ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1669/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: La 5 decembrie 2005, reclamanții C.R., C.C., G.N., C.l., C.A. și C.E.C. au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Slatina, solicitând anularea dispoziției din 02 noiembrie 2005 emisă de pârâtă și acordarea de măsuri reparatorii pentru suprafața de 5.145 mp teren și trei construcții. În urma decesului reclamantului C.R. au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, C.I., C.R. și C.R.C. Prin sentința nr. 570 din 29 iunie 2006, Tribunalul Olt, secția civilă, a admis acțiunea reclamanților C.I., C.R., C.R.C., G.N., C.E., C.A. și C.E.C., a anulat dispoziția contestată și a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri pentru suprafața de 5.145 mp teren situat în intravilanul Municipiului Slatina și pentru locuința expropriată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu - teren și construcție - și a preluării lui abuzive de către stat, astfel că, îndeplinind condițiile prevăzute de art. 3 alin. lit. a) și de art. 4 alin. (2), respectiv art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățiți la despăgubiri, iar nu la restituirea în natură, care nu este posibilă întrucât construcția a fost demolată iar terenul este afectat de utilități publice. Sentința sus - menționată a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care prin Decizia nr. 16 din 15 ianuarie 2007, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamanți.

împotriva acestei decizii au declarat recurs G.E., moștenitoarea reclamantei G.N. și reclamanții C.R.C., C.R.R., C.R.I., C.I.A., C.C.E. și C.E.C. Prin Decizia nr. 6917 din 19 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de G.E., a casat decizia atacată în sensul că a admis apelurile reclamanților, a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal, cu motivarea că hotărârile pronunțate de instanțele anterioare sunt lovite de nulitate, întrucât au fost pronunțate în contradictoriu cu reclamanta G.N., decedată, impunându-sc reluarea judecății în fața primei instanțe, cu citarea în cauză a moștenitorilor reclamantei decedate.

În rejudecare, au fost introduși în cauză G.K., G.A. și G.D.- moștenitorii reclamantei decedate G.N. Prin sentința nr. 1881 din 18 decembrie 2008, Tribunalului Olt, secția civilă, a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția din 02 noiembrie 2005 emisă de pârâtă și a constatat că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la despăgubiri pentru întreg imobilul (teren și construcție). Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții, cu actele de stare civilă depuse la dosar, au făcut dovada că sunt persoane îndreptățite în sensul Legii nr. 10/2001, iar cu procesul verbal din 27 decembrie 1957, registrul agricol, fișa matricolă de clădiri și terenuri, procesul verbal de evaluare din 7 septembrie 1962 emis în temeiul H.C.M.

nr. 1676/1959 și Decizia nr. 156/1960 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular Regional Argeș au dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu - teren în suprafața de 5.145 mp și construcție, precum și trecerea acestuia în proprietatea statului prin expropriere. Instanța a reținut că deși prin raportul de expertiză s-a concluzionat că o parte din teren nu este ocupată de construcții, aceasta nu poate fi restituită în natură, în temeiul art. 10 din Legea nr. 10/2001 deoarece este situată între blocuri, constituind spațiu verde, platformă betonată, loc pentru tomberoane de depozitare a gunoiului menajer.

Tribunalul a mai reținut că, în urma modificărilor aduse Legii nr. 10/2001, instanța nu mai este îndrituită să analizeze și să stabilească cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, reclamanții trebuind să urmeze procedura administrativă prevăzută în Capitolul V din Titlul VII; măsurile reparatorii întinderea acestora, modalitatea de acordare aparțin organismelor înființate conform Titlului VIII Cap. V din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții C.F. și C.E.C., C.R.I., C.R.C., P.R., C.A., G.E., G.A. și G.D. Prin Decizia nr. 143 din 23 aprilie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelurile reclamanților, a schimbat în parte sentința tribunalului, în sensul că a constatat îndreptățirea tuturor reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 5.000 mp teren și construcții, a constatat îndreptățirea reclamanților C.I.I., C.R.C.

și P.R.R. la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 145 mp și construcția edificată pe acest teren, menținând restul dispozițiilor sentinței. Instanța de apel a reținut că suprafețele de teren identificate prin expertiză nu pot fi restituite în natură întrucât se află între blocurile de locuințe și fac parte din zona de utilitate a acestora și că prima instanță a procedat corect atunci când a stabilit generic dreptul reclamanților la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, fără a cuantifica aceste măsuri, câtă vreme Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007, a statuat că prevederile art. 16 nu se aplică dispozițiilor emise după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, valoarea despăgubirilor stabilindu-se de Comisia Centrală.

În ceea ce privește critica privind individualizarea terenului pentru care se acordă măsuri reparatorii, pe categorii de moștenitori, instanța de apel a reținut că este întemeiată. Astfel, constatând că autorul C.C. a avut în proprietate o suprafață de teren de 5.145 mp, precum și două construcții, din care a donat fiului său, C.R., suprafața de 145 mp și o casă de locuit cu 2 camere și sală, contractul de donație fiind întocmit în formă autentică, la data de 27 noiembrie 1957 și că a fost exproprieriat întregul imobil - construcții și teren - pe numele autorului inițial, instanța a reținut că tribunalul, stabilind măsuri reparatorii pentru toți moștenitorii lui C.C., pentru întreaga suprafață de 5.145 mp și pentru locuință, fără a avea în vedere actul de donație, a încălcat dispozițiile art. 3 și 4 din Lega nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs, criticând-o ca fiind nelegală pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Printr-un prim motiv de recurs recurenții susțin că hotărârea instanței de apel cuprinde o motivare contradictorie străină de natura pricinii, în condițiile în care instanța a reținut o altă lățime a terenului decât cea din expertiză. Astfel, se susține că terenul nu este situat între blocuri ci în spatele acestora, fiind delimitat, cu respectarea zonei de siguranță, a servituților 5 legale, liber de construcții și ncafectat de amenajări de utilitate publică și că, potrivit art. 2 pct. 3 din Legea nr. 10/2001, poate fi restituită în natură partea de teren rămasă liberă respectiv 1.526 mp, compusă din parcela SI și S2.

