ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2258/2019

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea la data de 5 aprilie 2018, sub dosarul nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei totale de 789.585,09 Euro, reprezentând daune materiale pentru lipsa de folosință a imobilelor proprietatea sa, în prezent demolate, situate în Adjud, str. x, respectiv suprafața de construcție de 34,87 mp și 895 mp teren intravilan și str. x, respectiv suprafața de construcție de 58 mp și 800 mp teren intravilan.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 555, art. 1357 și art. 1381 C. civ. raportat la art. 10 alin. (10) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

La data de 27 aprilie 2018, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării cererii, a inadmisibilității cererii și a lipsei calității procesuale pasive și, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

Ca urmare a precizărilor referitoare la temeiul juridic al cererii introductive depuse la reclamantă la dosar la data de 11 iunie 2018, prin rezoluția instanței de fond s-a dispus emiterea unei adrese către reclamantă pentru ca, în 10 zile de la comunicare, aceasta să facă dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 39.925,61 RON (calculată la valoare, la suma de 3.632.091,414 RON reprezentând c/v în RON a sumei solicitate), cu mențiunea că are drept de cerere de reexaminare în termen de 3 zile de la comunicare și drept de a formula cerere de ajutor public judiciar în termen de 5 zile de la comunicare.

Reclamanta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru ce a făcut obiectul dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Vrancea.

Prin încheierea din data de 25 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de reexaminare a taxei judiciare de timbru formulată de petenta reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 430 din 28 iunie 2018, Tribunalul Vrancea a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea.

Prin Decizia civilă nr. 186/A din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, a fost respins apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 430 din 28 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă are un caracter independent de acțiunea prevăzută de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și nu atrage competența specială a secției civile a tribunalului și nici aplicabilitatea dispozițiilor legii speciale privind timbrajul, ci competența instanței de drept comun, conform dispozițiilor art. 94 și 95 C. proc. civ., în funcție de valoarea obiectului litigiului. În cauză, tribunalul s-a considerat competent potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., obiectul litigiului având o valoare de 789585,09 EURO.

Instanța de apel a mai arătat că prezenta acțiune nu are ca obiect contestarea unuia dintre actele emise de autorități în procesul de restituire în natură sau prin echivalent și nici de contestare a valorii sumelor acordate cu titlu de măsuri reparatorii echivalente, pentru a fi incidente dispozițiile Legii speciale nr. 10/2001, ci reprezintă o acțiune în pretenții, temeiul acestor pretenții invocat de reclamantă fiind lipsa de folosință a terenului, ceea ce determină natura civilă a litigiului.

În considerentele deciziei recurate s-a mai reținut că dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001 și ale art. 29 alin. (1) lit. j) și l) din același act normativ statuează că cererile sau acțiunile în justiție, legate de aplicarea Legii nr. 10/2001 sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, însă acțiunea de față nu se încadrează în aceste dispoziții legale.

Mai mult, instanța de apel a reținut că reclamanta a uzat deja de procedura reexaminării taxei de timbru stabilite, cerere ce i-a fost respinsă în mod definitiv. Or, prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7 din 8 decembrie 2014 (privind examinarea recursului în interesul legii cu privire la problema de drept referitoare la posibilitatea părții în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru de a supune controlului, în căile de atac de reformare, critici care să vizeze existența obligației de plată a taxei judiciare de timbru, decurgând din aprecierea caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată) s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

Conchizând, instanța de apel a apreciat că, din decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă, indiferent de actul normativ privind taxele judiciare de timbru care este în vigoare, că măsura privitoare la taxa judiciară de timbru devine irevocabilă prin soluționarea reexaminării sau prin expirarea termenului de exercitare a acestei căi de atac, după caz.

Împotriva Deciziei nr. 186/A din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A., cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței civile nr. 430 din 28 iunie 2018 a Tribunalului Vrancea, respingerea excepției netimbrării invocată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.

Recurenta-reclamantă a făcut o amplă descriere a situației de fapt, după care a arătat că decizia atacată este nelegală pentru încălcarea normelor de drept material, motive care se circumscriu dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

A învederat că obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă despăgubiri materiale constând în folosul nerealizat prin nefolosința bunurilor imobile preluate în mod abuziv de statul comunist român, iar temeiul juridic al cererii de față se înscrie în dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, art. 10 alin. (10) - teza a II-a din Legea nr. 10/2001, Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu referire la art. 555, art. 1357 și art. 1381 din C. civ.

În opinia recurentei, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (3) coroborat cu art. 29 alin. (1) lit. j) și l) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

Potrivit acestor dispoziții legale, recurenta a considerat că sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la acțiunile introduse de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Recurenta a arătat că întrucât imobilul, pentru a cărui lipsire de folosință solicită despăgubiri, se încadrează în categoria celor preluate în mod abuziv de stat și cum tinde la valorificarea unuia dintre prerogativele dreptului de proprietate asupra acestui imobil, cererea sa are un caracter incidental în raport cu acțiunea de restituire, ce a fost irevocabil soluționată.

Astfel, recurenta a învederat că instanța de fond trebuia să analizeze compatibilitatea prevederilor cuprinse în legea taxelor de timbru în baza cărora acțiunea în pretenții a fost anulată ca netimbrată, cu dispozițiile convenționale care consacră dreptul de acces la instanță.

