ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6528/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6528/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând,

în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la data de 21 septembrie

2007, reclamantul D.P.D. a chemat în judecată pârâta SC F. SA Câmpulung, prin

lichidatorul său SCP "A.E." SPRL, pentru a fi obligată să-i restituie

terenul și construcțiile aflate pe raza comunei M., județul Argeș, așa cum au

fost identificate în cererea de chemare în judecată.

Prin

cererea de intervenție în interes propriu, încuviințată în principiu, la

termenul de judecată din 01 noiembrie 2007, intervenientul C.G. a solicitat

să-i fie restituite imobilele în litigiu, în natură, ca urmare a cumpărării

drepturilor litigioase de la reclamantul D.P.D. prin contractul autentificat

sub nr. 3486 din 30 octombrie 2007 de către notarul public "S.A.".

Tribunalul

Argeș, prin Sentința civilă nr. 96 din 14 mai 2009, a admis în parte acțiunea,

în sensul că a dispus restituirea către reclamanți a unei clădiri compusă din 6

camere, hol și pivniță, magazia din cărămidă și o altă clădire identificată de

către expert cu nr. IV.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că pe raza comunei M.,

județul Argeș, autoarea contestatorului D.P.D. a avut în patrimoniul său o

clădire construită în anul 1920 și anexe gospodărești care au trecut în

proprietatea statului prin naționalizare, astfel că, începând cu anul 1954 a

constituit sediul fermei M. din județul Argeș.

Suprafața

de teren aferentă acestei clădiri a făcut obiectul operației juridice de

reconstituire în baza Legii nr. 18/1991, potrivit Hotărârii nr. 54 din 13 iunie

2006 a Comisiei Județene Argeș de Aplicare a Legii fondului funciar.

Cu

privire la clădiri, tribunalul a reținut că acestea au fost identificate ca

fiind unele și aceleași cu clădirile ce au făcut obiectul contractului de

donație privind pe autoarea contestatorului, mai puțin o clădire edificată după

preluarea imobilului de către stat ce nu se poate retroceda în natură pentru

acest considerent.

Pentru

respectarea principiului disponibilității instanța de fond nu a restituit în

natură nici povarna edificată în anul 1901, deoarece nu a fost solicitată prin

notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel intervenientul C.G. și de reclamantul D.P.D.

Prin

Decizia civilă nr. 63/A din 25 mai 2011, Curtea de Apel Pitești, secția civilă

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelurile formulate de intervenientul C.G. și de

reclamantul D.P.D.

A

schimbat în parte sentința, în sensul că a restituit în natură intervenientului

C.G. suprafața de 2,32 ha teren, aflată în intravilanul localității M., sat S.,

județul Argeș, împreună cu construcțiile situate pe acesta, așa cum au fost

identificate prin raportul de expertiză, întocmit de expert G.M., ca fiind: C4,

C7, C9, C10, C11, C12.

Pentru

construcția C10, a obligat intervenientul să-i plătească intimatei

contravaloarea, în sumă de 7.935 RON.

S-a

menținut în rest sentința.

A

respins, ca nefondat, apelul formulat de intimata S.C F. SA Câmpulung prin

lichidator SCP "A.E." SPRL împotriva aceleiași sentințe.

A

obligat intimata să-i plătească intervenientului C.G., cheltuieli de judecată

în sumă de 3500 RON.

Pentru

a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut următoarele considerente:

Motivul

comun de apel al contestatorilor se referă la soluția greșită a instanței de

fond, aceea de a nu restitui integral construcțiile și terenul aferent acestora

în suprafață de 2,23 ha.

Autoarea

contestatorului D.P.D. a dobândit în patrimoniul său dreptul de proprietate

asupra unei suprafețe de 25 ha teren, împreună cu o casă, povarnă și grajduri,

pe raza comunei S., județul Argeș, care au fost preluate abuziv după anul 1945

de către stat, astfel că în aceste clădiri a existat sediul fermei M.,

aparținând SC F. SA Câmpulung.

Prin

titlul de proprietate nr. 123776 din 20 noiembrie 2003, Comisia Județeană Argeș

de Aplicare a Legii nr. 18/1991 a reconstituit petiționarului D.P.D., în

calitate de moștenitor al autoarei sale, dreptul de proprietate pentru

suprafața totală de 22,68 ha, iar pentru suprafața de 2,23 ha, prin Hotărârea

nr. 54 din 13 iunie 2006, s-a propus acestuia plata de despăgubiri.

