ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4636/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4636/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul Prahova, secția civilă, reclamanta SC V.R. SRL a chemat în judecată

pe pârâtul C.D.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să

se dispună obligarea pârâtului să încheie cu reclamanta un contract de

vânzare-cumpărare autentic pentru imobilele descrise în promisiunea

sinalagmatică de vânzare-cumpărare certificată din 05 noiembrie 2009 iar în

cazul refuzului pârâtului să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de

vânzare-cumpărare cu privire la următoarele imobile: cota indiviză de 1/5 din

terenurile în suprafață totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, jud. Prahova, descrise în Titlul de proprietate din 05 ianuarie 2007; cota indiviză de 1/5

din terenul agricol de 50.000 mp, situat în com. Ariceștii Rahtivani, jud.

Prahova descris în certificatul de moștenitor din 07 septembrie 1992; cota

indiviză de 1/3 din terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, din

terenul de 7.000 mp livadă, situat în Băicoi, din terenul de 1.500 mp, situat

în Băicoi, livadă; cota de 1/3 din construcțiile amplasate pe terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, imobile descrise în certificatul de moștenitor din 1992,

precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active

a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii, precum și o cerere

reconvențională, prin care a solicitat constatarea nulității absolute

contractului de cesiune de creanță din 2010.

Prin sentința civilă nr.

2959 din 25 aprilie 2012, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a respins

excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a

inadmisibilității acțiunii, invocate de către pârât, admițând totodată excepția

netimbrării cererii reconvenționale cu consecința anulării cererii

reconvenționale, ca netimbrată. Prin aceeași sentință a fost admisă acțiunea și

a fost obligat pârâtul să încheie cu reclamanta un contract de

vânzare-cumpărare autentic pentru imobilele descrise în promisiunea

sinalagmatică de vânzare-cumpărare certificată din 05 noiembrie 2009, iar în

cazul refuzului pârâtului prezenta sentință ține loc de act de

vânzare-cumpărare cu privire la următoarele imobile: cota indiviză de 1/5 din

terenurile în suprafață totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, jud. Prahova,

descrise în Titlul de proprietate din 05 ianuarie 2007; cota indiviză de 1/5

din terenul agricol de 50.000 mp, situat în com. Ariceștii Rahtivani, jud.

Prahova descris în certificatul de moștenitor din 07 septembrie 1992; cota

indiviză de 1/3 din terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, din

terenul de 7.000 mp, livadă, situat în Băicoi, din terenul de 1.500 mp, situat

în Băicoi, livadă; cota de 1/3 din construcțiile amplasate pe terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, imobile descrise în certificatul de moștenitor din 1992. Totodată,

a fost obligat pârâtul la 41.875,23 lei, cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut că, prin contractul cadru de garanție din

05 noiembrie 2009, SC V. KFT Ungaria a acceptat garantarea de către pârât, de

către numiții C.M., SC A.R. SRL, SC A.E. SRL a creditului acordat SC A.R. SRL,

în valoare totală de 305.084,98 euro plus dobânzi, penalități de întârziere,

ocazie cu care pârâtul și SC A.R. SRL și-au asumat obligația să garanteze acest

împrumut prin intermediul unei scrisori de garanție bancară pentru suma de

100.000 euro, precum și cu imobilele în litigiu, constând în cota indiviză de

1/5 din terenurile în suprafață totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, cota

indiviză de 1/5 din terenul de 50.000 mp, situat în com. Ariceștii Rahtivani,

jud. Prahova, cota indiviză de 1/3 din terenurile de 1.000 mp, 1.500 mp situate

în Băicoi, jud. Prahova, din construcțiile existente la adresa sus-menționată,

din terenul de 7.000 mp, situat în Băicoi, motiv pentru care pârâtul avea

obligația să restituie suma împrumutată la data de 31 decembrie 2010.

În baza promisiunii

sinalagmatice de vânzare-cumpărare din 2009, pârâtul s-a obligat să transmită

dreptul de proprietate asupra imobilelor sus-menționate, în favoarea SC V. K.F.T.

Ungaria, în schimbul sumei de 157.767 euro, sumă reprezentând o parte din

datoria pe care o are SC A.R. SRL, față de SC V. KFT Ungaria, sumă garantată de

către pârât și această societate, contract în cuprinsul căruia părțile au

stabilit de comun acord ca, în cazul în care pârâtul refuză plata integrală a

sumei sus-menționate, societatea respectivă să aibă dreptul să solicite pe cale

judecătorească, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de

vânzare-cumpărare, pârâtul asumându-și obligația să achite sume respectivă până

la data de 31 decembrie 2010.