Conchizând, recurenta a arătat că la art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele de timbru, a fost prevăzut expres că cererile formulate de proprietari sau de succesorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate de stat sau de alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum și cererile accesorii și incidentale sunt scutite de plata taxei de timbru, iar în actuala reglementare, art. 29 lit. j) și l) din O.U.G. nr. 80/2013 au cuprins o sferă mai largă a noțiunii de încălcare a drepturilor prevăzute la art. 2 și 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, fiind prevăzut că toate aceste acțiuni sunt scutite de plata taxei de timbru.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 25 ianuarie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, hotărârea atacată este susceptibilă de recurs, recursul este declarat în termen, este legal timbrat cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON, iar în temeiul art. 493 C. proc. civ., completul de filtru va dispune asupra admisibilității în principiu a recursului și va aprecia cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

La data de 3 octombrie 2019, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a prezentat pe larg situația de fapt a litigiului și a solicitat admiterea căii de atac.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se motivează prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute de art. 470 alin. (5) din același cod, iar motivele de recurs sunt cele prevăzute expres și limitativ în art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Articolul 489 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care se referă la motivele de ordine publică, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că aceeași sancțiune, a nulității recursului, se aplică și în situația în care criticile dezvoltate nu sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea tezei de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete privind judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către titularul recursului.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă concretă și se referă la una dintre situațiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă condiția încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Sub un alt aspect, se reține că pentru a putea fi considerat motivat, în sensul art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., recursul trebuie să conțină critici susceptibile de a fi analizate în această cale de atac.

În speță, recurenta a criticat decizia atacată, în principal, din perspectiva caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată și a obligării sale, de către instanța de fond, la plata taxei judiciare de timbru calculate la valoarea pretențiilor solicitate.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, s-a statuat cu caracter obligatoriu în sensul că, partea în sarcina căreia s-a stabilit obligația de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că reexaminarea privește, potrivit textului legal menționat, "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", ca operațiune de ansamblu, ce se constituie din mai multe etape, începând cu încadrarea acțiunii sau a cererii deduse judecății în categoriile prevăzute de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în scopul stabilirii caracterului timbrabil sau netimbrabil al cererii, cu observarea eventualei incidențe a normelor legale care instituie scutiri legale de la plata taxei de timbru, iar în situația în care se stabilește că acțiunea sau cererea este supusă taxei judiciare de timbru, următoarea etapă constă în determinarea cuantumului acestei taxe, procedeu care poate presupune, în cazul acțiunilor evaluabile în bani, un calcul matematic de aplicare a cotelor procentuale prevăzute de lege asupra valorii obiectului cererii.

În lipsa unei dispoziții legale exprese, care să limiteze obiectul controlului în calea de atac a reexaminării doar la etapa de determinare prin calcul matematic a cuantumului taxei judiciare de timbru și având în vedere ipoteza cuprinzătoare a normei, ce vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru", nu se poate identifica niciun temei legal care să justifice excluderea problemei caracterului timbrabil al cererii de chemare în judecată din sfera obiectului reexaminării.

Potrivit art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererea de reexaminare, care vizează "modul de stabilire a taxei judiciare de timbru" în întregul său, se soluționează prin încheiere irevocabilă, ceea ce semnifică, în înțelesul art. 377 alin. (2) din C. proc. civ., că, împotriva unei astfel de încheieri, nu se mai poate exercita vreo cale de atac de reformare, nici pe cale separată și nici odată cu fondul, iar aspectele dezlegate prin încheierea irevocabilă pronunțată în temeiul articolului anterior menționat intră în puterea lucrului judecat, neputând fi repuse în discuție de aceeași parte în căile de atac exercitate împotriva hotărârii pronunțate cu privire la fondul litigiului.

O astfel de interpretare nu este de natură să nesocotească principiul constituțional al legalității căilor de atac, ci dimpotrivă, dă expresie acestui principiu, valorificând intenția clară a legiuitorului de a reglementa o procedură rapidă și eficientă de soluționare a incidentelor privind modul de stabilire a taxelor judiciare de timbru, prealabil soluționării fondului litigiului.

Cu referire la compatibilitatea acestui raționament cu prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului s-a arătat că este adevărat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a cristalizat principiul potrivit căruia, în situația în care dreptul de a ataca o hotărâre judecătorească pe calea apelului sau a recursului este prevăzut în legislația unui stat parte la Convenție, instanța învestită cu aceste căi de atac este chemată să soluționeze cauza respectând toate condițiile instituite de art. 6 paragraful 1 (Cauza Delcourt contra Belgiei, 17 ianuarie 1970). Această ipoteză nu este aplicabilă însă în materia contestării modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, domeniu în care legislația națională prevede exclusiv calea de atac a reexaminării.

Deși Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, a fost dată în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte constată că statuările menționate își păstrează caracterul actual și prin raportare la O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, care au preluat la art. 39 dispozițiile referitoare la reexaminarea împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În speță, Înalta Curte constată că suma de bani la care a fost obligată reclamanta reprezintă taxa judiciară de timbru datorată de aceasta pentru judecata în primă instanță.

Înalta Curte reține că, la fond, reclamanta a formulat cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, respinsă prin încheierea din data de 25 iunie 2018, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. x/2018.

Astfel, prin încheierea din data de 25 iunie 2018, instanța de fond a stabilit, cu caracter definitiv, că față de precizarea reclamanților din data de 11 iunie 2018, conform căreia acțiunea este întemeiată pe art. 555, art. 1375 și art. 1381 C. civ., acțiunea este supusă timbrajului potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, iar referirea la art. 10 alin. (10) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 nu este de natură să înlăture calificarea pe care instanța a dat-o acțiunii formulate.

Prin urmare, recurenta a avut posibilitatea de a formula cerere de reexaminare, inclusiv împotriva sumelor datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru în primă instanță, și a uzat de această cale.

În acest sens, Înalta Curte reține că argumentele prezentate de recurentă în cuprinsul cererii de recurs, privind caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată, puteau fi folosite doar în calea de atac a reexaminării și nu pot fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

Față de aceste considerente, cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 186/A din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 186/A din 24 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - MM