În

raportul de expertiză tehnică efectuat în cauză s-a identificat suprafața de

2,23 ha teren, ca fiind aferentă construcțiilor ce au tăcut obiectul notificării

de restituire în baza Legii nr. 10/2001 și cu privire la care tribunalul a

dispus restituirea numai în parte.

Nu

a fost restituită clădirea ce a avut destinația de grajd, amenajată în 1986 pe

structura unei alte clădiri mai vechi, identificată de către expert în schița

de plan ca fiind clădirea C10, precum și povarnă construită în 1910, pentru că

nu a făcut obiectul notificării.

Potrivit

art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 se restituie în natură construcțiile

noi dacă nu mai sunt necesare unității deținătoare, cu condiția obligării

persoanei îndreptățite la plata de despăgubiri.

Construcțiile

au făcut parte din patrimoniul apelantei intimate intrată în procedura

insolvenței, potrivit Legii nr. 85/2006, astfel că destinația acestor bunuri

care trebuie să corespundă scopului pentru care persoana juridică a fost

înființată, potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice

și juridice, s-a analizat în raport de actuala situație juridică a acesteia.

Ca

urmare a intrării în insolvență și a măsurilor de lichidare, construcțiile nu

mai pot asigura intimatei destinația potrivit cu scopul său pentru care a fost

înființată, motiv pentru care tribunalul în mod greșit a respins cererea de

restituire a construcțiilor noi, respectiv a grajdului identificat în raportul

de expertiză, ca fiind clădirea C10.

Pentru

restituirea acestei clădiri, persoana îndreptățită urmează a fi obligată să

plătească intimatei o despăgubire echivalentă valorii de piață așa cum s-a

stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

Prin

notificare, petiționarul D.P.D. a solicitat să-i fie restituite construcțiile

preluate de către stat de la autoarea sa, constând în casă și anexe

gospodărești.

Instanța

de fond nu a dispus restituirea unei poverne, pentru motivul că petiționarul nu

a solicitat-o în mod expres prin notificare, iar judecata trebuia să se facă

numai în limita cadrului procesual, potrivit principiului disponibilității.

Anexele

gospodărești în care este inclusă și povarna nu pot fi despărțite de locuința

principală, fiindcă împreună îi asigură proprietarului un drept unitar, iar

legea nu își poate atinge scopul reparator dacă nu i-ar asigura persoanei

îndreptățite posibilitatea executării dreptului de proprietate asupra

imobilului în toată plenitudinea sa.

Omisiunea

petiționarului de a face mențiunea expresă în notificare și cu privire la

povarnă nu poate fi considerată ca o renunțare la acest bun, față de cererea de

restituire a anexelor gospodărești (magazie, grajd) și de argumentul privind

destinația acestora, astfel că soluția contrară a instanței de fond dovedește

un formalism excesiv, contrar scopului reparator al legii speciale.

Privitor

la suprafața de 2,23 ha teren aferent construcțiilor, tribunalul a reținut că

apelantului contestator i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza

Legii nr. 18/1991, potrivit Hotărârii nr. 54/2006 a Comisiei Județene Argeș de

aplicare a acestui act normativ, prin care s-a propus plata de despăgubiri în

favoarea petiționarului.

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului, în jurisprudența sa, a apreciat că persoanelor

cărora li s-au propus despăgubiri pentru imobilele ce au făcut obiectul legilor

de retrocedare nu li se oferă nicio garanție pentru realizarea efectivă a

dreptului, având în vedere durata procedurilor desfășurate la Comisia Centrală

și lipsa de funcționare a Fondului Proprietatea.

Prin

urmare, se apreciază că nici dreptul recunoscut în favoarea petiționarului, la

plata despăgubirilor pentru terenul de 2,23 ha, nu a devenit unul efectiv

pentru titularul său până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, astfel că

urmare a caracterului de complinire a acestei legi, în raport de Legea fondului

funciar s-a dispus restituirea în natură a terenului, neexistând niciun

impediment de la regula prevăzută de art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Intimata

pârâtă a criticat soluția instanței de fond pentru greșita soluționare a

excepției tardivității, precum și sub aspectul restituirii unor construcții pe

care aceasta le-a edificat după deposedarea autoarei reclamantului de către

stat.

