ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1669/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

La

5 decembrie 2005, reclamanții C.R., C.C., G.N., C.l., C.A. și C.E.C. au chemat

în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Slatina, solicitând anularea

dispoziției din 02 noiembrie 2005 emisă de pârâtă și acordarea de măsuri

reparatorii pentru suprafața de 5.145 mp teren și trei construcții.

În urma decesului reclamantului C.R.

au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, C.I., C.R. și C.R.C.

Prin sentința nr. 570 din 29 iunie

2006, Tribunalul Olt, secția civilă, a admis acțiunea reclamanților C.I., C.R.,

C.R.C., G.N., C.E., C.A. și C.E.C., a anulat dispoziția contestată și a

constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri

pentru suprafața de 5.145 mp teren situat în intravilanul Municipiului Slatina

și pentru locuința expropriată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu - teren și construcție - și a preluării lui

abuzive de către stat, astfel că, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 3

alin. lit. a) și de art. 4 alin. (2), respectiv art. 23 și art. 24 din Legea

nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la despăgubiri, iar nu la restituirea în natură,

care nu este posibilă întrucât construcția a fost demolată iar terenul este

afectat de utilități publice.

Sentința sus - menționată a fost

confirmată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care prin Decizia nr. 16

din 15 ianuarie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de

reclamanți.

împotriva acestei decizii au declarat

recurs G.E., moștenitoarea reclamantei G.N. și reclamanții C.R.C., C.R.R., C.R.I.,

C.I.A., C.C.E. și C.E.C.

Prin Decizia nr. 6917 din 19 octombrie

2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de G.E., a casat decizia atacată în

sensul că a admis apelurile reclamanților, a desființat sentința tribunalului

și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal, cu motivarea că

hotărârile pronunțate de instanțele anterioare sunt lovite de nulitate,

întrucât au fost pronunțate în contradictoriu cu reclamanta G.N., decedată,

impunându-sc reluarea judecății în fața primei instanțe, cu citarea în cauză a

moștenitorilor reclamantei decedate.

În rejudecare, au fost introduși în

cauză G.K., G.A. și G.D.- moștenitorii reclamantei decedate G.N.

Prin sentința nr. 1881 din 18

decembrie 2008, Tribunalului Olt, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a

anulat dispoziția din 02 noiembrie 2005 emisă de pârâtă și a constatat că

reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri pentru întreg

imobilul (teren și construcție).

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că reclamanții, cu actele de stare civilă depuse la dosar,

au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, iar

cu procesul verbal din 27 decembrie 1957, registrul agricol, fișa matricolă de

clădiri și terenuri, procesul verbal de evaluare din 7 septembrie 1962 emis în

temeiul H.C.M. nr. 1676/1959 și Decizia nr. 156/1960 a Comitetului Executiv al

Sfatului Popular Regional Argeș au dovedit dreptul de proprietate asupra

imobilului în litigiu - teren în suprafața de 5.145 mp și construcție, precum

și trecerea acestuia în proprietatea statului prin expropriere.

Instanța a reținut că deși prin

raportul de expertiză s-a concluzionat că o parte din teren nu este ocupată de

construcții, aceasta nu poate fi restituită în natură, în temeiul art. 10 din

Legea nr. 10/2001 deoarece este situată între blocuri, constituind spațiu

verde, platformă betonată, loc pentru tomberoane de depozitare a gunoiului

menajer.

Tribunalul a mai reținut că, în urma

modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, instanța nu mai este îndrituită să

analizeze și să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent,

reclamanții trebuind să urmeze procedura administrativă prevăzută în Capitolul

V din Titlul VII; măsurile reparatorii întinderea acestora, modalitatea de

acordare aparțin organismelor înființate conform Titlului VIII Cap. V din Legea

nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanții C.F. și C.E.C., C.R.I., C.R.C., P.R., C.A., G.E., G.A. și G.D.

Prin Decizia nr. 143 din 23 aprilie

2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelurile reclamanților, a

schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a constatat îndreptățirea

tuturor reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de

5.000 mp teren și construcții, a constatat îndreptățirea reclamanților C.I.I.,

C.R.C. și P.R.R. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 145

mp și construcția edificată pe acest teren, menținând restul dispozițiilor

sentinței.

Instanța de apel a reținut că

suprafețele de teren identificate prin expertiză nu pot fi restituite în natură

întrucât se află între blocurile de locuințe și fac parte din zona de utilitate

a acestora și că prima instanță a procedat corect atunci când a stabilit

generic dreptul reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, fără a cuantifica aceste măsuri, câtă vreme Înalta Curte de Casație

și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, a statuat că

prevederile art. 16 nu se aplică dispozițiilor emise după intrarea în vigoare a

Legii nr. 247/2005, valoarea despăgubirilor stabilindu-se de Comisia Centrală.

În ceea ce privește critica privind

individualizarea terenului pentru care se acordă măsuri reparatorii, pe

categorii de moștenitori, instanța de apel a reținut că este întemeiată.

Astfel, constatând că autorul C.C. a

avut în proprietate o suprafață de teren de 5.145 mp, precum și două construcții,

din care a donat fiului său, C.R., suprafața de 145 mp și o casă de locuit cu 2

camere și sală, contractul de donație fiind întocmit în formă autentică, la

data de 27 noiembrie 1957 și că a fost exproprieriat întregul imobil -

construcții și teren - pe numele autorului inițial, instanța a reținut că

tribunalul, stabilind măsuri reparatorii pentru toți moștenitorii lui C.C.,

pentru întreaga suprafață de 5.145 mp și pentru locuință, fără a avea în vedere

actul de donație, a încălcat dispozițiile art. 3 și 4 din Lega nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamanții

au declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală pentru motivele prevăzute de

art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Printr-un prim motiv de recurs

recurenții susțin că hotărârea instanței de apel cuprinde o motivare

contradictorie străină de natura pricinii, în condițiile în care instanța a

reținut o altă lățime a terenului decât cea din expertiză.

