ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2007
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3457/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 noiembrie 2006,
reclamanta I.E. a chemat în judecată pe pârâtul M.A.P.D.R., solicitând
obligarea acestuia la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001
- 2006, actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la
data plății efective plus daunele interese conform art. 161 alin. (4) C. muncii.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a arătat că, în perioada 2001 - 2006 a îndeplinit funcția de consilier la M.A.P.D.R.
Reclamanta consideră că este
îndreptățită la prima de concediu din anii 2001 - 2006, în raport de
dispozițiile art. 33 alin. (2) devenit art. 34 după republicarea Legii nr. 188/1999,
indiferent de faptul că plata primei a fost suspendată până la 31 decembrie
2006.
Prin sentința civilă nr. 472
din 19 ianuarie 2007 pronunțată în Dosar nr. 40998/3/CA/2006, Tribunalul
București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios
administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal,
considerând incidente dispozițiile art. 91
1
din Legea nr. 188/1999.
Prin sentința civilă nr. 1073
din 19 aprilie 2007, pronunțată în Dosar nr. 40998/3/2006 Curtea de Apel
București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a
obligat pârâtul la plata către reclamantă a primei de concediu pe anii 2001 -
2006, actualizată cu indicele de inflație, de la data nașterii dreptului până
la data plății efective, s-a luat act de renunțarea la capătul de cerere
privind daunele interese.
Pentru a se pronunța astfel,
Instanța de Fond a reținut că reclamanta este salariată în cadrul A.P.I.A., iar
în perioada 2001 - 2006 și-a desfășurat activitatea în calitate de funcționar
public la autoritatea pârâtă.
Potrivit dispozițiilor art. 34
alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată și modificată, reclamanta are
dreptul la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară
plecării în concediu.
Această dispoziție legală a
fost suspendată succesiv prin art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin.
(4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct.
7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 până la data
de 31 decembrie 2005 și prin art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005 până la
data de 31 decembrie 2006.
Întrucât normele legale de
suspendare nu mai sunt în vigoare la data sesizării Instanței, cenzurarea
legalității acestor suspendări succesive revine conform art. 29 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, Instanței de judecată.
În acest sens, Curtea de
Apel a apreciat că normele de suspendare contravin art. 16 alin. (7) din
Constituție, întrucât dreptul de remunerare a muncii, ce aparține dreptului la
muncă, nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu și contrar principiului
echității.
Deși exercițiul dreptului a
fost suspendat în perioada 2001 - 2006, suspendarea nu echivalează cu stingerea
acestuia, ci are ca efect imposibilitatea temporară a realizării lui în
intervalul de timp pentru care a fost suspendat exercițiul său.
Împotriva acestei sentințe a
formulat recurs pârâtul, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 304
1
C. proc. civ.
Recurentul consideră că
hotărârea Instanței de Fond a fost dată cu încălcarea și greșita aplicare a
legii, deoarece s-au ignorat dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1978
care reglementează prescripția dreptului la acțiune, pentru perioada 2001 -
2002.
Se mai arată că Instanța de Fond
nu a avut în vedere faptul că prin legile bugetului de stat aferente anilor
2001 - 2006, dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost
suspendate.
Suspendarea unei dispoziții
printr-un act normativ împiedică producerea de efecte juridice până la
încetarea cauzei de suspendare.
Suspendarea dispozițiilor
legale analizate a fost dispusă prin acte normative de același nivel cu Legea nr.
188/1999.
Prin întâmpinarea formulată,
intimata - reclamantă a cerut respingerea recursului ca nefondat, achiesând la
soluția și motivarea Instanței de Fond.
Recursul este nefondat.
Este de necontestat că prin
Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici de a primi pe
lângă indemnizația de concediu o primă egală cu salariul de bază din luna
anterioară plecării în concediu.
De asemenea, este de
necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost
suspendată în anii 2001 - 2006.
Însă, suspendarea dreptului
nu echivalează cu însăși înlăturarea lui, cât timp nu există nici o dispoziție
legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia.
Nu are relevanță împrejurarea
că suspendarea exercitării dreptului a fost realizată prin acte normative de
același nivel cu Legea nr. 188/1999.
Asemenea acte normative au
prevăzut numai suspendarea plății și nu suspendarea sau abrogarea a însuși
dreptului.
În ceea ce privește motivul
de recurs referitor la operarea prescripției dreptului la acțiune pe anii 2001,
2002, Instanța de Fond a procedat corect înlăturând această excepție.
Prescripția dreptului la
acțiune, potrivit art. 7 alin. (7) din Decretul nr. 167/1958 începe să curgă
din momentul nașterii dreptului la acțiune.
Acest drept s-a născut la
data încetării efectelor actelor de suspendare succesivă și nu la data
începutului efectelor actelor de suspendare.
Dacă funcționarul public are
obligația prevăzută de art. 42 din Legea nr. 188/1999 de a-și îndeplini cu
profesionalism, imparțialitate și în conformitate cu legea îndatoririle de
serviciu, așa cum susține recurentul, același funcționar public are și dreptul
de a fi remunerat pentru serviciul public prestat în conformitate cu legea,
care nu a susținut niciodată restrângerea acestui drept, ci doar suspendarea
plății pentru o anumită perioadă de timp.
La momentul încetării
efectelor suspendării, funcționarul public are dreptul să ceară plata
retroactiv, în limitele prescripției dreptului material la acțiune.
În consecință, nefiind
motive de casare sau de modificare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin.
(1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se
va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul
formulat de pârâtul M.A.D.R. împotriva sentinței civile nr. 1073 din 19 aprilie
2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
fiscal, în contradictoriu cu I.E.
Pronunțată, în ședință
publică, astăzi 20 septembrie 2007.