ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5223/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții A.M.M. și V.T.A. au chemat în judecată pe pârâții SC H. SA Constanța, C.L.C. și M.C. prin P., solicitând obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 244 mp. și construcție și să se constate nulitatea oricărui act de privatizare și înstrăinare a acestui imobil. Prin sentința civilă nr. 18997/2002 Judecătoria Constanța și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța având în vedere obiectul acțiunii, respectiv constatarea nulității absolute a actului de privatizare prin care a fost înstrăinat parterul imobilului.

Reclamanții și-au precizat principalul capăt de cerere al acțiunii care vizează constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare din 28 septembrie 1995, încheiat de SC H. SA și fostul F.P.S. București și 15 iunie 1995 încheiat de SC H. SA și fostul F.P.S. București, actualmente S.I.F. M., iar cel de al doilea capăt de cerere, revendicarea imobilului. Prin sentința civilă nr. 3512/2004 Tribunalul Constanța a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a SC H. SA și S.I.F. M. Totodată, a respins acțiunea ca nefondată și a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată de SC H. SA, împotriva A.P.A.P.S.

și S.I.F. M. Reclamanții au declarat apel împotriva acestei sentințe. Prin decizia nr. 81 din 7 aprilie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios administrativ și fiscal, a admis apelul reclamanților și a schimbat în parte sentința în sensul admiterii acțiunii în revendicare formulată de reclamanți și a obligat pârâta SC H. SA Constanța să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică folosință spațiul deținut în Constanța, identificat prin raportul de expertiză întocmit de ing. P.N. la data de 22 decembrie 2003 (56,11 mp. la subsol și 58,39 mp. la parter). Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței. În motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că reclamanții au formulat acțiune în revendicare atât în contradictoriu cu pârâții M.C.

prin P. și C.L.C. cât și în contradictoriu cu pârâta SC H. SA Constanța. Referitor la revendicarea părții din imobil deținută de unitatea administrativ – teritorială s-a reținut că după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicarea imobilelor preluate abuziv, formulată în condițiile dreptului comun, nu mai poate fi primită, astfel că instanța a respins în mod corect acest capăt de cerere. În ceea ce privește însă partea din imobil deținută de pârâta SC H. SA Constanța, s-a reținut că poate fi revendicată pe calea dreptului comun de foștii proprietari. Procedând la compararea titlurilor părților în baza art. 480 C. civ., instanța de apel a reținut că reclamanții au calitatea de moștenitori ai defunctului I.I., care avea calitatea de proprietar al imobilului în discuție și că acest imobil a fost trecut în proprietatea statului în baza decretului nr. 92/1950, în mod abuziv.

Deasemenea, a reținut că pârâta nu poate opune reclamanților un titlu de proprietate valabil întrucât nu a făcut dovada că imobilul a fost în proprietatea fostului O.F. de la care pârâta a preluat activul și pasivul când s-a transformat în societate comercială, conform H.G. nr. 15/1991. În consecință, s-a reținut că acțiunea în revendicare formulată în temeiul art. 480 C. civ. este întemeiată. În ceea ce privește prescripția achizitivă invocată de pârâtă în baza art. 1895 C. civ., instanța a reținut că nu operează în speță întrucât pârâta nu a făcut dovada existenței unui just titlu. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs SC H. SA Constanța și A.P. H. SA Constanța, în temeiul art. 304 pct. 1, 2, 7 și 8 C. proc.

civ. Recurentele susțin că instanța civilă era competentă să soluționeze recursul, că hotărârea a fost pronunțată de alți judecători decât cei care au participat la dezbateri, că în mod greșit s-a reținut că imobilul a fost dobândit fără titlu, că dispozitivul hotărârii lasă nelămurită situația celorlalte părți din litigiu, că s-a omis introducerea în cauză a S.R. prin M.F. și că hotărârea este prematură. Recursurile sunt neîntemeiate. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. este neîntemeiat întrucât principalul capăt de cerere l-a constituit constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare de acțiuni, instanța competentă fiind instanța comercială potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ., iar pentru capătul de cerere privind revendicarea imobilului a operat prorogarea legală de competență. Potrivit dispozițiilor art. 17 C. proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală. Dealtfel, sentința civilă nr. 1899/2002 a Judecătoriei Constanța, prin care s-a declinat competența în favoarea Tribunalului Constanța, secția comercială, nu a fost atacată cu recurs de pârâtă. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ. este neîntemeiat deoarece judecătorii care au participat la dezbateri au pronunțat și hotărârea recurată. Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

este deasemenea neîntemeiat întrucât în mod corect instanța de apel a considerat că imobilul revendicat a fost deținut abuziv, fără titlu, fiind înscris pe listele anexă la decretul nr. 92/1950, deși fostul proprietar, I.I., făcea parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare. În această situație, statul neproprietar nu putea să transmită către alte persoane proprietatea asupra acestui imobil. Critica formulată de recurente cu privire la faptul că dispozitivul hotărârii recurate lasă nelămurită situația celorlalte părți este neîntemeiată, întrucât prin hotărârea instanței de apel s-a admis apelul reclamanților, s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 3512/2004 a Tribunalului Constanța, în sensul admiterii acțiunii în revendicare în contradictoriu cu SC H. SA Constanța și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Nu este întemeiată nici susținerea recurentei potrivit căreia ar fi trebuit introduse în cauză și alte părți, întrucât conform principiului disponibilității reclamanții aveau dreptul să cheme în judecată și alte părți. Dealtfel, S.R. prin M.F. nu a figurat în cauză, deoarece imobilul era deținut de M.C. și de SC H. SA, care au fost părți în proces. În ce privește prematuritatea soluționării litigiului invocată de recurentă pe motiv că P.M.C. nu s-a pronunțat asupra notificării reclamanților, se reține că în mod corect instanța de apel a considerat întemeiat motivul de apel referitor la partea din imobil deținută de SC H. SA Constanța, care poate fi revendicată pe calea dreptului comun, situația restului imobilului deținut de M.C., urmând să fie soluționată conform Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente urmează să se respingă recursul pârâtelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâtele SC H. SA Constanța și A.P. H. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 81 din 7 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2005.