.

Recurenta-reclamantă este succesorul universal al SC G. SA pentru întreaga suprafață rămasă neînstrăinată de G. și a dobândit proprietatea asupra bunului pe baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 784 din 12 martie 2004 și a contractului de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 depuse la dosarul cauzei. IV. Instanța de apel nu a analizat motivele de nulitate ale actului de dezmembrare din perspectiva fraudării următoarelor acte normative: Decretul nr. 70 din 30 martie 1981, H.G. nr. 167/1990, Legea nr. 15/1990, H.G. nr. 1353/1990. În acest sens, recurenta-reclamantă arată că Baza Tarcău a intrat în patrimoniul autoarei sale inițiale prin Decretul nr. 70 din 30 martie 1981, aspect constatat prin Protocolul încheiat la 20 mai 1981 între IIC Ilfov București și IIC Abatorul București, fără măsurătoare topografică.

Prin H.G. nr. 167/1990 s-a desființat întreprinderea Abatorul București și, prin scindare, au luat ființă două unități economice distincte: IIC Glina (SC G. SA) și IPC București Splai. Prin acest act normativ s-a realizat operațiunea de predare a elementelor patrimoniale între IIC București și IPC București Splai la data de 30 martie 1990, fără măsurătoare topografică. Prin H.G. nr. 1353/1990, în aplicarea art. 57 din Legea nr. 15/1990, a luat ființă SC G. SA, ca urmare a reorganizării IIC Glina București. SC G. SA a dobândit astfel, prin lege organică, dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat, fără măsurătoare topografică. Prin art. 20 al Legii nr. 15/1990, ca urmare a reorganizării întreprinderilor în societăți comerciale, dreptul de administrare directă a fost transformat în drept de proprietate pentru toate bunurile ce făceau obiectul dreptului de administrare a fostelor întreprinderi de stat reorganizate.

În cursul prezentului litigiu, expertiza a dovedit că suprafața aferentă construcțiilor vândute către P.T.A. SRL era în realitate mult mai mică, adică exact diferența revendicată de recurenta-reclamantă. Astfel, P.T.A. a vândut către I.A. terenul în suprafață de 2526 mp și construcțiile aferente. I.A. procedat la dezmembrarea acestui teren în 4 loturi din a căror însumare însă rezultă o suprafață totală de 3277.19 mp. Prin contractul nr. 415 din 1 iunie 2001,I.A. a vândut către SC U.V.R. 1521 mp, iar cu prilejul dezmembrării expertul a constatat că terenul are o suprafață mai mare decât cea menționată în actele vânzătoarei I.A., aceasta fiind dovada nulității absolute a actului nr. 451 din 1 iunie 2001, pentru lipsa obiectului, frauda la lege și cauză ilicită, întrucât prin acte frauduloase pârâta I.A.

a acaparat suprafața de 1209,23 mp proprietatea recurentei-reclamante, deși cunoștea că-i aparținea acesteia. Prin Sentința civilă nr. 5071 din 17 iunie 2004 a Judecătoriei sector 3 București a fost respinsă cererea de constatare a dreptului de proprietate pentru suprafața de 3277,19 mp formulată de P.T.A., deși vânduse către I.A. 2526 mp. Prin Sentința civilă nr. 7214 din 12 septembrie 2005 a Judecătoriei sector 3 București a fost respinsă acțiunea în constatare prin care I.A. solicita că este proprietară și pe suprafața de 751 mp, cerere precizată de solicitare a 1756 mp, considerând că are în total 3277,19 mp. Referitor la lotul de 751,19 mp, recurenta-reclamantă arată că acțiunea este o revendicare prin comparare de titluri, în cadrul căreia titlul reclamantei este mai bine caracterizat, întrucât SC G. nu a transmis niciodată terenul aferent Bazei Tarcău, SC P.T.A.

