ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8110/2007

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința nr. 1271 din 2 noiembrie 2005, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a anulat ca netimbrată, acțiunea formulată de reclamanta I.M. împotriva Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, S.R.M., L.D., M.T., Ș.C.M. și B.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că reclamanta I.M. a chemat în judecată pârâții menționați mai sus pentru obligarea acestora în solidar la plata diferenței de salarizare, actualizată în raport cu rata inflației, dintre clasa 22 și clasa 28, maxim de salarizare pentru funcția de inginer proiectant gradul III din grila de salarizare 1991 – RENEL, cu începere de la 1 iunie 1991 și până la 1 aprilie 1999, data pensionării sale; plata diferenței de pensie reactualizată cu rata inflației, rezultată din diferența de salarizare, precum și obligarea pârâților la plata de daune materiale și morale.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus la dosar un set de acte constând în copii ale unor hotărâri judecătorești, iar pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și B.M. au formulat în cauză întâmpinări, în cuprinsul cărora au invocat printre altele și excepția netimbrării acțiunii. Prin încheierea de ședință din 1 martie 2005, instanța de fond, în raport de conținutul cererii de chemare în judecată, a calificat prezenta acțiune în temeiul art. 84 C. proc. civ., ca fiind una în pretenții, având ca obiect obligarea pârâților la plata unor sume de bani (a căror valoare nu a fost indicată), întemeiată pe dispozițiile art. 998, art 999, art. 1000 C. civ., apreciind că în cauză nu este vorba de un litigiu de muncă cum a susținut reclamanta referitor la încheierea, executarea sau încetarea contractului de muncă, pentru a fi incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997 privind scutirea de plată a taxei de timbru.

La același termen, instanța de fond a pus în vedere reclamantei să indice valoarea concretă a fiecărui capăt de cerere al acțiunii formulată sub sancțiunea anulării cererii, în vederea stabilirii cuantumului taxei de timbru. Ulterior, la termenul din 29 martie 2005, reclamanta a precizat că nu este în măsură să indice aceste valori, motiv pentru care instanța de fond, i-a pus în vedere în raport de cuantumul daunelor materiale și morale indicat estimativ în cererea de chemare în judecată să timbreze acțiunea cu suma de 30.995.000 lei, sub sancțiunea anulării acesteia ca netimbrată. La data de 26 aprilie 2005 reclamanta a depus la dosar o cerere de scutire de plata taxei de timbru, cerere soluționată prin încheiere irevocabilă pronunțată la aceeași dată, prin care s-a respins cererea ca neîntemeiată.

La același termen de instanță, s-a dispus citarea reclamantei cu mențiunea achitării taxei de timbru stabilite prin încheierea din 29 martie 2005, respectiv suma de 30.995.000 lei, sub sancțiunea anulării cererii ca netimbrată. La termenul din 2 noiembrie 2005, reclamanta nu a mai înțeles să se prezinte în instanță și nici să se conformeze obligației de a timbra acțiunea astfel cum i s-a pus în vedere, depunând însă prin serviciul registratură o cerere prin care a solicitat revenirea asupra măsurii obligării sale la plata taxei de timbru stabilită, cerere respinsă prin încheierea din 26 aprilie 2005. În raport de aceste împrejurări și având în vedere dispozițiile art. 20 pct. 3 din Legea nr. 146/1997, prima instanță a dispus anularea acțiunii ca netimbrată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta I.M., apel pe care nu l-a motivat. Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 309 A din 17 mai 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta I.M. împotriva sentinței nr. 1271 din 2 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut în esență, că deși apelul nu a fost motivat în fapt și în drept, față de prevederile art. 295 C. proc. civ., în limitele cererii de apel a procedat la stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de prima instanță.

În acest context, curtea a reținut că sentința primei instanțe a fost pronunțată pe baza excepției timbrajului în sensul că deși i s-a pus în vedere reclamantei prin încheierea din 29 martie 2005 (fila 65 dosar fond) să timbreze acțiunea cu suma de 30.995.000 lei, aceasta nu s-a conformat, astfel încât prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.M., invocând în esență, necompetența primei instanțe, în valorificarea litigiului de muncă și faptul că acțiunea pe care a promovat-o este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997. S-a mai susținut că decizia atacată a fost pronunțată de către o instanță compusă din judecători recuzați și împotriva cărora a formulat o plângere penală.

Recursul nu este întemeiat. În exercitarea rolului său activ, potrivit art. 84 C. proc. civ., instanța trebuie să soluționeze o cerere în justiție în raport cu conținutul acesteia, iar nu potrivit denumirii sale greșite. Caracterizarea acțiunii o face instanța și nu partea care a introdus-o. În raport de conținutul cererii de chemare în judecată, ambele instanțe au calificat corect acțiunea ca fiind una în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 998-1000 C. civ., nefiind vorba de un litigiu de muncă având ca obiect încheierea, executarea sau încetarea contractului de muncă ori cu privire la plata unor drepturi ce decurg dintr-un raport de muncă. Prin urmare, ambele instanțe au stabilit corect că în speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 15 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 146/1997, privind scutirea de plată a taxei de timbru.

Este nefondată și critica referitoare la soluționarea apelului de către o instanță ai cărei judecători au fost recuzați. La 8 februarie 2007, recurenta-reclamantă a formulat o cerere de recuzare a completului de judecată, motiv pentru care prin aceeași încheiere s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului conducerii secției pentru desemnarea completului ce va soluționa cererea de recuzare. Prin încheierea din 15 februarie 2007, pronunțată în camera de consiliu, cererea de recuzare a completului de judecată a fost anulată ca netimbrată. La 17 mai 2007, data pronunțării deciziei atacate, recurenta a formulat o cerere prin care a pretins judecătorilor să se abțină de la soluționarea cauzei având în vedere motivele invocate în cererea de revizuire.

În timp ce recuzarea emană de la părțile din proces, fiind un drept al acestora, abținerea constituie o îndatorire a judecătorului care cunoaște că există un motiv împotriva sa, de a se retrage de la judecată. Neexistând nici un motiv pentru a se abține, cât și lipsa unei propuneri de recuzare scrisă sau verbală, Înalta Curte constată că și această critică este nefondată. În consecință, recursul fiind nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta I.M. împotriva deciziei nr. 309 A din 17 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2007.