Ulterior, potrivit

notificării din data de 09 decembrie 2010, cesiunii de contract din data de 05

octombrie 2010, încheierii de certificare din 23 mai 2011, SC V. KFT Ungaria a

cesionat drepturile sale derivând din contractul cadru de garanție, promisiunea

sinalagmatică de vânzare-cumpărare nr. 12/2009 în favoarea reclamantei, în

schimbul sumei de 157.767 euro, ocazie cu care reclamanta, împreună cu

societatea cedentă i-a notificat pe pârât, pe numiții C.M., SC A.R. SRL, SC A.E.

SRL, privind cesiunea de creanță a sumei de 305.084,98 euro plus dobânzi,

penalități, a drepturilor derivând din promisiunea sinalagmatică de

vânzare-cumpărare, fiind notificat pârâtul să se prezinte la data de 23 mai 2011,

orele 12,00 la B.N.P. P.I.F. și D.S.I. - Cluj Napoca, în vederea încheierii

contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, în favoarea reclamantei,

pentru imobilele care au făcut obiectul promisiunii de vânzare-cumpărare din 2009.

În conformitate cu

certificatele de moștenitor din 07 septembrie 1992, din 28 februarie 2008,

titlul de proprietate din 05 ianuarie 2007, s-a reconstituit dreptul de

proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului Ș.P., respectiv a numiților

Ș.P.P., Ș.I., Ș.E., M.A., și S.M. pentru terenurile în suprafață totală de

3,3823 ha situate în Băicoi, iar în urma decesului numitei Ș.E., intervenit la

04 august 1991 a rămas ca moștenitor legal pârâtul în calitate de fiu și o masă

succesorală compusă din următoarele imobile: cota indiviză de 1/5 din

terenurile în suprafață totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, cota indiviză

de 1/5 din terenurile în suprafață totală de 50.000 mp, situate în com. Ariceștii Rahtivani, cota indiviză de 1/3 din terenul de 1.000 mp situat în Băicoi, cota de 1/3 din construcțiile amplasate pe acest teren, cota de 1/3 din

terenul de 7.000 mp situat în Băicoi, din terenul de 1.500 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova.

A mai reținut

instanța că dispozițiile art. 1294-1295 C. civ. stipulează ca un contract de

vânzare-cumpărare reprezintă acel contract in temeiul căruia o parte

(vânzătorul) transmite dreptul de proprietate asupra unui bun imobil in

favoarea celeilalte părți (cumpărătorului) în schimbul obținerii unei sume de

bani cu titlu de preț, transferul dreptului de proprietate realizându-se din

momentul manifestării de voința a părților de a vinde si, respectiv de a

cumpăra, indiferent daca prețul a fost plătit efectiv, iar imobilul a fost predat.

Totodată,

dispozițiile art. 1073-1077 C. civ. prevăd că orice creditor are dreptul să

pretindă debitorului său executarea întocmai a obligației asumate de către

acesta, în caz contrar, creditorul având dreptul la desdăunări din partea

debitorului său, pentru executarea cu întârziere, executarea necorespunzătoare

sau neexecutarea obligației asumate de către acesta.

A reținut tribunalul

așadar că, din analiza probelor administrate în cauză, a rezultat că inițial,

între SC V. KFT Ungaria și pârât, a intervenit un contract cadru de garanție din

05 noiembrie 2009, în temeiul căruia pârâtul alături de societatea pe care o

deține - SC A.R. SRL a garantat creditul contractat de această din urmă

societate, de la SC V. KFT Ungaria în valoare totală de 305.084,98 euro plus

dobânzi, penalități de întârziere, cu bunurile imobile pe care le deținea în

proprietate, constând în terenurile și construcțiile în litigiu, dobândite în

calitate de moștenitor legal al autoarei sale, Ș.E. prin certificatele de

moștenitor din 1992, și din 2008, titlul de proprietate din 2007, ocazie

cu care pârâtul și-a asumat obligația conform promisiunii sinalagmatice de

vânzare-cumpărare din 2009, să înstrăineze în favoarea SC V. KFT Ungaria imobilele

sus-menționate, în schimbul sumei de 157.767 euro, ce face parte din creditul

în valoare totală de 305.084,98 euro, asumându-și obligația să achite această

datorie până la data de 31 decembrie 2010.