nu a plătit niciodată prețul pentru teren, iar Sentința civilă nr. 6297 din 16 iunie 1997 nu poate reprezenta un titlu mai bine caracterizat deoarece se bazează pe frauda la lege. Construcția la care s-a raportat expertiza omologată în sentința sus-menționată nu se afla pe lotul în suprafață de 751,19 mp, care, astfel, în mod greșit a fost asimilată ca teren aferent construcțiilor din baza de animale. În atare situație, titlul reclamantei apare ca fiind mai bine caracterizat, în condițiile în care proprietatea autoarei sale era opozabilă tuturor, întrucât Baza Tarcău ca parte a capitalului social a fost publicată în M. Of. în 1990 la înființarea SC G. conform H.G. nr. 1353/1990. V. Concluzia instanței de apel conform căreia reclamanta nu a învestit instanța de fond și cu constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare dintre SC G. și P.T.A., iar apoi dintre această societate și pârâta I.A.

este greșită și adaugă la lege. Acțiunea în revendicare nu este condiționată de constatarea nulității absolute a tuturor actelor translative de proprietate, iar noul C. civ. prevede posibilitatea desființării contractului pe cale de excepție, instanța fiind obligată, în lumina noilor reglementări, să se pronunțe pe această nulitate absolută ce reprezintă o apărare de fond și nu un capăt de cerere. Recurenta-pârâtă I.A. a arătat că în mod greșit instanța de apel a soluționat capătul 2 de cerere în sensul obligării recurentei-pârâte să lase reclamantei, în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 428 mp situată în București, str. T. nr. 4, sector 3 București, cu consecința obligării și la suportarea cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă arată că reclamanta a revendicat, prin capătul 2 de cerere, o suprafață totală de 1209,32 mp, compusă dintr-un lot de 428 mp aflat în posesia SC G.R.B.G. SRL și lotul nr. 3 în suprafață de 781,23 mp aflat în proprietatea recurentei-pârâte. Pentru a admite acțiunea în revendicare, instanța trebuia să analizeze dacă reclamanta îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru exercitarea acțiunii în revendicare, respectiv, dacă aceasta are calitatea de proprietar neposesor al terenului revendicat, iar pârâta de posesor neproprietar. În acest sens, arată că reclamanta nu deține calitatea de proprietar și nu a făcut dovada acestei calități pentru suprafața de teren revendicată, iar în ceea ce privește posesia, din cei 1209,32 mp revendicați, reclamanta posedă în fapt netulburată o suprafață de 428 mp teren pe care nu deține titlu de proprietate.

Instanța de apel a constatat că reclamanta este continuatoarea în drepturi a SC G. SA, deși a reținut că suprafața totală deținută de această societate este incertă, reținând, la fel ca și instanța de fond, că singura suprafață de teren dovedită a fi intrat în patrimoniul reclamantei este cea de 428 mp. Achiesând la punctul de vedere al primei instanțe, instanța de apel a interpretat greșit actele juridice încheiate de reclamantă și a menținut, în mod greșit, aplicarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, considerând că originea dreptului de proprietate al SC G. SA derivă din lege. Deși instanța de apel a reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 4130/2003 reclamanta a obținut de la E.T.

SRL toate drepturile patrimoniale reale și de creanță, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său prezente și viitoare, nu a reținut că la pct. II.2.26 este indicat terenul de 428 mp cu privire la care vânzătoarea declară că a fost dobândit în baza Protocolului de scindare nr. 5968 din 31 octombrie 1990 și că s-a formulat acțiune în constatarea dreptului de proprietate în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii. Rezultă astfel, că ceea s-a transmis nu este un drept de proprietate exclusivă, ci dreptul de a interveni, în nume propriu, în dosarul având ca obiect constatarea dreptului de proprietate, dosar care însă a fost lăsat în nelucrare și perimat. Cu toate acestea, este evident că nu s-a transmis o suprafață de teren, ci o aptitudine legală, de a demonstra în cadrul unei proceduri judiciare, anumite împrejurări ce ar putea justifica admiterea unei acțiuni în constatarea dreptului de proprietate.

Reclamanta nu se poate prevala de dispozițiile art. 480 C. civ. întrucât actele pe care le-a produs nu pot fi considerate titlu valid de proprietate, iar în lipsa unui certificat de atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, succesorii SC G. SA nu se pot prevala de calitatea de proprietar pentru suprafața de 428 mp. Recurenta-pârâtă mai arată că nu este posesor neproprietar cu privire la suprafața de 428 mp, deoarece nu a emis pretenții de nici o natură cu privire la acest teren și nu a exercitat nici un act de tulburare a posesiei sau liniștitei sale folosințe, situație confirmată și de expertiza efectuată în cauză, din care rezultă că respectiva suprafață de teren se află în afara limitelor proprietății recurentei-pârâte, fiind stăpânită în fapt de reclamantă.

