ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 24 noiembrie 2006,

reclamanta I.E. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.P.D.R., solicitând

obligarea acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001

- 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la

data plății efective plus daunele interese conform art. 161 alin. (4) C. muncii.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că, în perioada 2001 - 2006 a îndeplinit funcția de consilier la M.A.P.D.R.

Reclamanta consideră că este

îndreptățită la prima de concediu din anii 2001 - 2006, în raport de

dispozițiile art. 33 alin. (2) devenit art. 34 după republicarea Legii nr. 188/1999,

indiferent de faptul că plata primei a fost suspendată până la 31 decembrie

2006.

Prin sentința civilă nr. 472

din 19 ianuarie 2007 pronunțată în Dosar nr. 40998/3/CA/2006, Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,

considerând incidente dispozițiile art. 91

1

din Legea nr. 188/1999.

Prin sentința civilă nr. 1073

din 19 aprilie 2007, pronunțată în Dosar nr. 40998/3/2006 Curtea de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a

obligat pârâtul la plata către reclamantă a primei de concediu pe anii 2001 -

2006, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până

la data plății efective, s-a luat act de renunțarea la capătul de cerere

privind daunele interese.

Pentru a se pronunța astfel,

Instanța de Fond a reținut că reclamanta este salariată în cadrul A.P.I.A., iar

în perioada 2001 - 2006 și-a desfășurat activitatea în calitate de funcționar

public la autoritatea pârâtă.

Potrivit dispozițiilor art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată, reclamanta are

dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu.

Această dispoziție legală a

fost suspendată succesiv prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin.

(4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct.

7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 până la data

de 31 decembrie 2005 și prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 până la

data de 31 decembrie 2006.

Întrucât normele legale de

suspendare nu mai sunt în vigoare la data sesizării Instanței, cenzurarea

legalității acestor suspendări succesive revine conform art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 47/1992, Instanței de judecată.

În acest sens, Curtea de

Apel a apreciat că normele de suspendare contravin art. 16 alin. (7) din

Constituție, întrucât dreptul de remunerare a muncii, ce aparține dreptului la

muncă, nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar principiului

echității.

Deși exercițiul dreptului a

fost suspendat în perioada 2001 - 2006, suspendarea nu echivalează cu stingerea

acestuia, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui în

intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâtul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul consideră că

hotărârea Instanței de Fond a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a

legii, deoarece s-au ignorat dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1978

care reglementează prescripția dreptului la acțiune, pentru perioada 2001 -

2002.

Se mai arată că Instanța de Fond

nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor

2001 - 2006, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost

suspendate.

Suspendarea unei dispoziții

printr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la

încetarea cauzei de suspendare.

Suspendarea dispozițiilor

legale analizate a fost dispusă prin acte normative de același nivel cu Legea nr.

188/1999.

Prin întâmpinarea formulată,

intimata - reclamantă a cerut respingerea recursului ca nefondat, achiesând la

soluția și motivarea Instanței de Fond.

Recursul este nefondat.

Este de necontestat că prin

Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici de a primi pe

lângă indemnizația de concediu o primă egală cu salariul de bază din luna

anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de

necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost

suspendată în anii 2001 - 2006.

Însă, suspendarea dreptului

nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziție

legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Nu are relevanță împrejurarea

că suspendarea exercitării dreptului a fost realizată prin acte normative de

același nivel cu Legea nr. 188/1999.

Asemenea acte normative au

prevăzut numai suspendarea plății și nu suspendarea sau abrogarea a însuși

dreptului.

În ceea ce privește motivul

de recurs referitor la operarea prescripției dreptului la acțiune pe anii 2001,

2002, Instanța de Fond a procedat corect înlăturând această excepție.

Prescripția dreptului la

acțiune, potrivit art. 7 alin. (7) din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă

din momentul nașterii dreptului la acțiune.

Acest drept s-a născut la

data încetării efectelor actelor de suspendare succesivă și nu la data

începutului efectelor actelor de suspendare.

Dacă funcționarul public are

obligația prevăzută de art. 42 din Legea nr. 188/1999 de a-și îndeplini cu

profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de

serviciu, așa cum susține recurentul, același funcționar public are și dreptul

de a fi remunerat pentru serviciul public prestat în conformitate cu legea,

care nu a susținut niciodată restrângerea acestui drept, ci doar suspendarea

plății pentru o anumită perioadă de timp.

La momentul încetării

efectelor suspendării, funcționarul public are dreptul să ceară plata

retroactiv, în limitele prescripției dreptului material la acțiune.

În consecință, nefiind

motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin.

(1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

formulat de pârâtul M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 1073 din 19 aprilie

2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, în contradictoriu cu I.E.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 septembrie 2007.