Pe de altă parte,

potrivit probelor administrate în cauză, SC V. KFT Ungaria a cesionat în

favoarea reclamantei, creanța pe care o avea față de pârât, de 305.084,98 euro,

și drepturile derivând din promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare din 2009,

ocazie cu care a fost notificat pârâtul în ceea ce privește încheierea acestei

cesiuni, la data de 05 octombrie 2010, fiind somat să se prezinte la un birou

notarial la data de 23 mai 2011, în vederea încheierii contractului de

vânzare-cumpărare în formă autentică pentru terenurile în litigiu în favoarea

reclamantei, ținându-se seama de promisiunea de vânzare-cumpărare din 2009.

Ca atare, atât timp

cât pârâtul și-a asumat obligația să restituie, până la data de 31 decembrie 2010,

o parte din creditul contractat în valoare totală de 305.084,98 euro, respectiv

suma de 157.767 euro, în favoarea reclamantei, în calitate de cesionară a

fostei creditoare care s-a subrogat în urma cesiunii de creanță în drepturile

acesteia din urmă, iar pârâtul a garantat creditul respectiv cu imobilele în

litigiu, asumându-și obligația ca în cazul neachitării sumei de 157.767 euro,

la data de 31 decembrie 2010, să înstrăineze în contul acestei datorii,

imobilele în litigiu, dobândite în calitate de moștenitor legal al defunctei Ș.E.,

înseamnă că în realitate reclamanta are dreptul să pretindă pârâtului să-și

execute o asemenea obligație, constând în încheierea contractului de

vânzare-cumpărare în formă autentică pentru imobilele în litigiu sau în caz de

refuz să se pronunțe o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic

de vânzare-cumpărare, deoarece pârâtul nu și-a îndeplinit la scadență obligația

asumată în sarcina sa la data de 31 decembrie 2010 privind restituirea sumei

datorate de 157.767 euro.

Apărările pârâtului,

în sensul că promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare din 2010, ar avea

un caracter nelegal, fiind imposibil ca societatea străină cu care a încheiat

această convenție să dobândească terenuri în România și că această convenție ar

avea un caracter ilicit, fiind încheiată cu nerespectarea normelor legale în

materie, obligația nefiind născută în sarcina sa, au fost considerate

neîntemeiate întrucât în realitate nu există nicio dispoziție legală, în

vigoare pe teritoriul României care să interzică persoanelor juridice străine,

dobândirea unor terenuri în România, iar pârâtul la momentul încheierii convenției

a acționat în deplină cunoștință de cauză, manifestându-și voința de a

transfera în viitor, după data de 31 decembrie 2010, data scadenței sumei de

157.767 euro, dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, de a încheia

în contul datoriei sale, contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică

pentru terenurile în litigiu.

De altfel, nu a

existat nicio dovadă la dosar care să ateste încheierea promisiunii de

vânzare-cumpărare din 2009, cu încălcarea normelor legale în materie,

caracterul ilicit al acesteia, mai ales că terenurile, construcțiile ce au

făcut obiectul acestei convenții se află în circuitul civil, fiind în

proprietatea exclusivă a pârâtului care deține anumite cote indivize din

imobilele în litigiu, conform certificatelor de moștenitor din 1992, și

din 2008, titlului de proprietate din 2007, motiv pentru care acesta are dreptul

să dispună de bunurile sale, în limitele cotelor pe care le deține, prin acte

de dispoziție, în mod liber, neîngrădit, inclusiv în temeiul promisiunii

sinalagmatice de vânzare-cumpărare din 2009.

De fapt,

analizându-se conținutul propriu-zis al promisiunii, al contractului de cesiune

de creanță a reieșit cu certitudine că pârâtul și-a asumat obligația de a

înstrăina dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, în scopul

stingerii unei părți din datoria pe care o avea față de creditoarea sa inițială,

creditoare care la rândul său a cesionat drepturile sale de a pretinde

pârâtului încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică,

derivând din promisiunea de vânzare-cumpărare din 2009, în favoarea

reclamantei, cu respectarea normelor legale în materie, notificându-l pe pârât

în ceea ce privește cesiunea de creanță.

Prin urmare,

instanța, având în vedere aceste considerente și ținând seama de dispozițiile art.

969, art. 1073 - 1077 C. civ., a admis acțiunea și a obligat pârâtul să încheie

cu reclamanta un contract de vânzare-cumpărare autentic pentru imobilele

descrise în promisiunea sinalagmatică de vânzare-cumpărare certificată din 05

noiembrie 2009, iar în cazul refuzului pârâtului prezenta sentință ținând loc

de act de vânzare-cumpărare cu privire la următoarele imobile: cota indiviză de

1/5 din terenurile în suprafață totală de 33.823 mp, situate în Băicoi, jud. Prahova, descrise în Titlul de proprietate din 05 ianuarie 2007;

cota indiviză de 1/5 din terenul agricol de 50.000 mp, situat în com. Ariceștii

Rahtivani, jud. Prahova descris în certificatul de moștenitor din 07 septembrie

1992; cota indiviză de 1/3 din terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, din terenul de 7.000 mp, livadă, situat în Băicoi, din

terenul de 1.500 mp, situat în Băicoi, livadă; cota de 1/3 din construcțiile

amplasate pe terenul de 1.000 mp, situat în Băicoi, jud. Prahova, imobile

descrise în certificatul de moștenitor din 1992.