Terenul de 755 mp identificat de expert ca fiind „teren în litigiu" reprezintă diferența de teren revendicat de reclamantă, rezultată din scăderea suprafeței de 428 mp din totalul de 1209 mp, cu privire la care instanțele au reținut, în mod corect, că nu se pot emite pretenții. Pe de altă parte, instanța de apel a avut în vedere motive contradictorii și străine de natura pricinii, reținând că în mod legal prima instanță a admis acțiunea întrucât din expertiza topo efectuată în cauză a rezultat că suprafața de 428 mp se regăsește în lotul nr. 3 al pârâtei, în contextul în care instanța de fond a nu menționat nicăieri că se regăsește în lotul nr. 3, ci că expertul a identificat și suprafața de teren de 428 mp.

Deși rezultă că instanța de apel a împărtășit punctul de vedere al instanței de fond, că a considerat că nu se impune modificarea hotărârii atacate, invocând rezultatul aceleiași expertize topo, aceasta a reținut în mod greșit și în contra rezultatului expertizei la care face trimitere, că suprafața de 428 mp cu privire la care s-a admis acțiunea în revendicare se regăsește în lotul nr. 3 al recurentei-pârâte. Față de considerentele expuse, recurenta-pârâtă arată că susține și în această cale de atac excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și pe cea a lipsei calității procesuale pasive proprii. Recursurile sunt nefondate, pentru următoarele argumente comune: Referitor la problema constatării nulității absolute a actului de dezmembrare și contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001 încheiat între pârâtele I.A.

și SC U.V.R. SRL, în mod corect instanțele anterioare au respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere, neputând fi reținută critica potrivit căreia instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra aspectelor de nulitate absolută, cum greșit afirmă recurenta-reclamantă.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel nu ar fi analizat elementele ce ar atrage nulitatea absolută a actului în discuție, și anume, lipsa obiectului, frauda la lege și cauza ilicită, arătând că prin încheierea contractului respectiv au fost încălcate dispoziții din acte normative ce au stat la baza unor transmiteri succesive ale terenului în litigiu către și de la autorul său, întrucât în urma dezmembrării a rezultat, prin însumarea loturilor, o suprafață mai mare decât cea transmisă recurentei-pârâte de către SC P.T.A., situație ce rezultă din hotărârile judecătorești prin care au fost respinse acțiunile în constatare promovate de părțile contractante și din raportul de expertiză tehnică întocmit cu prilejul dezmembrării.

Prin încheierea de ședință din 19 noiembrie 2009, instanța de fond a admis excepția lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect anularea contractului de vânzare-cumpărare, față de pârâta SC U.V.R.

SRL, pentru considerentele arătate în acea încheiere, iar prin sentință s-a constatat că „...în cauză nu se reține încălcarea unor norme de ordine publică...nici cauza ilicită sau o lipsă a obiectului, astfel cum invocă reclamanta". Prin motivele de apel, reclamanta a enumerat cu titlu generic elementele de natură să atragă nulitatea absolută a actului contestat (lipsa obiectului, frauda la lege și cauza ilicită), arătând că acapararea unei suprafețe de teren mai mari, de către pârâta I.A.- 1209,23 mp - este rezultatul unor acte frauduloase și a justificat necesitatea unei astfel de sancțiuni prin prisma efectului acesteia, și anume, repunerea părților în situația anterioară, în sensul reîntoarcerii Bazei Tarcău în patrimoniul SC G., respectiv, a succesorilor societății anterior menționate.

Or, prin decizia atacată, instanța de apel s-a pronunțat asupra interesului constatării nulității absolute, reținând că deși reclamanta „...susține prin motivele de apel că efectul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001 este acela al repunerii părților în situația anterioară, respectiv, baza Tarcău s-ar reîntoarce în patrimoniul G...", această apărare nu poate fi primită, întrucât „...repunerea părților în situația anterioară ar avea ca efect întoarcerea suprafeței de 1521 mp în patrimoniul pârâtei I.A. și nu în patrimoniul G...", situație față de care a constatat că reclamanta „...nu a învestit instanța de fond și cu constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între G. și SC P.T.A.

