ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5223/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanții A.M.M. și V.T.A. au

chemat în judecată pe pârâții SC H. SA Constanța, C.L.C. și M.C. prin P.,

solicitând obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie

imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 244 mp. și

construcție și să se constate nulitatea oricărui act de privatizare și

înstrăinare a acestui imobil.

Prin sentința civilă nr. 18997/2002

Judecătoria Constanța și-a declinat competența în favoarea Tribunalului

Constanța având în vedere obiectul acțiunii, respectiv constatarea nulității

absolute a actului de privatizare prin care a fost înstrăinat parterul

imobilului.

Reclamanții și-au precizat

principalul capăt de cerere al acțiunii care vizează constatarea nulității

contractelor de vânzare cumpărare din 28 septembrie 1995, încheiat de SC H. SA

și fostul F.P.S. București și 15 iunie 1995 încheiat de SC H. SA și fostul F.P.S.

București, actualmente S.I.F. M., iar cel de al doilea capăt de cerere,

revendicarea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 3512/2004

Tribunalul Constanța a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii,

prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale pasive a SC H.

SA și S.I.F. M.

Totodată, a respins acțiunea ca

nefondată și a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanție formulată

de SC H. SA, împotriva A.P.A.P.S. și S.I.F. M.

Reclamanții au declarat apel

împotriva acestei sentințe.

Prin decizia nr. 81 din 7 aprilie

2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială și de contencios

administrativ și fiscal, a admis apelul reclamanților și a schimbat în parte

sentința în sensul admiterii acțiunii în revendicare formulată de reclamanți și

a obligat pârâta SC H. SA Constanța să lase reclamanților în deplină

proprietate și pașnică folosință spațiul deținut în Constanța, identificat prin

raportul de expertiză întocmit de ing. P.N. la data de 22 decembrie 2003 (56,11

mp. la subsol și 58,39 mp. la parter).

Au fost menținute restul

dispozițiilor sentinței.

În motivarea deciziei s-a reținut,

în esență, că reclamanții au formulat acțiune în revendicare atât în

contradictoriu cu pârâții M.C. prin P. și C.L.C. cât și în contradictoriu cu

pârâta SC H. SA Constanța.

Referitor la revendicarea părții din

imobil deținută de unitatea administrativ – teritorială s-a reținut că după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiunea în revendicarea imobilelor

preluate abuziv, formulată în condițiile dreptului comun, nu mai poate fi

primită, astfel că instanța a respins în mod corect acest capăt de cerere.

În ceea ce privește însă partea din

imobil deținută de pârâta SC H. SA Constanța, s-a reținut că poate fi

revendicată pe calea dreptului comun de foștii proprietari.

Procedând la compararea titlurilor

părților în baza art. 480 C. civ., instanța de apel a reținut că reclamanții au

calitatea de moștenitori ai defunctului I.I., care avea calitatea de proprietar

al imobilului în discuție și că acest imobil a fost trecut în proprietatea

statului în baza decretului nr. 92/1950, în mod abuziv.

Deasemenea, a reținut că pârâta nu

poate opune reclamanților un titlu de proprietate valabil întrucât nu a făcut

dovada că imobilul a fost în proprietatea fostului O.F. de la care pârâta a

preluat activul și pasivul când s-a transformat în societate comercială,

conform H.G. nr. 15/1991.

În consecință, s-a reținut că

acțiunea în revendicare formulată în temeiul art. 480 C. civ. este întemeiată.

În ceea ce privește prescripția

achizitivă invocată de pârâtă în baza art. 1895 C. civ., instanța a reținut că

nu operează în speță întrucât pârâta nu a făcut dovada existenței unui just

titlu.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs SC H. SA Constanța și A.P. H. SA Constanța, în temeiul art. 304

pct. 1, 2, 7 și 8 C. proc. civ.

Recurentele susțin că instanța

civilă era competentă să soluționeze recursul, că hotărârea a fost pronunțată

de alți judecători decât cei care au participat la dezbateri, că în mod greșit

s-a reținut că imobilul a fost dobândit fără titlu, că dispozitivul hotărârii

lasă nelămurită situația celorlalte părți din litigiu, că s-a omis introducerea

în cauză a S.R. prin M.F. și că hotărârea este prematură.

Recursurile sunt neîntemeiate.

Motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. este neîntemeiat întrucât

principalul capăt de cerere l-a constituit constatarea nulității contractelor

de vânzare cumpărare de acțiuni, instanța competentă fiind instanța comercială

potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., iar pentru capătul de cerere

privind revendicarea imobilului a operat prorogarea legală de competență.

Potrivit dispozițiilor art. 17 C.

proc. civ., cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței

competente să judece cererea principală.

Dealtfel, sentința civilă nr. 1899/2002

a Judecătoriei Constanța, prin care s-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Constanța, secția comercială, nu a fost atacată cu recurs de

pârâtă.

Motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 2 C. proc. civ. este neîntemeiat deoarece judecătorii

care au participat la dezbateri au pronunțat și hotărârea recurată.

Motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. este deasemenea neîntemeiat întrucât

în mod corect instanța de apel a considerat că imobilul revendicat a fost

deținut abuziv, fără titlu, fiind înscris pe listele anexă la decretul nr. 92/1950,

deși fostul proprietar, I.I., făcea parte din categoria persoanelor exceptate

de la naționalizare. În această situație, statul neproprietar nu putea să

transmită către alte persoane proprietatea asupra acestui imobil.

Critica formulată de recurente cu

privire la faptul că dispozitivul hotărârii recurate lasă nelămurită situația

celorlalte părți este neîntemeiată, întrucât prin hotărârea instanței de apel

s-a admis apelul reclamanților, s-a schimbat în parte sentința civilă nr. 3512/2004

a Tribunalului Constanța, în sensul admiterii acțiunii în revendicare în

contradictoriu cu SC H. SA Constanța și s-au menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate.

Nu este întemeiată nici susținerea

recurentei potrivit căreia ar fi trebuit introduse în cauză și alte părți,

întrucât conform principiului disponibilității reclamanții aveau dreptul să cheme

în judecată și alte părți.

Dealtfel, S.R. prin M.F. nu a

figurat în cauză, deoarece imobilul era deținut de M.C. și de SC H. SA, care au

fost părți în proces.

În ce privește prematuritatea

soluționării litigiului invocată de recurentă pe motiv că P.M.C. nu s-a

pronunțat asupra notificării reclamanților, se reține că în mod corect instanța

de apel a considerat întemeiat motivul de apel referitor la partea din imobil

deținută de SC H. SA Constanța, care poate fi revendicată pe calea dreptului

comun, situația restului imobilului deținut de M.C., urmând să fie soluționată

conform Legii nr. 10/2001.

Pentru aceste considerente urmează

să se respingă recursul pârâtelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâtele SC H. SA Constanța și A.P. H. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 81

din 7 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, fluvială

și contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2005.