ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2900/2013

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 1046 din 4 aprilie 2012,

Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis recursul declarat de pârâtul I.A.

împotriva sentinței civile nr. 1507 din 10 octombrie 2011 pronunțată de

Judecătoria Câmpulung, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins

acțiunea formulată la 3 septembrie 2010, prin care reclamantul I.A. a solicitat

instanței să-l oblige pe pârât a-i lăsa în deplină proprietate și posesie

suprafața de 221,15 m.p. teren situat în intravilanul comunei B., județul Argeș

și să-și ridice de pe terenul proprietatea sa, construcția în suprafață de 221,15

m.p.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de control judiciar a reținut că prin sentința civilă nr. 1894 din 11 noiembrie

2009 a Judecătoriei Câmpulung, a fost respinsă acțiunea precizată formulată de

reclamantul C.D., împotriva pârâților Societatea Agricolă A., cu sediul în

comuna B., reprezentată de R.N., județ Argeș și I.A. .

A fost admisă cererea reconvențională

formulată de pârâtul I.A. și s-a dispus crearea unei căi de trecere, de la

construcție la drumul public potrivit schiței anexe la raportul de expertiză,

pe suprafața de 58,5 m.p.

S-a creat drept de superficie pe

terenul în suprafață de 361,16 m.p. potrivit schiței anexă la raportul de

expertiză.

A fost obligat pârâtul să plătească

reclamantului suma de 504 RON pe an reprezentând lipsă de folosință.

Prin decizia civilă nr. 676/R din 6

aprilie 2010 a Tribunalului Argeș, această sentință a fost modificată în parte

în sensul că a fost înlăturată obligația pârâtului la plata contravalorii

lipsei de folosință a terenului fiind înlăturată de asemenea dispoziția privind

crearea dreptului de superficie, reținându-se că aceste cereri nu au fost

formulate de titularul dreptului.

Ca atare, prin sentința civilă nr.

1894 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Judecătoria Câmpulung, rămasă

irevocabilă prin decizia civilă nr. 676/R din 06 aprilie 2010, pronunțată de

Tribunalul Argeș s-a stabilit cu putere de lucru judecat că în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 493 și art. 494 C. civ., privitoare la accesiunea

imobiliară artificială, dar nici cele referitoare la dreptul de superficie. S-a

stabilit coexistența a doua drepturi de proprietate distincte, respectiv

dreptul de proprietate pentru teren, în favoarea intimatului reclamant, și

dreptul de proprietate pentru imobilul construcție, în favoarea recurentului

pârât, ca o consecință a aplicării defectuoase a Legii nr. 18/1991 fără a se

ține seama că autoarea recurentului, era beneficiara dispozițiilor art. 28

alin. (1) din Legea nr. 18/1991.

În

consecință, culpa pentru aplicarea defectuoasă a legii

aparține autorităților îndrituite să aplice legile funciare.

Prin aceeași hotărâre judecătorească

s-a reținut că pârâtul recurent este proprietarul imobilului construcție

identificat prin expertiză, construcție dobândită prin actul autentic de

vânzare cumpărare nr. 19 din 7 ianuarie 2009.

Valabilitatea acestui act a fost analizată

în cadrul litigiului soluționat prin sentința nr. 1894/2009, în considerentele căreia

s-a reținut că nu sunt incidente cauze de nulitate a titlului invocat de pârâtul

recurent de față, fiind respinsă astfel cererea formulată de reclamantul intimat,

în acest sens.

În

aceste condiții, Tribunalul a constatat că reclamantul intimat

nu deține fundamentul juridic pentru care solicitarea sa să fie admisă pentru că

în cauza nu se poate face aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 și art. 494 C.

civ. privitoare la accesiunea imobiliară artificială dar nici cele referitoare la

dreptul de superficie, astfel cum deja s-a reținut prin hotărâre judecătorească

irevocabilă.

Împotriva deciziei pronunțată în recurs

de Tribunalul Argeș a formulat, la 13 iulie 2012, cerere de revizuire, C.D. - reclamant

în cauză - care, invocând prevederile art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ.,

a arătat că hotărârea atacată este potrivnică sentinței civile nr. 1894 din 11 noiembrie

2009, pronunțată de Judecătoria Câmpulung, a cărei autoritate de lucru judecat,

a fost încălcată.