SRL și a contractului dintre această societate și pârâta I.A...". Raportat la aceste considerente, analizarea elementelor învederate de către reclamantă în conturarea nulității absolute, nu se mai justifică, situație ce nu este asimilabilă cu neanalizarea chestiunilor deduse judecății, cum eronat susține aceasta. În speță, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 415 din 1 iunie 2001 recurenta-pârâtă a procedat la dezmembrarea suprafeței de teren de 2526 mp (dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3466 din 20 decembrie 2000 încheiat cu SC P.T.A.) în trei loturi distincte (Lotul 1 - 588,8 mp; Lotul 2 - 1521 mp; Lotul 3 - 743,08 mp), din care a înstrăinat către SC U.V.R.

SRL suprafața de 1521 mp corespunzătoare lotului nr. 2. Deși recurenta-reclamantă invocă nulitatea absolută a contractului în discuție, în realitate, aceasta este nemulțumită de faptul că, cu prilejul măsurătorilor efectuate în vederea dezmembrării s-a regăsit o altă suprafață de teren decât cea dobândită de recurenta-pârâtă de la SC P.T.A. Hotărârile judecătorești de respingere a acțiunilor în constatarea promovate atât de SC P.T.A., cât și de recurenta-pârâtă, nu au nicio relevanță, întrucât soluțiile consacrate prin acestea, ce nu au avut ca efect recunoașterea sau constituirea de drepturi, nu au valoare probatorie în prezenta cauză în sensul pretins de către recurentă, respectiv, al dovedirii unei anume întinderi a dreptului de proprietate.

Dimpotrivă, prin respectivele hotărâri s-au respins solicitările vizând constatarea dreptului de proprietate al SC G. asupra terenului în suprafață de 3277 mp. Susținerea recurentei-reclamante conform căreia, pronunțându-se asupra contractului de vânzare-cumpărare mai sus arătat, instanța de apel ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut, întrucât aceasta a precizat că solicită doar constatarea nulității a actului de dezmembrare, nu poate fi reținută. Este adevărat că prin înscrisul aflat la fila 22 din volumul III al dosarului de fond recurenta-reclamantă solicită „...să constatați nulitatea absolută parțială a actului de dezmembrare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001...", însă această solicitare se realizează în cadrul unui memoriu intitulat concluzii, fiind formulată la un moment la care o „precizare de acțiune" în sens procedural nu mai era posibilă.

În atare situație, sub acest aspect, învestită cu o acțiune având ca obiect „nulitatea absolută parțială a actului de dezmembrare și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 415 din 1 iunie 2001", instanța de apel în mod corect s-a pronunțat în limitele învestirii, respectiv, cu privire la actul arătat în întregul său. Referitor la admiterea în parte a acțiunii în revendicare formulată de către reclamantă, doar cu privire la suprafața de 428 mp, de asemenea, această soluție este corectă și conformă legii. Recurenta-reclamantă, în calitate de continuatoare în drepturi a SC G. SA (sens în care invocă contractul de vânzare-cumpărare nr. 4130 din 12 noiembrie 2003 dintre SC G. SA și SC E.T.

SRL, precum și contractul de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 încheiat între SC E.T. SRL și SC G.R.B.G. SRL) susține că pârâta posedă fără drept o suprafață de 1209,23 mp aparținând reclamantei. Recurenta-pârâtă, în calitate de dobânditoare a dreptului de proprietate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3466 din 20 decembrie 2000 încheiat cu SC P.T.A. SRL având ca obiect suprafața de 2526 mp susține, pe de o parte, că suprafața revendicată de reclamantă nu se află în posesia sa, iar pe de altă parte, că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la suprafața de teren pe care o revendică, respectiv, în cauză nu s-a prezentat certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

În cadrul acțiunii în revendicare, raportat și la dispozițiile art. 1169 C. civ., conform cărora „cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească", îi revine reclamantului, ca fiind cel care se pretinde că este proprietarul bunului în litigiu, să dovedească dreptul său de proprietate și că imobilul revendicat este identic cu cel asupra căruia pretinde că are un asemenea drept. Deși recurenta-reclamantă revendică o suprafață de 1209,23 mp, aceasta și-a dovedit dreptul de proprietate doar cu privire la o suprafață de teren de 428 mp, sens în care nu a putut obține o soluție favorabilă decât asupra a ceea ce s-a dovedit că deține în proprietate, respectiv, suprafața de teren anterior menționată.

