ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2760/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și B. "B." S.A., anularea actului administrativ unilateral H.G. nr. 1163/2012 pentru aprobarea elementelor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, a numărului acțiunilor și a prețului unitar al acțiunii în cadrul procesului de exercitare de către B. "B." S.A. București, a opțiunii de vânzare de acțiuni conform prevederilor Contractului de privatizare privind achiziționarea și subscrierea de acțiuni la B. "B." S.A..

Prin sentința civilă nr. 1078 din 1 aprilie 2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, B. "B." S.A. și intervenient accesoriu în interesul pârâților Departamentul Pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei, ca prescrisă.

Împotriva sentinței civile nr. 1078 din 1 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta susține că sentința nr. 1078 din 01 aprilie 2014 nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, împrejurare ce atrage incidența motivului de casare prevăzut prin art. 488 alin. (1) pct. 6 noul C. proc. civ.

Se arată că argumentele aduse în apărare, în fața instanței de fond, referitoare la prescripția extinctivă au privit constatarea cu prioritate a incidenței, în cauză, a prevederilor art. 2532 pct. 6 din Noul C. civ. și, în subsidiar, a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță nu a motivat înlăturarea argumentului central invocat în apărare, respectiv incidența art. 2532 pct. 6 din Noul C. civ. care instituie unul dintre cazurile limitative de suspendare de drept a cursului prescripției, respectiv derularea negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți.

Prin sentința recurată s-a reținut faptul că s-a invocat existența negocierilor în scopul soluționării pe cale amiabilă a diferendului referitor la prețul de vânzare a acțiunilor, însă prima instanță a analizat această împrejurare exclusiv prin prisma art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv prin aprecierea măsurii în care aceste negocieri pot fi calificate motive temeinice în sensul Legii nr. 554/2004. Instanța nu a avut în vedere raportarea acestor negocieri la prevederile art. 2532 pct. 6 din Noul C. civ., în sensul calificării lor ca fiind circumscrise cazului de suspendare de drept a prescripției, expres prevăzut de acest text legal.

În opinia recurentei, în cauză, își găsesc deplină aplicarea prevederile art. 2532 pct. 6 din Noul C. civ., potrivit cărora cursul prescripției este suspendat:

"pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție".

După cum se poate observa, termenul de prescripție în discuție este unul de 6 luni, egal așadar cu maximul posibil acceptat, calculat ca anterioritate față de momentul împlinirii termenului de prescripție.

În cauză, în interiorul termenului legal de prescripție de 6 luni pentru exercitarea acțiunii în anularea H.G. nr. 1163/2012 (adică în intervalul 01.02.2013 - 01.07.2013), între reprezentanții recurentei și cei ai pârâtei B., precum și Guvernul României, reprezentat prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie ("OPSPI") au fost demarate negocieri în vederea soluționării pe cale amiabilă a problemei prețului Acțiunilor Opțiunii de Vânzare.

Este evident așadar că termenul de prescripție invocat nu s-a scurs, el fiind suspendat pe perioada negocierilor purtate între părți, realitate faptico-juridică ce aduce cu sine deplina legalitate a introducerii acțiunii în data de 5 septembrie 2013.

Recurenta mai susține că sentința recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a art. 2532 pct. 6 " din Noul C. civ. și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prevederi ce reglementează instituția prescripției extinctive, împrejurare ce atrage incidența motivului de casare prevăzut și reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

Astfel, se arată că, pe de o parte, negocierile s-au purtat între părțile prezentului dosar, respectiv recurenta-reclamantă A., B. și Guvernul României prin OPSPI actualmente Departamentul pentru Energie (ca efect al O.U.G. nr. 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parțială a Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, pentru modificarea unor acte normative, precum și pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Departamentului pentru Energie) și au privit prețul Acțiunilor Opțiunii de Vânzare, iar pe de altă parte, negocierile, prin obiectul lor, este evident că aveau implicații profunde și evidente asupra legalității H.G. nr. 1163/2012. De altfel, ar li fost imposibilă desfășurarea negocierilor dintre părți cu privire la prețul Acțiunilor Opțiunii de Vânzare fără a fi avută în vedere legalitatea H.G. nr. 1163/2012 care are in vedere tocmai acest preț.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță de judecată, parte la aceste negocieri au fost chiar părțile din prezentul dosar, respectiv A., B. și Guvernul României.

Se mai apreciază că art. 2532 pct. 6 din Noul C. civ. nu limitează incidența acestui caz de suspendare la existența unor negocieri exclusiv între părțile litigante, ci stabilește condiția ca aceste negocieri să fie purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, scop pe deplin urmărit în cadrul negocierilor invocate în prezentul dosar.