De asemenea, instanța

a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei, a

inadmisibilității acțiunii deoarece reclamanta are calitate procesuală activă,

având dreptul să promoveze prezenta acțiune, datorită cesiunii de creanță,

efectuată în favoarea sa în ceea ce privește drepturile derivând din

promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare din 2009, în urma căreia s-a

subrogat în drepturile fostei creditoare, iar în principiu, aceasta poate să

formuleze pe cale judecătorească, prezenta acțiune în scopul recunoașterii în

favoarea sa a unor drepturi, constrângerii pârâtului de a-și executa

obligațiile asumate prin promisiunea din 2009.

Totodată, instanța,

având în vedere că, pârâtul deși a fost citat în scopul de a achita taxa

judiciară de timbru de 10.963 lei și un timbru judiciar de 5,00 lei, în raport

de pretențiile formulate prin cererea reconvențională, acesta nu și-a

îndeplinit o asemenea obligație, motiv pentru care în baza art. 20 alin. (1) și

(3) din Legea nr. 146/1997, a admis excepția netimbrării cererii

reconvenționale și a anulat această cerere ca netimbrată, fiind respinse

cererile de ajutor public și de reexaminare, formulate de către pârât în ceea

ce privește scutirea sa de la plata acestor taxe de timbru.

În baza art. 274 C.

proc. civ., a fost obligat pârâtul la 41.875,23 lei, cheltuieli de judecată

către reclamantă, reprezentând taxe de timbru și onorariu avocat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâtul C.D.I.

Prin Decizia nr. 15 din 28 februarie 2013,

Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul

declarat de pârâtul C.D.I.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a

reținut următoarele considerente:

Corespunzător

pretențiilor apelantului prin raportare la obiectul apelului și a dispozițiilor

legale incidente acesta datora o taxă judiciară de timbru în cuantum de 5.481,5

lei și timbru judiciar în cuantum de 5 lei.

Cu privire la taxa

judiciară de timbru, apelantul C.D.I. a formulat cerere de acordare a

ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata respectivei sume.

Prin încheierea din 9

octombrie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma

scutirii de la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 5.481,5 lei.

La data de 13

decembrie 2012 apelantul-pârât a formulat cerere de reexaminare a încheierii din

9 octombrie 2012, ce a fost soluționată la data de 7 februarie 2013, în sensul

respingerii acesteia.

Așa fiind, apelantul

a rămas obligat la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în

cuantumurile precizate.

Or, potrivit art. 20 alin.

(1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările

și completările ulterioare, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat,

iar în conformitate cu art. 20 alin. (2) din același act normativ, dacă taxa

judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantum legal în momentul

înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să

achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Prin art. 20 alin.

(3) din același act normativ, se statuează că neîndeplinirea obligației de

plată a taxei de timbru până la termenul stabilit se sancționează cu anularea

acțiunii sau a cererii, în același sens stipulându-se și prin dispozițiile art.

35 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 privind taxele

judiciare de timbru.

Pe de altă parte, art.

9 din O.G. nr. 32/2005 privind timbru judiciar, sancționează nedepunerea

timbrului judiciar cu anularea cererii.

Raportând aceste

dispoziții legale la speța pendinte, Curtea a constatat că apelantul nu și-a

îndeplinit obligația de a achita taxa de timbru și timbru judiciar aferente

căii de atac exercitate.

Astfel, prin

încheierea din 31 ianuarie 2013 s-a dispus citarea apelantului-pârât cu

mențiunea de a timbra apelul cu 5.481,5 lei taxă judiciară de timbru și 5 lei

timbru judiciar, în cazul respingerii cererii de reexaminare, sub sancțiunea

anulării acestuia ca netimbrat, așa cum rezultă din dovada de citare aflată la

fila 81 dosar.

Apelantul nu a depus

la dosar dovada achitării acestor taxe, ci a solicitat acordarea unui nou

termen de judecată, dat fiind că nu poate produce probe cu privire la modul de

soluționare al cererii de reexaminare întrucât respectiva încheierea nu i-a

fost comunicată.

