ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4613/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4613/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub

numărul 4032/2001 la Tribunalul Argeș, reclamanții O.I. și O.E. au chemat în

judecată SC MP SA Câmpulung, solicitând instanței ca prin sentința ce o va

pronunța să oblige societatea pârâtă la restituirea imobilului din Câmpulung,

compus din 4 camere de locuit, bucătărie, 2 magazii, 2 pivnițe și terenul

aferent în suprafață de 880 mp.

Reclamanta precizează că imobilul a

aparținut numiților I.N. și I.E. și că în prelungirea acestuia se afla o

brutărie formată din sala brutăriei, magazia de pâine, camera de vânzare și

birou. Deși prin decizia Consiliului de Miniștri cu numărul 1307 din 15

septembrie 1948 a fost naționalizată doar brutăria, faptic statul a preluat și

locuința cu anexele gospodărești, impunându-se restituirea acesteia în raport

de dispozițiunile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001.

Societatea pârâtă, notificată fiind

de reclamanți a refuzat restituirea imobilului, motivat de faptul că a cumpărat

imobilul de la FPS prin contractele de vânzare-cumpărare 665/1995 și 240/1995.

Prin întâmpinarea cerere

reconvențională SC MP SA a solicitat anularea testamentului în temeiul căruia

reclamanții pretind că au dobândit imobilul de la I.N. și I.E. întrucât acesta

nu este scris, semnat și datat de testator, conținând adăugiri și ștersături.

În plus, societatea pârâtă a invocat

excepția lipsei de legitimare activă a reclamanților care nu au acceptat în

termen succesiunea testamentară și lipsa calității sale pasive, pe

considerentul că imobilul a fost preluat cu titlu valabil, în urma

privatizării. În acest sens societatea pârâtă a făcut trimitere la

dispozițiunile art. 27 din Legea nr. 10/2001, arătând că notificarea trebuia

adresată A.P.A.P.S. și că reclamanții sunt îndreptățiți doar la măsuri

reparatorii prin echivalent.

În apărare societatea pârâtă a

arătat că imobilul suferind modificări esențiale, reclamanții sunt îndreptățiți

doar la măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin cererea de intervenție

formulată la 21 ianuarie 2001, D.M. a solicitat instanței să constate că în

calitate de rudă în gradul trei, este unica moștenitoare legală a defuncților I.N.

și I.E., și că în virtutea acestei nulități a notificat societatea pârâta

solicitând restituirea în natură a imobilului în litigiu. Și intervenienta a

contestat valabilitatea testamentului olograf cu care reclamanții și-au probat

legitimarea procesuală, motivat de faptul că testamentul nu este scris, semnat

și datat de testatori.

La data de 12 noiembrie 2001

Tribunalul Argeș, a procedat la introducerea în cauză a succesorilor

reclamantei O.E., decedată pe parcursul procesului, respectiv O.V. și O.D.

În urma probelor administrate în

cauză cu acte, martori și expertiză Tribunalul Argeș prin sentința nr. 210 din

7 iulie 2003 a respins ca nefondată acțiunea reclamanților O.I. și O.E. (decedată)

și continuată de moștenitorul acesteia O.V., cererea reconvențională formulată

de SC MP SA precum și cererea de intervenție formulată de D.M.

Sentința Tribunalului Argeș a fost

menținută de Curtea de Apel Pitești prin decizia nr. 158 A din 16 octombrie

2003.

Atât în considerentele sentinței cât

și ale deciziei s-a reținut că prin decizia nr. 1307 din 15 septembrie 1948 a

Consiliului de Miniștri a fost naționalizată brutăria proprietatea soților I.

Restul imobilului, casa de locuit și anexele gospodărești, deși nu a făcut

obiectul naționalizării, a fost totuși preluat de stat fără titlu mobil.

Așa cum a evidențiat și instanța de

fond, deși numai brutăria este deținută de stat cu titlu valabil, restituirea

acesteia precum și a imobilului casă de locuit urmează a se face prin

echivalent, deoarece acesta din urmă, a suferit multiple transformări, care

prin natura lor reprezintă peste 50% din suprafața construită inițial,

rezultând o construcție destinată să deservească activitatea specifică a

societății pârâte.

Expertiza a relevat că parterul

imobilului casă de locuit are în prezent în urma compartimentării 15 încăperi,

iar peste vechiul imobil, societatea pârâtă a construit un etaj compus din 10

încăperi, în care se află birourile administrației și a înlocuit planșeul din

lemn cu placă de beton armat rezemată de stâlpi și grinzi metalice, lucrări ce

au fost executate în anul 1978, pentru a permite montarea pe placă a unor

rezervoare.

Potrivit art. 18 lit. c) din Legea

nr. 10/2001 proprietarul nu este îndreptățit la restituirea în natură a

imobilului, ci numai la măsuri reparatorii prin echivalent în situația în care

imobilul a suferit transformări esențiale, devenind un imobil nou în raport de

cel preluat.

