ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1473/2018

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 28 octombrie 2010 pe rolul Judecătoriei Câmpina, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Orașului Băicoi și SC C. SA, au solicitat anularea Hotărârii Comisiei județene Prahova de stabilire a dreptului de proprietate nr. x/2010, prin care îi s-a respins cererea de reconstituire a terenului de 0,46 ha conform Legii nr. 247/2005.

Prin Sentința civilă nr. 2987 din 15 octombrie 2010, pronunțată de Judecătoria Câmpina în dosarul nr. x/2010, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost decimată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin Sentința civilă nr. 1316 din 23 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. x/2011, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2012 la data de 26 aprilie 2012.

Prin Sentința civilă nr. 430 din 21 februarie 2013, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A. și B.

Prin Decizia civilă nr. 1607 din 2 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat sentința instanței fondului, apreciind că este necesar a se stabili în cauză situația juridică a terenului, să se determine istoricul de rol fiscal și să se stabilească situația de fapt, deoarece din actele dosarului rezultă că terenul în suprafață de 0,46 mp, situat în intravilanul orașului Băicoi, a făcut obiect atât al unor cereri formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, cât și în temeiul Legii nr. 30/2001.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. x/2012* la data de 18 aprilie 2014.

Prin Sentința civilă nr. 1108 din 15 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția tardivității formulării notificării, ca neîntemeiate, și a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Orașului Băicoi și SC C. SA.

Prin Decizia civilă nr. 613 din 15 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis recursul formulat de recurenții-reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 1108 din 15 septembrie 2014, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2012*, s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 16 octombrie 2015, sub nr. x/2012**.

Prin Sentința civilă nr. 1309 din 21 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâtele Primăria Orașului Băicoi și SC C. SA; a fost obligată pârâta SC C. SA să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 3.563,73 mp, situat în Orașul Băicoi, jud. Prahova, identificat ca reprezentând Parcela x potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert D.; a fost obligată pârâta Primăria Orașului Băicoi să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 986,63 mp, situat în Orașul Băicoi, jud. Prahova, identificat ca reprezentând Parcela x potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară topografică întocmit de expert D.; au fost obligați reclamanții la plata către expert a sumei de 1.000 RON cu titlul de onorariu suplimentar, stabilind astfel un onorariu definitiv al expertului de 2.200 RON; au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sumei de 4.200 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții B. și A. au solicitat instanței să procedeze la soluționarea pe fond a notificării formulată la 18 august 2001 de către A., tatăl reclamanților, în temeiul Legii nr. 10/2003, pentru imobilul situat în orașul Băicoi, întrucât, deși termenul legal pentru soluționare a expirat, pârâtele Primăria Orașului Băicoi și SC C. SA nu au procedat la soluționarea acesteia.

Notificarea a fost înregistrată pe rolul Primăriei Orașului Băicoi și apoi aceasta a transmis-o spre competentă soluționare către SC C. SA, întrucât cea mai mare parte a terenului notificat s-ar afla în posesia acesteia.

Tribunalul a constatat că pârâtele nu și-au îndeplinit obligația legală prevăzută de art. 25 din Legea nr. 10/2001 și, având în vedere dispozițiile Deciziei XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația împotriva deciziei sau dispoziției de respingere, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate, instanța a analizat pe fond cererea de obligare a pârâtelor să emită o dispoziție motivată privind restituirea în natura sau stabilirea de despăgubiri.

Procedând la soluționarea pe fond a notificării, tribunalul a reținut că imobilul notificat face obiectul Legii nr. 10/2001, având în vedere prevederile art. 6 și art. 8 din lege, și reprezintă un teren preluat în mod abuziv, actul de preluare a imobilului în proprietatea statului constituind un act abuziv.

De asemenea, tribunalul a apreciat că, raportat la dispozițiile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 pârâtele au calitatea de a sta în proces în această calitate, de persoane cărora le revenea obligația soluționării notificării formulate de către reclamanți.

S-a constatat că suprafața de teren totală notificată este de 4.550,36 mp, din care suprafața de 3.563,73 mp este deținută de către pârâta SC C. SA, iar suprafața de 986,63 mp este folosită în fapt de către reclamanți, potrivit raportului de expertiză judiciară întocmit de către expert D.. Cu toate că folosesc în prezent în fapt suprafața de 986,63 mp teren, tribunalul a avut în vedere că și această suprafață a fost preluată de stat în anul 1959 ieșind din patrimoniul autorului reclamanților și regăsindu-se teoretic în patrimoniul unității administrativ teritoriale, Orașul Băicoi, conform prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991, coroborate cu celelalte prevederi ale Legilor nr. 18/1991, 213/1998 și 215/2001.

S-a reținut că pârâta SC C. SA este o fostă societate la care statul a fost acționar majoritar, privatizată în anul 2004, prin vânzarea a 51% din acțiuni, în anul 2014 Statul Român deținând încă 20% din acțiuni. Față de aceste informații și de prevederile legale, apreciind că terenul notificat are o valoare în mod evident mai mică decât valoarea a 20% din acțiunile SC C. SA, s-a apreciat că pârâta SC C. SA are calitatea de unitate deținătoare, în sensul Legii nr. 10/2001, pentru suprafața notificată de 3.563,73 mp pe care o deține.