De

asemenea, a criticat faptul că s-a restituit în natură o magazie ce nu mai

există ca urmare a ruinei și o casă compusă din 6 camere, deși contestatorul a

solicitat plata de despăgubiri.

Apărarea

intimatei pârâte, în sensul edificării unor construcții noi este numai în parte

întemeiată, pentru următoarele argumente:

Prin

dispoziția art. 19 din Legea nr. 10/2001, au fost reglementate situațiile în

care imobilele construcții, care au suferit după preluare modificări s-au

transformat în construcții noi.

Pentru

a fi considerată construcție nouă, adăugirile la construcția veche pe

orizontală sau verticală trebuie să aibă o suprafață de peste 100% din

suprafața inițială, ipoteză în care, dacă părțile nu convin altfel, foștilor

proprietari li se vor atribui măsuri reparatorii prin echivalent.

Apelanta-intimată

s-a apărat în sensul că, imobilul vechi a fost ars în întregime, iar pe vechiul

amplasament a fost edificat altul nou. De asemenea, a fost edificată pe un alt

amplasament o construcție compusă din 13 camere și hol.

În

raportul de expertiză tehnică a fost identificată casa din lemn, compusă din 6

camere, hol și pivniță, numerotate în schița de plan ca fiind construcția C11.

Cu

privire la acest imobil, expertul a apreciat că elementele de arhitectură și grosimea

zidurilor sunt asemănătoare celorlalte construcții rămase de la autoare, aspect

ce conduce la concluzia că nu este un imobil nou.

S-a

mai constatat că, în fața acestei clădiri se află o fântână veche legată de o

alee la fel de veche, pavată cu piatră de munte, ceea ce presupune existența

unei clădiri pe acest amplasament, contemporană cu fântâna rămasă de la

autoare, contrar apărării intimatei, potrivit cu care a edificat o clădire pe

un amplasament liber, dându-i denumirea de "grup social".

Clădirea

pe care intimata a pretins că a edificat-o pe locul celei preluate de la

autoare și incendiată în întregime a fost identificată în schița de plan a

raportului de expertiză ca fiind clădirea C9.

Privitor

la această clădire, expertul a precizat că este identică cu vechea clădire,

fundația, suprafața, camerele de la demisol cu pereți de piatră, terasa din

fața sa cu grilaj din metal, parterul cu bârne aparente, fiind elemente

identice cu cele din prima clădire.

La

dosarul cauzei a fost depusă o planșă fotografică necontestată de către

intimată ce reprezenta clădirea veche, iar la fața locului instanța nu a

constatat deosebiri esențiale între planșa fotografică și clădirea actuală.

Cu

privire la această clădire, pentru a fi considerată una nouă, în sensul art. 19

din Legea nr. 10/2001, intimata trebuia să dovedească adăugarea unor noi

corpuri a căror suprafață să depășească peste 100% suprafața inițială. În lipsa

unei astfel de dovezi, atât cu privire la clădirea C9, cât și cu privire la

clădirea C11, nu se poate reține existența unor construcții noi și, pe cale de

consecință, existența unui impediment la restituirea în natură.

Soluția

de restituire a imobilului în natură, chiar dacă petiționarul a solicitat plata

de despăgubiri nu poate fi considerată ca una contrară principiului

disponibilității, față de regula prevăzută în art. 9 din Legea nr. 10/2001,

potrivit cu care, restituirea în natură este prioritară față de celelalte

măsuri reparatorii, instanța fiind obligată să o aplice ca urmare a

caracterului său imperativ.

Ultimul

motiv de apel, invocat de către intimată, se referă la soluționarea greșită a

excepției de tardivitate, urmare a încălcării termenului de 30 de zile prevăzut

de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 pentru formularea contestației.

Prin

Adresa nr. 62 din 20 februarie 2004, intimata a comunicat petiționarului D.P.D.

imposibilitatea soluționării notificării, ca urmare a existenței unui litigiu

cu o altă persoană, pentru același imobil ce a făcut obiectul notificării.

Răspunsul intimatei nu echivalează cu o soluționare a notificării în sensul

art. 25 din Legea nr. 10/2001, fiind numai un refuz de a soluționa cererea,

împotriva căruia petiționarul se putea adresa instanței oricând, cererea sa

nefiind supusă termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Prin

cererea adresată justiției, petiționarul nu a contestat nicio decizie, pentru

motivul că un asemenea act nu s-a emis, ci a solicitat instanței să se pronunțe

cu privire la dreptul său, care s-ar fi păgubit prin întârzierea nejustificată

datorată refuzului intimatei de a emite o decizie.

