ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2006/2006

Asupra recursurilor de față,

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova reclamantul P.G. a solicitat, în contradictoriu cu Primăria orașului Băicoi prin Primar, anularea dispoziției nr. 76 din 19 noiembrie 2003 și restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcție, situat în orașul Băicoi, iar în subsidiar să-i fie acordate despăgubiri bănești.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin dispoziția 76/2003 i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului întrucât nu a dovedit calitatea de moștenitor al defunctei P.E. și dreptul de proprietate asupra imobilului.

Tot pe rolul Tribunalului Prahova reclamantul P.G. a mai depus o cerere prin care a solicitat, în contradictoriu cu aceeași pârâtă, anularea dispoziției nr. 77 din 19 noiembrie 2003 și restituirea în natură a imobilului, teren și construcție, situat în Băicoi. Reclamantul a arătat că prin dispoziția nr. 77/2003 i s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului cu motivarea că nu a făcut dovada dreptului de proprietate, a calității de moștenitor și nici dovada preluării abuzive a imobilului.

La termenul de judecată din 27 mai 2004 instanța de fond a dispus conexarea celor două dosare.

Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 1211 din 8 noiembrie 2004 a admis acțiunile conexe, a anulat dispozițiile nr. 76 și 77/2003 și a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenurile în suprafață de 557 mp și 1156 mp situate în Băicoi, identificate conform raportului de expertiză efectuat în cauză.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamantul P.G. este moștenitorul defunctei P.E. care a deținut în proprietate imobilele solicitate.

S-a mai avut în vedere și faptul că imobilele au fost preluate abuziv de către stat.

Cât privește modalitatea de restituire a imobilelor s-a constatat că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 16 și art. 19 din Legea nr. 10/2001, deoarece în imobilul de la nr. 102 funcționează o grădiniță, făcând parte din domeniul public, iar imobilul de la nr. 104 a fost cumpărat de foștii chiriași.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamantul și pârâta.

În motivarea apelului său reclamantul a susținut că este îndreptățit la restituirea în natură a imobilelor, în situația în care imobilul de la nr. 102 a fost trecut pe lista domeniului public ulterior formulării notificării. Se impunea efectuarea unei alte expertize de specialitate pentru identificarea corectă a suprafețelor de teren.

Deși a formulat obiecțiuni la cele două expertize, acestea au fost respinse fără a se motiva măsura dispusă, ajungându-se la evaluarea construcției fără a se avea în vedere vechimea construcției și valoare materialelor folosite.

În cauză se impunea și administrarea probei testimoniale care, în mod nejustficat a fost respinsă.

În motivarea apelului pârâtei se susține că reclamantul nu a produs probe din care să rezulte că acesta a fost proprietarul imobilelor în litigiu și preluarea abuzivă a acestora în proprietatea statului.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 498 din 12aprilie 2005 a respins ca tardiv apelul formulat de pârâtă și ca nefondat apelul reclamantului.

Referitor la apelul pârâtei, instanța a reținut că acesta este tardiv formulat, întrucât sentința a fost comunicată la data de 30 din decembrie 2004, iar cererea de apel s-a înregistrat la 20 ianuarie 2005, după expirarea termenului de 15 zile.

Cât privește apelul reclamantului, s-a reținut că în cauză au fost administrate probatorii suficiente, astfel încât nu se mai justifică completarea lor cu proba testimonială. Instanța de fond, în mod corect a respins obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, ca neîntemeiate, întrucât evaluarea bunurilor a fost făcută corect, în raport de gradul de uzură al acestora.

De asemenea, tot în mod corect instanța de fond a stabilit că reclamantul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 16 și art. 18 din Legea nr. 10/2001, deoarece unul dintre imobile este ocupat de o grădiniță, iar celălalt a fost cumpărat de fostul chiriaș.

Împotriva deciziei au formulat recurs reclamantul și pârâta.

Reclamantul și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că în mod nejustificat instanțele au respins ca neîntemeiate obiecțiunile la cele două expertize efectuate în cauză. De asemenea, în mod nelegal instanța de apel a respins cererea de completare a probatoriilor cu o nouă expertiză în construcții și topo și cu proba testimonială prin care intenționa să dovedească situația de fapt, respectiv că terenurile revendicate au aparținut autoarei sale precum și suprafețele acestora.