Așa cum în mod corect s-a reținut de către instanțele anterioare, recurenta-reclamantă SC G.R.B.G. SRL este continuatoarea în drepturi a SC G. SA, societate comercială înființată în temeiul Legii nr. 15/1990 din fosta întreprindere de Industrializare a Cărnii București, deținătoare a Bazei Tarcău. SC G. SA a efectuat, cu privire la imobilul preluat ca efect al Legii nr. 15/1990, două înstrăinări: una către SC P.T.A. SRL, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3554 din 24 noiembrie 1992, având ca obiect construcțiile ce constituiau Baza Preluări Animale (referitor la terenul aferent acestor construcții, prin Sentința civilă nr. 6297 din 16 iunie 1997 a Judecătoriei sector 3 București s-a admis acțiunea în constatare promovată de SC P.T.A.

SRL asupra unei suprafețe de 2526 mp situată în str. T.); a doua înstrăinare s-a realizat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4130 din 12 noiembrie 2003, către SC E.T. SRL, având ca obiect „toate drepturile patrimoniale reale și de creanță, inclusiv drepturile litigioase existente în patrimoniul său". La punctul II 2.26 din acest ultim contract se prevede, referitor la imobilul situat în str. T. nr. 4 sector 3 București, că acesta este „compus din teren intravilan în proprietate exclusivă de 428 mp". La rândul său, prin contractul de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004, SC E.T. SRL, în calitate de debitoare, dă în plată lui SC G.R.B.G. SRL, în calitate de creditoare, „toate drepturile litigioase identificate în prezentul contract", fiind identificat, în acest sens, la pct. 1.2.26.

din contract „spațiul comercial situat în București, str. T. nr. 4, sector 3, compus din teren intravilan în proprietate exclusivă de 428 mp". Recurenta-reclamantă susține că „actele de proprietate ale autoarei noastre SC G. SA asupra Bazei Tarcău au fost pentru întreaga suprafață de 3835 mp teren", concluzionând că prin scăderea, din această suprafață, a suprafeței de 2526 mp, aparținând inițial SC P.T.A. SRL (ca efect al admiterii acțiunii în constatare), iar ulterior recurentei-pârâte I.A. (ca efect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 3466 din 20 decembrie 2000 încheiat cu SC P.T.A. SRL), rezultă suprafața revendicată în prezent, respectiv, aceea de 1209 mp. Înalta Curte constată însă, că în cauză nu există nici un titlu de proprietate cu privire la suprafața indicată de către recurenta-reclamantă ca aparținând autoarei sale.

Astfel, prin declarația dată de SC G. SA la administrația financiară în anul 1995, în vederea stabilirii impozitului pe teren, aceasta arată că are în proprietate teren în suprafață de 2980 mp, situat în str. T. nr. 4. De asemenea, prin Raportul de evaluare nr. 146 din 11 mai 1992 privind reevaluarea patrimoniului Bazei de Preluări Animale București s-a evidențiat suprafața Bazei din str. T. nr. 4 ca fiind de 2954 mp. Pe de altă parte, din contractul de vânzare-cumpărare nr. 4130 din 12 noiembrie 2003, precum și din contractul de dare în plată nr. 1052 din 5 mai 2004 rezultă că terenul situat în str. T. nr. 4 este în suprafață de 428 mp.

Suprafața de 428 mp a fost identificată, prin raportul de expertiză efectuat în cauză, ca regăsindu-se în lotul nr. 3 al recurentei-pârâte I.A., rezultată în urma dezmembrării terenului de 2526 mp proprietatea acesteia, probă care nu a fost răsturnată de recurenta-pârâtă, sens în care susținerile sale conform cărora nu posedă terenul arătat nu pot fi primite. Prin raportul de expertiză efectuat de inginer T.A. s-a stabilit că „terenul revendicat de reclamanta SC G.R.B.G. SRL în suprafață de 1209 mp.