Totodată, s-a statuat că pentru suprafața de 986,63 mp are calitate de imitate deținătoare pârâta Primăria Orașului Băicoi revenindu-i obligația de soluționare a notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 pentru respectiva suprafață de teren pe care o deține.

S-a mai reținut că reclamații au făcut dovada faptului că dreptul de proprietate a existat în patrimoniul persoanei îndreptățite, în raport de pct. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, coroborate cu cele ale Legii nr. 18/1991 potrivit cărora înscrierile din registrul agricol fac dovada vechiului drept de proprietate. Reclamanții au justificat și calitatea de persoană îndreptățită la restituire/măsuri reparatorii sau moștenitor al unei astfel de persoane în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, dovedind că sunt succesori ai persoanei fizice îndreptățite pentru imobilul notificat.

Referitor la situația juridică a imobilului notificat, s-a constatat că pentru acesta nu au fost acordate despăgubiri și că poate fi restituit în natură, această măsură având prioritate, conform prevederilor Legii nr. 10/2001 și Legii nr. 165/2013.

Față de cererea expertului de majorare a onorariului provizoriu, asupra căreia tribunalul nu s-a pronunțat, au fost obligați reclamanții la plata către expert a sumei de 3.000 RON cu titlul de onorariu suplimentar, stabilind astfel un onorariu definitiv al expertului de 2.200 RON, apreciind că acesta este suficient și proporțional cu activitatea desfășurată de către expert.

Referitor la cererea formulată de către reclamanți, de prevederile art. 453 C. proc. civ. și de soluția dată, apreciindu-se că pârâților le revine culpa procesuală, aceștia au fost obligați la plata către reclamanți a sumei de 4.200 Iei cu titlul de cheltuieli de judecată, din care 2.200 RON reprezintă onorariu definitiv expert (1.200 lei onorariu provizoriu + 1.000 lei majorare onorariu), iar 2.000 RON onorarii avocat achitate în toate ciclurile procesuale parcurse (1.000 RON + 500 RON + 500 RON).

Împotriva Sentința civilă nr. 1309 din 21 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declarat apel apelanta-pârâtă Primăria Orașului Băicoi, iar, prin Decizia nr. 1152 din data de 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins apelul, ca tardiv.

În privința căii de atac asupra hotărârii pronunțate, instanța de apel a reținut că aceasta este supusă recursului, întrucât cererea a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Orașul Băicoi prin Primar a declarat recurs, susținând că în mod greșit a fost respins, ca tardiv, apelul său, deoarece a fost formulat în termenul legal de 30 de zile, respectiv sentința apelată a fost comunicată la 25 septembrie 2017, iar apelul a fost înaintat prin fax la 23 octombrie 2017.

Recursul declarat de către recurentul-pârât este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. XII din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevederile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 au fost modificate în sensul că "decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel.

Acest act normativ a fost publicat în M.O. nr. 714/26.10.2010 și a intrat în vigoare la data de 25.11. 2010.

Prin art. XII din Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în sensul că s-a suprimat calea de atac a apelului în situația exercitării contestației împotriva actului emis de unitatea deținătoare, hotărârile de primă instanță rămânând supuse astfel doar recursului.

Totodată, potrivit art. XXVI din Legea nr. 202/2010, care conține norme tranzitorii, dispozițiile modificate ale art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică "și proceselor aflate în curs de soluționare în primă instanță dacă nu s-a pronunțat o hotărâre în cauză până Ia data intrării în vigoare a prezentei legi".

În cauză, se constată că hotărârea dată în primă instanță este Sentința civilă nr. 430 din 21 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții A. și B.

Așadar, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010 - 25 noiembrie 2010, s-a pronunțat o hotărâre de primă instanță care, atât potrivit normei tranzitorii, cât și potrivit dispoziției de drept comun incidență în cauză - art. 725 C. proc. civ. - rămâne supusă regimului căilor de atac în vigoare la data emiterii actului jurisdicțional.

Aplicarea acestor dispoziții legale se face în raport de hotărârea pronunțată în primă instanță și nu de data introducerii cererii de chemare în judecată, așa cum a reținut instanța de apel, și în raport de care a apreciat că decizia recurată este supusă recursului.

Intenția legiuitorului, dedusă din conținutul art. XXVI al Legii nr. 202/2010, a constat în suprimarea unei căi de atac în privința hotărârilor de primă instanță pronunțate după intrarea în vigoare a noii reglementări - ipoteză regăsită în speță, Sentința civilă nr. 430 din 21 februarie 2013 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, fiind pronunțată după acest termen.

În cauză, Sentința civilă nr. 430 din 21 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, era supusă căii de atac a recursului.

Ca atare, motivat de faptul că prin recursul de față se solicită recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, acesta se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul Orașul Băicoi prin Primar împotriva Deciziei nr. 1152 din data de 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.

Procesat de GGC - CL