De asemenea, se mai arată că potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1) (respectiv termenul de prescripție de 6 luni), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

Recurenta consideră că legiuitorul nu a înțeles să definească ce trebuie să se înțeleagă prin "motive temeinice", tocmai pentru a lăsa deplină libertate judecătorului în a aprecia și defini limitele noțiunii în raport de particularitățile cauzei în discuție. Însă, practica, prin raportare la jurisprudența comunitară, a arătat că nu trebuie admisă o interpretare rigidă și severă a dreptului național, în speță a art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât s-ar putea ajunge la îndepărtarea justițiabilului de la posibilitatea de a accede efectiv la instanță.

Existența negocierilor ce vizau ca și rezultat reglementarea pe cale administrativă și amiabilă a chestiunilor esențiale în litigiu, respectiv prețul Acțiunilor Opțiunii de Vânzare, reprezintă, în opinia recurentei, un motiv temeinic, în sensul art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, de natură a conduce la extinderea termenului în care era posibilă depunerea acțiunii in instanță.

Prin întâmpinare, intimatul Departamentul Pentru Energie din cadrul Ministerului Economiei a invocat excepția nulității recursului, susținând că, în raport de dispozițiile art. 486 alin. (1) pct. 6 din Noul C. proc. civ. coroborate cu alin. (3), cererea de recurs trebuie să cuprindă indicarea hotărârii ce se atacă.

Intimata S.C. B. S.A. a invocat, prin întâmpinarea formulată, excepția lipsei calității procesuale pasive.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2015, recursul a fost admis în principiu.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că la data de 11 iunie 2007, S.C. B. S.A. și C. au încheiat un contract de privatizare având ca obiect achiziționarea și subscrierea de către Enel de acțiuni la Filiala de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "S.C. B. S.A.", aprobat prin H.G. nr. 528/2007 privind unele măsuri pentru derularea și finalizarea privatizării B. "B." - S.A.

Obiectul de activitate al B. la data încheierii Contractului de Privatizare consta în distribuția și furnizarea de energie B..

În cursul anului 2008, B. a intrat într-un proces de divizare parțială în scopul transferului patrimoniului aferent activității de furnizare de energie B. unei noi societăți care lua astfel ființă.

La data de 27 August 2008 a fost înființată S.C. D. S.A. care a preluat de la B. patrimoniul aferent activității de furnizare de energie B..

Activitatea de distribuție de energie B., urma să fie desfășurată în continuare de către B. care, în urma divizării parțiale, și-a schimbat denumirea în S.C. E. S.A.

La data de 23 decembrie 2009, între B., Enel și A. a fost încheiat un acord prin care Enel a transferat către A., prin delegație imperfectă, Contractul de Privatizare cu toate drepturile și obligațiile care rezultă din acesta, precum și participațiile deținute în E. și D.

Art. 17.1.1 din Contractul de Privatizare, preluat prin delegație imperfectă de către A., stabilește dreptul B. de a solicita A. să cumpere toate acțiunile din B. pe care B. poate să le transfere. Conform art. 17.1.3 din Contractul de Privatizare, Opțiunea de Vânzare se exercită de către B. prin transmiterea unei notificări scrise către Enel. Mecanismul de calcul al prețului de exercitare a opțiunii de vânzare este reglementat în art. 17.1.2 din Contractul de Privatizare.

Totodată, art. 17.1.1 din Contractul de Privatizare prevedea și faptul că Opțiunea de Vânzare urma să fie aplicabilă și oricăror acțiuni în orice entitate legală succesoare a B., cum a fost cazul pentru E. și D.

Ulterior, a fost publicată O.G. nr. 25/2012 privind unele masuri pentru derularea exercitării opțiunii de vânzare de acțiuni conform prevederilor Contractului de privatizare privind achiziționarea și subscrierea de acțiuni la B. "B." - S.A., prin care a fost aprobată exercitarea de către B. a Opțiunii de Vânzare în conformitate cu prevederile Contractului de Privatizare.

B. a comunicat către A. adresa înregistrată sub nr. 9900/28019 din 23 noiembrie 2012 prin care a declarat că înțelege să își exercite Opțiunea de Vânzare cu privire la un număr de 3.683.736 acțiuni, reprezentând 13,57% din capitalul social al E. și, respectiv, un număr de 502.328 acțiuni, reprezentând 13,57% din capitalul social al D. pentru un preț de 124,60 euro/pe acțiune și un preț total de 521.583.574,40 euro.

Totodată, în data de 3 decembrie 2012, B. a comunicat Enel, prin adresa înregistrată sub nr. 3380/28738 din 03 decembrie 2012, modalitatea de calcul al prețului Acțiunilor Opțiunii de Vânzare.