Or, Curtea nu a putut

avea în vedere aceste susțineri de vreme ce potrivit dispozițiilor art. 108

5

alin. (3) C. proc. civ. încheierea prin care s-a soluționat cererea de

reexaminare este irevocabilă, astfel că nu se comunică, acesta având obligația

de a urmări modalitatea de soluționare a dosarului constituit ca urmare a

cererii sale de reexaminare, soluția pronunțată fiind la îndemână și prin

verificarea portalului instanței.

Așadar atitudinea

procesuală a apelantului a fost aceea de a refuza să se conformeze

dispozițiilor instanței cu privire la îndeplinirea obligației de plată,

situație în care intervine sancțiunea prevăzută de reglementările mai sus

invocate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul C.D.I.

În motivarea cererii

sale, recurentul a susținut că hotărârea este nelegală întrucât, ulterior

soluționării cererii de reexaminare (07 februarie 2013) instanța trebuia să îi

pună în vedere să achite taxa judiciară de timbru, astfel că s-a reținut greșit

că a fost legal citat, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, pentru

termenul când s-a soluționat apelul, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 20

alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Solicită admiterea

recursului și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Verificând

legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Prin art. 1 din Legea

nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit

căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse

taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât

de persoanele fizice cât și de persoanele juridice și care se plătesc anticipat

sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă

primul termen de judecată.

Cuantumul taxelor de timbru este stabilit de

aceeași

Lege

care, în art. 2, prevede că

acțiunile și cererile evaluabile în bani se taxează în raport cu valoarea

pretinsă de titularul cererii.

Sancțiunea

neachitării taxei judiciare de timbru este prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 30 din Normele de

aplicare ale acestui act normativ și constă în aceea că cererea părții se

anulează ca netimbrată.

Din actele dosarului

rezultă că pârâtul nu a timbrat anticipat apelul.

Drept

urmare, pentru termenul de judecată din data de 2 octombrie 2012, i s-a pus în

vedere să depună la dosar notă de timbraj aferentă motivelor de apel, precum și

dovada achitării taxei de timbru și timbru judiciar, conform notei de timbraj, astfel

cum reiese din dovada de îndeplinire a procedurii de citare aflată la fila 7,

dosar apel.

Pârâtul

a depus la dosar nota de timbraj, din care rezultă că taxa judiciară de timbru,

calculată potrivit pretențiilor sale, este de 5481,5 lei.

La data de 2

octombrie 2012, apelantul - pârât C.D.I. a formulat cerere de acordare a

ajutorului public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei judiciare de

timbru (fila 11, dosar apel), ce a fost respinsă prin încheierea din 9

octombrie 2012.

Împotriva acestei

încheieri, la data de 13 decembrie 2012 apelantul-pârât a formulat cerere de

reexaminare, ce a fost soluționată la data de 7 februarie 2013, în sensul

respingerii acesteia.

Recurentul impută

instanței de apel faptul că, ulterior soluționării cererii de reexaminare (07

februarie 2013) instanța trebuia să îi pună în vedere să achite taxa judiciară

de timbru, astfel că s-a reținut greșit că a fost legal citat, cu mențiunea de

a achita taxa judiciară de timbru, pentru termenul la care s-a soluționat

apelul.

Această susținere nu

poate fi primită întrucât contrazice înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Astfel, la termenul

din 31 ianuarie 2013, instanța a dispus amânarea cauzei la 28 februarie 2013,

pentru ca „apelantul să facă dovezi privind modul de soluționare a cererii de

reexaminare și, în caz de respingere a acesteia, să timbreze apelul cu 5.481,5

lei taxă judiciară de timbru și 5 lei timbru judiciar, sub sancțiunea acestuia

ca netimbrat”. Pârâtul a fost citat cu această mențiune, astfel cum rezultă din

dovezile de îndeplinire a procedurii de citare pentru acel termen. (filele

81-82, dosar apel)

Așa fiind, apelantul -

pârât avea obligația ca, urmare respingerii cererii de reexaminare, să achite

taxa judiciară de timbru pentru termenul din 28 februarie 2013, când instanța a

soluționat apelul.

Înalta Curte constată

că pârâtul nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată și,

în consecință, în mod corect a făcut instanța de apel aplicația dispozițiilor

Legii nr. 146/1997 și ale Normele de aplicare ale acestui act normativ, anulând

apelul ca netimbrat.

În raport de aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul declarat de pârâtul C.D.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul C.D.I. împotriva Deciziei civile nr. 15

din 28 februarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 21 octombrie 2013.