ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 706/2017

Decizia nr. 706/2017 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 15 februarie 2013 pe rolul Tribunalului Vâlcea, ulterior precizată în ședința publica din data de 16 mai 2013, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele SC B. SCM, Rm. Vâlcea și C., solicitând instanței ca, prin sentința ce va pronunța să dispună obligarea pârâtei SC B. SCM Rm. Vâlcea la plata sumei de 721.704 lei și a pârâtei C. la plata sumei de 107.532 lei, reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenurilor în suprafață de 2.201,5 mp și respectiv 297,5 mp, pe perioada 2006 și până la intrarea efectivă în posesie, precum și obligarea ambelor pârâte la plata sumei de 6.810 lei reprezentând contravaloarea impozitului pentru terenul menționat.

În esență, reclamanta a arătat că prin sentința civilă nr. 8692/2010 a Judecătoriei Rm. Vâlcea, cele două pârâte au fost obligate să-i respecte proprietatea și posesia terenului, SC B. SCM Rm. Vâlcea pentru suprafața de 2.203,5 mp, iar SC C. SA pentru suprafața de 297,5 mp. Cele două pârâte folosesc terenul fără drept și au încetat să plătească impozitul aferent, astfel că în prezent reclamanta este urmărită de administrația fiscală pentru plata impozitului. Prin sentința civilă nr. 912 din 3 iulie 2014, Tribunalul Vâlcea a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada 2006-13 februarie 2010, a respins acțiunea pentru perioada 2006-13 februarie 2010, ca prescrisă și a admis, în parte, acțiunea, fiind obligată pârâta SC B. SCM să plătească reclamantei suma de 402.788 lei, iar pârâta C. să plătească reclamantei suma de 58,757 lei, reprezentând despăgubiri civile.

A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere vizând impozitul aferent terenului, pentru perioada ulterioară datei de 14 februarie 2010 și au fost obligate pârâtele în solidar la plata sumei de 7.965,46 iei către stat, reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei. Prin Decizia civilă nr. 1531 din 5 octombrie 2015, Curtea de Apel Pitești a admis apelurile declarate de pârâtele C. și SC B. SCM Rm.

Vâlcea și a schimbat, în parte, sentința pronunțată de prima instanță, m sensul că a obligat-o pe pârâta SC B. SCM Vâlcea să plătească reclamantei suma de 5.415 lei daune, pentru perioada 2 iulie 2013-20 ianuarie 2015, precum și suma de 29.062 lei, aferentă perioadei 3 aprilie 2012-2 iulie 2013, reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață totală de 2.039,43 mp; a obligat-o pe pârâta C. să plătească reclamantei suma de 7.600 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului In suprafață de 200 mp, aferentă perioadei 2 iulie 2013-20 ianuarie 2015, precum și suma de 4.239 lei pentru suprafața totală de 297,5 mp aferentă perioadei 3 aprilie 2012-2 iulie 2013. în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ. a fost obligată reclamanta-intimată să plătească apelantelor-pârâte cheltuieli de judecată, astfel: către SC B. SCM Rm. Vâlcea suma de 4,000 lei și către C. suma de 1.394 lei și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, Prin Decizia nr. 692 din 24 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel, a admis recursul declarat de pârâta SC C. SA și a casat Decizia civilă nr. 1531 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, trimițând cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 17 iunie 2016 sub nr. x/90/2013". Prin decizia nr. 2760 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, au fost admise apelurile declarate de pârâtele SC B. SCM Rm.

Vâlcea și C., împotriva sentinței civile nr. 912 din 3 iulie 2014, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în Dosarul nr. x/90/2013, fiind schimbată, în parte, sentința în sensul că a fost obligată pârâta SC B. SCM Rm. Vâlcea să plătească reclamantei suma de 5.415 lei daune pentru perioada 2 iulie 2013 - 20 ianuarie 2015, precum și suma de 29.062 lei aferentă perioadei 2 aprilie 2012 - 02 iulie 2013, reprezentând lipsa de folosință a terenului în suprafață totală de 2.039,43 mp, iar pârâta C. să plătească reclamantei suma de 4.239 lei, reprezentând lipsa de folosință a terenului, aferentă perioadei 3 aprilie 2012 - iunie 2013. Totodată, au fost obligate ambele pe parate la plata către stat a sumelor reprezentând ajutor public judiciar acordat reclamantei, după cum urmează: parata SC B. SCM.

Vâlcea, suma de 1324,75 lei si pârâta SC C. SA suma de 233 lei, fiind menținută în rest sentința. intimata-reclamanta a fost obligată să plătească apelantelor-parate cheltuieli de judecată astfel: către SC B. SCM suma de 4.000 lei și către SC C. SA suma de 2765 lei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamante, la data de 15 februarie 2017 și înregistrat pe. rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 2 martie 2017. Recurenta a invocat, în sinteză, faptul că a solicitat obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului, începând cu anul 2006 și până la data punerii în posesie efectivă, iar întinderea obligației de despăgubire trebuie să acopere atât prejudiciul efectiv cât și beneficiul nerealizat.

Totodată, susține reclamanta, nu a operat prescripția dreptului material la acțiune deoarece nu a stat în pasivitate și a tăcut demersuri pentru a intra în posesia terenului. În plus, la stabilirea cuantumului despăgubirii or trebuia să fie avut în vedere nivelul chiriilor stabilit prin hotărâre a consiliului local, precum și perioada cuprinsa între 13 februarie 2010 la zi. Analizând cu prioritate excepția tardivității recursului, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 298 și art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să o admită având în vedere următoarele considerente. Conform art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile și se socotește de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

În speță, hotărârea recurată este Decizia civilă nr. 2760 din 29 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția l civilă. Dovada de comunicare a acestei hotărâri către reclamantă se află la fila 32 în dosarul instanței de apei, în rejudecare, iar potrivit acestora, comunicarea hotărârii s-a tăcut la data de 11 ianuarie 2017. Raportat la această dată, termenul legal de recurs socotit pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., s-ar fi încheiat la data de 27 ianuarie 2017 (o zi lucrătoare de vineri). Recursul a fost declarat la data de 13 februarie 2017 (conform ștampilei de pe plicul atașat la fila 9 în dosarul instanței de recurs).

Potrivit dispozițiilor înscrise în art. 103 C. proc. civ., n exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În speță, recurenta-reclamantă nu a solicitat instanței repunerea în termenul de recurs, cerere prin care ar fi putut dovedi că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința sa să-l respecte, astfel că a fost decăzută din dreptul de a exercita calea de atac. Dispozițiile legale ce reglementează termenul pentru exercitarea recursului au caracter imperativ, astfel încât nerespectarea acestui termen atrage sancțiunea decăderii părții din acest drept, cu consecința respingerii, ca tardiv, a recursului formulat în aceste condiții.

În consecință, față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. Având în vedere analiza, cu prioritate, a excepției tardivității recursului, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 298 C. proc. civ. și art. 316 C. proc. civ., nu se mai impune analizarea fondului recursului declarat de reclamantă. Față de cererea formulată de intimata SC B. SCM. Rm. Vâlcea, întemeiată pe dispozițiile art. 274 C. proc. civ., potrivit cărora, Partea care cade în pretenții va di obligată, Ia cerere, să plătească cheltuieli de judecată și având în vedere chitanța din 20 aprilie 2017, emisă de Cabinet de avocat D., Înalta Curte urmează a o obliga pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 2.500 lei, eu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu de avocat, către intimata SC B. SCM.

Rm. Vâlcea .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei civile nr. 2760 din 29 noiembrie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 2.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata SC B. SCM. Rm. Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică astăzi, 9 mai 2017.