La data de 7.12.2012, a fost publicată H.G. nr. 1163/2012 pentru aprobarea elementelor principale ale contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni, a numărului acțiunilor și a prețului unitar al acțiunii în cadrul procesului de exercitare, de către B., a opțiunii de vânzare de acțiuni conform prevederilor Contractului de privatizare.

Recurenta-reclamantă a apreciat că H.G. 1163/2012 este un act administrativ nelegal, emis cu exces de putere, motiv pentru care a formulat plângere prealabilă Guvernului României, ca autoritate emitentă, solicitând revocarea, de îndată, a H.G. nr. 1163/2012.

Prin Adresa nr. xA/9338/CA din 28.01.2013, Guvernul României a respins solicitarea recurentei de revocare a H.G. nr. 1163/2012.

Totodată, începând cu data de 01.02.2013 între A., B. și Guvernul României reprezentat prin OPSPI au fost demarate negocieri referitoare la exercitarea dreptului de Opțiune de Vânzare de către B.

Instanța de control judiciar constată că instanța de fond a reținut exclusiv faptul că, în apărare, recurenta a invocat incidența art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui motiv temeinic constând în derularea negocierilor în vederea reglementării pe cale amiabilă a diferendelor referitoare la exercitarea Opțiunii de Vânzare de către B., împrejurare de natură a justifica depășirea termenului de prescripție de șase luni pentru introducerea acțiunii în anularea H.G. nr. 1163/2012.

De asemenea, Înalta Curte reține că, din motivarea sentinței recurate, rezultă că instanța de fond a înlăturat acest argument pe considerentul că negocierile invocate se poartă în temeiul unor prevederi contractuale și exclusiv între părțile contractante. Aceste negocieri, în opinia instanței de fond, nefiind de natură să conducă la modificarea unei hotărâri de guvern.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele:

6.1. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.: ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă în legătură cu nelegalitatea actului administrativ contestat în cauză, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

6.2. Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost odată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material")

Potrivit art. 11 alin. (1), (2) și 5 din Legea nr. 554/2004:

"(1)Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii;

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluționarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile;

e) data încheierii procesului-verbal de finalizare a procedurii concilierii, în cazul contractelor administrative.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(5) Termenul prevăzut de alin. (1) este termen de prescripție, iar terenul prevăzut de alin. (2) este termen de decădere."

Termenul de 6 luni începe să curgă de la date diferite, în funcție de obiectul acțiunii sau de titularul dreptului la acțiune.

Termenul de decădere de un an este reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii în termenul de 6 luni și devine aplicabil numai dacă acțiunea nu a fost introdusă înlăuntrul termenului de prescripție din motive temeinice. Legea nu definește noțiunea de "motive temeinice", urmând ca interpretarea să fie făcută în funcție de împrejurările concrete ale speței, prin raportare și la cauzele de repunere în termen, de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției, potrivit dreptului comun.

Termenul de un an se calculează începând cu data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data înche­ierii procesului-verbal de conciliere, în funcție de obiectul acțiunii sau de titularul acesteia, potrivit regulilor configurate la alin. (1).

În ceea ce privește invocarea prescripției extinctive, în cazul termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în lipsa unor prevederi exprese derogatorii, sunt aplicabile regulile generale cuprinse în C. civ. (art. 2.512, art. 2.513).

De altfel, chiar dacă s-ar fi împlinit termenul de prescripție prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză sunt aplicabile și dispozițiile C. civ., respectiv art. 2532 pct. 6 tocmai pentru că potrivit art. 11 alin. (5) termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) este termen de prescripție.

Conform art. 2532 pct. 6 C. civ. "Prescripția nu începe să curgă, iar, dacă a început să curgă, ea se suspendă:/…/6. pe întreaga durată a negocierilor purtate în scopul rezolvării pe cale amiabilă a neînțelegerilor dintre părți, însă numai dacă acestea au fost ținute în ultimele 6 luni înainte de expirarea termenului de prescripție;/…/".

Termenul de prescripție, în discuție, este unul de 6 luni, calculat ca anterioritate față de momentul împlinirii termenului de prescripție.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că în interiorul termenului de 6 luni pentru exercitarea acțiunii în anulare (1.02.2013-1.07.2013), au fost purtate negocieri în vederea soluționării litigiului pe cale amiabilă.

Deci, termenul de prescripție de 6 luni nu s-a scurs, el fiind suspendat pe perioada negocierilor.

Pentru considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce va conduce la casarea cu trimitere a cauzei, pentru ca instanța de fond să analizeze litigiul sub toate aspectele.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1078 din 1 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2016.