S-a solicitat totodată și repunerea în

termenul de revizuire, conform cu art. 103 C. proc. civ., revizuentul arătând că

a luat cunoștință de conținutul deciziei atacate, abia la 26 iunie 2012, când „a

copiat" hotărârea aflată la dosarul cauzei.

Prin decizia nr. 62 din 12 noiembrie 2012,

Curtea de Apel Pitești, secția I-a civilă, a respins, ca tardiv formulată, cererea

de revizuire, reținând, în esență, că revizuentul nu a probat că s-ar fi aflat într-o

împrejurarea mai presus de voința sa, care l-ar fi putut împiedica să formuleze

cererea, în termenul de o lună, defipt prin lege.

Astfel, se arată, împrejurarea redactării

hotărârii pronunțată în recurs, cu întârziere, nu constituie un motiv „mai presus"

de voința revizuentului, care să poată fi încadrat în dispozițiile art. 324 (1)

din C. proc. civ., în condițiile în care cel în cauză, a luat cunoștință de hotărârea

pretins potrivnică la momentul pronunțării acesteia, în ședința publică din 4 aprilie

2012.

În

cauză, a declarat recurs în termen legal, revizuentul C.D.

care, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia dată asupra

revizuirii, după cum urmează:

- cererea a fost în mod greșit calificată

ca fiind tardiv formulată întrucât, dat fiind faptul că hotărârile date în recurs

nu se comunică părților, nu a putut afla conținutul considerentelor deciziei atacate,

mai devreme de momentul „copierii" hotărârii din dosar.

- pentru ca o parte să știe dacă hotărârea

este susceptibilă de a fi atacată cu o cale extraordinară de atac, în raport de

considerentele ei, trebuie ca partea să afle cuprinsul hotărârii.

- hotărârea atacată este potrivnică unei

decizii anterioare, dată de aceeași instanță, în una și aceeași pricină și între

aceleași persoane, având aceeași calitate.

- împrejurarea invocată ca fiind mai presus

de voința revizuentului, se circumscrie condiției prevăzută de art. 103 C.

proc. civ., de repunere în termenul de exercitare al revizuirii.

Recursul se privește ca nefondat, urmând

a fi respins, în considerarea celor ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1)

pct. 1 din vechiul C. proc. civ., în vigoare la data inițierii demersului judiciar,

termenul de revizuire este de o lună și curge, în cazurile prevăzute de art. 322

pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile

au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.

Dacă hotărârile potrivnice sunt date de

instanțe de recurs, termenul curge de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În

speță, se susține că ar fi potrivnice două hotărâri date de

instanțe deosebite în grad, hotărârea atacată pe calea revizuirii fiind pronunțată

de o instanță de recurs, după evocarea fondului.

Ca atare, termenul de formulare a cererii

de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a început să curgă, de la pronunțarea

acestei ultime hotărâri, respectiv de la 4 aprilie 2012.

Or, așa cum s-a arătat, cererea de revizuire

a fost adresată Curții de Apel Pitești, la data de 13 iulie 2012, cu mult peste

termenul de o lună, defipt prin lege, termen imperativ care, nu are legătură cu

data la care considerentele hotărârii supusă căii extraordinare de atac, de retractare,

au fost redactate.

Ca atare, în mod corect a reținut instanța

de revizuire că, soluția pretins potrivnică a putut fi aflată de cel în cauză de

la data pronunțării ei în ședința publică, situație în care nu era necesar să aștepte

redactarea hotărârii, în condițiile în care din textul mai sus citat, rezultă fără

echivoc că, termenul de exercitare a căii extraordinare de atac, curge de la pronunțare.

În

consecință, redactarea cu întârziere a hotărârii pronunțată

în recurs, nu poate constitui o împrejurare mai presus de voința revizuentului,

de natură a-l împiedica să formuleze în termen calea extraordinară de atac, în accepțiunea

art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Așa fiind, recursul urmează a se respinge,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat

de revizuentul C.D. împotriva deciziei civile nr. 62 din 12 noiembrie 2012 a Curții

de Apel Pitești, secția

I

civilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 mai 2013.