Pentru

toate aceste argumente, în baza art. 296 C. proc. civ., Curtea a admis

apelurile contestatorilor și a respins apelul intimatei pârâte, iar pentru

culpa sa procesuală, în baza art. 274 din același cod, aceasta a fost obligată

la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F. SA Câmpulung, prin lichidator

judiciar SCP "A.E." SPRL.

Prin

motivele de recurs se invocă nelegalitatea deciziei atacate, pentru încălcarea

și aplicarea greșită a legii conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

acest sens se critică greșita soluționare a excepției tardivității, având în

vedere că potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, contestația

împotriva dispoziției motivate se formulează în termen de 30 de zile de la

comunicare.

În

speță, Dispoziția motivată nr. 62 din 20 februarie 2004 a fost comunicată

contestatorului D.P.D. la data de 20 februarie 2004, acesta formulând acțiunea

de față abia la data de 21 septembrie 2007.

Un

alt motiv de recurs vizează faptul că instanța de apel a dat mai mult decât s-a

cerut - motiv de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În

acest sens se arată că, deși prin cele două notificări s-a solicitat a fi

retrocedate 4 construcții, fără nicio suprafață de teren, instanța de apel a

restituit 8 construcții și o suprafață de 2,32 ha teren.

Suprafața

de teren de 2,32 ha a tăcut obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, și a fost

reconstituită prin Hotărârea nr. 54 din 13 iunie 2006, hotărâre care putea fi

atacată în termen de 30 de zile. Abia la data de 10 decembrie 2008,

intervenientul C.G. a chemat în judecată Comisia Locală de Fond Funciar M. și

Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș, acțiune ce a făcut obiectul Dosarului

nr. 11765/280/2008 al Judecătoriei Pitești. Cauza a fost suspendată potrivit

art. 242 alin. (2) C. proc. civ., iar la data de 26 martie 2010 s-a constatat

perimarea acțiunii.

Instanța

de apel nu a făcut vorbire în considerentele hotărârii atacate despre această

apărare a pârâtei, astfel că intimaților reclamanți în cauză li s-a

reconstituit dreptul de proprietate în natură și prin despăgubiri pentru

această suprafață de teren.

O

altă critică vizează restituirea în natură a construcției C12 și terenului

aferent acesteia, imobile care au făcut obiectul actului de vânzare

autentificat de Tribunalul Muscel sub nr. 1411 din 30 iunie 1928, devenind

proprietatea numiților V.G. și B.I., și nemaiaparținând moșiei B. Aceste

imobile au făcut și obiectul reconstituirii dreptului de proprietate pentru cei

doi proprietari mai sus menționați, conform Deciziei civile nr. 80/A/2001 a

Curții de Apel Pitești pronunțată în Dosarul nr. 3793/2001. Deși depusă la

dosar cu borderou la data de 9 iunie 2008, instanța de apel nu a făcut vorbire

despre efectele juridice ale acestei decizii cu privire la reconstituirea

dreptului de proprietate reclamanților în cauză.

O

altă critică vizează faptul că s-au restituit în natură construcții care nu au

existat în patrimoniul autorilor intimatului D.P.D. S-au formulat obiecțiuni la

raportul de expertiză în acest sens, însă instanța de apel le-a respins fără

nicio motivare. Este vorba de construcțiile restituite în natură și anume:

-

C4 - "Grajd" - construit din fondurile statului - nu a fost solicitat

prin notificări. Această construcție cu dimensiuni apreciabile (lungimea de 95

m și suprafața de 966.50 mp), din zidărie de cărămidă, a fost restituită

(probabil) de instanță în baza Notificării nr. 1067/2001 prin care se cereau

despăgubiri pentru 2 grajduri din lemn cu lungimea de 25 m, demolate. Curtea de

apel nu și-a motivat decizia de restituire, nici nu a făcut vreo referire la

ceea ce s-a cerut prin notificare, deși este evident vorba despre o clădire

nouă.

-

C7 - "Magazie" - singura construcție care a aparținut vechilor

proprietari și care putea fi restituită în natură, solicitată prin Notificarea

nr. 1066/2001.

