ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2272/2016

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a solicitat anularea Deciziei nr. 4636 din 07 noiembrie 2013 a DGRFP Iași, art. 1 și obligarea organului fiscal să soluționeze pe fond contestația formulată împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-SV 756 din 20 august 2013, înregistrată sub nr. 77434 din 21 august 2013, emisă în baza Raportului de Inspecție Fiscală nr. F-SV 59 din 20 august 2013, pentru suma de 2.143.400 lei; anularea Deciziei nr. 4636 din 07 noiembrie 2013 a DGRFP Iași, art. 2, prin care s-a respins ca neîntemeiată contestația sa pentru suma totală de 40.052 lei, reprezentând 19783 lei TVA, 17.128 lei dobânzi aferente TVA și 3.141 lei penalități de întârziere aferente TVA, stabilită prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-SV 756 din 20 august 2013, cu consecința exonerării societății de obligația de plată a sumei precizate, de 40.052 lei și acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 18 din 21 octombrie 2014 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis capătul de cerere din acțiunea promovată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, cu privire la punctul 1 din Decizia nr. 4636 din 7 noiembrie a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași, a anulat art. 1 din Decizia contestată și a trimis cererea Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Iași - Serviciul Soluționare Contestații pentru a se pronunța pe fondul contestației.

Cererea de recurs Împotriva Sentinței civile nr. 18 din 21 octombrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că, nu pot fi primite și menținute soluția și motivarea primei instanțe în sensul că în speță, procedurile penale sunt inițiate de o lungă perioadă de timp fără să fie finalizate până în prezent, drept pentru care s-a apreciat că este în interesul clarificării situației fiscale soluționarea contestației administrative fiscale și, în consecință, s-a dispus ca intimata să procedeze la soluționarea contestației pe fond. În drept, dispozițiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu privire la suspendarea procedurii de soluționare a contestației pe cale administrativă menționează că "organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă". Or, după cum a arătat recurenta, între stabilirea obligațiilor fiscale de plată stabilite prin Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-SV 756 din 20 august 2013, înregistrată sub nr. 77434 din 21 august 2012, emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. F-SV 59 din 20 august 2013, contestate, și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Având în vedere faptul că, societățile furnizoare SC B. SRL și SC C. SRL, ambele din Piatra Neamț, sunt părți responsabil civilmente citate în Dosarul nr. x/D/P/2001 instrumentat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Neamț, înaintat Tribunalului Neamț, iar SC D. SRL Piatra Neamț a declarat venituri 0 prin declarațiile cod 300 și cod 100, aferente anului 2008, iar începând cu data de 09 aprilie 2009 a fost declarată contribuabil inactiv, în mod corect DGRFP Iași, prin Decizia nr. 4636 din 07 noiembrie 2013 a suspendat soluționarea contestației până la pronunțarea unei soluții pe latura penală, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă SC A. SRL a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura derulată în recurs În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 24 februarie 2016, s-a admis în principiu recursul declarat de pârât și s-a fixat termen pentru judecarea recursului în ședință publică.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, precum și a dispozițiilor legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Prin Decizia nr. 4636 din 7 noiembrie 2013, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin art. 1, a decis suspendarea soluționării contestației formulate de societatea reclamantă împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare stabilite de inspecția fiscală nr. F-SV-756 din 20 august 2013, emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava pentru suma totală de 2,143.400 lei reprezentând: 329.398 lei - impozit pe profit; 52.309 lei - dobânzi aferente impozitului pe profit; 174.625 lei - penalități de întârziere aferente impozitului pe profit; 579.110 lei - taxa pe valoarea adăugată; 435.277 lei - dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugată; 92.370 lei - penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; 279.738 lei - redevențe miniere; 156.150 lei - dobânzi aferente redevenței miniere; 44.423 lei - penalități de întârziere aferente redevenței miniere, până la soluționarea