Pârâta Primăria Băicoi nu a indicat vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., însă criticile formulate pot fi circumscrise în dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că în mod greșit s-a respins apelul Primăriei Băicoi ca tardiv, deoarece comunicarea sentinței a fost făcută la data de 3 ianuarie 2005, iar apelul s-a depus la poștă la 18 ianuarie 2005. Se mai susține că reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale asupra terenurilor, la dosar a fost depusă doar hotărârea nr. 456/1938 de consolidare față de proprietarii concedenți E.P. și I.P. a dreptului de concesiune în favoarea S.A.R. pentru două terenuri în suprafață de 4400 mp situate pe “Dâmbu la Nănești”.

În motivarea recursului pârâta a mai arătat că prin expertiza efectuată în cauză nu s-a stabilit că terenurile ce fac obiectul prezentei cauze sunt aceleași cu cele din hotărârea de consolidare, iar reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a terenurilor.

Recursurile sunt fondate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că cele două imobile, construcții și teren aferent, situate în Băicoi, proprietatea autoarei recurentului, P.E., au fost concesionate S.A.R., iar ulterior preluate în proprietatea statului conform Legii nr. 119/1948.

În cauză s-au efectuat 2 rapoarte de expertiză, topo și construcții, pentru identificarea și stabilirea valorii imobilelor, conform cărora imobilul situat în str. D. se compune din 2 clădiri, una în care funcționează o grădiniță și o construcție din lemn cu teren aferent de 537 mp, iar cel de la nr. 104 tot din 2 clădiri, care au fost cumpărate de foștii chiriași și 1156 mp teren aferent.

Analizând raportul de expertiză topo efectuat în cauză (filele 83-84 dosar de fond) s-a constatat că acesta este incomplet întrucât nu individualizează cele două terenuri în litigiu prin stabilirea vecinătăților și lungimea laturilor, ci stabilește doar suprafețele (537 și 1156 mp) și valoarea acestora (109.280.000 lei și respective 235.246.000 lei).

Recurentul reclamant a formulat obiecțiuni la acest raport de expertiză (fila 93 dosar fond) susținând că expertul nu a stabilit vecinătățile terenurilor conform procesului verbal de naționalizare și nu a verificat evidențele din rolul agricol. Verificând actele dosarului s-a constatat, astfel cum se susține și în motivarea recursului, că expertul nu a răspuns la obiecțiuni. Recurentul a învederat acest aspect în motivarea apelului, însă instanța de apel nu l-a analizat.

Expertiza în construcții (filele 121-124 dosar de fond) a stabilit valoarea imobilelor, vechimea acestora și faptul că la ambele numere poștale, 102 și 104, se găsesc câte două corpuri de clădire.

Recurentul a formulat obiecțiuni și la acest raport (fila 135 dosar de fond) arătând că expertul a subevaluat imobilul în care funcționează grădinița și nu a efectuat schițe de plan.

Prin încheierea de ședință din 1 noiembrie 2004 instanța de fond și ulterior și cea de apel, a respins nejustificat aceste obiecțiuni având în vedere vechimea și valoarea materialelor de construcție.

În mod greșit apelul pârâtei Primăria Băicoi s-a respins ca tardiv, considerându-se că a fost înregistrat la data de 20 ianuarie 2005.

Sentința tribunalului a fost comunicată pârâtei Primăria Băicoi la 30 decembrie 2004, conform procesului verbal existent la fila 145 a dosarului de fond, prin afișare pe ușa principală a clădirii și cu mențiunea “unitate închisă”, contrar dispozițiilor art. 92

1

C. proc. civ.

În atare situație, Curtea apreciază că termenul de apel începe să curgă din 3 ianuarie 2005, când sentința a fost înregistrată în evidențele interne ale pârâtei și se împlinește la 19 ianuarie 2005, iar apelul pârâtei a fost depus la poștă la 18 ianuarie 2005 conform plicului cu data poștei existent la fila 6 a dosarului de apel.

Pentru aceste considerente recursurile se vor admite, decizia atacată se va casa, iar dosarul va fi trimis la aceeași curte de apel pentru rejudecarea apelurilor.

Cu ocazia rejudecării se vor analiza și celelalte motive invocate.

Se va ține seama și de dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005, conform cărora se pot restitui în natură imobilele afectate activităților de învățământ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de reclamantul P.G. și pârâta Primăria orașului Băicoi prin Primar împotriva deciziei nr. 498 din 12 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, pe care o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi 22 februarie 2006, în ședința publică.