ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1522/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1522/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată la data de 20 octombrie 2010 pe rolul Tribunalului
Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios
administrativ fiscal, sub nr. 5558/87/2010,
reclamanții G.G., T.S., P.S., P.S.A., P.F., P.E., Z.D., M.M.,
P.S.B., G.B.L., D.M., D.F., T.M., C.N., N.M. au solicitat, în contradictoriu cu
Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman și
Ministerul Finanțelor Publice, obligarea pârâților la acordarea sporului de 50%
din indemnizația brută lunară pentru perioada 31 octombrie 2007-26 august 2009,
actualizarea acestor sume începând cu data de la care trebuiau plătite
drepturile, până la momentul achitării lor efective, cu plata dobânzilor legale
aferente acestor sume.
Prin sentința civilă nr. 3935 din 3 decembrie
2010, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios
administrativ fiscal,
a admis
excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice,
a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu ceilalți pârâți, pe care i-a obligat
la plata, către reclamanți, a sporului de 50% din indemnizația brută lunară pentru
perioada 31 octombrie 2007(data pronunțării sentinței civile nr. 1632 din 31
octombrie 2007), până la 26 august 2009(data rămânerii irevocabile a sentinței civile
nr. 1632 din 31 octombrie 2007), sume ce vor fi actualizate cu indicii de inflație
pentru fiecare reclamant de la data scadenței la data plății efective; a respins,
ca nefondată, cererea privind plata dobânzii legale.
Prin decizia civilă nr. 6579 din 24 octombrie
2011, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte
de muncă și asigurări sociale
a
admis recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile sus-menționate,
a modificat sentința atacată și a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere
de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., G.B.L.,
P.S.A., P.F., Z.D., M.M., P.S.B., D.M., T.M., G.G., T.S., P.S., D.F., C.N., N.M.,
P.E.
În motivare, revizuenții au arătat că prin
decizia nr. 6579 din 24 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în
Dosarul nr. 5558/87/2010, s-a admis recursul Ministerului Justiției în cauza având
ca obiect drepturi salariale, respectiv, acordarea sporului de risc și suprasolicitare
neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 31
octombrie 2007-26 august 2009.
Aceeași instanță, prin decizia nr.
4984 din 26 septembrie 2012, a respins recursul Ministerului Justiției într-o cauză
cu același obiect, aferent perioadei 31 octombrie 2007-30 iunie 2009, sens în care
există hotărâri irevocabile potrivnice conform art 322 pct. 7 C. proc. civ., situație
față de care se impune admiterea cererii de revizuire.
Cererea este nefondată, pentru argumentele
ce succed:
Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară
de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești
definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite
după pronunțarea acesteia.
Retractarea unei hotărâri judecătorești
definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor
juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în
cazuri strict determinate.
Pe de altă parte însă, revizuirea constituie
un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care
au lacut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.
Motivele de revizuire sunt expres și limitativ
prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții
specifice.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,
revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același
grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane,
având aceeași calitate".
Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul
legal anterior citat va fi admisă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele
condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești
în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.
Cazul de revizuire prevăzut de art. 322
pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere
situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină,
între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o
hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate
de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat".
În acest sens, tripla identitate ca și
condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de
dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a
doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și
este între aceleași părți , făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate".
Cerințele legale prevăzute de art. 1201
C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuenții apreciază că hotărârea
supusă revizuirii este potrivnică unei hotărâri pronunțată într-o speță similară
de către Curtea de Apel București, în cadrul unui proces în care revizuenții nu
au figurat în calitate de părți.
Or, textul legal sus-menționat impune ca
judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau în contra lor în aceeași
calitate", condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății, întrucât
nu este vorba de un litigiu în cadrul cărora revizuenții să fi participat anterior
și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.
Astfel, prin decizia civilă nr. 6579 din
24 octombrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5558/87/2010, Curtea de Apel București,
secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,
a admis recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile
nr. 3925 din 3 decembrie 2010 a Tribunalului Teleorman, secția conflicte de muncă,
asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu revizuenții
din prezenta cauză; a modificat sentința atacată și a respins, ca neîntemeiată,
acțiunea având ca obiect drepturi bănești constând în sporul de 50% din indemnizația
brută lunară pentru perioada 31 octombrie 2007-26 august 2009.
Prin decizia civilă nr. 4984 din 26 septembrie
2012, pronunțată în dosarul nr. 5493/87/2010* aceeași instanță a respins, ca nefondat,
recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 829 a Tribunalului
Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ
și fiscal în contradictoriu cu intimații-reclamanți C.S., N.V., S.M., M.C., T.N.,
Z.C., V.E., B.G., R.M., C.A., R.R.S., S.E., F.M., D.L., B.N., B.M., C.E., D.D.,
R.I., având ca obiect drepturi bănești constând în sporul de 50% din indemnizația
brută lunară pentru perioada 31 octombrie 2007-30 iunie 2009.
Hotărârea la care revizuenții fac referire
în sensul că ar fi potrivnică deciziei nr. 6579 din 24 octombrie 2011 a Curții de
Apel București reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar împrejurarea
că prin aceste hotărâri s-au adoptat soluții opuse celei pronunțate prin hotărârea
atacată, nu poate constitui premisa promovării unei cereri de revizuire.
Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite
cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată,
cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondată, cererea de revizuire
formulată de G.B.L., P.S.A., P.F., Z.D., M.M., P.S.B., D.M., T.M., G.G., T.S., P.S.,
D.F., C.N., N.M. și P.E. împotriva deciziei nr. 6579 din 24 octombrie 2011 a Curții
de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflictele de
muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,
20 martie 2013.