ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 968/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 17.09.2014 pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. - Șcheia, în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în temeiul dispozițiilor art. 194 C. proc. civ., art. 8, art. 15 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, a solicitat: suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Decizia de impunere nr. x din 21.08.2014 înregistrată sub nr. x din 26.08.2014 și comunicată la data de 10.09.2014, Dispoziția nr. 185/14.08.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. x din 21.08.2014, toate emise de DGRFP Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, până la soluționarea definitivă a cauzei; anularea Deciziei de impunere nr. x din 21.08.2014 înregistrată sub nr. x din 26.08,2014, a Dispoziției nr. 185/14.06.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 21.08.2014, toate emise de DGRFP Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluția de declinare a competenței și soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 6682 din 13 noiembrie 2014, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 51 din 17 decembrie 2014, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. - Șcheia, în contradictoriu cu pârâta DGRFP Iași și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/21.08.2014 și Dispoziția de măsuri nr. 185/14.08.2014 ce au avut la bază Raportul de Inspecție Fiscală nr. x din 21.08.2014 emise de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava până la pronunțarea instanței de fond cu privire la cererea de anulare a acestora.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței menționate la pct. 1.2 a declarat recurs pârâta DGRFP Iași, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, reclamanta a susținut că recalcularea bazei impozabile și reîncadrarea operațiunilor s-a făcut în temeiul art. 11 din Legea nr. 571/2003, cu respectarea prevederilor H.G. nr. 44/2004 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal, ale O.G. nr. 92/2003 și ale Ordinului nr. 3055/2009, toate dispozițiile legale fiind menționate în actul de control.

Legalitatea aplicării dispozițiilor legale menționate nu a fost analizată de instanța de fond, apreciindu-se în mod nejustificat că sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, instanța de fond a reținut că executarea obligației de plată pentru suma stabilită prin decizia de impunere ar conduce la afectarea gravă a activității economice a societății, în condițiile în care aceasta a făcut dovada că cifra de afaceri a acesteia în anul 2013 a fost de 788.004 RON.

Or, a precizat recurenta că obiectul controlului a constat tocmai în verificarea modului de înregistrare în evidența contabilă a veniturilor obținute în anul 2013, constatându-se diminuarea veniturilor, astfel cum se precizează în actul de control, în consecință cifra de afaceri înregistrată de societate nu poate conduce la concluzia existenței pagubei iminente.

A mai susținut recurenta că prin urmărirea debitelor datorate în temeiul deciziei de impunere devenită titlu executoriu și nestinse voluntar prin plată sau alte modalități prevăzute de lege nu se poate pretinde că s-ar produce o pagubă debitorului, în condițiile în care exista obligația legală a acestuia de a le plăti în conformitate cu art. 22 lit. c) și d) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Apărările intimatei - reclamantei

Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 28 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., republicat.

Părțile nu au depus puncte de vedere referitoare la concluziile raportului întocmit asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din data de 28 septembrie 2016 completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., republicat, și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.

Considerentele și soluția Înaltei Curți

Examinând sentința atacată raportat la criticile ce i-au fost aduse, față de probatoriul administrat, dar și prin prisma prevederilor legale aplicabile și a jurisprudenței relevante, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, în considerarea celor în continuare înfățișate.

Conform celor expuse anterior, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere având ca obiect suspendarea executării, până la pronunțarea instanței de fond, a Deciziei de impunere nr. x din 21.08.2014, a Dispoziției nr. 185/14.08.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x din 21.08.2014, emise de DGRFP Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința recurată, instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența unui caz bine justificat și prevenirea producerii unei pagube iminente.

Soluția de admitere a cererii de suspendare a executării actului de impunere este corectă, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar.

În practica judiciară, s-a reținut că suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative și în art. 15 din aceeași lege, pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecția juridică provizorie a subiectelor de drept în privința cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Cazul bine justificat, ca cerință indispensabilă pentru a obține protecția juridică a măsurii suspendării executării unui act administrativ contestat, reprezintă, conform definiției cuprinse la art. 2, alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, "acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ."

La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte apreciază că, în speță, cazul bine justificat incident în emiterea actului administrativ contestat este relevat de împrejurarea că la reconsiderarea tranzacțiilor efectuate de către reclamantă, stabilind un alt preț al produselor comercializate, inspectorii fiscali s-au raportat la prețurile declarate de patru clienți ai societății și nu la dispozițiile legale, respectiv art. 11 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 22 și următoarele din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004, existând astfel dubii cu privire la modalitatea de stabilire a prejudiciului.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluționarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuție sunt de natură să justifice urgența. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătorești ce urmează a se pronunța cu privire la cererea de anulare a actului.

Alături de argumentele expuse mai sus, Înalta Curte are în vedere și Recomandarea nr. R/89/8/13.09.1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă.

Așa cum s-a arătat de altfel și în Recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.

Aceeași recomandare reamintește principiile din Recomandarea nr. R/89/8 a Comitetului de Miniștrii care cheamă autoritatea jurisdicțională competentă, în speță instanța judecătorească, atunci când executarea unei decizii administrative este de natură să provoace daune grave particularilor cărora li se aplică decizia, să ia măsuri provizorii corespunzătoare.

Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații.

Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale.

Ținând seama de considerentele de ordin legal și de situația de fapt dovedită, de recomandările Comitetului de Miniștrii, pentru a evita excesul de putere din partea autorității fiscale și de circumstanțele cauzei, Înalta Curte apreciază că executarea actului administrativ este de natură a crea pagube serioase, care pot să aibă consecințe grave în patrimoniul reclamantei.

Înalta Curte constată că reclamanta a justificat iminența producerii unei pagube determinate de valoarea considerabilă a obligațiilor de plată impuse și contestate, respectiv de 1.450.598 RON.

Față de cuantumul datoriei fiscale și în raport de cifra de afaceri aferentă anului 2013 a societății reclamante, de 788.004 RON, dar și față de specificul activității comerciale derulate de reclamantă, de obligațiile financiare pe care aceasta este ținută să le suporte în vederea susținerii acestei activități, executarea actelor administrative ar conduce la o situație critică, în care patrimoniului societății ar fi afectat de un dezechilibru iremediabil.

Prin urmare, instanța constată că susținerile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava împotriva sentinței nr. 51 din 17 decembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 martie 2017.