-

C9 - "Casă de locuit" - construită din fondurile statului, după ce a

ars. A fost solicitată prin Notificarea nr. 1066/2001, iar instanța a restituit

în loc clădirea C11, din zidărie. Clădirea a fost reconstruită de I.A.S. pe

locul unei case vechi, din lemn cu 6 camere, care a ars (aceea era casa din

lemn solicitată prin Notificarea nr. 1066/2001 și nu C11, restituită

intervenientului, care este din cărămidă), iar în prezent are 8 camere.

-

C10 - "Grajd nou", din cărămidă, construit în 1986, care a fost

vândut inițial lui C.G. cu 25.283 RON (fără TVA), evaluat pentru despăgubiri la

numai 7.935 RON. A fost restituit deoarece nu mai este necesar societății (care

este în faliment), dar evaluarea este absolut tendențioasă, nefiind evaluată

conform standardelor internaționale de evaluare.

-

C11 - "Grup social" - construită din fondurile statului - nu a fost

solicitat. Această clădire cu suprafața de 440,70 mp, din zidărie de cărămidă,

cu 9 camere, pivniță și holuri, nu apare în niciun document al reclamanților.

Instanța

a apreciat că C11 ar fi "Casa din lemn cu 6 camere, hol, pivniță, din

Notificarea nr. 1066/2001, deși nu există nicio asemănare cu acea construcție,

care în mod evident semăna cu "C9".

-

C12 - "Povarnă" - nu a fost solicitată prin nicio notificare.

Clădirea a aparținut inițial familiei B., dar a fost vândută numiților V.G. și

B.I., în baza actului de vânzare autentificat de Tribunalul Muscel sub nr. 1411

din 30 iunie 1928.

În

consecință, se solicită să se admită recursul, să se desființeze decizia

recurată, să se admită apelul și pe fond să se respingă acțiunea, în principal,

ca tardiv formulată, iar în subsidiar, ca nefondată. În subsidiar, să se admită

recursul, să se caseze decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la

Curtea de Apel Pitești.

Examinând

recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte a

constatat că este fondat pentru considerentele ce succed:

Referitor

la prima critică, vizând greșita soluționare a excepției tardivității acțiunii,

față de dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora

contestația împotriva dispoziției motivate se formulează în termen de 30 de

zile de la comunicare, Înalta Curte constată că nu este fondată, urmând să o

respingă în consecință.

În

speță, prin Adresa nr. 62 din 20 februarie 2004, intitulată "Dispoziție

Motivată", intimata SC F. SA Câmpulung a comunicat petiționarului D.P.D. imposibilitatea

soluționării notificării sale, ca urmare a existenței unui litigiu cu o altă

persoană pentru același imobil ce a făcut obiectul notificării, existent pe

rolul instanței supreme, urmând ca după soluționare să decidă.

Un

asemenea răspuns nu echivalează cu o soluționare a notificării petiționarului,

în sensul art. 25 din Legea nr. 10/2001, deoarece nu este vorba nici de o

dispoziție de aprobare a restituirii în natură a imobilelor solicitate prin

notificare, dat fiind regimul complex al acesteia, astfel cum este reglementat

de alin. (4) și (6) al art. 25 din lege, nici de o dispoziție de restituire în

echivalent, astfel cum este aceasta reglementată de art. 26 din lege și normele

metodologice de aplicare unitară a legii, după cum nu este vorba nici de o

dispoziție de respingere a notificării.

Așa

cum în mod corect au calificat instanțele anterioare, este vorba numai de un

refuz momentan de a soluționa notificarea, împotriva căruia petiționarul se

putea adresa instanței de judecată oricând, o asemenea cerere nefiind supusă

termenului prevăzut de art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Prin

urmare, nu se poate reține aplicarea greșită a dispozițiilor art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată, și pe cale de consecință, incidența art.

304 pct. 9 C. proc. civ. în recurs.

În

ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 6 C. proc.

civ., în ipoteza - instanța de apel a dat mai mult decât s-a cerut, Înalta

Curte constată următoarele:

Un

prim aspect al acestei critici vizează faptul că, deși prin cele două

notificări formulate de petiționarul D.P.D. s-au cerut a fi retrocedate 4

construcții, fără nicio suprafață de teren, instanța de apel a restituit 8

construcții și o suprafață de 2,32 ha teren.