De asemenea prin Normele metodologice

de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, se

prevede la pct. 18.3 că imobil nou în raport cu cel preluat, este considerată

acea construcție căreia i s-au adăugat corpuri de zidărie sau volume din alte

materiale, ce reprezintă peste 50% din suprafața construită inițial, iar prin

modificările aduse a rezultat o construcție destinată să deservească o

activitate specifică.

Cum în cauză societatea pârâtă a

adăugat imobilului inițial mai multe corpuri de zidărie, iar construcția

actuală deservește activitatea brutăriei, devine inaplicabil art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind exceptat de la restituirea în natură. De

asemenea s-a reținut că nici restituirea în natură a terenului nu se poate face

deoarece acesta este ocupat de construcția în litigiu, iar suprafața liberă de

124,54 mp reprezintă curtea interioară care asigură accesul la clădire.

În legătură cu valabilitatea

testamentului cu care reclamanții și-au probat legitimarea, instanțele au

stabilit că acesta îndeplinește condițiile de formă cerute de lege pentru

testamentul olograf, iar unica adăugire de la rândul 19, aparține

dispunătorului, astfel că anularea acestui act de liberalitate nu se motivează.

De asemenea s-a reținut că atât reclamanții cât și intervenienta au acceptat

succesiunea legală și testamentară, în termenul defipt de art. 700 C. civ., dar

că intervenienta D.M. a fost exheredată de către I.N., care i-a instituit pe

reclamanți legatari universali.

Prin urmare, intervenienta nu are

vocațiune succesorală la moștenirea lui I.N., soluție față de care s-a impus

respingerea cererii de intervenție și reținerea legitimării procesuale a

reclamanților.

Împotriva deciziei nr. 158/A din 16

octombrie 2003 au declarat recurs reclamanții O.V., O.D. și intervenienta D.M.,

reclamantul O.I. decedând în faza de soluționare a apelului.

În motivarea recursului, reclamanții

susțin că în cauză s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiunilor art. 18 lit.

a) din Legea nr. 10/2001 și au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, deoarece expertiza tehnică efectuată în cauză a identificat

construcțiile și terenul de 880 mp amplasate de soții I. prin contractul nr.

33750 din 6 noiembrie 1943 și a stabilit că ele sunt aceleași cu cele ce au

format obiectul contractului.

Prin decizia Consiliului de Miniștri

nr. 1307 din 15 septembrie 1948 a fost naționalizată numai brutăria. Cu toate

acestea, statul a preluat atât casa de locuit și anexele gospodărești cât și

terenul aferent. Ca urmare, pentru aceste imobile sunt aplicabile dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în temeiul cărora persoanele care le-au

deținut își păstrează calitatea de proprietari avută la data preluării, și sunt

îndreptățite la restituirea lor în natură, indiferent dacă se află în

patrimoniul unor societăți comerciale ori au suferit modificări. Prevederile

art. 27 din lege, la care instanțele fac trimitere se referă expres numai la

imobilele preluate cu titlu valabil aflate în patrimoniul societăților

comerciale privatizate, pentru care măsurile reparatorii sunt acordate prin

echivalent. De asemenea instanța nu a ținut seama nici de prevederile art. 18

lit. c) din Legea nr. 10/2001 și cele ale pct. 18.3 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, deoarece lucrările de compartimentare interioară

a parterului și de etajare a clădirii, nu conferă acesteia calificarea de

„imobil nou” de vreme ce suprafața construită adăugată este mai mică de 50%. Pe

de altă parte, prevederile art. 18 lit. c) din lege sunt inaplicabile

terenurilor.

În sfârșit recurenții susțin că

instanța de apel a înfrânt și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., deoarece nu

a obligat-o pe intervenienta D.M., a cărei cerere a fost respinsă, la plata

cheltuielilor de judecată.

Recursul declarat de intervenienta D.M.

vizează nelegalitatea testamentului cu care reclamanții își probează

legitimarea de a solicita restituirea imobilelor preluate de la I.N., fără titlu

valabil, precum și măsurile reparatorii prin echivalent, pentru brutăria

trecută în proprietatea statului prin decizia nr. 1307/1948 a Consiliului de

Miniștri.

Intervenienta-recurentă susține că

este singura moștenitoare legală a defuncților I., în calitate de nepoată de

soră și că testamentul este fals, deoarece nu este scris, semnat și datat de I.N.,

contestând astfel legitimarea procesuală activă a reclamanților O.V. și O.D.

Recursul reclamanților este

întemeiat astfel cum se va arăta în cele ce urmează.

În speță, imobilul brutărie, testat

de I.N. familiei O., a trecut în proprietatea statului, cu titlu, respectiv prin

decizia Consiliului de Miniștri nr. 1307 din 15 septembrie 1948. Restul

construcțiilor, casa de locuit cu 11 încăperi, anexele gospodărești și terenul

de 880 mp, care nu erau evidențiate în decizia nr. 1307/1948 a Consiliului de

Miniștri, au fost preluate de stat odată cu brutăria, fără titlu.

Brutăria și construcțiile cu anexele

gospodărești și terenul de 880 mp au fost încorporate în patrimoniul societății

pârâte SC MP SA, care prin contractele nr. 240/1995 și nr. 665/1995 a cumpărat

acțiunile aferente de la FPS și FPP.

