ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5846/2008

Asupra

recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă 350 din 18

ianuarie 2008, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

asigurări sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis excepția prescripției

extinctive pentru perioada 1 iulie 2001-1 iulie 2007, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții A.M., ș.a., astfel cum a fost precizată, a obligat pe

pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul București

la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizația lunară de 10% din

salariul lunar brut pentru perioada 1 iulie 2004–1 iulie 2007, pentru

reclamanții A.M., B.C.A., B.G.F., B.B.S., I.G., M.D., C.L.F., P.M., S.L., T.J.,

V.M., Z.G., M.G.L., S.G., B.S., G.E.D., L.I., B.A., S.M., B.E., R.I. și C.B.,

iar în ceea ce le privește pe reclamantele B.M.L. și S.V., i-a obligat pe

aceiași pârâți la plata acelorași drepturi salariale pentru perioada 4 iulie

2005–1 iulie 2007 și, respectiv, 8 ianuarie 2007–1 iulie 2007; a respins

acțiunea formulată de B.A. și T.A. ca neîntemeiată și a i-a obligat, totodată,

pe pârâți la actualizarea sumelor cuvenite reclamanților în raport de indicele

inflației de la data plății.

Prin încheierile din 29 februarie

2008 și 28 martie 2008, același tribunal a admis cererile de îndreptare a unor

erori materiale strecurate în sentință, referitoare la numele părților, la

perioadele pentru care acestora li se datorează drepturile salariale, precum și

la perioada pentru care s-a constatat prescris dreptul la acțiune ca fiind, 1

iulie 2001 – 1 iulie 2004.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut următoarele:

Potrivit art. 19 alin. (3) din Legea

nr. 50/1996, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura

reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară,

a celor de executare penală și executare civilă, a comisiei pentru cetățenie,

precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază

de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculat în raport cu timpul

efectiv lucrat în aceste activități.

Este real că reclamanții nu au

desfășurat activitățile prevăzute de textul de lege menționat, dar din probele

dosarului nu poate rezulta că astfel de activități ar fi desfășurate în plus de

anumiți grefieri, pe lângă activitățile specifice funcției de grefier.

În toate situațiile, indiferent de

compartimentul în care sunt repartizați de conducerea instanței, grefierii

îndeplinesc una și aceeași funcție și nu o activitate de natură juridică

diferită sau o muncă suplimentară.

Potrivit art. 6 alin. (2) C. muncii,

pentru muncă egală și pregătire profesională egală, toți salariații trebuie să

fie retribuiți în mod egal, principiu conform cu art. 23 din Declarația

Universală a Drepturilor Omului.

În drept, tribunalul a mai reținut

ca fiind aplicabile dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000,

conform cărora sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile

aparent neutre, ce dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor

prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste

prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim,

iar metodele de atingere ale acelui scop sunt adecvate și necesare or, în

speță, nu s-a făcut dovada existenței unui scop legitim care să justifice

această discriminare.

De asemenea, a mai reținut existența

unei practici judiciare favorabilă admiterii unor cereri cu același obiect a

Curților de Apel Pitești, Galați, București și Oradea, precum și decizia

pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Aurel Beian

împotriva României, în care statul român a fost condamnat, reținându-se

existența unei jurisprudențe neunitare, inclusiv la nivelul instanței supreme,

care a creat un tratament inegal unor persoane aflate în situații identice.

Tribunalul a considerat neîntemeiată

acțiunea numai în ceea ce le privește pe reclamantele B.A. și T.A., care nu au

făcut dovada îndeplinirii funcției de grefier pentru perioada pentru care au

solicitat drepturile salariale.

Împotriva sentinței și a încheierii

din data de 29 februarie 2008 a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției,

solicitând admiterea acestuia și respingerea acțiunii promovate de reclamanți.

În motivarea recursului se arată că:

În mod nelegal instanța a dispus

obligarea ordonatorilor de credite la plata în favoarea reclamanților a unor

drepturi salariale care nu sunt prevăzute de actul normativ incident în materia

salarizării personalului auxiliar de specialitate, respectiv O.G. nr. 8/2007.

Ministerul Justiției nu avea

calitate procesuală pasivă, fiind organ de specialitate a Administrației

Publice Centrale cu personalitate juridică în subordinea guvernului care

asigură elaborarea, coordonarea și aplicarea strategiei și a programului de guvernare

în vederea bunei funcționări a justiției ca serviciu public și veghează la

stricta aplicare a legii.

Având în vedere atribuțiile

stabilite prin H.G. nr. 83/2005 privind organizarea și funcționarea

Ministerului Justiției, acesta nu are calitate procesuală în litigiul având ca

obiect obligație de a avea, respectiv de a repara pagubele cauzate prin

discriminare reclamanților.

Dispozițiile art. 19 alin. (3) din

Legea nr. 50/1996 și art. 8 din O.G. nr. 8/2007 referitoare la acordarea unei

indemnizații în cuantum de 10% din salariul brut anumitor categorii de grefieri

nu sunt discriminatorii.

În acest sens, s-a invocat

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, conform căreia, pentru a se

vorbi de discriminare, situațiile în discuție trebuie să fie comparabile sau

analoage, ori aceste situații trebuie analizate în speță nu doar prin prisma

calității de personal auxiliar, ci și din punctul de vedere al reglementărilor

privind organizarea judiciară cu incidență în ceea ce privește conținutul

concret al atribuțiilor de serviciu, complexitatea acestora și

responsabilitățile funcției.

În ceea ce privește încheierea de

îndreptare a erorilor materiale, recurentul consideră că pe această cale s-au

corectat de fapt erori de judecată referitoare la perioadele pentru care s-au

solicitat drepturile salariale la omisiunea unor reclamanți din dispozitiv și

la revenirea asupra soluției de admitere a acțiunii formulate de reclamanta

B.M.L.

