ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.11.2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4984/2012

HOTĂRÂRE
23.11.2012
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4984/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de Contencios

Administrativ și Fiscal reclamantul G.C. a solicitat în contradictoriu cu

pârâtele Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Comisia Județeană

Olt de aplicare a Legii nr. 247/2005 de pe lângă Prefectura Olt obligarea la

emiterea Deciziei de acordare a despăgubirilor pentru suprafața de 0,18 ha

teren cu care a fost înscris în anexa 23 la Legea nr. 247/2005 conform

Hotărârii nr. 416 din 24 noiembrie 2006 emisă de Comisia Locală pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor agricole și

forestiere din cadrul Primăriei Slatina, precum și obligarea pârâtelor la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentei cauze.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că deși de la data emiterii Hotărârii nr. 416

din 24 noiembrie 2006 au trecut 4 ani, nici până la această dată nu i-a fost

emisă decizia, deși dosarul a fost înaintat de Prefectura Olt, pârâta nu s-a

conformat obligației de emitere a Deciziei de stabilire și cuantificare a

despăgubirii juste ce i se cuvine.

A mai arătat că, la

data de 21 septembrie 2009, cu cererea sa adresată Prefecturii Olt sub nr. R967

din 21 septembrie 2009, cerere care a fost remisă către Primăria Slatina, a

solicitat verificarea și acordarea despăgubirilor în Dosarul nr. 416/2005,

termenul de soluționare fiind cu mult depășit de către pârâte.

Cu Adresa nr. 26080

din 21 septembrie 2009, Primăria Slatina - Compartiment fond funciar și

cadastru, comunica faptul că a fost întocmit dosarul individual pentru

despăgubiri nr. 14964 din 19 iunie 2009 care a fost înaintat către Instituția

Prefectului Județului Olt și A.N.R.P.

Astfel a mai arătat

reclamantul că cele două pârâte, deși au fost învestite cu dosarul de acordare

despăgubiri de peste un an de zile, adoptă o vădită stare de pasivitate,

refuzând emiterea Deciziei de acordare a despăgubirilor ce i se cuvin, fiind

astfel grav prejudiciat, fiindu-i încălcat dreptul legal și constituțional la o

justă despăgubire pentru proprietatea care nu-i mai poate fi restituită în

natură.

La data de 15 martie

2011, pârâta Comisia Județeană Olt a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Olt, secția Comercială și de

Contencios Administrativ, excepția lipsei calității procesuale pasive a

Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra

terenurilor agricole și forestiere de pe lângă Instituția Prefectului Județului

Olt.

Prin Sentința nr. 118

din 15 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Olt s-a admis excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Olt, secția comercială și de contencios

administrativ.

S-a dispus declinarea

competenței de soluționare a cauzei privind pe reclamantul G.C. și pe pârâtele

Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, Comisia Județeană Olt pentru

stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere

de pe lângă Instituția Prefectului - Județul Olt, în favoarea Curții de Apel

Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin Sentința nr. 510

din 24 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova a admis acțiunea formulată de

reclamantul G.C., a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită Titlul de despăgubiri în ceea ce-l privește pe

reclamant și a respins acțiunea față de pârâta Comisia Județeană Olt de pe

lângă Instituția Prefectului Județului Olt ca fiind introdusă împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu privire la

excepția invocată de Comisia Județeană Olt, Curtea a apreciat că este

întemeiată, această parte neavând atribuții stabilite prin lege în legătură cu

raportul juridic dedus judecății.

Pe fondul cauzei,

criticile reclamantului vizând durata excesivă a procedurii și refuzul

nejustificat de soluționare a cererii de despăgubire s-a apreciat că sunt

întemeiate.

A mai apreciat

instanța că durata excesivă a procedurilor administrative este de natură a

încălca în mod evident principiul procesului rezonabil.

În speță s-a parcurs

etapa verificării dosarului și completării, nefiind învederate de către pârâta

Comisa Centrală motive obiective ce ar justifica tergiversarea și care ar putea

echilibra ingerința în dreptul de proprietate privată.

În consecință,

instanța de fond a făcut aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, urmând ca autoritatea pârâtă să fie obligată să emită dispoziția pentru

stabilirea despăgubirilor privitoare la imobilul imposibil de restituit în

natură conform Dispoziției nr. 9911 din 2 aprilie 2007, emisă de Primăria

Municipiului Craiova.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

Prin motivele de

recurs formulate, recurenta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând că în

mod greșit a reținut instanța de fond că a fost încălcat principiul termenului

rezonabil, susținând că în cadrul procedurii administrative reglementată de

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt parcurse mai multe etape.

Pe fondul cauzei,

recurenta a precizat că dosarul de despăgubire al reclamantului este incomplet,

fiind chiar returnat în vederea completării cu întreaga documentație prevăzută

de lege la data de 23 martie 2010.

S-a arătat că

procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 poate fi

urmată numai dacă dosarul de despăgubire conține toate înscrisurile prevăzute

la pct. 16.5 din Normele Metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr.

247/2005.

De asemenea, s-a mai

precizat că în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din

data de 7 octombrie 2010 s-a dispus transmiterea dosarului unui evaluator

desemnat în mod aleatoriu, astfel că dosarul reclamantului se află în derularea

procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în

etapa menționată, iar după parcurgerea întregii proceduri se va emite decizia

reprezentând titlul de despăgubiri, astfel cum prevăd dispozițiile legale în

materie.