Cu

privire la suprafața de 2,32 ha teren aflat pe raza comunei M., județul Argeș

s-a reținut că a făcut obiectul Legii nr. 18/1991, republicată, fiind

reconstituit dreptul de proprietate petiționarului D.P.D. - potrivit Anexei nr.

23, poz. 8 validată de Comisia Județeană de Fond Funciar Argeș prin Hotărârea

nr. 54 din 13 iunie 2006, hotărâre prin care s-a propus plata de despăgubiri în

favoarea petiționarului pentru acest teren.

Împotriva

Hotărârii nr. 54 din 13 iunie 2006 au formulat plângere funciară petenții

D.P.D. și C.G., solicitând să se constate că sunt îndreptățiți să li se

reconstituie dreptul de proprietate în natură asupra terenului în litigiu,

acțiune ce a făcut obiectul Dosarului nr. 11765/280/2008 al Judecătoriei

Pitești. Cauza a fost suspendată potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ., iar

la data de 26 martie 2010 s-a constatat perimarea acțiunii.

În

raport cu situația astfel stabilită, constituirea sau reconstituirea dreptului

de proprietate al foștilor proprietari ori al moștenitorilor acestora este

reglementată de legile fondului funciar, iar intimatul reclamant în speță, în

această calitate, a urmat procedura prevăzută de aceste legi.

În

atare situație, nu are relevanță faptul că lui D.P.D. nu i-a fost reconstituit

dreptul de proprietate prin restituirea în natură, ci prin plata de despăgubiri

cu privire la terenul în suprafață de 2,32 ha, de vreme ce art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 prevede, în mod clar, că nu intră sub incidența acestei legi

terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar

nr. 18/1991, republicată, și prin Legea nr. 1/2000.

Așadar,

instanța de apel având de verificat regimul juridic al terenului solicitat a fi

restituit în natură, a apreciat greșit caracterul complinitoriu al procedurii

instituite de Legea nr. 10/2001, care exceptează în mod expres de la incidența

dispozițiilor sale terenurile asupra cărora s-a constituit sau reconstituit

legal dreptul de proprietate în temeiul legilor fondului funciar.

Referitor

la dreptul recunoscut în favoarea petiționarului la plata despăgubirilor pentru

terenul în litigiu, instanța de recurs apreciază că este unul efectiv pentru

titularul său, urmând a fi valorificat conform legilor în vigoare.

Din

această perspectivă, în legătură cu lipsa de funcționalitate imputată Fondului

Proprietatea de către instanța de apel nu trebuie ignorat faptul că începând cu

25 ianuarie 2011 acesta a fost listat la Bursa de Valori București.

De

asemenea, jurisprudența Curții Europene, invocată destul de generic de instanța

de apel (fără trimiteri concrete), este extrem de nuanțată și a cunoscut

evoluții cu fiecare cauză pronunțată, în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărui caz în parte.

Pentru

toate aceste considerente, în recurs, se apreciază că instanța de apel a făcut

o aplicare greșită a legii privitor la suprafața de 2,23 ha teren, al cărui

regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr. 18/1991,

republicată, și nu de Legea nr. 10/2001, republicată, care nu i se aplică.

O

altă critică a fost formulată cu privire la soluția de restituire în natură a

construcției C12 și terenului aferent acesteia.

Recurenta

intimată susține că aceste imobile au făcut obiectul actului de vânzare

autentificat de Tribunalul Popular Muscel sub nr. 1411 din 30 iunie 1928,

devenind proprietatea numiților V.G. și B.I., ele nemaiaparținând moșiei B.

încă de la acea dată. Aceste imobile au făcut și obiectul redobândirii

dreptului de proprietate pentru cei doi proprietari menționați, conform

Deciziei civile nr. 80/A/2001 a Curții de Apel Pitești pronunțată în Dosarul

nr. 3793/2001. Deși, depusă la dosar cu borderou la data de 9 iunie 2008,

instanța de apel nu a făcut vorbire în hotărârea pronunțată despre efectele

juridice ale acestei decizii civile.

Critica

este întemeiată, cu atât mai mult cu cât nu se regăsesc în hotărârea pronunțată

de instanța de apel, considerente privind identificarea și individualizarea

construcției C12 și terenului aferent acesteia, deci nu s-a stabilit situația

de fapt și regimul juridic al acestor imobile, în raport de care urma a se face

aplicarea corectă a legii în cauză.