Împotriva aceleiași sentințe au

declarat recurs și reclamantele I.A. și M.B.C., cu motivarea că în ceea ce le

privește, deși erau îndreptățite la acordarea aceleiași indemnizație lunare de

10% din salariul brut pe perioada 1 iulie 2004-1 iulie 2006, tribunalul a omis

să se pronunțe asupra cererii lor.

Recursurile au fost inițial înregistrate

pe rolul Curții de Apel București, secția a VII-a civilă privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, și trimis spre soluționare Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în temeiul art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 75/2008.

Intimații nu au depus la dosar

întâmpinare.

Recurentul Ministerul Justiției a

depus la dosar concluzii scrise, solicitând ca la pronunțarea hotărârii să se

țină seama de decizia nr. 24 din data de 12 mai 2008, pronunțată de Secțiile

Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. 7/2008 prin care

s-a soluționat un recurs în interesul legii.

Recursul Ministerului Justiției

este, într-adevăr, fondat și va fi admis pentru considerentele ce urmează:

Art. 19 alin. (3) din Legea nr.

50/1996 a prevăzut expres și limitativ care sunt grefierii care au dreptul la

plata unei indemnizații de 10% din salariul brut, în funcție de compartimentul

sau comisiile în care își desfășoară activitatea și de timpul efectiv lucrat în

aceste activități.

Problema interpretării și aplicării

dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și

alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești,

republicată și cele ale art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007, privind

salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al

parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din cadrul

justiției, a fost soluționată în mod diferit de instanțele judecătorești.

Invocând practica unor curți de

apel, care au dat câștig de cauză reclamanților, interpretând dispozițiile

legale menționate în sensul recunoașterii dreptului de a primi indemnizația de

10% din salariul de încadrare și grefierilor care nu lucrează în

compartimentele sau comisiile expres prevăzute de lege, Tribunalul București a

admis acțiunea acelor reclamanți care au făcut dovada îndeplinirii funcției de

grefieri, având în vedere, totodată, hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului în cauza Aurel Beian împotriva României.

În respectiva cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut

existența unei jurisprudențe neunitare în aplicarea Legii nr. 309/2002, atât la

nivel național cât și la nivelul instanței supreme și a reamintit că, deși

divergențele de jurisprudență sunt inerente oricărui sistem de drept, totuși

instanței supreme îi revine rolul de a regla aceste contradicții.

Constatând că divergențele de

jurisprudență s-au datorat instanței supreme, existând chiar la nivelul

acesteia, Curtea a constatat situația ca fiind contrară principiului siguranței

raporturilor civile, care reprezintă unul din elementele fundamentale ale

statului de drept.

De asemenea, văzând că în cauze

similare instanța supremă a acordat altor persoane decât reclamantul B.A.,

drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, a apreciat că reclamantul avea o

speranță nelegitimă de a obține recunoașterea creanței sale.

În concluzie, Curtea a reținut

încălcarea art. 6 și art. 1 al Protocolului 1 adițional la Convenție, combinat

cu art. 14.

În ceea ce privește cauza de față,

Înalta Curte constată că, tocmai pentru că s-a constatat existența unei

jurisprudențe neunitare la nivelul tribunalelor și curților de apel, s-a

promovat și ulterior s-a admis recursul declarat de Procurorul General în

interesul legii, adoptându-se decizia nr. 24 din data de 12 mai 2008 a

Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Așadar, spre deosebire de situația

constatată în cauza Aurel Beian împotriva României, de data aceasta, instanța

supremă și-a îndeplinit rolul de a regla divergențele de jurisprudență, prin

pronunțarea unei decizii în interesul legii, iar dezlegarea dată problemei de

drept este obligatorie pentru instanțe.

Această dezlegare este obligatorie

și pentru Înalta Curte, devenită între timp instanță competentă să soluționeze

recursurile în materia drepturilor salariale formulate de personalul auxiliar

din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.

Prin urmare, la soluționarea

recursului se va ține seama că potrivit deciziei nr. 24 din 12 mai 2008 a Secțiilor

Unite, indemnizația lunară de 10 % din salariul de bază nu se cuvine decât

categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute în art. 19 alin. (3) din

Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. (8) din O.G. nr. 8/2007.

În speță, s-a reținut de către tribunal

că este reală împrejurarea că reclamanții nu au desfășurat activitățile

prevăzute de art. 19 alin. (3) din Legea nr. 50/1996.

Această susținere nu a fost

combătută nici în fața primei instanțe și nici în recurs.

În ceea ce le privește pe

reclamantele I.A. și M.B.C., tribunalul a admis acțiunea promovată de acestea,

dar a omis să oblige pe pârâți la plata drepturilor bănești pentru o perioadă

de timp determinată.

Cu toate acestea, recursul lor nu

poate fi admis, deoarece se găsesc în aceeași situație ca și reclamanții față

de care pârâții au fost obligați, în sensul că, nefăcând parte din categoriile

expres și limitativ prevăzute de lege, nu au dreptul la acordarea

indemnizației.

Pentru considerentele expuse

anterior, care fac de prisos analiza celorlalte critici, Înalta Curte constată

că niciunul dintre reclamanți nu este îndreptățit la plata indemnizației lunare

de 10% din salariul de bază, motiv pentru care, în baza art. 312 și 304 pct. 9

C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va

modifica în parte sentința și va respinge acțiunea reclamanților ca nefondată.

Curtea va menține celelalte

dispoziții ale sentinței și va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantele I.A.E. și M.B.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 350 din 18 ianuarie 2008 a

Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Modifică în parte sentința în

sensul că:

Respinge acțiunea ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții.

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamantele I.A.E. și M.B.C. împotriva aceleiași sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie

2008.