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Prin Hotărârea nr.

416 din 24 noiembrie 2006 emisă de Comisia locală pentru Stabilirea dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere s-a constatat

și reconstituit dreptul de proprietate al reclamantului pentru suprafața de

0,18 ha teren intravilan.

Reclamantul s-a

adresat instituțiilor pârâte în vederea emiterii Titlului de despăgubiri

conform Legii nr. 247/2005, astfel cum rezultă din Cererea nr. R967 din 21

septembrie 2009.

Din Adresa nr. 26080

din 21 septembrie 2009 emisă de Primăria Slatina - Compartiment fond funciar și

cadastru s-a comunicat că s-a întocmit Dosarul nr. 14.964 din 19 iunie 2009 și

s-a înaintat Instituției Prefectului și A.N.R.P.

Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin Adresa nr. 4584/DFF din 23 iunie 2011 a

comunicat că Dosarul de despăgubiri nr. 20426/FFCC/2009 a fost restituit

Primăriei Slatina pentru completări și ulterior înregistrat din nou pe rolul

Comisiei Centrale la data de 19 august 2010.

La data de 26 mai

2011, Comisia Centrală a învederat că în cauză s-a întocmit Raportul de

evaluare sub nr. 23175/R/2011 invocându-se anumite nereguli vizând procedura de

comunicare a Raportului de Evaluare, ceea ce în opinia autorității ar justifica

nesoluționarea cauzei.

În conformitate cu

dispozițiile din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, procedura administrativă de

soluționare a dosarelor privind acordarea de măsuri reparatorii presupune

parcurgerea mai multor etape și anume: etapa transmiterii și a înregistrării

dosarelor; etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale

sub aspectul restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării;

etapa evaluării, etapă în care dacă după analizarea dosarului se constată că în

mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi

transmis evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de

către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și

valorificarea acestui titlu în condițiile prevăzute de art. 26 din O.U.G. nr.

81/2007, care include în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

Capitolul V, Secțiunea I intitulată „Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

În aceste condiții,

verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat că refuzul

pârâtei de rezolvare a cererii reclamantului se privește ca fiind nejustificat,

cum în mod corect a apreciat instanța de fond.

Critica formulată de

recurent este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a obligat pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantului decizie

conținând titlul de despăgubire pentru imobilul individualizat mai sus, cu

respectarea dispozițiilor din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, deci cu

respectarea obligatorie a etapelor prevăzute de lege, etape care se finalizează

odată cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Înalta Curte a

constatat că reclamantul s-a adresat pârâtului, manifestându-și stăruința în

soluționarea cererilor sale, însă cererea a rămas fără soluționare efectivă,

împrejurare care este de natură a-l afecta pe reclamant în soluționarea într-un

termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr.

554/2004.

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii formulată de

reclamant, indiferent de motivația autorității recurente, ar echivala cu o

vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind posibilitatea

reparării injustițiilor și abuzurilor din legislația trecută.

Principiul

legalității înseamnă, înainte de toate, existența unor norme de drept intern,

suficient de accesibile și previzibile, ori, în cauza de față, Legea nr.

247/2005 a stabilit procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor

care nu pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001.

Înalta Curte constată

că întotdeauna durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de

circumstanțele cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, luând în considerare criteriile consacrate de

jurisprudență, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și

cel al autorităților competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată.

Împrejurarea că legea

specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererilor nu poate încuraja

autoritatea competentă, în tergiversarea cererilor formulate în temeiul Legii

nr. 247/2005.

Interpretarea pe care

instanța de fond a dat-o dispozițiilor din Legea nr. 247/2005, cu modificările

și completările ulterioare, este în acord și cu considerentele reținute de

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 724 din 1 iunie 2010, conform cărora

„prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor și a Libertăților

Fundamentale fac parte din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest

aspect implicând obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul

deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminența față de orice altă

prevedere contrară din legislația națională.”

În ceea ce privește

susținerile recurentei în sensul că este necesară completarea documentației

întrucât lipseau anumite documente ce împiedicau continuarea procedurii de

acordare a despăgubirilor precum și cele referitoare la unele nereguli vizând

procedura de comunicare a Raportului de Evaluare nu pot fi primite.

Pentru aceste

considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinței

atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

formulat ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 510 din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția

Contencios Administrativ și Fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4549/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta G.O. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Ce
ÎCCJ 2011-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 57/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 6 noiembrie 2009, reclamantul N.S.M. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 3411 din 1 octombrie 2009 emisă de Primarul municipiului Slatina în teme
ÎCCJ 2013-01-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 347/2013
8996/ CC, nr. 32860/ CC și nr. 32861/ CC sunt incomplete. În cadrul acestei critici de nelegalitate, recurenta a arătat că a restituit dosarele la Primăria Municipiului Slatina pentru completarea documentației aferente dispozițiilor emise,
ÎCCJ 2010-03-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1669/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 5 decembrie 2005, reclamanții C.R., C.C., G.N., C.l., C.A. și C.E.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Slatina, solicitând anularea dispoziției din 02 noiembrie 2005 emisă
ÎCCJ 2011-05-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3077/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 440 din 15 octombrie 2010 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a T
Sursă