În

lipsa oricăror considerente de acest fel nu se poate ști dacă soluția de

restituire în natură a acestor imobile către intervenientul principal C.G. este

efectul, sau nu, al cercetării fondului acestei probleme, în condițiile în care

"terenul aferent" construcției C12 face parte din suprafața de 2,23

ha teren, al cărui regim juridic este reglementat de Legea fondului funciar nr.

18/1991, republicată, fiind reconstituit dreptul de proprietate al solicitanților

în cadrul acestei proceduri, astfel cum s-a reținut cu putere de lucru judecat

în considerentele ce preced.

La

fel este și situația construcției C4 și terenului aferent acesteia, cu privire

la care recurenta intimată susține că instanța de apel nu și-a motivat decizia

de restituire în natură, nici nu a făcut vreo referire la ceea ce s-a cerut

prin notificare (despăgubiri), deși era evident vorba despre o clădire nouă.

Înalta

Curte reține aceleași considerente ca și în cazul construcției C12, apreciind

că instanța de apel nu a identificat și individualizat în considerentele

hotărârii pronunțate construcția C4 și terenul aferent acesteia, nu a stabilit

pe deplin situația de fapt și regimul juridic al acestor imobile, în scopul

aplicării corecte a legii incidente.

Instanța

de control judiciar apreciază, de asemenea, că nu este pe deplin lămurită nici

situația de fapt a celorlalte construcții restituite în natură - C9 și C11,

care nu au fost identificate și individualizate, iar cu privire la C10,

reprezentând construcție nouă - grajd construit în anul 1986 - urmează a se

stabili regimul juridic al acesteia în raport de situația de fapt stabilită.

În

consecință, în speță, situația imobilelor solicitate a fi restituite prin cele

două notificări formulate de D.P.D. în temeiul Legii nr. 10/2001, republicată,

nu este pe deplin lămurită în scopul aplicării corecte a legii incidente.

În

altă ordine de idei, instanța de recurs constată că în timp ce prima instanță a

făcut aplicarea principiului restituirii în natură, atât față de reclamantul

D.P.D. (notificatorul), cât și față de intervenientul principal C.G. (cesionar

de drepturi litigioase la scurt timp după introducerea cererii de chemare în

judecată de față, cedent fiind notificatorul), instanța de apel a făcut aplicarea

aceluiași principiu legal, pentru imobilele restituite în natură în apel, doar

față de apelantul intervenient principal C.G., care a aderat la apelul

reclamantului D.P.D., dar a menținut restul dispozițiilor sentinței

tribunalului față de ambele părți.

Instanța

de recurs apreciază că față de această situație, trebuie lămurită și chestiunea

calității procesuale active în cauză, având în vedere contractul de cesiune de

drepturi litigioase imobiliare autentificat sub nr. 3486 din 30 octombrie 2007

la B.N.P. "S.A.".

Pentru

lămurirea cadrului procesual și a situației de fapt în speță se impune

efectuarea oricăror probatorii pentru identificarea și individualizarea în fapt

a imobilelor în litigiu, pentru stabilirea regimului juridic al acestora, cu

scopul de a preveni orice greșeală în aflarea adevărului și pronunțarea unei

hotărâri legale și temeinice.

Drept

consecință, Înalta Curte va admite recursul intimatei, va casa decizia atacată

și sentința tribunalului, va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș,

pentru ca în baza probatoriului administrat, să stabilească pe deplin care este

situația de fapt, cu trimitere la probatoriile și la dispozițiile legale

apreciate a fi relevante în cauză.

În

acest sens, se va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (3) și (5)

coroborat cu art. 314 și art. 296 C. proc. civ. și, drept consecință, se va

admite recursul declarat de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de pârâta SC F. SA, prin lichidator judiciar SCP

"A.E." SPRL împotriva Deciziei nr. 63/A din 25 mai 2011 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Casează

decizia recurată.

Admite

apelurile declarate de reclamantul D.P.D., de pârâta SC F. SA, prin lichidator

judiciar SCP "A.E." SPRL, precum și cererea de aderare la apelul

reclamantului formulată de intervenientul principal C.G., împotriva Sentinței

civile nr. 96 din 14 mai 2009 a Tribunalului Argeș, secția civilă, pe care o

desființează.

Trimite

cauza spre rejudecare la Tribunalul Argeș.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - GV