Astfel, se susține că terenul nu este

situat între blocuri ci în spatele acestora, fiind delimitat, cu respectarea

zonei de siguranță, a servituților 5 legale, liber de construcții și

ncafectat de amenajări de utilitate publică și că, potrivit art. 2 pct. 3 din

Legea nr. 10/2001, poate fi restituită în natură partea de teren rămasă liberă

respectiv 1.526 mp, compusă din parcela SI și S2.

Printr-un al doilea motiv de recurs

reclamanții susțin că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii, întrucât despăgubirile trebuiau cuantificate și obligat

pârâtul la plata acestora, nefiind aplicabile dispozițiile art. 16 din

cap.V-Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Mai susțin că instanța de apel a

pierdut din vedere faptul că dispoziția din 02 noiembrie 2005 emisă de Primarul

Municipiului Slatina a soluționat notificarea în sensul respingerii ei, motivat

de faptul că reclamanții nu au calitate de persoane îndreptățite și nu fac

dovada dreptului de proprietate și nici a trecerii în proprietatea statului a

bunurilor solicitate. Or această dispoziție nu se înscrie în ipotezele

prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, neaparținând

categorici celor prevăzute de textul de lege menționat și nefiind o decizie

soluționată favorabil, în care să se fi consemnat sume care urmează a se acorda

ca despăgubiri sau care să conțină propuneri motivate de acordare a

despăgubirilor.

Concluzionând, recurenții susțin că

instanța de apel era obligată să constate și cuantumul despăgubirilor stabilite

prin rapoartele de expertiză și, prin aplicarea art. 21 pct. 4 și art. 26 pct.

3 din Legea nr. 10/2001 modificată, trebuia să dispună obligarea pârâtei la

plata acestora.

Recurenții mai arată că pentru

reclamanții moștenitori ai defunctului C.R., instanța trebuia să constate dreptul

distinct la despăgubiri și să oblige pârâta la plata lor.

Analizând decizia recurată în limita

criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește situația

terenurilor în litigiu, este de reținut că acestea au fost expropriate în anul

1962, pe ele fiind construite blocuri de locuințe, astfel cum au fost

identificate prin expertizele efectate în cauză.

Parcela de 1.256 mp are o lungime de

40 mp și o lățime de 9 mp și pe ea se află o platformă de depozitare a

gunoiului menajer care deservește blocurile de locuințe, fiind plantați pomi

fructiferi.

Cealaltă parcelă de 270 mp are doar o

lățime de 4 mp și o lungime de 26 mp, fiind astfel ineficientă pentru a asigura

folosința utilă a terenurilor aferente blocurilor, dar și pentru exploatarea

efectivă a lui de către particulari.

Cum aceste ternuri se află între

blocurile de locuințe și fac parte dintr-un ansambu urbanistic necesar unei

bune utilizări a acestora, restituirea lor în natură nu este posibilă, fiind

incidente și dispozițiile O.U.G. nr. 114/2007 și ale Legii nr. 24/2007 potrivit

cărora destinația terenurilor prevăzute ca spații verzi în planurile

urbanistice nu poate fi modificată.

Din analiza considerentelor deciziei

recurate se poate observa că instanța de apel nu a făcut decât să coroboreze

prevederile legale în materie cu concluziile raportului de expertiză, arătând

de ce suprafața de teren, considerată de expert liberă de construcții

effective, nu poate fi restituită în natură. Prin urmare, precizările aduse de

instanța de apel în sensul că, "având în vedere destinația terenului și

dotările existente pe acesta, precum și buna funcționare a ansamblului de

locuințe din zonă, acest teren nu poate fi restituit în natură", nu sunt

străine de natura pricinii și, cu atât mai puțin, nu sunt contradictorii

soluției adoptate de instanță.

În mod corect instanța de apel a

reținut că regimul juridic al terenului este guvernat de prevederile art. 10.3

din H.G. nr. 250/2007, potrivit căruia, în toate cazurile, înainte de a dispune

orice măsură, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația de

a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile, precum și de a verifica

destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu

afecta căile de acces, existența și utilizarea unor amenajări subterane.

Sintagma amenajări de utilitate

publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice,

respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi

nevoile comunității și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc),

dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul

blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, etc.

La individualizarea acestor suprafețe,

sunt avute în vedere și documentațiile de amenajare a teritoriului și de

urbanism, iar în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea

ocupă funcțional întregul teren afectat, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001,

măsurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru întregul imobil.

Referitor la cel de al doilea motiv de

recurs, se observă că instanța de apel în mod correct, ținând seama de data

emiterii dispozițiiei din 02 noiembrie 2005, a examinat cauza prin prisma

dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr. 52 din 04 iunie 2007 privind

aplicabilitatea dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 dată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în recurs în intetresul

legii.

În consecință, reținând că dispoziția

atacată a fost emisă la 2 noiembrie 2005, deci ulterior intrării in vigoare a

Legii nr. 247/2005, că deci valoarea despăgubirilor urmează a fi stabilită de C.C.S.D.

în conformitate cu art. 16, Titlul VII, din Legea menționată, instanța de apel

a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.

Având în vedere considerentele expuse,

în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții C.R.I., P.R., C.R.C., G.N., C.A., G.E., G.A. și G.D.

împotriva Deciziei nr. 143 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

11 martie 2010.