Prin acțiunea introdusă la Tribunalul

Argeș, reclamanții O.I. și E. au investit instanța numai cu restituirea

construcției casă de locuit, anexe gospodărești și terenul aferent, preluate de

stat fără titlu, motivat de faptul că prin adresa nr. 728 din 28 iunie 2001 SC MP

SA, unitatea deținătoare, nu a dat curs notificării, refuzând restituirea

acestor imobile, pe considerentul că le-a dobândit prin cumpărare de la FPS și

FPP, de bună-credință.

Este adevărat că potrivit art. 2 lit.

h) din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate fără titlu valabil sau fără

respectarea dispozițiunilor legale în vigoare la data preluării conferă în

temeiul art. 3 lit. a) persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor de la data

preluării în mod abuziv a acestora, dreptul la măsuri reparatorii constând

prioritar în restituirea în natură și subsidiar, după caz, prin echivalent.

În speță, așa cum corect a reținut

instanța de apel, sunt incidente dispozițiile art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

care statuează că măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent atunci când

imobilul a fost transformat devenind un imobil nou în raport cu cel preluat. Raportul

de expertiză tehnică efectuat a evidențiat transformarea esențială a imobilului

casă de locuit, deoarece din 11 încăperi, prin recompartimentare au rezultat 15

încăperi și s-a adăugat un etaj cu 10 încăperi, afectat birourilor.

Aceste transformări constructive

care depășesc cu peste 50% suprafața construită inițial, semnifică în

accepțiunea pct. 18.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001

aprobate prin H.G. nr. 498/2003, un imobil nou care nu motivează legal,

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Din acest punct de vedere,

solicitarea reclamanților de a li se restitui în natură imobilul casă de locuit

și terenul aferent construcțiilor noi rezultate, în temeiul art. 2 alin. (2)

coroborat cu art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, nu se justifică deoarece,

așa cum s-a arătat, imobilul a fost transformat iar terenul de 880 mp este

aferent acestei noi construcții existente în prezent.

Instanța de fond și aceea de apel au

făcut o greșită aplicare a textelor de referință atunci când respingând

acțiunea reclamanților, i-a lipsit pe aceștia de măsurile reparatorii fie chiar

prin echivalent, în lipsa unui refuz expres și explicit a acestora de a le fi

acordat.

Din această perspectivă, se impune

casarea deciziei și sentinței și în temeiul art. 24 pct. 1 din Legea nr.

10/2001, obligarea unității deținătoare, respectiv a societății SC MP SA la

emiterea ofertei prin echivalent.

Refuzul societății pârâte la

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent și invocarea dispozițiunilor

art. 27 din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că aceasta s-a privatizat, nu

își are suport legal, deoarece art. 27 din Legea nr. 10/2001 are o aplicare

limitată numai în privința imobilelor trecute cu titlu în proprietatea

statului, ceea ce nu este cazul în speță, deoarece reclamanții au solicitat

restituirea imobilului, construcție și teren, trecut fără titlu în proprietatea

statului.

Recursul intervenientei este

nefondat deoarece, așa cum a reținut instanța de fond, deși D.M., în calitate

de nepoată are vocațiune succesorală, acceptând în termenul prevăzut de art. 700

C. civ. succesiunea familiei I., aceasta a fost exheredată de către I.N. prin

testamentul universal făcut reclamanților O.I. și E., la a căror succesiune au

venit O.V. și O.D.

Testamentul universal care

legitimează calitatea procesuală activă a reclamanților O., întrunește toate

cerințele de formă,

ad validitatem

, el fiind, așa cum atestă expertiza

grafică efectuată în cauză, scris, semnat și datat de I.N. Adăugirea efectuată

testamentului nu afectează valabilitatea acestuia, deoarece scrierea aparține

testatorului și nu este de natură să producă modificări de esență actului de

liberalitate, de natură să creeze dubii sau incompatibilități.

Așa fiind, corect s-a reținut că D.M.

nu are legitimare procesuală de a solicita acordarea măsurilor reparatorii în

privința imobilelor aparținătoare familiei I.

În ceea ce privește reproșurile

făcute soluției, sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată din partea

intervenientei, se constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece în speță nu

sunt îndeplinite cerințele art. 274 C. proc. civ. sub aspect probator.

Pentru considerentele mai sus expuse,

în temeiul art. 313 C. proc. civ. recursul reclamanților urmează a fi admis, în

sensul casării deciziei și sentinței și obligării SC MP SA la emiterea ofertei

privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

În temeiul art. 312 C. proc. civ.

recursul intervenientei D.M. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții O.D. și O.V. împotriva deciziei civile nr. 158 A din 16 octombrie

2003 a Curții de Apel Pitești.

Casează în parte decizia și sentința

210 din 7 iulie 2003 a Tribunalului Argeș și pe fond admite în parte acțiunea

și obligă SC M.P. SA să emită oferta de restituire prin echivalent.

Menține restul dispozițiilor

deciziei.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de intervenienta D.M. împotriva deciziei 158 A din 16 octombrie 2003 a

Curții de Apel Pitești.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.