Printr-un al doilea motiv de recurs reclamanții susțin că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât despăgubirile trebuiau cuantificate și obligat pârâtul la plata acestora, nefiind aplicabile dispozițiile art. 16 din cap.V-Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Mai susțin că instanța de apel a pierdut din vedere faptul că dispoziția din 02 noiembrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Slatina a soluționat notificarea în sensul respingerii ei, motivat de faptul că reclamanții nu au calitate de persoane îndreptățite și nu fac dovada dreptului de proprietate și nici a trecerii în proprietatea statului a bunurilor solicitate.

Or această dispoziție nu se înscrie în ipotezele prevăzute de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, neaparținând categorici celor prevăzute de textul de lege menționat și nefiind o decizie soluționată favorabil, în care să se fi consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubiri sau care să conțină propuneri motivate de acordare a despăgubirilor. Concluzionând, recurenții susțin că instanța de apel era obligată să constate și cuantumul despăgubirilor stabilite prin rapoartele de expertiză și, prin aplicarea art. 21 pct. 4 și art. 26 pct. 3 din Legea nr. 10/2001 modificată, trebuia să dispună obligarea pârâtei la plata acestora. Recurenții mai arată că pentru reclamanții moștenitori ai defunctului C.R., instanța trebuia să constate dreptul distinct la despăgubiri și să oblige pârâta la plata lor.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În ceea ce privește situația terenurilor în litigiu, este de reținut că acestea au fost expropriate în anul 1962, pe ele fiind construite blocuri de locuințe, astfel cum au fost identificate prin expertizele efectate în cauză. Parcela de 1.256 mp are o lungime de 40 mp și o lățime de 9 mp și pe ea se află o platformă de depozitare a gunoiului menajer care deservește blocurile de locuințe, fiind plantați pomi fructiferi. Cealaltă parcelă de 270 mp are doar o lățime de 4 mp și o lungime de 26 mp, fiind astfel ineficientă pentru a asigura folosința utilă a terenurilor aferente blocurilor, dar și pentru exploatarea efectivă a lui de către particulari.

Cum aceste ternuri se află între blocurile de locuințe și fac parte dintr-un ansambu urbanistic necesar unei bune utilizări a acestora, restituirea lor în natură nu este posibilă, fiind incidente și dispozițiile O.U.G. nr. 114/2007 și ale Legii nr. 24/2007 potrivit cărora destinația terenurilor prevăzute ca spații verzi în planurile urbanistice nu poate fi modificată. Din analiza considerentelor deciziei recurate se poate observa că instanța de apel nu a făcut decât să coroboreze prevederile legale în materie cu concluziile raportului de expertiză, arătând de ce suprafața de teren, considerată de expert liberă de construcții effective, nu poate fi restituită în natură.

Prin urmare, precizările aduse de instanța de apel în sensul că, "având în vedere destinația terenului și dotările existente pe acesta, precum și buna funcționare a ansamblului de locuințe din zonă, acest teren nu poate fi restituit în natură", nu sunt străine de natura pricinii și, cu atât mai puțin, nu sunt contradictorii soluției adoptate de instanță. În mod corect instanța de apel a reținut că regimul juridic al terenului este guvernat de prevederile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, potrivit căruia, în toate cazurile, înainte de a dispune orice măsură, entitatea învestită cu soluționarea notificării are obligația de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile, precum și de a verifica destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, pentru a nu afecta căile de acces, existența și utilizarea unor amenajări subterane.

Sintagma amenajări de utilitate publică are în vedere acele suprafețe de teren afectate unei utilități publice, respectiv suprafețele de teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume căi de comunicație (străzi, alei, trotuare etc), dotări tehnico-edilitare subterane, amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini publice, piețe pietonale, etc. La individualizarea acestor suprafețe, sunt avute în vedere și documentațiile de amenajare a teritoriului și de urbanism, iar în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, conform art. 2 din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se stabilesc in echivalent pentru întregul imobil.

Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, se observă că instanța de apel în mod correct, ținând seama de data emiterii dispozițiiei din 02 noiembrie 2005, a examinat cauza prin prisma dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr. 52 din 04 iunie 2007 privind aplicabilitatea dispozițiilor art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în recurs în intetresul legii. În consecință, reținând că dispoziția atacată a fost emisă la 2 noiembrie 2005, deci ulterior intrării in vigoare a Legii nr. 247/2005, că deci valoarea despăgubirilor urmează a fi stabilită de C.C.S.D. în conformitate cu art. 16, Titlul VII, din Legea menționată, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a legii.

Având în vedere considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.R.I., P.R., C.R.C., G.N., C.A., G.E., G.A. și G.D. împotriva Deciziei nr. 143 din 23 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2010.