laturii penale, procedura administrativă urmând a fi reluată la data de care contestatorul sau organul fiscal va comunica organului de soluționarea competent faptul că motivul care a determinat suspendarea a încetat în condițiile legii. În motivarea acestei măsuri organul fiscal a constatat că, urmare a inspecției fiscale efectuată la societatea reclamantă pe perioada 1 ianuarie 2008 - 31 martie 2013 organele de inspecție fiscală din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Suceava au stabilit diferențe suplimentare de plată în sarcina societății în sumă totală de 2.143.400 lei reprezentând impozit pe profit, redevențe miniere, taxa pe valoarea adăugată și accesorii aferente, rezultate ca urmare a faptului că nu au luat în considerare ca documente justificative de înregistrare facturile aferente unor achiziții de mărfuri și servicii, respectiv: piese de schimb, reparații motor, excavator, încărcător frontal de la SC B. SRL Piatra Neamț și: 74.533 mc balast natural, cap tractor de la SC C. SRL Piatra Neamț, precum și, mijloace fixe (motor, benzi transportatoare, strung, convertizor sudură, motor excavator) de la SC D. SRL Piatra Neamț. Această măsură a fost luată deoarece s-a considerat că nu au avut loc, în realitate, operațiunile de achiziții de bunuri și servicii înregistrate în contabilitatea proprie în baza facturilor emise de furnizorii respectivi, urmare a constatării faptului că SC B. SRL Piatra Neamț și SC C. SRL Piatra Neamț sunt declarate "firme fantomă" de către organele de control ale Gărzii Financiare Neamț și că, totodată există sesizări penale pentru evaziune fiscală pentru cele două societăți, stadiul sesizării fiind de începere urmărire penală, iar SC D. SRL piatra Neamț nu a declarat livrări către SC A. SRL Suceava. Raportat la criticile recurentei, Înalta Curte constată că, acest caz de suspendare a procedurii de soluționarea a contestației pe cale administrativă, reglementat de art. 214 (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, este facultativ și se referă la o situație de excepție, aceea în care organul de control care a efectuat activitatea de control fiscal poate sesiza organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă. Cu alte cuvinte, organul fiscal, în procedura administrativă privind soluționarea contestației formulate împotriva actelor administrative fiscale, nu este obligat să suspende soluționarea contestației în cazul în care sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, ci are posibilitatea de a lua sau nu această măsură, această posibilitate fiind lăsată la aprecierea sa. În deplin acord cu prima instanță și cu respectarea Deciziei nr. 56/2013 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că, hotărârea definitivă a instanței penale prin care se soluționează acțiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluționarea contestației, numai cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă. Într-adevăr, societățile furnizoare sunt supuse cercetării organelor penale în Dosarul nr. x/P/2001 instrumentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar societatea reclamantă este cercetată penal urmare a plângerii penale înaintată de Agenția Județeană a Finanțelor Publice Suceava, Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava și înregistrată sub nr. x din 20 august 2013 în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptei prevăzută de art. 9 (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005. Însă, în considerentele Deciziei atacate, emisă de organul fiscal sesizat cu soluționarea contestației nu se evidențiază în mod clar maniera în care pretinsa activitate infracțională a celor trei firme furnizoare/vânzătoare "fantomă" influențează dreptul reclamantei privind deducerea TVA și în stabilirea corectă a impozitului pe profit și a redevenței miniere și nici nu sunt menționate date din care să rezulte că în dosarele penale menționate în Decizie, statul s-a constituit parte civilă pentru sumele cu care a fost prejudiciat. De asemenea, nu trebuie neglijat faptul că, procedurile penale sunt inițiate de o lungă perioadă de timp - anul 2001, respectiv august 2013 - fără să fie finalizate până în prezent, iar în lipsa elementelor ce se impuneau a fi explicitate, soluționarea contestației administrative formulată de reclamantă este în interesul clarificării situației fiscale statuată în decizia de impunere.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și al art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul de față ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, fiind pronunțată cu interpretarea corectă a actului juridic dedus judecății și normelor de drept incidente în cauză.