ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3592/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 7 septembrie 2006 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, reclamanta M.I.A. a chemat în judecată M.M.S.S.F., solicitând Instanței să dispună obligarea pârâtului, în temeiul de art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anul 2003 actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și obligarea ministerului la plata de daune interese în temeiul art. 161 alin. (4) C. muncii.

Prin sentința civilă nr. 4478 din 12 octombrie 2006, Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reținând incidența art. 91 1 din Legea nr. 188/1999, introdus prin Legea nr. 251/2006, coroborate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, în considerarea faptului că pârâtul este o autoritate publică centrală. Prin sentința civilă nr. 833 din 21 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei și l-a obligat pe pârât să plătească acesteia drepturile bănești reprezentând prima de concediu pentru anul 2003, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Curtea de Apel a respins capătul de cerere privitor la plata daunelor interese. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, aspectele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit adeverinței din 27 octombrie 2006 eliberată de M.M.S.S.F., reclamanta a fost funcționar public în cadrul ministerului în perioada 01 februarie 2002 - 23 februarie 2004 și a efectuat concediul de odihnă pe anul 2003, având dreptul la plata primei de concediu pe anul respectiv în temeiul art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Aplicarea dispozițiilor din Legea nr. 188/1999 referitoare la prima de concediu a fost suspendată printr-o serie de acte normative, după cum urmează: prin art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 33/2001, până la 31 decembrie 2001, prin art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 și art. 32 din Legea nr. 744/2001, până la 31 decembrie 2002, prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, până la 31 decembrie 2003, prin art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2004, prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004, până la 31 decembrie 2005, și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005, până la 31 decembrie 2006. Întrucât, în prezent, nu mai sunt în vigoare dispozițiile de suspendare a aplicării prevederilor respective din Legea nr. 188/1999, cenzurarea legalității acestora este de competența Instanței judecătorești, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

În acest sens, Curtea de Apel a reținut, în esență, că dispozițiile de suspendare menționate contravin art. 15 alin. (2), art. 16, 41 și 53 din Constituție, întrucât dreptul la prima de concediu constituie un drept de remunerare a muncii, care nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar echității ori cu încălcarea principiului neretroactivității legii. A mai reținut Instanța că suspendarea temporară a exercițiului dreptului de a beneficia de prima de concediu nu echivalează cu stingerea acestui drept, ci are ca efect doar imposibilitatea temporară a realizării lui. În consecință, Instanța de Fond a reținut că reclamanta are dreptul la plata primei de concediu pe anul 2003, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului și până la data plății efective.

Respingând capătul de cerere referitor la plata de daune interese, Curtea de Apel a reținut că acordarea primei de concediu pe anul 2003, actualizată cu indicele de inflație, constituie o reparație integrală a prejudiciului suferit de funcționarul public. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul M.M.S.S.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține, în esență, că Instanța de Fond a aplicat greșit legea în cauza dedusă judecății, neobservând că deși potrivit prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, funcționarul public are dreptul la o primă de concediu, totuși, acordarea acestei prime a fost suspendată pe perioada 2001 - 2006 prin legi care sunt în acord cu prevederile constituționale și a căror aplicarea este obligatorie inclusiv pentru funcționarii publici.

Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluției Instanței de Fond, cu apărările formulate și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare. Prin Legea nr. 188/1999 a fost instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept a fost prevăzut de art. 33 alin. (2) din forma inițială a legii, de art. 34 alin. (2) din forma republicată în 2004 a legii și, în prezent, este prevăzut de art. 35 alin. (2) din forma republicată în 2007 a Legii nr. 188/1999.

Este de necontestat faptul că, prin dispozițiile succesive indicate de recurentul - pârât, prevederile respective din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în perioada 2001 - 2006. Însă, tot atât de adevărat este că aceste norme de suspendare care, în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit evident dispozițiilor constituționale, întrucât dreptul de remunerare a muncii ca și dreptul la concediul de odihnă plătit, corelative dreptului la muncă, ca drepturi fundamentale reglementate în art. 41 din Constituția României nu pot fi restrânse discriminatoriu și în alte condiții decât cele expres și limitativ prevăzute în art. 53 din Constituție, respectiv numai dacă se impune pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, desfășurarea instrucției penale și prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru, ori ale unui sinistru deosebit de grav.

Aceleași norme constituționale stipulează că restrângerea drepturilor respective poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică și că trebuie să fie în orice caz proporțională cu situația care a determinat-o fără să aducă atingere existenței dreptului sau a libertății. Cum în prezenta cauză nu s-a demonstrat incidența vreuneia dintre condițiile constituționale de restrângere precizate, Înalta Curte reține că Instanța de Fond, în mod just a analizat și a apreciat că actele normative prin care a fost suspendat exercițiul dreptului la prima de concediu și care în prezent nu mai sunt în vigoare, au contravenit Constituției. Pe de altă parte, în raport cu susținerile recurentului - pârât, Înalta Curte constată că, astfel cum corect a reținut și Instanța de Fond, suspendarea dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată chiar existența dreptului.

În consecință, Înalta Curte constată că întemeiat a reținut Curtea de Apel că reclamanta, având calitatea de funcționar public în cadrul ministerului și efectuând concediul de odihnă pe anul 2003, are, pentru argumentele arătate, dreptul de a i se plăti plata primei de concediu pentru perioada respectivă. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, în baza dispozițiilor, art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de M.M.S.S.F. (în prezent M.M.F.E.Ș., ca urmare a măsurilor de reorganizare în cadrul administrației publice centrale prevăzute de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 24/2007).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.M.F.E.Ș. împotriva sentinței civile nr. 833 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.