include terenul de 428 mp preluat de la SC G. SA care se suprapune cu 755 mp peste terenul deținut de I.A.", concluzie menținută și în raportul de expertiză refăcut ca urmare a dispoziției instanței de la termenul din 20 mai 2010, în sensul ca expertul „să răspundă punctual la obiectivele raportului de expertiză astfel cum au fost încuviințate de instanță". Cum acțiunea în revendicare nu poate fi admisă decât în limitele în care se dovedește dreptul de proprietate dedus judecății, în mod corect instanțele anterioare au procedat la admiterea, în parte, a acesteia, în raport de suprafața de teren ce s-a dovedit a fi deținută de recurenta-reclamantă, respectiv, aceea de 428 mp. Critica formulată de recurenta-pârâtă I.A.

potrivit căreia, în lipsa certificatului de atestare a dreptului de proprietate reclamanta nu și-ar fi dovedit calitatea de proprietar, pe cale de consecință, neavând calitate procesuală activă în cadrul acțiunii în revendicare, urmează a fi înlăturată, ca nefondată. Întreprinderile de stat nu dețineau, anterior transformării lor în societăți comerciale, un drept de proprietate asupra bunurilor din patrimoniul lor. Acestea formau obiectul dreptului de proprietate al statului, iar întreprinderile aveau doar un drept de administrare asupra bunurilor respective, ca drept real corespunzător dreptului de proprietate socialistă al statului. În momentul în care fostele întreprinderi de stat au fost transformate, pe temeiul Legii nr. 15/1990, în societăți comerciale cu capital de stat, dreptul de administrare corespunzător dreptului de proprietate socialistă de stat s-a transformat în drept de proprietate în patrimoniul acestor societăți comerciale.

Potrivit art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, „Bunurile din patrimoniul societății comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepția celor dobândite cu alt titlu". Ca urmare, din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990, aceste societăți, cum este și cazul SC G. SA, autoarea reclamantei, au dobândit un drept de proprietate inclusiv asupra terenurilor cu privire la care fostele întreprinderi de stat aveau numai un drept de administrare directă, drept care se bucură de ocrotire și garantare conform art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție. În vederea evaluării capitalului social al acestor societăți comerciale, prin art. 5 din H.G.

nr. 834/1991 s-a statuat, în alin. (1), că „organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, precum și autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară"; în alin. 2 s-a statuat că „pentru societățile comerciale din domeniul financiar-bancar și al asigurărilor, înființate potrivit legii, atribuțiile privind determinarea terenurilor și eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra acestora se îndeplinesc de către Ministerul Finanțelor"; în alin. (3) s-a statuat că „pentru societățile comerciale cu capital de stat la care Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat exercită, în numele statului, drepturile ce decurg din calitatea de acționar, atribuțiile privind determinarea terenurilor care fac obiectul prezentei hotărâri, aflate în patrimoniul acestor societăți comerciale, și eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra acestora se îndeplinesc de către Secretariatul General al Guvernului". Dispozițiile art. 5 din H.G.

nr. 834/1991 nu au modificat însă dispozițiile art. 20 alin. (2) ale Legii nr. 15/1990, ele neputând fi interpretate decât în sensul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este doar un instrument probator, fără a avea efect constitutiv, întrucât dreptul de proprietate asupra terenului preexistă în patrimoniul societății comerciale din momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990. Pentru aceeași rațiune, mențiunea făcută în art. 5 alin. (1) fraza a II-a din H.G. nr. 834/1991 în sensul că certificatele de atestare sunt supuse regimului de publicitate imobiliară are înțelesul că înscrierea în cartea funciară a acestor certificate are doar funcție informativă.

Rezultă că societatea comercială ce are în patrimoniul său un teren cu privire la care încă nu s-a obținut certificat de atestare a dreptului de proprietate își poate apăra dreptul de proprietate asupra terenului respectiv prin acțiunea în revendicare, dovada dreptului de proprietate nefiind condiționată de prezentarea acestui certificat de atestare, ea putând fi făcută prin prezentarea oricăror documente din care să rezulte că terenul forma obiectul dreptului de administrare în momentul intrării în vigoare a Legii nr. 15/1990. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC G.R.B.G. SRL, și de pârâta I.A. împotriva Deciziei nr. 236A din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2013. Procesat de GGC - DG